luni, 25 februarie 2008
Liderul şi lectura
Importanţa lecturii
Un subiect plin de semnificaţie pentru noi astăzi este cel al lecturii şi al sensului ei în viaţa liderului creştin. Gene Edward Veith, în cartea sa „Citind printre rânduri”, se întreabă dacă „va ajunge oare cititul ceva demodat vreodată?” Întrebarea apare în contextul în care asistăm la o explozie a tehnologiei video, într-o societate în care „monitoarele TV, alimentele de reţele prin cablu şi de aparatele video, domină cultura noastră actuală”. Astfel, valoarea cărţii este pusă aparent sub semnul îndoielii ţinând seama de ritmul accelerat al dezvoltării comunicaţiei electronice şi a modului în care este îmbrăţişată.
Un fapt este totuşi sigur, şi oferă răspuns problemei ridicate mai sus: lectura va exista pentru totdeauna în rândul creştinilor, ea fiind puternic promovată de conducătorii spirituali ai Bisericii lui Hristos. Această afirmaţie are la bază întreaga revelaţie creştină, revelaţie ce se concentrează în jurul unei Cărţi – Biblia. Dumnezeu a hotărât să se descopere pe Sine într-un mod personal prin intermediul Sfintei Scripturi. Cartea Sfântă este un loc de întâlnire dintre Dumnezeu şi om: Unul pentru a se revela pe Sine, iar celălalt pentru a se mântui. În acest context Scriptura e nevoie a fi înţeleasă ca „element” real al Întrupării Cuvântului. În ciclul mântuirii fiinţei umane, Cartea este parte din sfera Cuvântului Divin, susţine Antonio Spadaro.
Este de remarcat că citirea Sfintei Scripturi „obligă” la citirea altor cărţi, pentru ca în final să formeze „deprinderi intelectuale”. Biblia este o continuă invitaţie la lectură.
În contextul în care limbajul este tot mai mult abandonat în defavoarea imaginii, liderul spiritual trebuie să se păzească pe sine şi pe aceia pe care îi conduce de această ispită. Modul cel mai bun de-a face aceasta este prin intermediul lecturii personale, oferindu-se totodată şi ca un model pentru ceilalţi.
Cunoaşterea dobândită prin scris şi lecturare este o sursă de putere. Cei care se îndeletnicesc cu acestea vor fi cei a căror influenţă va fi puternic resimţită între oameni. Astfel, creştinii şi mai cu seamă dintre aceştia liderii spirituali, sunt chemaţi să rămână credincioşi moştenirii lor, să rămână un popor al lecturii, un popor al Cuvântului.
Literatura este esenţială în viaţa conducătorului spiritual pentru stimularea gândirii sale. Cartea îl implică într-o „gimnastică a minţii”, născând gânduri şi idei proaspete printr-o stimulare intelectuală.
Literatura este importantă şi pentru că prin intermediul ei se însuşesc informaţiile. Astăzi există în lume o întreagă cultură a cărţii. S-a scris foarte mult, astfel că există multă informaţie la dispoziţia celor mai mulţi. Liderul trebuie să ţină pasul cu cei din generaţia sa, astfel că e nevoie să se informeze pentru aceasta, iar cel mai bun mod de însuşire a informaţiei (cunoştinţelor) este prin lectură.
Cititul îl duce pe cel care îl practică în lumea autorului căruia i se acordă atenţie. Putem vorbi în felul acesta despre o „comuniune cu minţile marilor oameni” ai lumii. Aceşti autori pot fi mentorii liderului, chiar dacă procesul mentoratului este mijlocit de carte.
Una dintre marile foloase ale studiului este acela că dă înţelegere, lumină asupra experienţei umane. Literatura este unul din principalele moduri în care omul se confruntă cu realitatea şi se angajează să o interpreteze. Experienţa umană este subiectul abordat întotdeauna de literatură.
Îmbogăţirea fiinţei umane se face tot prin intermediul lecturii de cele mai multe ori. Paginile cărţilor pot conţine concepţii şi experienţe nemaiîntâlnite, acestea putând fi însuşite pentru dezvoltarea persoanei în cauză.
Un alt mare folos al literaturii este acela că sporeşte conştienţa. Se poate vorbi despre o adâncire a conştienţei omeneşti cu privire la propria fiinţă, la lumea ce-l înconjoară, la ceilalţi oameni şi la Dumnezeu. Prin lectură şi reflectare se deprinde tot mai mult o înţelegere a experienţei umane. Va urma...
Sas Tobias (Bucuresti)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)