“Cere-Mi, si-Ti voi da neamurile de mostenire” Psalmul 2:8
Uganda
Ne-am intors, lasand Africa in urma, si lasand si o parte din inimile noastre acolo, in locurile unde Domnul a lucrat prin noi, si in noi.
Uganda, o tara extrem de saraca din Africa, a fost locul ales de Domnul unde sa slujim primele doua saptamani din misiunea noastra. Am ajuns acolo entuziasmati, 13 tineri gata sa stea inaintea Domnului pentru tara, sa ne rugam pentru oameni, sa incurajam pe misionari, sa sprijinim lucrarile initiate de ei acolo, sa ajutam practic si sa slujim.
Am fost inconjurati de copii inca din prima zi, asa ca ne-am ocupat de ei facand programe pe strada, improvizate pe loc. Am cantat impreuna cu ei, i-am invatat sa se roage, si ne-am jucat cu ei. Veneau la noi pe strada si ne luau de mana pur si simplu, se bucurau asa mult cand le strangeam mana... Am vazut atat de clar nevoia lor de afectiune, si am fost fericiti sa le putem oferi un zambet si sa-i strangem in brate, pentru ei asta insemna enorm. Am avut harul sa putem sluji nestingheriti si in scoli. Copiii si tinerii ne-au primit cu atata dragoste, am cantat impreuna, iar celor mai mari le-am vorbit despre experientele noastre cu Dumnezeu. Am fost atinsi sa vedem atatia copii desculti, prost imbracati si flamanzi. Unele mame ne-au marturisit ca de multe ori nu au mancare decat pentru o masa pe zi, si vedeam cum copiii nu cresteau in greutate normal, erau extrem de slabi si subnutriti.
Ne-am implicat si in slujirea la o clinica deschisa de misionarii de acolo, una din fetele din grupul nostru e asistenta medicala. Acolo, mai multe dintre fetele din grup am lucrat cu copii nou nascuti, am ajutat la vaccinarea lor, cantarirea lor. Aici am intalnit multe mame fara educatie, care nu cunosteau reguli de igiena a copiilor nou nascuti, si nici macar nu le ofereau afectiune. Copiii erau lasati de foarte mici in grija surorilor mai mari. Fetele de acolo aproape ca nu mai aveau copilarie; de mici isi purtau in spate fratii mai mici, foarte murdari.
Am ajutat in special prin munci practice, in constructii, timp in care oamenii veneau curiosi sa ne intrebe despre motivatia noastra de a sluji acolo. Era o buna ocazie sa le vorbim despre Domnul Isus, sa le vestim Evanghelia, si chiar sa ne rugam pentru ei. Intr-un mic oras unde erau foarte putini crestini am construit o toaleta pentru o batrana, am facut si asta stiind ca astfel putem ajunge la inima oamenilor. Multi din sat erau impresionati sa vada niste tineri albi muncind pentru o batrana saraca, care nu ar fi avut cum sa ne plateasca pentru munca noastra. Copiii din tot satul se strangeu in jurul nostru, uimiti de prezenta noastra acolo. Ne opream pe strada de multe ori sa ne jucam sau sa cantam cu ei, iar astfel oamenii auzeau despre Isus. In acel sat, am mers impreuna cu una din fetele din grup in vizita la familii. Toti erau onorati sa primeasca albi in casele lor, si astfel am ajuns si la musulmani, le-am vorbit si lor despre salvare, si ne-am rugat pentru ei. Pe drum am intalnit niste fete vrajitoare, care voiau sa ne rugam pentru ele. Ne-am apropiat si le-am vorbit despre Isus, si am intins mainile peste ele, aratandu-le dragoste, si acceptare. Ne-am rugat, si doua dintre ele au inceput sa planga, si am inteles atunci ca nu trebuie sa stam deoparte cu frica in fata unor astfel de provocari, deoarece Cel ce e in noi e mai tare! Am vazut deasemenea ca e nevoie de fete in misiune. Multi se intreaba ce cauta fetele in misiune? Ele nu pot sa predice, ele trebuie sa taca. Ei, acolo in aceste tari e loc pentru fete. Barbatii nu pot sa vorbeasca pe strada femeilor, ei nu pot sa le intinda o mana in ajutor, sau sa isi intinda mana peste ele. Acolo noi am putut oferi dragoste acelor fete singure, am putut sa le vorbim despre lucruri pe care nu le mai auzisera inainte, am putut sa le oferim dragoste, si au vazut ca ne pasa.
Am sustinut financiar si prin munca noastra unele proiecte incepute de misionari acolo, de exemplu o bucatarie pentru misionarul ugandez care ne-a primit in casa lui, si o maternitate.
O lucrare pe care am facut-o acolo, si ne-a impresionat mult pe toti din echipa au fost vizitele la familiile copiilor cu dizabilitati. Multi dintre ei locuiau in jungla, intr-o saracie de nedescris. Familiile lor erau deznadajduite, si nu mai aveau speranta de viitor pentru copiii lor bolnavi. Am vazut cum unii copii erau parasiti de parintii lor, si bunicii ii tineau in grajduri impreuna cu animalele, si erau legati acolo si nespalati, in intuneric toata ziua. Am intalnit un copil care suferea de un sindrom rar, abia putea sa umble, si intelegea foarte putin. Bunica lui il tinea desbracat impreuna cu animalele. Din cauza mizeriei in care traia au inceput sa-i creasca viermi sub unghii, iar liderul lucrarii cu care am fost, i-a taiat in carne vie cu o lama, pentru ca acestia sa nu se extinda in tot corpul.
O alta lucrare coordonata de Mary, o sora misionara acolo, este o casa de zi pentru femeile cu risc, unde am petrecut o zi intreaga cu echipa. Am ascultat marturiile dramatice ale fetelor de acolo, cum familiile le-au fost ucise in urma razboiului civil, iar ele au ramas singure, astfel adoptand stilul actual de viata si prostitutia. Multe si-au vazut parintii macelariti, iar soldatii le-au maltratat, ajungand in Uganda fara nici un fel de speranta, si isi castiga painea vanzandu-si trupul. Le-am povestit si noi despre viata noastra cu Domnul si restaurarea ce El o poate face in vietile oamenilor. Am avut un program cu scenete, pantomime si predica. Mai multe au decis sa paraseasca modul acesta de trai, si ne-am rugat impreuna cu ele o rugaciune de predare.
Am fost implicati si in programe la mai multe biserici din zona unde am slujit, si i-am binecuvantat cu cantari, marturii, predici. In bisericile lor ne-a impresionat bucuria cu care ei cantau. Desi ieseau dintr-o casa din pamant care aproape se darama, ei la biserica uitau de toate problemele si saracia, si isi foloseau tot timpul pentru a-l lauda pe Domnul cu toata bucuria si daruirea. M-am simtit mustrata gandindu-ma la casa mea frumoasa, la confortul meu de acasa, si in acelasi timp la indiferenta cu care stau in biserica. De multe ori suntem parca atat de apasati si framantati de problemele noastre, incat stam in biserica Domnului lipsiti de bucurie, cu fetele trase si posomorate. Acesti oameni mi-au dat o lectie adevarata in legatura cu inchinarea noastra fara putere si fara patos.
Kenya
Urmatoarele doua saptamani de misiune le-am petrecut in Kenya, impreuna cu un mic grup de misionari din Africa de Sud.
Kenya e o tara care a fost afectata de razboiul civil ce a avut loc in ianuarie dupa alegeri, intre doua grupuri etnice care se afla in opozitie. In mai putin de doua saptamani 5000 de oameni au fost ucisi, au fost arse peste 800 de biserici, si au ramas fara adapost 100.000 de oameni. Am hotarat cu grupul sa slujim in Kisumu, cel mai afectat oras, unde in mintea tinerilor s-au nascut ganduri de razbunare, in urma crimelor ce au avut loc in familiile lor. Aici am slujit copiii de la un orfelinat prin munci practice, programe cu ei si alte diverse activitati. Se vedeau prin oras ramasitele multor cladiri arse in timpul razboiului din ianuarie, pe strada erau soldati cu carabine care ne dadeau parca un sentiment de nesiguranta. Am trecut si prin pericole pe care poate nici nu le-am realizat, am fost aproape sa fim jefuiti deoarece eram albi si eram considerati ca fiind bogati, insa am primit de fiecare data confirmari ca Domnul ne vrea acolo vazand cum suntem protejati la fiecare pas.
Am slujit in Kisumu, timp de o saptamana la un orfelinat infiintat de o familie misionara. In urma cu 16 ani aceasta familie locuia intr-o casa cu o singura camera, si acolo au luat 6 copii orfani ca sa-i creasca si sa-i educe. Lucrarea lor de atunci s-a extins, Domnul le-a binecuvantat mult slujirea, si le-a rasplatit dedicarea iar acum conduc un orfelinat cu 104 copii, o biserica, o scolala si un liceu. Personal m-a durut sa vad conditiile in care traiesc acei copii. Dimineata mancau cate o felie de paine si ceai amestecat cu lapte, iar la amiaza si seara un fel de mamaliga alba cu verdeturi amare. Asta era masa lor zilnica, insa era mult mai bine decat traiul in slum, unde nu aveau deloc mancare, sau conditii unde sa doarma sau sa se spele.
Am vizitat ghetourile din Kisumu, cartierele cele mai sarace din Africa, si am vorbit oamenilor acolo despre Isus, despre salvare, ne-am rugat cu ei, si pentru bolnavi. Acolo oamenii traiesc intr-o mizerie de neconceput, toate gunoaiele si le depoziteaza pe strada, si din raul acela mizer care trece prin slum beau si apa. E o apa infecta, si multi sufera de boli, si toate acestea din lipsa de educatie, din lipsa de oameni carora sa le pese, sa stea cu ei si sa-i invete. Acele cartiere miroseau ingrozitor. Si am inteles ca numai dragostea acopera totul, deoarece numai iubind poti intra acolo, in casele lor, sa vorbesti cu ei, sa-i iei de mana lor murdara si sa te rogi impreuna cu ei. Ai nevoie de dragoste ca sa renunti la confortul tau de acasa, la parfumul tau, si sa te daruiesti acolo pentru ei. Acei negrii extrem de saraci, care traiesc in case de 3 metri pe 3 metri cu familiile lor, chiar cate 6 membri intre cateva bucati de tabla, acestia sunt oameni pentru care a murit Isus, si merita sansa sa li se vesteasca Evanghlia. O astfel de priveliste te transforma radical, sa vezi un astfel de nivel de viata, sa vezi cum unii oameni traiesc o luna din banii pe care poate tu ii dai pe o pereche de adidasi.
O viziune a misionarilor din Africa de Sud pe care au pus-o in aplicare cu ajutorul nostru, este sa cunoasca copiii din orfelinate, sa le faca poze si sa duca filmari cu ei in Europa sau alte tari mai dezvoltate unde sunt oameni gata sa-i adopte sau sa-i sustina financiar lunar. Au creat un site cu fotografiile acestor copii, situatiile lor, si mai multe detalii despre orfelinatul unde sunt crescuti.
Uganda si Kenya au nevoie de rugaciunile si sustinerea noastra, iar astfel Domnul ne va da neamurile de mostenire, asa cum ne-a promis.
In ceea ce priveste planurile mele pe anul urmator, am hotarat sa urmez cursurile unei scoli de misiune in cadrul Tineri pentru Misiune Medias, Scoala Internationala de Ucenicie, care dureaza 5 luni, incluzand doua luni de misiune din care cel putin o luna misiune externa. Am inteles clar ca Domnul a pus misiunea pe inima mea, si vreau sa ma pregatesc in acest sens, pentru a putea sluji cat mai eficient acolo unde El ma vrea, in prima linie, pe campul de misiune. Imi doresc, anul urmator, sa ma intorc din nou in Africa, sa slujesc acolo pe termen scurt, pentru a intelege tot mai clar planurile Lui pentru viata mea, si cadrul unde vrea El sa ma implic in continuare.
Ma bucur pentru sustinere si sprijin in rugaciune pentru pasii ce urmeaza sa ii fac in slujba Lui. Iar daca doriti sa va implicati puteti sa imi scrieti pe adresa galadriel_la86@yahoo.com
Laura Farcas
