Două personalităţi baptiste, dar de asemenea două vârfuri de lance ale lumii evanghelice, au fost în centrul acuzaţiilor legate de colaborarea cu Securitatea. Atât Iosif Ţon, cât şi Petru Dugulescu au fost portdrapele în Rezistenţă. Am aflat atât de la dânşii, cât şi de la alţii, cum au fost vânaţi şi bătuţi de Securitate. Însă pentru anumiţi lideri creştini influenti, scoaterea dosarelor la lumină a fost prilejul potrivit pentru a regla nişte conturi. Mulţi dintre noi însă, care nu avem de-a face cu acele culise bisericeşti, nu ne-am putut înabuşi întrebările să ţâşnească asemenea unui izvor din inima stâncii: ,, Chiar voi...? Voi cu care ne-am mândrit atâta timp? Voi, cu a căror cuvinte ne-am hrănit atâta timp...? Chiar voi... pe care v-am luat drept modele?”
Deşi multe voci au condamnat aceste deconspirări, numai Dumnezeu ştie motivaţiile unora, sau altora. Celor pro, sau contra. Eu am fost de acord cu explicatia unui blogger, că la fel cum Dumnezeu a găsit de bine să nu cosmetizeze viaţa slujitorilor săi din timpurile biblice, tot aşa adevărul nu trebuie băgat sub preş nici acum.
Ca o rază de lumină slobozită atunci când se trag storurile, sau ca un foc emanând căldură în crivăţul cânesc, mi s-a revelat în toate aceste discuţii, Acel Dumnezeu al harului. Este Dumnezeul Bibliei, care îl schimbă pe un mincinos numit Iacov, dându-i identitatea nouă de Israel. Acest Dumnezeu îl ia pe prinţul Moise, un bărbat iute la mânie, cu o crimă la activ, îl inscrie în şcoala sa, ca apoi să înfăptuiască prin el, minuni care întrec orice imaginaţie. O femeie este transformată dintr-o prostituată într-o eroină a credinţei. Numele ei este Rahav. Dumnezeul harului este acel care ridică moralul unui Ilie însingurat, şi cu gânduri sinucigaşe, ca apoi să-l trimită într-o nouă lucrare. Este Dumnezeul care face din trădătorul Petru, un apostol al Învierii. Iar lista ar putea continua.
Daţi-mi voie să afirm pe baza gândirii mele limitate de om, că atât Iosif Ţon, cât şi Petru Dugulescu, sunt exemple grăitoare ale harului. Primul a colaborat cu Securitatea în timpul celor şapte ani cât a părăsit Biserica, al doilea la începutul slujbei de pastor. Dar s-au întors. Au plătit un preţ greu pe timpul comunismului, deoarece au încetat colaborarea cu Securitatea, şi poate şi mai greu acum când trecutul le este răscolit în public. Ca şi cu atâţia oameni ai Bibliei, deşi i-a primit, i-a folosit în lucrare, totuşi acest Dumnezeu al harului, nu i-a scutit de anume consecinţe cauzate de faptele lor.
Noi astăzi nu mai suntem ameninţaţi de Securitate. Dar minciuna, mândria, bârfa, falsurile, comploturile, beţia, banii murdari, curvia, pornografia, ura există. Poate peste câţiva ani se vor scoate la lumină dosarele noastre. Orice am fi făcut nu este altă şansă decât aceea de a ne întoarce la Dumnezeul harului, iar apoi să plătim preţul.
