Alexandra Zaharia şi Liliana Tohatan au plecat dintre noi, deşi tuturor ni se pare prea devreme. Mulţi tineri care le-au cunoscut, sau care au auzit de drama morţii lor, sunt şocaţi. Dar nu numai ei. Una din greşelile pe care le-am putea face, este să ridicăm privirea, să încleştăm pumnii, şi să scrâşnim printre dinţi: ,, De ce Doamne, de ce ele? Erau la începutul vieţii...” Răspunsul exact poate veni doar din cer, şi va veni în clipa când vom înceta să mai cunoaştem în parte, dar probabil că atunci nu va mai conta aşa mult.
Am simţit durerea pierderii - atunci când acea Persoană minunată, care m-a purtat în pântece, iar apoi şi-a întins braţele-i calde să mă primească într-o lume atât de străină pentru mine, a fost chemată de Domnul în Patria Cerească- şi de atunci mi-am pus multe întrebări de-a lungul timpului. Am fost zguduit de morţi neaşteptate, mai ales din rândul rudeniilor de gradul întâi, dar şi când un prieten bun, mai mare cu câţiva ani decât mine,a murit într-un accident de maşină, lăsând zrobire şi lacrimi în urmă-i. Ţin minte că m-am întrebat şi acum doi ani când a murit o vecină credincioasă- mai era doar o lună pâna la nunta fiului ei, ce rost mai are viaţa?
Însă de-a lungul anilor, am invăţat că trebuie să-mi înlocuiesc ,,de ce-ul” cu un alt soi de întrebare. ,,De ce-ul” este arogant, şi este un fel de-a-l lua pe Dumnezeu la întrebări, negându-i astfel, în disperarea şi groaza mea, Iubirea lui desăvârşită, Suveranitatea, şi Înţelepciunea lui infinită. Această nouă întrebare, se vrea ca o prelungire a atidudinii unui Iov, care trebuie să recunoască: ,, Am vorbit despre lucruri pe care nu le-nţeleg... mă pocăiesc în sac şi cenuşă.” Iar atunci când i te închini lui Dumnezeu cu- adevărat, va izbucni din inima ta, asemeni unei ape limpezi ieşită din Stâncă: ,, Ce vrei să mă înveţi Doamne? Ce mesaj îmi transmiţi de-acolo din Lumea ta?”
De ce nu suportăm Moartea
Iar Lumea de dincolo devine dintr-o dată, atât de vie, glasul ei nu mai sună înfundat, iar Realitatea Ultimă de care fugim cei mai mulţi dintre noi se apropie la un lat de mână.
Într-o lume în care suntem obişnuiţi să deţinem controlul, moartea este verişorul tuturor, dar ei nu-i pregăteşte nimeni camera înainte de a veni în vizită. Independenţa este unul din Zeii mult adulaţi ai zilelor noastre. Conducem maşini tot mai tehnologizate, care ne dau impresia că putem comprima distanţele, şi că putem ajunge oricând la destinaţie, de parcă viaţa ar fi în propriile noastre mâini. Magazinele ne oferă toată gama de mărfuri, dându-ne senzaţia că putem consuma tot ce dorim noi, şi că nu e nici o problemă dacă te îmbraci cum îţi taie capul.
Telecomanda şi internetul ne fac să credem că putem vedea orice, şi că putem să avem de-a face doar cu cine ne place. Iar lumea postmodernă în care trăim noi ne ajută să dispreţuim orice tip de autoritate.
Pastorul Ray Stedman, citat de David Jeremiah, ne explica atât de clar de ce majoritatea dintre noi nu suportă tot ceea ce ţine de moarte:
,, Am observat că unii oameni... nu se simt deloc bine la înmormântări. Sunt agitaţi şi iritaţi; vor ca totul să se încheie cât mai repede ca să se întoarcă în barul din apropiere, în sufrageriile lor comode sau în oricare alt loc. Observând acest fenomen, m-am întrebat ce anume îi face pe oameni agitaţi când vine vorba de înmormântări. Concluzia la care am ajuns e că înmormântarea e un eveniment în care realitatea ultimă nu mai poate fi amânată. O înmormântare e dovada faptului că nu deţinem controlul asupra propriilor noastre vieti. Acest fapt îi face pe oameni să se simtă neliniştiţi şi nerăbdători să se întoarcă la iluziile confortabile ale vieţii.” Iar comediantul Redd Foxx pune şi el degetul pe rană: ,, Obsedaţii de sănătate au să se simtă într-o bună zi atât de stupid stând într-un spital şi murind din nimic.” (continuare...)
