Noi ştim acum , de ce a fost încercat. Luminile s-au stins. Cortina s-a tras, iar pe scena aceea unde s-au perindat dramele este doar tăcere... Însă ecourile istoriei reverberează până la noi.
Ea ne vorbeşte despre un om care avea totul: copii, averi cum nu avea nimeni pe atunci, un nume bun, un comportament moral, dar mai presus de toate omul acela, era slujitorul lui Dumnezeu. ,,Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău.”
Dar într-o zi totul se schimbă în viaţa lui Iov. Nici o clipă nu s-a gandit Iov în dimineaţa aceea, la dezastrul care avea să se abată asupra lui, ca un taifun care spulberă totul din calea lui. Lui Iov nu i s-a stricat nici casetofonul, nu a primit nici vestea că de mâine poate să-şi caute servici, nu a avut mici accident de maşină, nu a primit nici vestea că cineva drag din familie ar fi murit, sau că i-a fost jefuită casa în timp ce era dus în concediu. Toate acestea par floare la ureche. Bilantul în urma taifunului a fost: şapte mii de oi arse,trei mii de cămile furate, împreuna cu cinci sute de perechi de boi jefuite, dar cel mai dureros, cu toţi cei zece copii morţi. Câte poate aduce o zi.
Însă nu se sfârşeşte totul aici. O bubă rea îi impânzeşte tot corpul, şi chiar nevasta lui îl îndeamnă să-l blesteme pe Dumnezeu, iar apoi tot coşmarul se va sfârşi prin moarte.
Ce a trăit Iov în toate acestea?
Nu înţelegea de ce toate astea. Iov 16:
,, 12 Eram liniştit, şi m-a scuturat, m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o ţintă.
13 Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ,
14 mă frânge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.
15 Mi-am cusut un sac pe piele, şi mi-am prăvălit capul în ţărână.
16 Plânsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
17 Totuşi n-am făcut nici o nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.”
Nu avea nici o vină. În toţi aceşti ani fusese apărătorul celor ce nu aveau pe nimeni, fusese mână celui ce nu avea mână, picior celui fără de picior, îl slujise pe Dumnezeu, iar acum este zdrobit ca un strugure în teasc, scuturat ca un cuib, vânat ca un animal fără scăpare, şi frânt ca un vreasc. Dureros era faptul că el, cel care îl slujise pe Domnul, era acum de batjocura prietenilor săi. Însă mai dureros decât toate acestea: Dumnezeu tace. Mâna lui este nevăzută.
,,21 Trage-Ţi mâna de pe mine, şi nu mă mai tulbura cu groaza Ta.
22 Apoi cheamă-mă şi-Ţi voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc eu, şi răspunde-mi Tu!
23 Câte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi călcările de lege şi păcatele mele.
24 Pentru ce Îţi ascunzi Faţa, şi mă iei drept vrăjmaş?
25 Vrei să loveşti o frunză suflată de vânt? Vrei să urmăreşti un pai uscat?” (cap. 13)
Doar două remarci. Iov spune: ,,Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ.” Iov ştie... Ştie că nu are doar un Dumnezeu la timpul trecut, sau doar la viitor, Ci ştie că Dumnezeu ESTE. În singurătatea lui ştie că Dumnezeu ESTE acolo. Iar adoua remarca, este că Iov înţelege la urmă, că Dumnezeu ştie ce face.
2 "Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale". -
3 "Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?" - "Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep." -
4 "Ascultă-Mă, şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa." -
5 "Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6 De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă”
Cortina este trasă, iar luminile s-au stins. Scena este goală. Dar ecourile se mai aud. Niciodată nu eşti singur şi fără scop în încercarea ta. Pentru că Dumnezeu ştie ce face!
