Primul s-a născut în 7 noiembrie 1918, al doilea s-a născut în 7 octombrie 1915. Amândoi s-au convertit la creştinism. Unul s-a întors la Dumnezeu la vârsta de 16 ani, în urma lucrării de evanghelizare a unui evanghelist ambulant, pe nume Mordecai Ham, celălalt la 21 de ani pe când lucra ca reporter la Ziarul Globe din Toronto. Întors acasa după o noapte de distracţii într-o speluncă de striptease, a fost copleşit de propria-I murdărie, astfel că a îngenuncheat lângă pat, în întuneric. A mărturisit că a fost invadat de un sentiment de vinovăţie asemeni unei păture negre ce a căzut peste el, ca apoi după ce a implorat Numele Domnului, a simţit cum greutatea aceea mare se ridica de deasupra lui, iar o fericire radiantă i-a copleşit întreaga fiinţă. S-au întâlnit în 1945 la un miting al organizaţiei ,, Tineretul pentru Hristos.” Billy Graham era pe atunci pastor al bisericii First Baptist Church din Western Springs Ilinois, iar Charles Templeton păstorea o biserică în plină creştere, pe nume Avenue Road Church din Toronto, fiind vicepreşedinte al fundaţiei ,,Tineretul pentru Hristos”, iar la sfârşitul anului 1946 ,,Asociaţia Naţională Evanghelică” l-a enumerate într-o listă a celor mai folosiţi oameni de Dumnezeu din timpul respectiv. Billy Graham absolvise Wheton College, dar şi Institutul Biblic din Florida. Iar Charles Templeton a început în 1948 Princeton Theological Seminary. Au fost parteneri de turneu în Europa şi în Statele Unite, devenind prieteni de nedespărţit. Ziarele şi revistele din vremea aceea, îşi informau cititorii că numărul convertiţilor în urma evanghelizărilor lor, erau de 150 pe seară. În Eansville, Indiana, numărul de participanţi din localitate s-a ridicat la 91000, în condiţiile în care populaţia oraşului era de 128000 de oameni. Frecvenţa bisericilor din oraş a crescut cu 17%. Însă cu toate acestea Templeton, care la vremea implicării în slujire nu avuse o educaţie teologică solidă, a început să fie tot mai ros de îndoieli. El i-a mărturisit lui Lee Strobel că momentul determinant al pierderii credinţei sale, a fost atunci când a văzut o fotografie în Revista ,, Life”, cu o negresă din Nordul Africii, care îşi ţinea copilul mort în braţe, privind în sus cu o expresie nefericită. Atunci înlăuntrul inimii sale s-a ridicat acest semn de întrebare: ,, Este posibil să crezi că există un Creator iubitor şi grijuliu, când tot de ce avea nevoie femeia aceasta era puţină ploaie?” O altă îndoială a fost cu privire la relatarea Genesei despre creaţie. Nu credea în istoricitatea Bibliei. Templeton a încercat să-l atragă pe Billy Graham de partea sa spunându-i că este înapoiat, şi că oamenii nu mai cred în inspiraţia divină a Bibliei. Graham a recunoscut cu privire la acele lupte, următoarele: ,, Dacă nu m-am îndoit de-a dreptul, cu siguranţă că am fost tulburat.” Era chiar înaintea Cruciadei din Los Angeles din 1949, evenimentul care avea să pecetluiască drumul chemării de evanghelist mondial. Evangelistul secolului XX. Dar înainte de acest eveniment, în mijlocul frământărilor sale, Billy Graham se plimba prin Munţii San Bernardino cu o Biblie în mâna, a căzut în genunchi, şi în ciuda îndoielilor sale a mărturisit: ,, Tată, voi accepta Biblia ca fiind Cuvântul tău-prin credinţă.”
De atunci drumurile lor s-au despărţit. Billy Graham a fost recunoscut ca cel mai mare evangelist din vremea sa, ca un model de conduită şi de integritate, şi de asemenea ca un confident spiritual şi sfătuitor al mai multor preşedinţi de la Casa Albă. Templeton a urmat cariera de politician, om de televiziune, şi scriitor printre altele. A fost recunoscut ca unul dintre cei mai mari agnostici prin cărţile sale îndreptate împotriva lui Dumnezeu, şi a Bibliei.
M-a emoţionat însă o paralelă pe care Lee Strobel o face cu privire la acelaşi moment de timp, undeva spre apusul vieţii lor. Billy Graham avea 80 de ani, luptându-se cu boala Parkinson, şi vorbea la domul RCA din Indianopolis. Era acelaşi mesaj pe care îl predica de 50 de ani. Despre păcat, singurătate, dorinţa de a fi iubit, dar şi posibilitatea întâlnirii şi trăirii cu Hristos. La sfârşit când a făcut chemarea, puhoi de oameni au venit în faţă pentru a-l primi pe Hristos. În timp ce Templeton îşi scrise ultima carte cu tilu : ,, Adio Dumnezeu: motivele pentru care resping credinţa creştină”, el suferea de boala Alzeihmer, o boală devastatoare ce afectează în primul rând memoria. Când a fost întrebat de către Strobel despre Iisus, el a recunoscut că acesta a fost cel mai mare om care a trăit vreodată. Iar apoi în mod surprinzător şi-a luat interlocuitorul pe nepusă masă, printr-un moment de totală vulnerabilitate atunci când ochii i s-au umplut de lacrimi: ,, Şi dacă pot să mă exprim aşa, a spus el, şi vocea a început să i se frângă, mi-e ...dor ... de El!” Iar apoi a încercat să treacă peste cele întâmplate, ca şi cum acel moment de sinceritate nu s-ar fi produs niciodată.
Doi oameni, doi prieteni, doi slujitori ai Lui Dumnezeu, două decizii, şi două destine. Nu ştiu care este răscrucea ta, dar ştiu care este puterea deciziei tale, şi înspre cine ar trebui să se îndrepte ea.
