luni, 31 martie 2008

Doamne, nu-mi cruta lacrimile...


O dupa-masa obisnuita in Chicago. Strazi aglomerate, cu masini ce nu contenesc sa apara la fiecare colt de strada. Oameni ce alearga cuprinsi de agitatia zilei, indreptandu-se osteniti la casele lor. Cuprinsa si eu, in peisajul acestei zile, oprita la un semafor, in dreptul unei statii de autobus, privesc inspre cei cativa zeci de oameni ce asteptau infrigurati, in viscolul cumplit de afara. In acea multime, intr-un colt, retrasa, era o tanara cam de 25-30 de ani, draguta, imbracata decent, frumos. Ceva insa era diferit cu privire la ea. Avea ochii inundati de lacrimi, ce siroiau necontenit pe obrazul ei. Tristete, disperare, era ceea ce puteai citi pe fata ei,...in inima ei... Nu stiu cauza tristetii ei, dar sunt sigura ca doar o situatie disperata a tinut-o in acea dupa-masa, in acel ger cumplit, cu ochii scaldati in lacrimi, fara a avea puterea sa se lupte cu ele. Cateva zile, saptamani mai tarziu, m-am regasit si eu in acest "peisaj". Dezamagita, ranita, descurajata, nu ma puteam lupta cu lacrimile care se incapatanau fara mila sa-mi ude ochii tristi... N-a fost nici prima data, si stiu ca nu va fi nici ultima data cand ma voi regasi in acest "personaj". Totusi stiu ca diferenta dintre mine si acea tanara din statia de autobus, o face o inima, o viata predata lui Dumnezeu. Mi-a promis ca e alaturi de mine in ceasul greu. Stiu ca e sensibil la oftatul inimii mele, ca-mi strange lacrimile in burduful Sau, si ca totul, absolut totul lucreaza inspre binele meu. Stiind toate acestea, uneori parca ma surprind in imaginea ca eu, un om mic de statura, stau in fata unui Dumnezeu mare, atotputernic, si, timid Il intreb: Dar Doamne, chiar si lacrimile izvorate dintr-o inima sfasiata de durere, lucreaza inspre binele meu? Si atunci, Dumnezeu, ca un Tata iubitor, cu rabdare, ma aduce in fata Cuvantului, deruland doar cateva din imaginile care-mi confirma atat de clar acest fapt. Imi apare in fata Iosif. Un tanar cu viziune, visuri indraznete, promisiuni marete..., tradat si vandut de fratii lui. Imi apare Pavel, un slujitor de care Dumnezeu s-a folosit cu atata putere si autoritate. Iata-l acum intr-o situatie nu tocmai confortabila: cu picioarele in butuci si legat in lanturi grele. Si... ma gandesc, oare Iosif, nici o clipa nu a murmurat? Pavel n-a simtit nevoia sa se planga, si sa se rasvrateasca? Evanghelia ne arata ca , in mijlocul lanturilor, a suferintei, a deceptiei, in Dumnezeu poti sa gasesti resurse, puteri nebanuite, de a-L lauda. Astfel ca in loc de un Iosif si un Pavel care sa spuna: "Doamne, asta nu face parte din viziunea si planurile mele cu privire la promisiunile pe care mi le-ai facut?!", vad, un Iosif dispus sa stea la dispozitia lui Dumnzeu, sa slujeasca si in inchisoare, si vad un Pavel, care face abstractie de butuci si lanturi si de locul in care se afla, cantand si marindu-L peDumnezeu. Si..., ma intreb: Ce s-ar fi intamplat daca Dumnezeu s-ar fi lasat sensibilizat de lacrimile unui Iosif tradat, sau de jalea din inima tatalui lui? Daca Dumnezeu ar fi hotarat sa spuna stop, suferintei lui Iosif, ar mai fi ajuns el la palat? Si-ar mai fi putut el ajuta familia, izbavi poporul, vedea visele, promisiunile, devenind realitate? Ce s-ar fi intamplat daca Pavel ar fi avut o atitudine de rasvratire? Mai era el o usa de care Dumnezeu sa se foloseasca sa aduca pe seful inchisorii si intemnitati, la mantuire? Mai era el o vie marturie, ca poti sa ai o inima care se inchina si in lanturi? Ar mai fi fost cunoscut ca "apostol al neamurilor"?, Ne-am mai fi bucurat atat de sfaturile, marturiile, de cartile pe care el le-a scris? Ce s-ar fi intamplat daca Dumnezeu, vazand-o pe mama care statea la poala crucii de pe Golgota, cu inima sfasiata de durere, privindu-si Fiul in agonia mortii, ar fi spus : Destul! Ce s-ar fi intamplat daca Tatal, s-ar fi lasat induiosat de strigatele disperate de pe cruce ale Fiului care intreba: "Tata, de ce m-ai parasit?" Am mai fi avut noi parte de mantuire? De o usa de salvare care s-a deschis in ceruri pentru noi? De un Mijlocitor care mijloceste la Tatal pentru noi cu suspine negraite? De un Isus care intelege "pustiul", luptele, framantarile, lipsurile din viata? Raman cuprinsa de rusine pentru "de ce"-urile mele si nu pot decat sa spun: DOAMNE, nu-mi cruta lacrimile, nu le lasa sa Te induioseze, pentru ca vreau cu desavarsire sa ajung la Palat!
"Numai Tu-mi cunosti adanci dorinte/ Numai Tu, viata-mi dai cand...plang/ Numai Tu ma-nalti in bucurie, / Numai Tu, m-auzi atunci cand strig!"
"Ferice de voi care plangeti acum, pentru ca voi veti rade!" (Luca 6:21b)

Simona Giurgiu