Şi totuşi Hristos nu s-a născut...

Mi se pare straniu să mergi să veşteşti naşterea Domnului prin colinde, mi se pare straniu să organizezi concerte de colinde, mi se pare ciudat să vesteşti o naştere de care tu nu eşti sgur, o naştere pe care eu sau poate tu o negăm – fie prin cuvinte, fie prin viaţă! Mi se pare straniu să vesteşti naşterea Domnului Isus Hristos, şi totuşi Hristos să nu se fi născut în tine.
ŞI TOTUŞI HRISTOS NU S-A NĂSCUT – nu m-ar durea atât de rău dacă această afirmaţie aş citi-o doar în cărţile de psihologie sau în alte tratate filozofice, dar durerea mea este că această afirmaţie se citeşte cu ochiul liber şi în vieţile unor creştini! A trecut sărbătoarea naşterii Mântuitorului, a trecut ziua Lui, au văzut oamenii în noi un Hristos care s-a născut în inima noastră? Sau când ne-au privit prietenii, rudeniile, oamenii din jur au afirmat cu uşurinţă: şi totuşi, Hristos nu s-a născut! S-a născut odată, într-un grajd, într-o iesle...s-a născut atunci, dar azi în inimă nu!
Hristos se forma în fecioara Maria, în mine e format? În tine e format? Oooo, am timp să-L las să se formeze...nu ai nici un timp, timpul e al Lui, doar El ştie dacă mai ai timp sau nu. Tu şi eu trebuie să conştentizăm că doar astăzi e al nostru...deja ce scriu eu, e de domeniul trecutului, prezentul e scurt, precum viaţa; Hristos e format în tine, sau au trecut şi aceste sărbători şi tu tot nemântuit eşti?
Sfânta Biblie ne aminteşte că „viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea!” Chiar acum aminteşte Dumnezeu de aceste lucruri? Când noi am avut şi vom avea mesele pline de bucate alese (alese de noi, nu de împăratul babilonian)? Chiar acum când vazând garderoba noastră demodată ne-am făcut un „update” în garderobă şi acum avem „tzoale” noi? Tocmai acum să ne spună Hristos că viaţa este mai mult decât acestea? De ce acum? De ce mie? Că eşti iubit, că sunt iubit şi sunt chemat să arat lumii că Hristos s-a născut pentru a mă naşte eu din nou, Hristos s-a născut şi trăieşte în mine – acum sunt altul, a trăi este Hristos, orice în afară de acestea e moarte!
ŞI TOTUŞI, S-A NĂSCUT SAU NU HRISTOS?

Mihai Creţa

Sarbatori fericite!

Draga cititorule, iti doresc de Sarbatoarea Nasterii Domnului, sa fi unul dintre aceea care se inchina cu adevarat, si mai mult decat atat, sa ne pregatim cu totii pentru clipa, cand va veni pe norii cerului. Va doresc har si pace, voua si familiilor voastre!

Misiune Africa 2008

“Cere-Mi, si-Ti voi da neamurile de mostenire” Psalmul 2:8

Uganda
Ne-am intors, lasand Africa in urma, si lasand si o parte din inimile noastre acolo, in locurile unde Domnul a lucrat prin noi, si in noi.
Uganda, o tara extrem de saraca din Africa, a fost locul ales de Domnul unde sa slujim primele doua saptamani din misiunea noastra. Am ajuns acolo entuziasmati, 13 tineri gata sa stea inaintea Domnului pentru tara, sa ne rugam pentru oameni, sa incurajam pe misionari, sa sprijinim lucrarile initiate de ei acolo, sa ajutam practic si sa slujim.
Am fost inconjurati de copii inca din prima zi, asa ca ne-am ocupat de ei facand programe pe strada, improvizate pe loc. Am cantat impreuna cu ei, i-am invatat sa se roage, si ne-am jucat cu ei. Veneau la noi pe strada si ne luau de mana pur si simplu, se bucurau asa mult cand le strangeam mana... Am vazut atat de clar nevoia lor de afectiune, si am fost fericiti sa le putem oferi un zambet si sa-i strangem in brate, pentru ei asta insemna enorm. Am avut harul sa putem sluji nestingheriti si in scoli. Copiii si tinerii ne-au primit cu atata dragoste, am cantat impreuna, iar celor mai mari le-am vorbit despre experientele noastre cu Dumnezeu. Am fost atinsi sa vedem atatia copii desculti, prost imbracati si flamanzi. Unele mame ne-au marturisit ca de multe ori nu au mancare decat pentru o masa pe zi, si vedeam cum copiii nu cresteau in greutate normal, erau extrem de slabi si subnutriti.
Ne-am implicat si in slujirea la o clinica deschisa de misionarii de acolo, una din fetele din grupul nostru e asistenta medicala. Acolo, mai multe dintre fetele din grup am lucrat cu copii nou nascuti, am ajutat la vaccinarea lor, cantarirea lor. Aici am intalnit multe mame fara educatie, care nu cunosteau reguli de igiena a copiilor nou nascuti, si nici macar nu le ofereau afectiune. Copiii erau lasati de foarte mici in grija surorilor mai mari. Fetele de acolo aproape ca nu mai aveau copilarie; de mici isi purtau in spate fratii mai mici, foarte murdari.
Am ajutat in special prin munci practice, in constructii, timp in care oamenii veneau curiosi sa ne intrebe despre motivatia noastra de a sluji acolo. Era o buna ocazie sa le vorbim despre Domnul Isus, sa le vestim Evanghelia, si chiar sa ne rugam pentru ei. Intr-un mic oras unde erau foarte putini crestini am construit o toaleta pentru o batrana, am facut si asta stiind ca astfel putem ajunge la inima oamenilor. Multi din sat erau impresionati sa vada niste tineri albi muncind pentru o batrana saraca, care nu ar fi avut cum sa ne plateasca pentru munca noastra. Copiii din tot satul se strangeu in jurul nostru, uimiti de prezenta noastra acolo. Ne opream pe strada de multe ori sa ne jucam sau sa cantam cu ei, iar astfel oamenii auzeau despre Isus. In acel sat, am mers impreuna cu una din fetele din grup in vizita la familii. Toti erau onorati sa primeasca albi in casele lor, si astfel am ajuns si la musulmani, le-am vorbit si lor despre salvare, si ne-am rugat pentru ei. Pe drum am intalnit niste fete vrajitoare, care voiau sa ne rugam pentru ele. Ne-am apropiat si le-am vorbit despre Isus, si am intins mainile peste ele, aratandu-le dragoste, si acceptare. Ne-am rugat, si doua dintre ele au inceput sa planga, si am inteles atunci ca nu trebuie sa stam deoparte cu frica in fata unor astfel de provocari, deoarece Cel ce e in noi e mai tare! Am vazut deasemenea ca e nevoie de fete in misiune. Multi se intreaba ce cauta fetele in misiune? Ele nu pot sa predice, ele trebuie sa taca. Ei, acolo in aceste tari e loc pentru fete. Barbatii nu pot sa vorbeasca pe strada femeilor, ei nu pot sa le intinda o mana in ajutor, sau sa isi intinda mana peste ele. Acolo noi am putut oferi dragoste acelor fete singure, am putut sa le vorbim despre lucruri pe care nu le mai auzisera inainte, am putut sa le oferim dragoste, si au vazut ca ne pasa.
Am sustinut financiar si prin munca noastra unele proiecte incepute de misionari acolo, de exemplu o bucatarie pentru misionarul ugandez care ne-a primit in casa lui, si o maternitate.



O lucrare pe care am facut-o acolo, si ne-a impresionat mult pe toti din echipa au fost vizitele la familiile copiilor cu dizabilitati. Multi dintre ei locuiau in jungla, intr-o saracie de nedescris. Familiile lor erau deznadajduite, si nu mai aveau speranta de viitor pentru copiii lor bolnavi. Am vazut cum unii copii erau parasiti de parintii lor, si bunicii ii tineau in grajduri impreuna cu animalele, si erau legati acolo si nespalati, in intuneric toata ziua. Am intalnit un copil care suferea de un sindrom rar, abia putea sa umble, si intelegea foarte putin. Bunica lui il tinea desbracat impreuna cu animalele. Din cauza mizeriei in care traia au inceput sa-i creasca viermi sub unghii, iar liderul lucrarii cu care am fost, i-a taiat in carne vie cu o lama, pentru ca acestia sa nu se extinda in tot corpul.
O alta lucrare coordonata de Mary, o sora misionara acolo, este o casa de zi pentru femeile cu risc, unde am petrecut o zi intreaga cu echipa. Am ascultat marturiile dramatice ale fetelor de acolo, cum familiile le-au fost ucise in urma razboiului civil, iar ele au ramas singure, astfel adoptand stilul actual de viata si prostitutia. Multe si-au vazut parintii macelariti, iar soldatii le-au maltratat, ajungand in Uganda fara nici un fel de speranta, si isi castiga painea vanzandu-si trupul. Le-am povestit si noi despre viata noastra cu Domnul si restaurarea ce El o poate face in vietile oamenilor. Am avut un program cu scenete, pantomime si predica. Mai multe au decis sa paraseasca modul acesta de trai, si ne-am rugat impreuna cu ele o rugaciune de predare.
Am fost implicati si in programe la mai multe biserici din zona unde am slujit, si i-am binecuvantat cu cantari, marturii, predici. In bisericile lor ne-a impresionat bucuria cu care ei cantau. Desi ieseau dintr-o casa din pamant care aproape se darama, ei la biserica uitau de toate problemele si saracia, si isi foloseau tot timpul pentru a-l lauda pe Domnul cu toata bucuria si daruirea. M-am simtit mustrata gandindu-ma la casa mea frumoasa, la confortul meu de acasa, si in acelasi timp la indiferenta cu care stau in biserica. De multe ori suntem parca atat de apasati si framantati de problemele noastre, incat stam in biserica Domnului lipsiti de bucurie, cu fetele trase si posomorate. Acesti oameni mi-au dat o lectie adevarata in legatura cu inchinarea noastra fara putere si fara patos.

Kenya
Urmatoarele doua saptamani de misiune le-am petrecut in Kenya, impreuna cu un mic grup de misionari din Africa de Sud.
Kenya e o tara care a fost afectata de razboiul civil ce a avut loc in ianuarie dupa alegeri, intre doua grupuri etnice care se afla in opozitie. In mai putin de doua saptamani 5000 de oameni au fost ucisi, au fost arse peste 800 de biserici, si au ramas fara adapost 100.000 de oameni. Am hotarat cu grupul sa slujim in Kisumu, cel mai afectat oras, unde in mintea tinerilor s-au nascut ganduri de razbunare, in urma crimelor ce au avut loc in familiile lor. Aici am slujit copiii de la un orfelinat prin munci practice, programe cu ei si alte diverse activitati. Se vedeau prin oras ramasitele multor cladiri arse in timpul razboiului din ianuarie, pe strada erau soldati cu carabine care ne dadeau parca un sentiment de nesiguranta. Am trecut si prin pericole pe care poate nici nu le-am realizat, am fost aproape sa fim jefuiti deoarece eram albi si eram considerati ca fiind bogati, insa am primit de fiecare data confirmari ca Domnul ne vrea acolo vazand cum suntem protejati la fiecare pas.
Am slujit in Kisumu, timp de o saptamana la un orfelinat infiintat de o familie misionara. In urma cu 16 ani aceasta familie locuia intr-o casa cu o singura camera, si acolo au luat 6 copii orfani ca sa-i creasca si sa-i educe. Lucrarea lor de atunci s-a extins, Domnul le-a binecuvantat mult slujirea, si le-a rasplatit dedicarea iar acum conduc un orfelinat cu 104 copii, o biserica, o scolala si un liceu. Personal m-a durut sa vad conditiile in care traiesc acei copii. Dimineata mancau cate o felie de paine si ceai amestecat cu lapte, iar la amiaza si seara un fel de mamaliga alba cu verdeturi amare. Asta era masa lor zilnica, insa era mult mai bine decat traiul in slum, unde nu aveau deloc mancare, sau conditii unde sa doarma sau sa se spele.

Am vizitat ghetourile din Kisumu, cartierele cele mai sarace din Africa, si am vorbit oamenilor acolo despre Isus, despre salvare, ne-am rugat cu ei, si pentru bolnavi. Acolo oamenii traiesc intr-o mizerie de neconceput, toate gunoaiele si le depoziteaza pe strada, si din raul acela mizer care trece prin slum beau si apa. E o apa infecta, si multi sufera de boli, si toate acestea din lipsa de educatie, din lipsa de oameni carora sa le pese, sa stea cu ei si sa-i invete. Acele cartiere miroseau ingrozitor. Si am inteles ca numai dragostea acopera totul, deoarece numai iubind poti intra acolo, in casele lor, sa vorbesti cu ei, sa-i iei de mana lor murdara si sa te rogi impreuna cu ei. Ai nevoie de dragoste ca sa renunti la confortul tau de acasa, la parfumul tau, si sa te daruiesti acolo pentru ei. Acei negrii extrem de saraci, care traiesc in case de 3 metri pe 3 metri cu familiile lor, chiar cate 6 membri intre cateva bucati de tabla, acestia sunt oameni pentru care a murit Isus, si merita sansa sa li se vesteasca Evanghlia. O astfel de priveliste te transforma radical, sa vezi un astfel de nivel de viata, sa vezi cum unii oameni traiesc o luna din banii pe care poate tu ii dai pe o pereche de adidasi.
O viziune a misionarilor din Africa de Sud pe care au pus-o in aplicare cu ajutorul nostru, este sa cunoasca copiii din orfelinate, sa le faca poze si sa duca filmari cu ei in Europa sau alte tari mai dezvoltate unde sunt oameni gata sa-i adopte sau sa-i sustina financiar lunar. Au creat un site cu fotografiile acestor copii, situatiile lor, si mai multe detalii despre orfelinatul unde sunt crescuti.
Uganda si Kenya au nevoie de rugaciunile si sustinerea noastra, iar astfel Domnul ne va da neamurile de mostenire, asa cum ne-a promis.
In ceea ce priveste planurile mele pe anul urmator, am hotarat sa urmez cursurile unei scoli de misiune in cadrul Tineri pentru Misiune Medias, Scoala Internationala de Ucenicie, care dureaza 5 luni, incluzand doua luni de misiune din care cel putin o luna misiune externa. Am inteles clar ca Domnul a pus misiunea pe inima mea, si vreau sa ma pregatesc in acest sens, pentru a putea sluji cat mai eficient acolo unde El ma vrea, in prima linie, pe campul de misiune. Imi doresc, anul urmator, sa ma intorc din nou in Africa, sa slujesc acolo pe termen scurt, pentru a intelege tot mai clar planurile Lui pentru viata mea, si cadrul unde vrea El sa ma implic in continuare.
Ma bucur pentru sustinere si sprijin in rugaciune pentru pasii ce urmeaza sa ii fac in slujba Lui. Iar daca doriti sa va implicati puteti sa imi scrieti pe adresa galadriel_la86@yahoo.com

Laura Farcas

Poveste de Crăciun-Faţă în faţă cu profeţiile

Şi-a luat licenţa în teologie, apoi a continuat cu un master, iar în itinerariul slujirii sale, pot fi observate diverse destinaţii: Universitatea Biola, organizaţia Chosen People Ministries- unde a slujit timp de un deceniu, sau seminariile Walk Trough the Bible în care a fost implicat timp de 7 ani. Este, deasemenea, pastor al unei biserici din California. Însă cărările vieţii sale n-au fost din totdeauna aşa.

Lois Lapides, pentru că de el este vorba, este născut într-o familie de evrei care frecventa sinagoga, însă credinţa lor era una formală, deoarece ei lucrau în ziua de sabat, si nu aveau un stil de viaţă ,, koşer”. În tot acest timp a învăţat să privească Noul Testament ca pe un fel de manual de antisemitism: ,,Cum să-i urâm pe evrei”. Iar Iisus Hristos cel răstignit şi cu coroană de spini, i se părea ciudat.
Însă, viaţa a rupt ceva în el, atunci când avea vârsta de 17 ani, iar părinţii lui s-au despărţit. Sub influenţa muzicii, dar şi a romanelor lui Jack Kerouac şi Timothy Leary, petrecea prea mult timp prin cafenelele din Greenwich Village, iar astfel a ratat Colegiul. Viaţa lui ia o turnură neverosimilă. Ajunge să fie încorporat în armată, si intră în programul de pregătire pentru războiul din Vietnam. Încearcă să se distanţeze de identitatea lui iudaica, fiind marcat de ororile acestui război, dar şi de anumite gesturi antisemeite de-ale camarazilor lui. Se întoarce din Vietnam cu dorinţa de a ajunge preot budist, dar şi-a dat seama că viaţa lui de ascet nu va reuşi să-i răscumpere trecutul. Îi mărturiseşte lui Lee Strobell: ,, Am făcut o depresie. Îmi amintesc că m-am urcat în metrou şi m-am gândit: ,, poate acesta este răspunsul- să mă arunc pe şine. M-aş putea elibera de trupul meu astăzi, şi m-aş contopi pur şi simplu cu Dumnezeu.” Eram tare dezorientat. Ca să înrăutăţesc şi masi mult situaţia, am început să experimentez LSD-ul.”
Pendulează între budismul chinez, budismul japonez, şi budismul zen, dar nu găseşte plăcerea în nici unul din acestea.Îşi caută împlinirea în Biserica Scientologică, iar apoi în hinduism. Continua cu drogurile, astfel că îşi însoţeşte prietenii la întâlniri satanice. Până într-o zi. Când lumina evangheliei avea să-l cerceteze într-un mod neaşteptat. În 1969, pe Sunset Strip, cu ocazia protestului dramatic al unui evanghelist, se antrenează într-o dezbatere spirituală cu nişte creştini. Dialogul acesta face o breşă în zidul construit cu atâta ardoare:

- Nu există Dumnezeu acolo. Noi suntem Dumnezeu. Tu eşti Dumnezeu. Trebuiedoar să-ţi dai seama, mitraliază Lapides.
- Ei bine, dacă tu eşti Dumnezeu, de ce nu creezi o piatră? Fă să apară ceva, Dumnezeu aşa face, i se răspunde.
Zăpăcit fiind de droguri, întinde mâna goală, imaginându-şi că ţine o piatră.
- Asta e diferenţa dintre tine şi Dumnezeul adevărat, i-a replicat creştinul. Când Dumnezeu creează ceva, toată lumea poate vede acel lucru. E ceva obiectiv, nu subiectiv.
Această replică a venit dureros de adevărată pentru Lapides. Era sătul de filosofiile orientale- acestea îi spuneau că totul depindea de realitatea pe care şi-o crea în mintea lui. Un creştin a pomenit numele lui Iisus. El le-a răspuns că este evreu şi că nu poate crede în Iisus.
- Cunoşti profeţiile cu privire la Mesia?
Nicodată nu auzise de ele. Când pastorul i-a citat câteva preziceri ale Vechiului Testament, şi i-a arătat că acestea se împlinesc în Iisus, a acceptat să ia o Biblie, însă l-a avertizat că nu avea de gând să deschidă Noul Testament.
-Bine. Citeşte numai Vechiul Testament şi cere-i Dumnezeului lui Avraam, Isaac, şi Iacov- Dumnezeul lui Israel- să-ţi arate dacă Iisus este Mesia. Căci El este Mesia vostru. Iniţial a venit la poporul evreu, iar apoi a devenit Mântuitorul întregii lumi. Aceste informaţii uimitoare pentru Lapides, i-au stârnit interesul. A descoperit că Mesia era mai mare ca Moise, că el era omul suferinţei- care trebuia să moară pentru păcatele noastre, că trebuia să se nască din fecioară, că locul naşterii sale era Betleemul.

Toate profeţiile arătau spre Iisus din Nazaret. A fost atât de şocat, încât i-a cerut mamei sale vitrege, o Scriptură în limba ebraică, iar acestea spuneau acelaşi lucru.
Deschide Noul Testament cu gândul că va citi doar prima pagină, iar primele Cuvinte ,, Cartea Neamului lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”, aveau să se constituie în revelaţii uluitoare. Şi-a dat seama că totul era despre poporul evreu. Că ei- iudeii, nu l-au acceptat pe Mesia, iar Mântuirea Lui s-a îndreptat înspre neamuri. Cu toate că era legat de droguri, sex, iar forţe malefice păreau să-l tragă înapoi, în timpul unei excursii a cerut lui Dumnezeu să-l schimbe.
Iar de atunci, în ciuda opoziţiei familiei- care s-a bucurat pentru schimbarea lui, dar au fost furioşi din cauza credinţei în Iisus- a mers înainte, fiind o mărturie vie a Împărăţiei lui Mesia. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile, dăruindu-i o soţie evreică creştină. Iar Biserica pe care o frecventa Deborah, era condusă de pastorul care cu mai multe luni în urmă, pe Sunset Strip, îl făcuse pe Lapides să citească Vechiul Testament.

În aşteptarea Craciunului

"Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)
- Isaia 7, 14 -


Este timpul împăcării cu noi înşine şi cu semenii noştri.
Suntem conştienţi oare că această aşteptare dinaintea crăciunului trebuie să ne facă mai buni? Sau ne gândim doar unde vom petrece această sărbătoare care dintr-o "Sărbătoare a mântuirii" pentru mulţi creştini, a devenit doar simplă sărbătoare de iarnă.

Ce aşteptăm de la minunata sărbătoare a naşterii Mîntuitorului - mese umplute doar cu bogate bucate, chefuri, alcool, sarmale, discoteci, baluri, ş.m.d., sau aşteptăm ca lăsând la o parte cele pământeşti "Pruncul Sfânt", să ne împodobească inimile cu căldura dragostei Sale, să ne hrănească cu "bucatele veşniciei" ?
Aşteptarea dinaintea crăciunului este un timp de pregătire pentru întâlnirea cu Domnul Iisus. El va veni aşa cum de 2000 de ani o face în fiecare an, deaceea pentru a nu ne număra printre cei mulţi care Îl lasă afară în frig alungându-L de la uşa inimii lor, să învăţăm în acest timp de aşteptare să-L recunoaştem pe Mesia, atunci când va veni.
Adam, ispitit de cel viclean, a căutat în fruct viaţa, înşelându-se.
Să nu facem şi noi la fel, căutând fericirea în sărbătorile lumeşti pline de desfrâu şi îmbuibare. Biserica împreună cu Domnul său, ne învaţă că nu doar cu pâine trăieşte omul, ci mai ales cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu (cf. Matei 4, 4) Tot ceea ce avem şi am strâns în această lume nu ne aparţine, întrucât totul vine de la El (cf. Ps. 103) Deaceea să ne dăm toate silinţele să triumfe în viaţa noastră iubirea cu fapta, bunătatea, dragostea, milostenia şi buna înţelegerea între noi şi semenii noştri.
Timpul acesta de aşteptare a naşterii Mântuitorului nu trebuie să se încheie odată cu sărbătoarea naşterii Domnului Iisus, el trebuie să fie un timp de aşteptare continuu.
Domnul Iisus este prezent în oamenii pe care-i întâlnim zilnic. Mulţi dintre ei se zbat în sărăcie, în suferinţă...Cum să ne dorim şi să dorim unul altuia "Sărbători fericite", atâta timp cât se mai aud bătăi în uşa inimii, a casei noastre? Glasul unui neajutorat, al vreunui frate mai sărac poate fi glasul Domnului. Cum răspundem la acest glas? Vino mâine! S-ar putea să nu mai vină sau atunci când va reveni să fie prea târziu pentru noi.
Sorin Micutiu

Dumnezeul care se smereşte

Preotul Pierre-Marie Delfieux, arată că de Crăciun, ,, cerurile coboară pe pământ. Veşnicia umple vremea. Trecutul şi viitorul oamenilor sunt unite, o dată pentru totdeauna, în eternul "azi" al "harului al lui Dumnezeu (care) s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii" (Tit 2,11). Însă El o face într-un mod cu totul diferit de cât o fac Împăraţii acestei lumi.Spre exemplu, atunci când Regina Elisabeta a II-a a vizitat Statele Unite, s-a calculat că bagajele ei însumau 1800 de kg, conţinând câte două costume pentru fiecare ocazie, un costum de doliu în caz că ar fi murit cineva, 20 de kg. de bijuterii şi accesorii, şi o învelitoare din piele albă de ied pentru scaunul toaletei. Îşi adusese cu ea toaleta personală, doi valeţi , şi o suită de alţi însoţitori. O scurtă vizită într-o ţară străina a unui cap încoronat, poate costa pe puţin 20 de milioane de dolari. Iată însă că atunci când Dumnezeu vizitează micuţa planetă albastră numită Pământ, o face într-un mod total neobişnuit.


Philip Yancey descrie sugestiv întruparea Fiului lui Dumnezeu pe pământ: ,, Dumnezeul care tuna din ceruri, care putea să comande oştiri şi imperii, să le mişte cum sunt mişcaţi pionii pe o tablă de şah, acest Dumnezeu şi-a făcut apariţia în Palestina, întrupat într-un prunc care nu putea să vorbească, să se hrănească, să-şi controleze nevoile fiziologice, un copilaş care depinde în totalitate de adăpostul, hrana şi dragostea oferite de o tânără simplă.” Se naşte într-o iesle umilă, aproape în anonimat.


Apostolul Pavel dezbate la rândul său tema autosmeririi lui Dumnezeu. În Filipeni 2:7-8, ni se spune:,, Ci S-a desbrăcat pe sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Ţinând cont de exemplul Lui Iisus, apostolul ne cheamă şi pe noi la smerenie. Sărbătorirea Crăciunului trebuie să aducă în noi o examinare cu privire la asemănarea noastră cu Hristos, în ceea ce priveşte smerenia. Iar poezia cunoscutei misionare Amy Wilson Carmichael este atât de actuală:
,, Nu ai nici o cicatrice?
Nici măcar una ascunsă la picior, în coastă sau pe mână?
Îi aud pe cei care-ţi aduc laude ca unui puternic al zilei,
Îi aud salutând steaua ta strălucitoare.
Nu ai nici o cicatrice?
Nu ai nici o rană?
Şi totuşi eu am fost rănit de arcaşi,
Ţintuit pe lemn până la moarte;
Şi chinuit de fiare sălbatice ce m-au înconjurat,
Mi-am pierdut cunoştiinţa.
Nu ai nici o rană?
Nici o rană? Nici o cicatrice?
Slujitorul va fi ca Stăpânul,
Şi străpunse vor fi picioarele celor care mă urmează.
Dar tu eşti neatins. Poate fi oare urmat mai departe
Acela care nu are nici o rană? Nici o cicatrice?

,,Cum au spus proorocii..."

Se apopie Sărbătoarea Naşterii Domnului. Ne vom gândi încă odată, cum la ,, împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” Nu ştiu unde vei sărbători, sau cum vei sărbători, dar te-aş ruga să nu pierzi ocazia de a te bucura încă odată, de Acest Iisus Unic. Ia-ţi Biblia, şi răsfoieşte pagină cu pagină, pentru a vedea cum Naşterea lui Hristos este împlinirea profeţiilor Vechiului Testament. Nici un Întemeietor de religii nu a putut emite pretenţia, că în el se împlinesc profeţii rostite cu sute de ani înainte. Naşterea, lucrarea, moartea şi învierea Domnului, sunt încununarea planului făcut de veacuri în Sine Însuşi, de Dumnezeu.
Matematicianul creştin, Peter Stoner, a publicat în cartea Science Speaks, anumite calcule prin care să se demonstreze că, numai ca opt din cele trei sute de profeţii să se împlinească în dreptul unui om, există şanse de 1 la 10 milioane de miliarde. Iar Lucian Cristescu, ilustrează acest fapt în felul următor: ,, E ca şi cum ai acoperi toată suprafaţa României cu 10 milioane de miliarde de 10 bani la o grosime de 1 metru şi jumătate. Din această imensitate de monede amestecate, doar una ar fi marcată.”
Şansa ca cineva legat la ochi, să o găsească din prima încercare, ar echivala cu şansa ca numai 8 din cele 300 de profeţii, să se împlinească în dreptul unei singure persoane. Iar pentru împlinirea tuturor celor 300 de profeţii, şansa este atât de mică, încât atinge numere astronomice, pe care nimeni nu şi le poate închipui.
Da! Lasă-te pătruns de frumuseţea Planului Divin, înnoieşte-ţi dragostea şi credinţa faţă de Fiul lui Dumnezeu:

,,O, ce veste minunata
In Betleem ni s-arata
Astazi s-a nascut
Cel far' de-nceput
Cum au spus proorocii
Astazi s-a nascut
Cel far' de-nceput
Cum au spus proorocii.”

Iar sub răsunetul colindului, lasă-i pe prooroci să te călăuzească până la iesle. Acolo îl vei vedea pe cel din sămânţa femeii, născut de fecioara care a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, în acel Betleem care era desemnat să adăpostească pe Însăşi Pâinea coborâtă din cer. Iisus este Fiul lui Dumnezeu-şi dupa cum au spus proorocii- Fiul lui Avraam, prin care vor fi binecuvântate toate naţiunile pământului, din seminţia lui Iuda, din casa lui David. Închină-i-te bucuros pruncului, pentru că tu ai văzut împlinirea a ceea ce, ei mult ar fi dorit să vadă.

Telefonul fară fir... S-a născut Iisus-Santa Claus

Da, liniştit poţi să te gândeşti la banalul joc cunoscut imediat dupa ce am învăţat peste 2679 de cuvinte în limba română; un joc prin care ne aducem cu drag aminte de copilărie, când spuneam la urechea oricui, orice, oricum, dar nu oriunde! În zilele trecute, împreună cu un grup de studenţi, unii foşti studenţi, din biserică, am vizitat două (o parte dintre noi, chiar trei....shhhht, rămâne între noi) Biserici din zona Maramureşului – Rogoz şi Târgu-Lăpuş. În ultima seară petrecută acolo, am uitat parcă atât de studenţie, cât şi de „profunda” noastră maturitate şi am aprofundat în schimb unele lucruri care ţin de domeniul trecutului. Am început să participăm împreună la nişte activităţi cărora copiii le spun jocuri, noi le spuneam relaxare - mai pe înţelesul tuturor, am dat în mintea copiilor!

La un moment dat, unul dintre noi, probabil era mai aproape de vârsta copilăriei, a luat cuvântul şi ne-a amintit de un vechi joc, care poate produce fie zâmbet, fie suspin – telefonul fără fir! Am rămas şocat la auzul primului cuvânt care trebuia să se plimbe pe „firul” telefonului fără fir. Ne-am legat în reţea şi am început jocul...

Pacea Domnului – a fost primul cuvânt! Acest minunat salut s-a şoptit unora dintre noi, dar noi tinerii auzim doar ce ne place uneori. Cuvântul a fost atât de tare denaturat, încât ultimulului tânăr căruia trebuia să i se spună acest salut i s-a şoptit la ureche: blugi noi!


Pacea Domnului – Blugi noi!


Într-un anumit moment din istoria omenirii, oamenii au început să joace telefonul fără fir. La urechea fiecărei generaţii s-a şoptit: s-a născut Isus! Timp de câteva generaţii, acest adevăr a rămas intact. Exactitatea acestui adevăr a rămas în picioare până în momentul în care unii au transmis următoarei generaţii doar o parte din adevăr, apoi o parte mai mică, apoi mai mică, apoi...STOP...cred că aici s-a iscat o greşeală! De la: s-a născut Isus s-a ajuns la santa claus! Ambele afirmaţii încep cu litera „s” şi se sfârşesc cu litera „s”...mare lucru! Da, foarte mare lucru!

Unor elevi din clasele gimnaziale li s-a pus următoarea întrebare: „Se apropie Crăciunul, la ce vă gândiţi când auziţi de această sărbătoare, de Crăciun?” Majoritatea dintre ei au dat un prim răspuns: Moş Crăciun, pe locul al doilea erau cadourile, apoi bradul...şi Domnul Isus, nicăieri; trist, dar e realitate! Da, sunt nişte adolescenţi încă, nevinovaţi, dar mă întreb oare care a fost adevărul transmis de către generaţia trecută despre această minunată sărbătoare? Şi încă tot jucăm telefonul fără fir...

Copiii de abia aşteaptă să vină Crăciunul pentru a se aduna în jurul lui Moş Crăciun...şi eu am fost copil - copil mic vreau să zic - şi de 23 de ani, Crăciun este tot Moş...şi aştept cu nerăbdare să treacă acest moş la cele veşnice, dar anii trec, moşul rămâne! De ce rămâne moşul şi Domnul Isus este păstrat în anonimat? Poate pentru că eu nu am spus celui de lângă mine că s-a născut Isus, în schimb i-am spus multe alte baliverne! Şi încă tot jucăm telefonul fără fir...

Tu ce ai şoptit celui de lângă tine? Ai spus clar: s-a născut Isus? Dacă s-a născut Domnul Isus pentru tine, uită de moşu, uită de brad, uită de cadouri, uită de orice alt lucru care denaturează adevărul! S-a născut Isus – tu eşti responsabil de transmiterea acestui adevăr!

...şi se pare că telefonul fără fir nu e o joacă ci este un lucru cât se poate de serios! Domnul Isus s-a născut şi pentru tine, fii conştient de acest adevăr!

Apleacă-te te rog puţin, vreau să-ţi spun ceva la ureche: s-skjs-a născut Isus!!!

Mihai Creţa www. bisericaalbini.com

N-am timp!

N-am timp!

Aş vrea să iubesc,
dar nu îndrăznesc...
Nu pot să gândesc;
sunt prea încărcat
de păcat
şi n-am timp
de rugă...
Sunt pe fugă.

Aş vrea să iubesc,
dar nu îndrăznesc
spre Scripturi să privesc...
Nu pot să citesc;
sunt prea ocupat,
şi n-am timp
de învăţat...
Sunt atât de stresat!

Aş vrea să iubesc,
dar nu îndrăznesc
să chem într-ajutor
un frate, un păstor,
căci n-am timp
de vorbit;
sunt prea obosit
de cât am muncit.

.....

,,-Doamne, n-am timp!"
am spus supărat,
uitând vinovat
că Tu mi l-ai dat!



Sorin Micuţiu -http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/

Veghere

Atunci,
când vom înţelege
menirea noastă în lume
şi vom răstigni
firea pământească,
când nu ne vom mai prăbuşi
în abisuri,
la orice ispită
şi vom învăţa
să rămânem statornici,
când nu ne vom mai vedea
plini de merite
atunci,
să veghem
şi mai mult!

Sorin Micutiu

Lumea de dincolo ne-a mai vorbit odată ( ultima parte)

Când mâinile se desprind...

Fiul este chemat la spital, deoarece tatăl lui era în comă. După câţiva zeci de kilometrii de mers cu maşina, ajunge la patul părintelui său. Deşi nu ştia dacă acesta îl aude, şi-a exprimat bucuria că deşi la bătrâneţe, a făcut pasul întoarcerii sale la Domnul. Îi vorbeşte în aceste clipe solemne, de speranţa revederii. Bătrânul dă semn că îl înţelege şi îi strânge mâna, dar nu se limitează numai la atât, ci încearcă să pună mâna fiului, în mâna soţiei pe care simte că o pierde. În acele momente dramatice, care-ţi rămân gravate în minte şi în inimă pe viaţă, mama şi fiul simt la un momentdat, că pierd mâna celui drag. Bătrânul plecase, iar ei nu mai puteau face nimic. O altă viaţă, atât de glorioasă, îl aştepta. Pastorul Vladimir Pustan, unul din protagoniştii şi povestitorul acestei întâmplări, a arătat dramatismul despărţirii de cei dragi, şi faptul ca mâinile fiecăruia se vor desprinde la un momentdat, plecând într-un loc unde accesul celorlalţi este interzis.

Ultimile gânduri ale lui Octavian Paler, cunoscutul eseist, jurnalist şi prozator român,care a încetat anul trecut din viaţă, sunt de pe patul de spital,unde acesta a avut premoniţia morţii sale.Iată ce scrie în jurnalul său în ultimile zile din viaţă: ,, Am fost adus ieri, duminica 22 aprilie, cu Salvarea la Spitalul Municipal, din cauza ca, pe un fond de raceala si in urma unui puseu de tensiune, am facut un edem pulmonar. De ieri, stau intepenit in pat, sub perfuzii si cu masca de oxigen pe fata. (...) Vad cerul prin fereastra rezervei. Nori anemici se taraie pe cerul primaverii. De afara, se aude sirena unei Salvari.(...) Si e o primavara afara care-mi pare prin lumina ei glorioasa si prin cerul ei usor neurastenic aproape o ironie.28 aprilieMa simt ca intr-o barca, singur, pe un lac necunoscut, dus de curenti din ce in ce mai departe de mal. Chiar daca as striga ajutor nu m-ar auzi nimeni. (...)Transcriu din Maeterlinck: „N-ar exista morti daca n-ar exista cimitire”.(...) Duc, cand sunt treaz, un mic infern. Amintirea anilor in care nu-mi pasa ca timpul trecea. Dar, probabil, a spune intreg adevarul despre tine e cu neputinta.29 aprilie (duminica)Orice cuvinte as folosi pentru a exprima pustiul duminicilor mele, tot prost le-as folosi”. Maestrul Paler a cunoscut şi dânsul, singurătatea mâinii care se desprinde.

Experţii de la NASA au putut observa deosebirea dintre ce înseamnă a fi creştin si necreştin. În urma dezastrului din 28n ianuarie 1986 a navetei Challanger, au desfăcut cutia neagră. În zecile de secunde de la decolare, şi până la prăbuşire, când membrii echipajului şi-au dat seama de iminenţa dezastrului, ei au reacţionat atât de diferit. Majoritatea echipajului a început să înjure, şi să apostrofeze pe cei de la NASA, spre deosebire de acea membră a echipajului care era creştină. Ea şi-a încredinţat viaţa ei şi a familiei în Mâna Domnului, recitând de asemenea din Psalmul 23.

Ce mult contează, să-l cunoşti pe Hristos. Au fost oameni care au trăit singuri multă vreme, au fost oameni care au suferit mult timp, şi poate mulţi dintre ei au fost abandonaţi,însă L-au cunoscut pe Mântuitorul... Doar cei care-l cunosc pe Hristos, nu mor niciodată singuri.Atâţia oameni au avut un renume în lumea aceasta, şi peste tot au fost recunoscuţi, însă în clipa morţii n-au fost cunoscuţi de Iisus. Ce folos, de banii pe care i-au avut bogaţii acestei lumi, daca nu şi-au predat viaţa în Mâna Domnului, şi dacă nu s-au îmbogăţit faţă de cer? Ce folos sa fii înconjurat de prieteni, dacă Hristos - Păstorul cel Bun nu este cu tine când treci prin valea umbrei morţii?

Tu ce vei face, când mainile se vor desprinde…?

Cine este Mos Nicolae ?

A trait in secolul al IV- lea, si a fost cardinal de Myra, fiind cunoscut si recunoscut pentru faptele lui bune. El provenea dintr-o familie instarita, iar pentru ca era singurul copil din respectiva familie, si-a putut intrebuinta mostenirea in scopuri caritabile. Cea mai cunoscuta legenda, este cea legata de fetele unui nobil sarac, care nu se puteau marita,din cauza situatiei financiare precare.Se spune ca pe vremea maritisului primei dintre cele trei fete, Sfantul Nicolae a venit si a lasat un saculet de aur. Astfel ca, prima dintre ele s-a maritat. La fel se intampla si cu cea de a doua. Dar cand veni randul celei de a treia, Nicolae s-a urcat pe acoperis, iar prin horn a lasat saculetul, iar tatal fetelor, care dorea cu tot dinadinsul sa afle cine e faptasul, l-a surprins pe episcop, si chiar daca acesta l-a rugat sa nu spuna nimanui, parintele bucuros si recunoscator, a istorisit si altora despre ispravile acestuia.

Ce ne invata Mos Nicolae?

In primul rand, ca daca vrem sa fim bogati, trebuie sa daruim. Adevaratele bogatii, sunt cele daruite altora. Apoi, ne arata importanta familiei. A fost prima institutie creata de Dumnezeu. In aceasta vreme, cand insitutia familiei este tot mai atacata, cand multi vor sa redefineasca familia, in asa fel incat sa fie legalizate casatoriile intre homosexuali, sau, cand divorturile sunt ceva tot mai obisnuit, cand casatoriile de proba par tot mai la moda, Dumnezeu ne cheama sa intelegem familia din perspectiva Bibliei. Iar in al treilea rand, as vrea sa- ti spun tie, fie ca esti fata, sau baiat, nu amana casatoria din pricina banilor. Poate niciodata nu vei avea bani suficienti sa te casatoresti. Sau poate va trebui sa sacrifici altceva, mult mai important, pentru a castiga bani. Dumnezeu iti va purta de grija!

Afla mai multe:

http://psalming.blogspot.com/2006/12/legenda-lui-mos-nicolae.html

http:///www.parinti.com/modules.php?name=News&file=article&sid=258

Lumea de dincolo ne-a mai vorbit odată (partea a doua)

Ziua când pământul nu mai contează

În faţa acestei Realităţi Ultime, rolurile se schimbă. Aici bogatul care vrea să-şi veselească sufletul cu mâncare, confort, petreceri, şi vin află adevărul gol goluţ.( Luca 12: 16-21) Află că sufletul nu poate fi hrănit cu materie, sau cu nimic altceva de pe pământ: ,, Carnea se hraneste cu mancare, dar sufletul se hraneste cu dreptate, iubire si un cuget curat. Sufletul se hraneste cu o consiita spalata in sangele Domnului Iisus Hristos de orice vina si pacat. Atunci cineva se imbogateste fata de Dumnezeu.”( romoflorin.wordpress.com)
Un alt om bogat, află şi el, dar prea târziu că privirea trebuie să fie indreptată în sus, şi nu spre pământ:,, Pe când era el în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus...” Află că oamenii care nu contau, sunt de fapt importanţi:,, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui, şi a strigat: “Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta”. Află că averi, ranguri, onoruri, haine şi frumuseţe, nu mai contează în faţa Veşniciei. În Raiul lui Dumnezeu vor intra oamenii care au crezut Legea şi prorocii- mai pe înţeles, oamenii care au acceptat Biblia ca pe Autoritatea Supremă a vieţii lor, şi care s-au pocăit de păcatele lor.
Ce bine ar fi dacă am înţelege cu toţi, ca suntem fiinţe spirituale, şi că tot ce facem aici va conta în veşnicie: „Daca cineva vrea sa Ma urmeze, sa se lepede de sine insusi si sa-si ia crucea si sa vina
dupa Mine. Caci oricine vrea sa-si salveze sufetul si-l va pierde; dar oricine
isi va pierde viata din pricina Mea si din pricina Evangheliei, o va mantui.
Caci ce folos are un om daca castiga intrega lume si isi pierde sufletul?
Caci ce va da un om in schimb pentru sufletul sau?”
Philip Yancey,cunoscutul scriitor creştin, îsi ancoreaza la rândul său, viaţa şi mesajul, în Scriptură, si de ce nu, în acea Realitate Ultimă:
,, Aruncându-mi privirea peste revistele cu pricina, constat că toate valorile pe care le promovează au o trăsătură comună. Capitalul financiar, silueta, tonusul muscular, secretele frumuseţii, posesiunile de orice fel: sunt trecătoare. Am luat parte şi eu la câteva înmormântări şi niciodată nu s-a întâmplat ca rudele sau prietenii celui săvârşit din viaţă să facă panegiricul contului bancar, al formei fizice, ori al ultimului său sistem dolby. Dimpotrivă au vorbit despre bunătatea,dragostea, de care dăduse dovadă- fie exagerând, uneori-parcă admiţând că, în cele din urmă, acestea sunt calităţile cu adevărat durabile ale unui om.

Liliana a înţeles

Pe hi5 -ul ei apar aceste gânduri, care fac ca durerea sa fie puţin mai uşoară, iar despărţirea să fie însoţită de speranţa revederii:

,,Timpul trece foarte repede, acum se intampla ceva frumos, in cateva clipe uiti! Este ceva ce iti doresti de mult timp, te gandesti des la aceasta dorinta, iar tu grabesti lucrurile si cand ti'e indeplinita dorinta parca nu te mai bucuri asa mult de implinirea ei! oamenii cauta sa le fie tot mai bine pe viitor, sa ofere multa iubire celui care ii va fi randuit pentru restul vietii, sa nu duca lipsa de nimic, sa fie frumos, sa aiba haine noi din sezon in sezon, sa ajunga cineva, sa'l placa toti si sa fie in centrul atentiei...
e o greseala enorma! nu faptul ca ai vise..ci faptul ca iti faci planuri pentru ele pe un timp indelungat, de ce nu incerci sa te simti bine acuma, sa te faci inplinit si sa fii fericit...de ce nu oferi iubire acuma celor din casa ta si din viata ta... multumeste lui Dumnezeu acum ca nu duci lipsa de nimic....uita'te in dulapul tau!..asa'i ca ai atatea haine? ...suna acuma pe prietenii tai, invita'i la un ceai, arata'le ca tie iti pasa de ei, si chiar vei fi apreciat si tu si vei fi azi in centrul atentiei lor...pentru exemplul tau pozitiv...!
Te uiti in oglinda...esti chiar frumos...tanar...crezi ca ai toata viata inainte...insa atuncea nu'ti trece prin cap, tineretea cu frumustea ei trece asa repede...am sa ma trezesc ca sunt batran, si gandidu'ma la ce frumoasa a fost clipa tineretii...sau poate nu mai ajungi batran. Maine nu e ziua ta si nici chiar amea...de ce sa nu profiti de clipa aceasta?? sa te caiesti mai mult ca ieri ai trait degeaba...si sa te rogi ca Domnul sa te ierte, si sa'ti dea sansa sa demonstrezi ca ziua de AZI conteaza, si sa iei atitudinea: NU E DE AJUNS! DOMNUL CERE TOT DE LA MINE!
"Fugi de poftele tineretii, si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr'o nima curata." 2 Timotei 2:22” ( Gândurile ei au fost scrise pe 21 noiembrie 2008)

Lumea de dincolo ne-a mai vorbit odată

Alexandra Zaharia şi Liliana Tohatan au plecat dintre noi, deşi tuturor ni se pare prea devreme. Mulţi tineri care le-au cunoscut, sau care au auzit de drama morţii lor, sunt şocaţi. Dar nu numai ei. Una din greşelile pe care le-am putea face, este să ridicăm privirea, să încleştăm pumnii, şi să scrâşnim printre dinţi: ,, De ce Doamne, de ce ele? Erau la începutul vieţii...” Răspunsul exact poate veni doar din cer, şi va veni în clipa când vom înceta să mai cunoaştem în parte, dar probabil că atunci nu va mai conta aşa mult.
Am simţit durerea pierderii - atunci când acea Persoană minunată, care m-a purtat în pântece, iar apoi şi-a întins braţele-i calde să mă primească într-o lume atât de străină pentru mine, a fost chemată de Domnul în Patria Cerească- şi de atunci mi-am pus multe întrebări de-a lungul timpului. Am fost zguduit de morţi neaşteptate, mai ales din rândul rudeniilor de gradul întâi, dar şi când un prieten bun, mai mare cu câţiva ani decât mine,a murit într-un accident de maşină, lăsând zrobire şi lacrimi în urmă-i. Ţin minte că m-am întrebat şi acum doi ani când a murit o vecină credincioasă- mai era doar o lună pâna la nunta fiului ei, ce rost mai are viaţa?

Însă de-a lungul anilor, am invăţat că trebuie să-mi înlocuiesc ,,de ce-ul” cu un alt soi de întrebare. ,,De ce-ul” este arogant, şi este un fel de-a-l lua pe Dumnezeu la întrebări, negându-i astfel, în disperarea şi groaza mea, Iubirea lui desăvârşită, Suveranitatea, şi Înţelepciunea lui infinită. Această nouă întrebare, se vrea ca o prelungire a atidudinii unui Iov, care trebuie să recunoască: ,, Am vorbit despre lucruri pe care nu le-nţeleg... mă pocăiesc în sac şi cenuşă.” Iar atunci când i te închini lui Dumnezeu cu- adevărat, va izbucni din inima ta, asemeni unei ape limpezi ieşită din Stâncă: ,, Ce vrei să mă înveţi Doamne? Ce mesaj îmi transmiţi de-acolo din Lumea ta?”

De ce nu suportăm Moartea

Iar Lumea de dincolo devine dintr-o dată, atât de vie, glasul ei nu mai sună înfundat, iar Realitatea Ultimă de care fugim cei mai mulţi dintre noi se apropie la un lat de mână.
Într-o lume în care suntem obişnuiţi să deţinem controlul, moartea este verişorul tuturor, dar ei nu-i pregăteşte nimeni camera înainte de a veni în vizită. Independenţa este unul din Zeii mult adulaţi ai zilelor noastre. Conducem maşini tot mai tehnologizate, care ne dau impresia că putem comprima distanţele, şi că putem ajunge oricând la destinaţie, de parcă viaţa ar fi în propriile noastre mâini. Magazinele ne oferă toată gama de mărfuri, dându-ne senzaţia că putem consuma tot ce dorim noi, şi că nu e nici o problemă dacă te îmbraci cum îţi taie capul.
Telecomanda şi internetul ne fac să credem că putem vedea orice, şi că putem să avem de-a face doar cu cine ne place. Iar lumea postmodernă în care trăim noi ne ajută să dispreţuim orice tip de autoritate.
Pastorul Ray Stedman, citat de David Jeremiah, ne explica atât de clar de ce majoritatea dintre noi nu suportă tot ceea ce ţine de moarte:
,, Am observat că unii oameni... nu se simt deloc bine la înmormântări. Sunt agitaţi şi iritaţi; vor ca totul să se încheie cât mai repede ca să se întoarcă în barul din apropiere, în sufrageriile lor comode sau în oricare alt loc. Observând acest fenomen, m-am întrebat ce anume îi face pe oameni agitaţi când vine vorba de înmormântări. Concluzia la care am ajuns e că înmormântarea e un eveniment în care realitatea ultimă nu mai poate fi amânată. O înmormântare e dovada faptului că nu deţinem controlul asupra propriilor noastre vieti. Acest fapt îi face pe oameni să se simtă neliniştiţi şi nerăbdători să se întoarcă la iluziile confortabile ale vieţii.” Iar comediantul Redd Foxx pune şi el degetul pe rană: ,, Obsedaţii de sănătate au să se simtă într-o bună zi atât de stupid stând într-un spital şi murind din nimic.” (continuare...)

Ce nu au realizat diplomaţii, au făcut rugăciunile unui bărbat credincios

Trăim într-o lume când credinţa în intervenţia Divină pare tot mai zdruncinată, iar oamenirea se dă de ceasul morţii în a-şi rezolva problemele de una singură. Pentru mulţi creştini rugăciunea reprezintă doar un ritual, iar alţii se roagă doar la Biserică, să nu mai vorbim de faptul că în viaţa multora dintre noi descurajarea roade ca un vierme slujirea noastră prin rugăciune. Şi totuşi... minunile există, şi cred că ar trebui să ne amintim în vremuri ca şi acestea, atâtea răspunsuri date de Dumnezeu rugăciunilor noastre.
O astfel de mărturie este prezentată de John Ortberg într-una din cărţile sale. Aici ni se poveşteşte cum un pastor din Washington, pe nume Doug, i-a explicat unui ucenic de-al său -un agent de asigurări, faptul că versetul : ,, Orice veţi cere în Numele meu, veţi primi” este adevărat. Şi i-a explicat că acest verset trebuie înţeles în contextul biblic despre rugăciune.
- Grozav! Trebuie să încep să mă rog pentru ceva, spuse Doug. Cred că mă voi ruga pentru Africa!
- E o ţintă prea generală, veni răspunsul pastorului. De ce nu restrângi ţinta la o singură ţară?
- În regulă, mă voi ruga pentru Kenia.

Dacă timp de şase luni nu se întâmpla nimic în urma rugăciunii zilnice, pastorul îi va da 500$, iar dacă se va întâmpla, Doug va trebui să scoată din buzunar 500$.

Multă vreme nu s-a întâmplat nimic, Doug nici nu cunoştea pe nimeni din Kenia, nici nu fusese nicodată acolo. La un moment dat a fost invitat la o petrecere în Washington. Seara plictisitoare a fost salvată de faptul că a cunoscut o doamnă din Kenia. A invadat-a cu întrebări. Pâna la urmă- doamna care era şi directoarea unui orfelinat din Kenia, l-a invitat în ţara pentru care el se ruga.

După ce s-a întors, a scris mai multor firme de medicamente din ţară, despre faptul că în fiecare an aruncau cantităţi immense de materiale şi medicamente care nu se vindeau, invitându-le să le trimită orfelinatului din Kenia. Orfelinatul a primit materiale medicale şi medicamente în valoare de peste un milion de dolari.

Uimită şi recunoscătoare, doamna l-a invitat pe Doug la o petrecere pe care conducerea orfelinatului vroia să o dea în cinstea lui. Fiind cel mai mare orfelinat din ţară a venit şi preşedintele Keniei. Acesta l-a invitat la o plimbare cu maşina. În timp ce treceau Bob a întrebat despre deţinuţii aflaţi acolo. Preşedintele i-a răspuns că în acea închisoare se află deţinuţi politici. Replica lui Bob pe cât de simplă, pe-atât de tranşantă: ,, Asta nu e o idée prea bună. Ar trebui să-I eliberaţi.”
Bob a plecat spre casă, iar după un timp primeşte un telefon de la Departamentul de Stat al Statelor Unite. Este întrebat dacă a fost în Kenia, şi răspunde afirmativ, i se cere să-I spună ce îi spusese preşedintelui despre deţinuţii respectivi, iar la urmă lămuririle i-au venit uluitor. Comunitatea internaţională încerca de mulţi ani pe diverse canale diplomatice să îi elibereze pe aceşti deţinuţi, iar la simpla remarcă a lui Doug, deţinuţii din Kenia fuseseră eliberaţi.
După câteva luni Preşedintele Keniei l-a chemat înapoi în Kenia, deoarece trebuia sa facă nişte remanieri în guvern, iar Doug era rugat să-l susţină in rugăciune, pentruca alegerile pe care le va face să fie înţelepte.
Iată puterea rugăciunii. O rugăciune a unei inimi sincere în faţa unui Dumnezeu Suveran, şi Credincios fiecărei promisiuni declarate în Cuvântul Său.
Apropo, sunt convins că nici Doug nu s-a supărat pentru cei cinci sute de verzişori, care au zburat în buzunarul pastorului…

Invitaţie la Conferinţă de tineret

Tinerii Bisericii Penticostale ,,Betel” din Târgu Lăpuş, vă invită la conferinta de tineret care va avea loc, sâmbată 25 octombrie, orele 10-12.30, 15-17. Invitat este fratele Costică Rodilă ( SUA), un lucrător cu experienţă in lucrarea cu tinerii. Vă aşteptam cu drag!

ITP a trecut ultimul hop

In 30 septembrie Camera Deputatilor a votat proiectul de lege care privea acreditarea Institutului Penticostal Bucuresti. Eforturile titanice ale unor oameni inimosi, si dedicati lucrarii lui Dumnezeu din domeniul academic, mai aveau de trecut inca un hop. Votul presedintelui. Luni, 20 octombrie, preşedintele României, Traian Băsescu, a promulgat Legea 564/2007, privind înfiinţarea Institutului Teologic Penticostal din municipiul Bucureşti.Mai urmeaza publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, dar aceasta este confirmarea legala a deciziilor care au fost deja luate de catre Forurile acreditate ale statului.

A fost un succes castigat cu sudoare , si o batalie de uzura. Iata ca Dumnezeu a dat biruinta, aratandu-si inca o data credinciosia Lui.

Atatea generatii de studenti au visat, ca vor spune: suntem acreditati. Tanjeau dupa reducerea de 50% de la transportul public, si pentru reducerea de la CFR, dar mai presus de toate, era dorinta de a da licenta cu ai ,, nostrii". Nu pentru ca vor fi mai putin exigenti, ci pentru ca studentii vor fi tratati cu demnitate.Deasemenea, era dorinta de a fi recunoscuta munca academica, a unei institutii care s-a luptat pentru ridicarea standardelor educationale.

Ca unul dintre cei care am visat o astfel de zi, dar n-am prins-o, ma bucur totusi pentru studentii care vor beneficia de acreditare, si ma bucur in mod special, pentru succesul cadrelor universitare de la ITP.

Felicitari, si succes in activitate!

Marturii ale primilor crestini cu privire la moartea Lui Iisus

Ignatiu Teoforul(aprox.50-115d.Hr.), episcopul Antiohiei- care a fost martirizat pentru credinta sa in Hristos, se confrunta si el in calitate de slujitor al Bisericii cu aceste acuze, cum ca Hristos ar fi murit doar in aparenta, iar in epistola sa catre credinciosii din Smirna, afirma urmatoarele: ,, Pe timpul lui Irod si a lui Pilat din Pont a fost pironit cu adevarat pentru noi cu trupul, din al carui fruct suntem noi din patima Lui cea de Dumnezeu fericita… El a patimit toate acestea ca sa ne mantuim. A patimit cu adevarat, si a inviat cu adevarat, nu cum spun unii credinciosi ca a patimit in aparenta, ei existand in aparenta, si precum si gandesc, asa li se va intampla, pentru ca sunt fantome si draci.” Iata ce inversunat si ce inflexibil este episcopul cu privire la faptul ca moartea lui Hristos a fost una reala din punct de vedere istoric.

Policarp-Episcopul Smirnei lauda credinta filipenilor, in ,,Hristos care a suferit pentru pacatele noastre, mergand pana la moarte…” Acest Parinte Apostolic nu concepea nici el, credinta adevarata, fara a crede in relatarile apostolilor, si in marturisirea lor.

Tertulian(cca.160-220) din cartagina, nordul Africii spune:,, Dar evreii erau atat de exasperati de invatatura Lui… incat pana la urma L-au adus inaintea lui Pilat din Pont, in acelasi timp guvernator roman al Siriei, si prin violenta strigatelor lor impotriva lui, I-a intors acestuia o sentinta dandu-L in mainile lor sa fie rastignit”.

Fiecare crede ce vrea, asa ne-a creat Dumnezeu cu posibilitatea de-a alege, insa Adevarul lui Dumnezeu ramane Adevar, iar pentru acest adevar, milioane de crestini si-au dat viata de-a lungul secolelor.

(Marurii care cer un verdict- Josh Mc Dowell; Iisus din Nazaret-Jacques Schlosser; Pledoarie
pentru Cristos-Lee Strobell; Relatie prin Cuvant-Josh McDowell&Thomas William; Scrierile Parintilor Apostolici-Traducere Pr. D. Fecioru)

Marturii ale istoriei antice cu privire la moartea lui Hristos

Tacitus, un istoric roman din primul secol vorbeste in Anale 15:44 despre rastignirea lui Hristos,
explicand ce s-a intamplat in marele incendiu al Romei:,, Asadar, pentru a curma zvonurile, Nero i-a invinuit pe nedrept si i-a supus la cele mai cumplite torturi pe cei numiti crestini de populatie, oameni care erau intampinati cu ura pentru grozaviile lor. Cristus, de unde li se trage si numele, a suferit pedeapsa suprema in timpul domniei lui Tiberiu din porunca unuia dintre proocuratorii nostril, Pilat din Pont…” http://en.wikipedia.org/wiki/Tacitus_on_Jesus

In anul 1961, doi arheologi italieni au scos la suprafata o inscriptie Latina care facea referire la guvernatorul roman.

Iosefus Flavius atesta si el moartea lui Iisus, in Antichitati 18.3.3: ,,Cam in timpul acela, Iisus, un om intelept, daca il putem numi o; pentru ca El era un facator de lucruri minunate, un astfel de invatator, incat oamenii primeau adevarul cu placere; a atras la El multi evrei cat si multi dintre greci. Acest om era Hristosul. Si atunci cand Pilat, pe baza acuzatiilor conducatorilor nostrii, l au condamnat la cruce, cei care L-au iubit nu L-au parasit, deoarece El le-a aparut viu a treia zi; profetii divini vorbisera despre aceste lucruri, si despre mii de alte lucruri minunate cu privire la El…” Acest text se afla redat atat in editia Loeb a lucrarilor lui, cat si intr-un text citat de Eusebiu in al patrulea secol. Trebuie spus ca Iosefus nu simpatiza cu crestinii, si ca acest evreu scria in asa fel incat sa placa romanilor, ceea ce ne da dreptul sa credem –ca nu ar fi inclus aceasta relatare daca nu era adevarata.

Thallus (a scris in jurul anului 52 d. Hr.) este citat de Iulius Africanul in descrierea cutremurului care a urmat rastignirii lui Hristos: ,, Un intuneric cu totul infricosator s-a lasat peste intreaga lume, un cutremur a despicat pietrele si multe alte locuri din Iudea si din alte parti au fost devastate.” http://www.christian-thinktank.com/jrthal.html

Lucian din Samosata a fost un scritor grec din secolul al doilea, care nu i-a simpatizat nici el pe crestini. El spune: ,, intemeitorul Legii lor i-a facut pe toti sa creada ca sunt frati din clipa convertirii lor, sa nege zeii Greciei si sa-l venereze pe inteleptul cel rastignit, si sa traiasca dupa legile lui.”

In istorie nu este important daca evenimentul despre care studiez, il consider sau nu valid, imi confirma sau nu prejudecatile, sau informatiile mele, imi convine sau nu imi convine, il consider posibil sau imposibil. Istoricii spun ca trebuie sa ai o singura intrebare in minte: s-a intamplat, sau nu s-a imtamplat?

(Marurii care cer un verdict- Josh Mc Dowell; Iisus din Nazaret-Jacques Schlosser; Pledoarie pentru Cristos-Lee Strobell; Relatie prin Cuvant-Josh McDowell&Thomas William)

Dialog cu M.B.

Micheline Bealieu:
vreti sa va spun ce ma tine pe mine?

in momentul cind,chiar daca am uitat ca Iisus m-a vindecat si eu am uitat sa multumesc,si,sa zicem ca ar veni vremea dulcica din Biblie(care va place foarte mult)-vremea judecatii lui Iisus,eu prefer sa fie rastignit baraba,PENTRU CA E HOT.

Deci,Iisus RAMINE VIU,si eu pot sa-L vad mereu si sa-l ascult mereu,fara sa am in fiinta mea pata uciderii.
Nu aveti nimic impotriva,nici nu puteti avea,e mintea mea si hotarasc ce poftesc cu ea.Daca eu hotarasc asta,nu se supara Dumnezeu.E ok atunci.
Are destula putere ca sa nu fie “necesara” uciderea Lui;se si stie ca spiritul domina materia,deci,din educatie,se pot regla conturile cu satana,fara sa fie nevoie de moarte.

De altfel,mie,nestiutoarea,mi-a dat Dumnezeu un singur talant pe lume-pe Iisus.Nu vreau sa-l ingrop in pamint.

PS
In acest teritoriu nu se poate intra decit acceptind varianta aceasta nebuneasca,sa te impotrivesti mortii lui Dumnezeu.Poti sa vezi,sa auzi,dar nu poti intra.Adica nu poti simti.

Sorin:
Tu poti sa gandesti ce vrei cu mintea ta, insa atunci il ignori pe Dumnezeu, care vrea ca mintea noastra sa acepte invataturile lui, si sa fie curatita, si indrumata de aceste invataturi. Iata ce spune Dumnezeu despre mintea omului care nu s a intors la Hristos, pentru a primi nasterea din nou-care aduce o innoire divina a mintii si a inimii: ,,având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.” (Efeseni 4:18)“Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.”(Tit 1:15)Dumnezeu judeca nascocirile desarte ale mintii care nu primeste revelatia data de El: ,,fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.22 S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”Solutia draga Micheline este sa faci ce a facut Nebucadnetar:,,După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.” Domnul sa te ajute!

M.B.
Sorin de ce zici tu ca am lipsuri in a gasi solutii?-pentru ca asa ma vezi tu???-spune-mi,mai bine,cu ce nu esti tu de acord-spune-mi,tu,logic,unde i-am gresit lui Dumnezeu?Ca nu vreau sa-i ucid fiul si ca-L las pe El sa reconsidere situatia?Unde?Spune,altfel “portretul” pe care mi l-ai facut ti se trece in cont.-toata biblia vorbeste despre o perioada in care satana se dadea sef-perioada in care noi trebuia sa facem slalom printre adevar si minciuna.Un fel de care pe care.Si daca sinteti convinsi de o minciunica,ce-ati face?

S. Micheline, eu ti am raspuns doar la o afirmatie: ,Nu aveti nimic impotriva,nici nu puteti avea,e mintea mea si hotarasc ce poftesc cu ea.Daca eu hotarasc asta,nu se supara Dumnezeu.E ok atunci.” Si ideea mea era ca daca tot gandesti, ar fi bine sa gandesti ceea ce gandeste si Cuvantul lui Dumnezeu. Pana la ati raspunde la alte intrebari, as vrea sa stiu daca tu crezi ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, prin care El ni se reveleaza in mod special, aratandu ne modul in care putem fi intr o relatie mantuitoare cu El?

Acest dialog s-a petrecut pe http://www.pasi.ro/. Intr-adevar este greu sa vorbesti cu cei ce nu cred Biblia, deoarece fara a-i jigni, dar la foc automat scot greseli dupa greseli. Asa ca raman o serie de afirmatii neexplicate. Nu stiu sinceritatea celor care intra in dialoguri pe site uri, si nici scopurile lor. Nu stiu nici despre M.B cat este de sincera in cautarea adevarului, dar m-am hotarat sa ii dedic cateva articole cu privire la realitatea Crucii, atat din punct de vedere istoric, cat si biblic.
O sa inchei aceasta postare printr-un exemplu graitor din Esentialul crestinismului:Un tanar care incepuse sa lucreze in capitala, a venit la John Stott si i-a spus ca nu se mai ducea la Biserica, nu mai rostea Crezul fara sa aiva sentimentul ca este ipocrit, deoarece nu il mai credea. La urma il intreaba: ,, Daca as putea sa ti dau raspuns la toate problemele tale, dandu-ti deplina satisfactie intelectuala, ti-ai schimba felul de viata? A zambit si a rosit: adevarata lui problema era morala nu intelectuala.

MAI BATE AZI UN CUI LA CORABIE...

Picaturi mari de sudoare, se prelingeau usor pe fata lui. Era o zi torida. Imbracat in haine de lucru, cu schita in mana, parea ca, nimic din ce se petrece in jurul lui nu poate sa-l abata de la telul sau. Avea un proiect important de realizat. Nu-i mai auzea nici macar pe vecini, carea zi de zi se mirau si se intrebau, ce-i veni!?!Oameni din departari au venit sa vada "minunea". Soapte, voci intreabatoare, rasete pline de batjocura, glasuri descurajatoare, nu puteau sa-l opreasca din lucrul lui. Dumnezeu, i-a incredintat o misiune. I-a cerut sa pregateasca o corabie imensa, si asta era tot ce conta pentru el. Nu ploase niciodata pana atunci. Insa, nu-si punea nici macar o clipa problema, cum, unde, o va folosi. Totusi, el, zi de zi mai batea un cui, si mai adauga o scandura la corabie. Chemarea pe care Dumnezeu i-o facuse, de a fi unealta prin care sa fie salvata omenirea, era cel mai important lucru pentru el, si nimic si nimeni nu putea sa-i distraga atentia de la pregatirea ce o avea de facut. Era greu pentru cei din jur sa inteleaga cum timp de 120 de ani, el zi de zi parca tot mai neobosit, continua sa creada in ceea ce Dumnezeu i-a spus; corabia il va salva pe el si familia lui, dar si pe animalele ce vor intra in ea, de potopul ce urma sa vina. Un mesaj de la Dumnezeu atat de clar, de direct, si totusi pentru cei din jur imposibil de crezut.

Poate si tu esti uneori in "pielea" lui Noe. Dumnezeu ti-a facut o chemare speciala. Ti-a vorbit atat de clar despre ea. Ti-a dat abilitatile necesare pentru ea, si, totusi..., portile nu s-au deschis inca pentru tine. Parca sunt mai ferecate ca oricand. Dumnezeu ti-a facut o promisiune, si parca, in loc sa te apropii de implinire, inaintezi mai mult in pustiu. Astepti ca Dumnezeu sa se implice si sa deschida drumul, iar asteptarea ta, ii nedumereste pe cei din jur. Se intreaba de ce nu faci tu ceva, sa te ajuti singur, cumva..., sa accepti usa care se deschide, chiar daca nu e decat o momeala in a-ti tulbura asteptarea.Soapte in jur descurajatoare, glasuri intrebatoare,...Noe, ce faci? Ce astepti ? Cum poti sa crezi? Si totusi mesajul a fost atat de direct, atat de clar..., doar intre tine, si Creator.

Nu e usor sa ramai ferm pe pozitie, cand toate par sa lucreze impotriva ta. Nu e usor sa continui sa crezi, cand parca "soarele" incearca sa usuce stropul de credinta ce-l mai ai. E greu sa pasesti pe valuri, ca Petru, dar el a fost ales ca piatra de temelie. Si chiar si atunci cand a inceput usor sa se scufunde, Isus l-a luat de mana, l-a ridicat. E greu sa ramai surd la dezaprobari, la vorbe rautacioase.Domnul te-a ales pentru ceva special. Vrea sa se foloseasca de tine. De aceea pustiul din viata ta, nu e decat o perioada de pregatire. Nu esti parasit. Nu te-a lasat singur in pustiu. Iti va trimite corbi , ca lui Ilie ca sa te hraneasca, sa ai resurse sa mergi mai departe. A ales singuratatea sa te caleasca, sa te invete sa pasesti prin credinta. Si pas cu pas, uneori mai inceti, mai nesiguri, alteori mai plini de elan, te va conduce, iti va deschide portile si vei intra in promisiunile Lui.

Mai bate azi un cui la corabie, fii neobosit pentru El. Crede. El are timpul Lui, dar cu siguranta ca va duce la indeplinire tot ce ti-a promis, si va fi ferice de tine. ,,Asteptarea celor neprihaniti nu e decat bucurie..."(Proverbe 10:28)

SIMONA GIURGIU

Când eşti ispitit să te retragi în confortul pe care ţi-l aduce obişnuinţa

Obişnuinţa înseamnă a face un lucru fără să-l mai gândeşti. Putem observa peste tot, cum puterea obişnuiţei se răsfrânge în vieţile noastre.
Un frate îi citea surorii sale din clasa I subtitrarea filmului, însă la un momentdat ea a părăsit încăperea, iar el a continuat 10-15 minute să citească cu voce tare. La conferinţe cu slujitorii din conducerea bisericilor, se ridică tot mereu câte unul care spune: dragi fraţi si surori! Dar acolo nici ţipenie de femeie. Şi eu cad deseori în capcanele obişnuinţei. La două săptămâni după căsătorie, am mers în Baia Mare cu un prieten, pentru a-mi cumpăra calculator. Când Nelu mă întreba ceva, răspunsul meu era:,, da dragă.” Când îi explicam ceva, la urmă îl întrebam: ,, înţelegi dragă?” Mi-am cerut scuze în cele din urmă, deoarece reflexul îmi juca feste.Aceasta este putera obişnuinţei.
Când intri în casă, primul lucru pe care-l faci, deschizi calculatorul. În loc să mănânci la masă, îţi duci mâncarea la calculator. Când eşti singur şi trist, din nou calculatorul. Când eşti atacat, fie te retragi în carapacea ta, fie te răzbuni. Când ai pierdut controlul, sticla cu alcool, mancarea, pornografia, violenţa, pot fi volanul cu care virezi pe drumul spre dezastru-un drum departe de cel pe care Dumnezeu îl are pentru tine.
De ce alegem aşa de uşor drumul obişnuinţei? Pentru că firea pământească controlata de Satan, ne dau impresia că suntem în control, iar întronarea propriului eu ne face să urâm să predam acest control lui Dumnezeu. Astfel că pe oamenii din jurul nostru nu-i putem controla, asemenea unor iepuri sălbatici, direcţiile lor sunt aiuritoare lăsându-ne cu sufletul scos. Marea înfuriată a vieţii cu tragediile ei, se revarsă peste ţărmul lumii noastre, iar pierderile din viaţă ne fac să plutim ca o corabie aflată în derivă,şi când viitorul pare sumbru, apelăm la soluţiile omeneşti. Iată ca tastatura o controlăm. Mâncarea, alcoolul, telecomanda, internetul ne dau acea minunată şi iluzorie senzaţie de control.
Nu te retrage în confortul obişnuinţei tale, ci Accepta calea mai grea. Roagă-l pe Iisus sa te duca pe Calea veşniciei.

“M-am hotărât să-l urmez pe Iisus”- a fost scris cu sânge

Unii dintre noi au fost convertiţi în timpul intonarii acestei cântări, alţii au cântat-o atunci când au încheiat Legământ în apa botezului, şi cred ca mulţi o cântăm în momente de cumpănă, înnoindu-ne astfel o hotărâre glorioasă:

/:M-am hotărât să-L urmez pe Iisus:/
M-am hotărât să-L urmez pe Iisus
Şi înapoi, eu nu voi da.


/:Nimic nu mă va clinti pe cale:/
Nimic nu ma va clinti pe cale
Şi înapoi, eu nu voi da.

/:În urmă-i lumea nainte-i Iisus:/
În urmă-i lumea nainte-i Iisus
Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi.

/:Renunţ la lume, dar nu la Iisus:/
Renunţ la lume, dar nu la Iisus
Căci nu voiesc sa merg-napoi.

Am aflat sursa puterii acestei cântări, şi împrejurările în care a fost compusă. Un misionar indian a redat istoria înălţătoare a acestei cântări, mergând cu 150 de ani în urmă. Atunci în Ţara Galilor era o trezire spirituală puternică, iar galezii veneau ca misionari în India. Erau omorâţi pe capete din cauza unei legi din nord-estul Indiei, deoarece atunci când un tânăr venea să-i ceară mâna fetei de la tatăl acesteia, bărbatul îl întreba cu privire la numărul craniilor pe care le deţine acasă. Astfel că tinerii care doreau să se căsătorească începeau „sportul” uciderii, iar cea mai bună ţintă erau misionarii, deoarece nu trebuiau să suporte nici o consecinţă. Însă un misionar presbiterian a convertit o familie de băştinaşi, alcătuită din soţ, soţie, şi doi copii. Nesuportând să vadă cum nişte consăteni de-ai lor se convertesc, i-au chemat la judecată în faţa satului. Pe acel stadion, completul de judecată a hotarât să le mai acorde o şansă:

„ M-am hotărât să-l urmez pe Iisus”, răspunde ferm indianul, în faţa provocării.
Miza se măreşte:

-,, Dacă nu renunţi Hristos îţi omorâm copiii.”
-„ M-am hotarat să-L urmez pe Isus/Şi inapoi, eu nu voi da”, vine răspunsul celui care a găsit în Hristos cea mai mare comoară a vieţii lui.
- „ Dacă nu renunţi la credinţa ta în Hristos, îti omorâm şi soţia.”
-„ Şi dacă nimeni nu ar rămâne cu mine, eu înapoi nu voi da.”

Mai avea doar un lucru de pierdut,însă avea să câştige ceea ce nu putea fi comparat cu nimeni, şi cu nimic din lumea aceasta. Când i-au cerut să renunţe la Hristos pentru a-şi câştiga propria viaţă, a răspuns: „În urmă-i lumea nainte-i Iisus/Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi. /Renunţ la lume, dar nu la Iisus/Căci nu voiesc să merg-napoi.”
Preşedintele acelui sat a pus întrebarea: „de ce acest om a murit pentru cineva care a trăit pe alt continent, şi cu mult timp în urmă?... Trebuie să fie o putere aici! Dacă eşti viu Iisuse Hristoase, intră în inima mea.” Apoi, inima i-a fost copleşită de Hristos, şi a strigat:,, Şi eu cunosc puterea lui Hristos”.
Toţi şi-au ridicat mâinile şi au spus: „ Şi noi aparţinem lui Hristos.” 98% din locuitorii acelei regiuni din nord-estul Indiei sunt creştini presbiterieni.

Sincer să fiu, nu sunt în stare să fac o încheiere la acest articol. Cuvintele îmi sunt prea sărace. Fă-o tu, la fel ca mine, în inimă şi-n minte...

Test psihologic!

Acesta este un test al unui psiholog american. Nu este un banc.
Ganditi-va in liniste si formulati raspunsul cu calm. Doar dupa aceea
schimbati pagina !

Deci:
Aceasta este povestea unei fete. In timpul inmormintarii mamei sale a
vazut un barbat necunoscut. Ea a fost atit de impresionata de el si a
fost atit de sigura ca este barbatul visurilor ei incit s-a indragostit
pe loc. Totusi, dupa inmormintare, barbatul a disparut si ea nu l-a
mai vazut niciodata. Citeva zile mai tirziu ea si-a ucis propria sora.
De ce?



Va rog NU dati la pagina urmatoare pina nu v-ati gindit intens la
raspuns si nu ati gasit propria solutie.

































Raspuns:

Ea a sperat sa-l reintilneasca la inmormintare pe barbatul visurilor ei.

Daca ati raspuns corect la intrebare atunci ginditi ca un psihopat.




Acesta a fost un test al unui psiholog american care l-a utilizat pentru
a determina daca cineva are mentalitatea unui ucigas. Au fost testati
multi ucigasi in serie care au raspuns toti corect la intrebare.

Daca nu ati raspuns corect - puteti fi bucurosi. Daca insa careva
dintre prietenii dumneavoastra a raspuns corect va sugeram sa
pastrati distanta.


http://andrada-celia.blogspot

Cele mai mari tragedii... Cele mai mari promisiuni...

Unul din cele mai mari pericole ale zilelor noastre este desensiblizarea. Nicicând oamenii nu au fost bombardaţi cu o aşa rapiditate, şi cu un asemenea aflux de ştiri, care mai de care mai proaste şi mai triste. Moartea, dezastrul, şi păcatul apar în fiecare zi în casele noastre, fie prin ziare, internet, sau televizor, deşi ne-ar fi şi prea de ajuns cu cât cunoaştem din realitatea imediat înconjurătoare. Deaceea, de multe ori ni se pare obositor să mai strecurăm ştirile din perspectiva divină, şi să-l întrebăm pe Dumnezeu cu privire la ce vrea să ne-nveţe.
Zilele acestea mi-au atras atenţia trei ştiri. Prima este legată de moartea marelui actor Ştefan Iordache, răpus de o boală necruţătoare. Oare câţi vor rămâne cu gândul lui Dorel Vişan? El spunea că moartea te scapă de toţi duşmanii de pe pământ, dar rămâi cu cel mai puternic: faptele tale. Ca adoua să se refere la cutremurul economic, care a afectat primele cinci companii americane din domeniul financiar, şi implicit lumea întreagă. Au fost afectate bursele, preţul barilului de petrol,etc. Şi totuşi nu finanţele conduc lumea... Iar a treia ştire care mi-a dat de gândit, a fost faptul că fotomodelul britanic Jenny Grant, s-a spânzurat la doar 19 ani. Era cunoscută şi apreciată, era studentă la facultate, avea totul, după cum ar zice mulţi. Şi totuşi nu avea...
M-am oprit doar la aceste evenimente, şi îl intreb pe Domnul,asemenea oamenilor din textul de mai jos: Doamne ce vrei să ne înveţi?



,,Iar În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor Galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
2 "Credeţi voi", le-a răspuns Isus, "că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel?
3 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.
4 Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni, care locuiau în Ierusalim?
5 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel." Luca 13

Oamenii aceştia erau impresionaţi de tragediile vremii lor. Galileenii erau proverbiali pentru lipsa lor de interes în ce priveşte trăirea spirituală. Şi probabil că oamenii aceştia se gândeau că acest eveniment are de-a face cu judecata divină. Iisus nu neagă aceasta. Însă mută accentul din lumea materială în cea spirituală. ,,O, cât de impresioaţi sunteţi de tragediile fizice, şi cât de reci sunteţi în faţa tragediilor spirituale.” Dacă ne arde casa, sau dacă sunt inundaţii folosim numărul de urgenţă, şi pompierii se alarmează, puntru a ne salva. S-au înfiinţat unitaţi de pompieri, se cheltuiesc bani pentru salvarea de necazurile lumii materiale. Dacă avem un accident, sunt alarmate poliţia, salvarea, sau Smurd ul(cei cu descarcerarea). Sirenele strapung agitaţia zilei, semnalele luminoase străbat prin noapte, pentru a evita atâta cât se poate, tragediile lumii fizice. Însă mai presus de toate acestea, există o tragedie a unei lumi spirituale,acea lume care nu-i permite lui Dumnezeu să troneze. O, dacă fiecare ar fi preocupat de lumea lui spirituală. Dacă fiecare am vedea, că viaţa fără pocăinţă nu-i altceva decât moarte, atunci am trăi adevărata viaţă. Nu ne-am permite să trăim fără Hristos-Mântuirea noastră. Nu ne-am permite să trăim în păcat, in alcool, răzbunare, curvie, pornografie, lăcomie, etc.
Cele mai mari tragedii sunt cele ale lumii spirituale. Dar şi cele mai mari promisiuni vin tot dintr-o astfel de lume... lumea în care tronează Hristos.

RoMisCon- Conferinţă de misiune la Baia Mare

Conferinta de misiune RoMisCon – editia a X-ea se va tine la Biserica Maranata din BAIA MARE

Data: 25 - 28 septembrie 2008

Invitati:

Cameron Wilson (SUA),

Doru Cardei (Republica Moldova),

Safia Mirza (India),

George Gavrus (Romania),

si altii…


Ce face Asociatia Penticostala de Misiune Externa? [APME]

Recrutează şi trimite misionari în alte ţări.
Organizează călătorii de misiune pe termen scurt şi mediu.
Oferă asistenţă bisericilor în alcătuirea unui plan propriu de misiune (proiecte de misiune, organizarea comitetelor de misiune, echipelor de rugăciune, conferinţelor de misiune, bugete de misiune etc.)
Elaborează proiecte de susţinere financiară a misionarilor,
Sprijină asocierea bisericilor în vederea susţinerii misionarilor şi a unor proiecte comune de misiune.
Reprezintă interesele misionarilor în relaţie cu autorităţile române sau internaţionale.
Oferă asistenţă spirituală şi juridică misionarilor români.
Publică materiale informative despre misiunea mondială.
Organizează conferinţe şi seminarii.
Distribuie înregistrări, cărţi, reviste şi pliante specifice misiunii,
Colaborează cu misionari din alte ţări şi cu alte organizaţii misionare.

Spune si altora despre aceasta conferinta si vino impreuna cu alti tineri din biseirica sau din grupul tau. Asteptarea s-a sfarsit. Este sansa ta sa te implici activ in implinirea Marii Trimiteri.

Detalii suplimentare gasiti pe http://www.apme.ro/

Filosofia teroriştilor de la 11 septembrie

Am auzit acum câteva zile, despre mărturia instructorului de la care teroriştii au luat lecţii de zbor. Acesta poveşteşte cum aceştia s-au prezentat la el,pentru a-i învăţa tehnica zborului. Ceea ce era ciudat pentru instructor, era faptul că ei au solicitat să fie învăţaţi doar cum se decolează, şi cum se manevrează avionul în aer. Nu i-a interesat cum se aterizează.
Abia după atentat a înţeles totul. Pentru că ei erau dedicaţi cauzei lor, pentru ei nu mai era cale de întoarcere.
Astăzi vorbim tot mai mult despre creştini echilibraţi. Folosim adesea sloganul: trebuie să avem înţelepciune frate!
Dar oare, a fost Avraam echilibrat? Atunci când a părăsit confortul lumii sale, ce echilibrul a mai fost acela? Cum îl poţi numi pe Noe echilibrat, când el construia o arcă pentru nuştiu ce potop, deşi niciodată nu mai plouase până atunci? Dar Ilie? Vi se pare omul acesta, care se ridică împotriva tuturor, un creştin echilibrat? Dar Iisus? Oare ce ar spune creştinii din ziua de azi, dacă Iisus ar activa printre noi?
Dar despre acel bărbat, care a socotit toate lucrurile un gunoi, şi a colindat lumea cu mesajul Evangheliei, ce părere aveţi?
Suntem noi creştinii de astăzi dedicaţi lui Hristos? Ne-ar putea învăţa aceşti terorişti despre dedicare? Urmăm noi, exemplul marilor oameni ai credinţei? Ce părere avem atunci când întâlnim oameni dedicaţi?

Când Mâna lui Dumnezeu este nevăzută

Noi ştim acum , de ce a fost încercat. Luminile s-au stins. Cortina s-a tras, iar pe scena aceea unde s-au perindat dramele este doar tăcere... Însă ecourile istoriei reverberează până la noi.
Ea ne vorbeşte despre un om care avea totul: copii, averi cum nu avea nimeni pe atunci, un nume bun, un comportament moral, dar mai presus de toate omul acela, era slujitorul lui Dumnezeu. ,,Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău.”
Dar într-o zi totul se schimbă în viaţa lui Iov. Nici o clipă nu s-a gandit Iov în dimineaţa aceea, la dezastrul care avea să se abată asupra lui, ca un taifun care spulberă totul din calea lui. Lui Iov nu i s-a stricat nici casetofonul, nu a primit nici vestea că de mâine poate să-şi caute servici, nu a avut mici accident de maşină, nu a primit nici vestea că cineva drag din familie ar fi murit, sau că i-a fost jefuită casa în timp ce era dus în concediu. Toate acestea par floare la ureche. Bilantul în urma taifunului a fost: şapte mii de oi arse,trei mii de cămile furate, împreuna cu cinci sute de perechi de boi jefuite, dar cel mai dureros, cu toţi cei zece copii morţi. Câte poate aduce o zi.
Însă nu se sfârşeşte totul aici. O bubă rea îi impânzeşte tot corpul, şi chiar nevasta lui îl îndeamnă să-l blesteme pe Dumnezeu, iar apoi tot coşmarul se va sfârşi prin moarte.
Ce a trăit Iov în toate acestea?
Nu înţelegea de ce toate astea. Iov 16:
,, 12 Eram liniştit, şi m-a scuturat, m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o ţintă.
13 Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ,
14 mă frânge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.
15 Mi-am cusut un sac pe piele, şi mi-am prăvălit capul în ţărână.
16 Plânsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
17 Totuşi n-am făcut nici o nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.”
Nu avea nici o vină. În toţi aceşti ani fusese apărătorul celor ce nu aveau pe nimeni, fusese mână celui ce nu avea mână, picior celui fără de picior, îl slujise pe Dumnezeu, iar acum este zdrobit ca un strugure în teasc, scuturat ca un cuib, vânat ca un animal fără scăpare, şi frânt ca un vreasc. Dureros era faptul că el, cel care îl slujise pe Domnul, era acum de batjocura prietenilor săi. Însă mai dureros decât toate acestea: Dumnezeu tace. Mâna lui este nevăzută.
,,21 Trage-Ţi mâna de pe mine, şi nu mă mai tulbura cu groaza Ta.
22 Apoi cheamă-mă şi-Ţi voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc eu, şi răspunde-mi Tu!
23 Câte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi călcările de lege şi păcatele mele.
24 Pentru ce Îţi ascunzi Faţa, şi mă iei drept vrăjmaş?
25 Vrei să loveşti o frunză suflată de vânt? Vrei să urmăreşti un pai uscat?” (cap. 13)
Doar două remarci. Iov spune: ,,Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ.” Iov ştie... Ştie că nu are doar un Dumnezeu la timpul trecut, sau doar la viitor, Ci ştie că Dumnezeu ESTE. În singurătatea lui ştie că Dumnezeu ESTE acolo. Iar adoua remarca, este că Iov înţelege la urmă, că Dumnezeu ştie ce face.
2 "Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale". -
3 "Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?" - "Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep." -
4 "Ascultă-Mă, şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa." -
5 "Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6 De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă”
Cortina este trasă, iar luminile s-au stins. Scena este goală. Dar ecourile se mai aud. Niciodată nu eşti singur şi fără scop în încercarea ta. Pentru că Dumnezeu ştie ce face!