Stridente şi zgomotoase, magice şi îmbietoare, colorate şi vesele, aromate şi gustoase, stranii şi ciudate, dojenitoare şi supărăcioase, încurajatoare şi mângâietoare, sunt faţete a ceea ce le numesc simplu: amintirile copilariei.
Lumea copilăriei cu jocurile ei ne va fi mereu dragă. Ea face parte din noi, din devenirea noastra, nu o voi uita nici eu. Cum poţi să uiţi bârâitul maşinuţelor colorate, facute din fier sau plastic şi conduse de şoferi de gradiniţă?
Nu pot uita, de asemenea, nici jocul de-a şcoala, în care ne perindam, fie în ipostaze de elevi, fie în cea de profesori. Nu aş putea uita niciodata emoţiile mele de fan înrăit, atunci cand Simona, sora mea concura la Tip-Topul de pe scara blocului. Evenimentele de anvergură, rămâneau totuşi cele fotbalistice. După ce terminam de privit un meci ca Steaua-Dinamo, ieşeam cu toţii afara şi realizam o versiune nouă. Uneori câştigam noi, steliştiii, alteori ei, dinamoviştii, dar întotdeauna rămâneam prieteni.
Jocul de-a karatele, de asemenea, ramânea mereu printre preferinţele noastre, ca mai apoi să fie înlocuit cu jocul de-a prietenia. Cererile de prietenie erau pin intermediari şi prin bileţele.
Anii au trecut, fiecare am avut parte de şcoala mai multă sau mai puţină, unii conduc maşini, alţii nu, la Dinamo, la Steaua, n-au ajuns niciunul, iubirea am experimentat-o fiecare într-un fel sau altul.
Acum, suntem oameni maturi, dar totusi jocul nu s-a terminat. Dar, cel mai trist, e că frenezia jocului pare a fi la ea acasă, ca niciodată, în Biseicazilelor noastre. Ne jucăm de-a predica, de-a iubirea, de-a creştinii, de-a rugăciunea sau de-a cititul Bibliei. Predicăm una, şi trăim alta, vorbim una în faţă, şi alta pe la spate, suntem pocăiţi în public şi cu totul altfel în intimitatea noastră. Rugăciunea şi Biblia sunt mai mult pentru activităţile de la Biserică. Ne strângem jucăriile duminica, deoarece luni revenim la normal.
Şi touşi...se mai vede câte unul care dă cu jucăriile de pământ, scrâşneşte din dinţi, lăsând uliţa şi jocurile copilăriei în urmă. Din când în când, câte un altul îl urmează, spunând că a crescut şi că e prea mare ca să continue cu joaca.
Şi totuşi...mulţi se joacă într-o veselie...
Lumea copilăriei cu jocurile ei ne va fi mereu dragă. Ea face parte din noi, din devenirea noastra, nu o voi uita nici eu. Cum poţi să uiţi bârâitul maşinuţelor colorate, facute din fier sau plastic şi conduse de şoferi de gradiniţă?
Nu pot uita, de asemenea, nici jocul de-a şcoala, în care ne perindam, fie în ipostaze de elevi, fie în cea de profesori. Nu aş putea uita niciodata emoţiile mele de fan înrăit, atunci cand Simona, sora mea concura la Tip-Topul de pe scara blocului. Evenimentele de anvergură, rămâneau totuşi cele fotbalistice. După ce terminam de privit un meci ca Steaua-Dinamo, ieşeam cu toţii afara şi realizam o versiune nouă. Uneori câştigam noi, steliştiii, alteori ei, dinamoviştii, dar întotdeauna rămâneam prieteni.
Jocul de-a karatele, de asemenea, ramânea mereu printre preferinţele noastre, ca mai apoi să fie înlocuit cu jocul de-a prietenia. Cererile de prietenie erau pin intermediari şi prin bileţele.
Anii au trecut, fiecare am avut parte de şcoala mai multă sau mai puţină, unii conduc maşini, alţii nu, la Dinamo, la Steaua, n-au ajuns niciunul, iubirea am experimentat-o fiecare într-un fel sau altul.
Acum, suntem oameni maturi, dar totusi jocul nu s-a terminat. Dar, cel mai trist, e că frenezia jocului pare a fi la ea acasă, ca niciodată, în Biseicazilelor noastre. Ne jucăm de-a predica, de-a iubirea, de-a creştinii, de-a rugăciunea sau de-a cititul Bibliei. Predicăm una, şi trăim alta, vorbim una în faţă, şi alta pe la spate, suntem pocăiţi în public şi cu totul altfel în intimitatea noastră. Rugăciunea şi Biblia sunt mai mult pentru activităţile de la Biserică. Ne strângem jucăriile duminica, deoarece luni revenim la normal.
Şi touşi...se mai vede câte unul care dă cu jucăriile de pământ, scrâşneşte din dinţi, lăsând uliţa şi jocurile copilăriei în urmă. Din când în când, câte un altul îl urmează, spunând că a crescut şi că e prea mare ca să continue cu joaca.
Şi totuşi...mulţi se joacă într-o veselie...
