vineri, 21 martie 2008

Eşti pregătit pentru predică?


Un enoriaş intră în biserică, având un rucsac plin. Cei responsabili cu ordinea s-au alertat şi au început verificările, ca nu cumva să lase un terorist, sau un om cu intenţii ascunse în sanctuar. Astfel că omul nostru a trebuit să-şi scoată lucrurile din rucsac, explicându-le că venise pregătit pentru predică. Prima dată le-a arătat o perinuţă.

- Ce-i cu asta, au întrebat cei de la Ordine.

-Păi atunci când prind un loc în spate, băncile sunt mai ţepene, astfel că am nevoie de perinuţă.

După aceasta, a scos o flanelă. Explicaţia a fost următoarea: atunci când cei care se ocupă cu încălzirea nimeresc mai jos cu rotirea butonului, folosesc flanela deoarece îmi este frig. Pentru ca următorul obiect să fie un ventilator.

- Dar acesta la ce-ţi foloseşte?

- Când cei care se ocupă cu încălzirea pun butonul mai sus, este prea cald, aşa că îmi trebuie şi acesta ca să mă mai răcoresc.

Ultimul accesoriu din rucsac era un binoclu. Cei de la ordine erau miraţi.

- La ce-ţi mai trebuie şi binoclul acesta?

- Am auzit că pastorul nostru are un dispozitiv auditiv, pus discret în ureche. Şi mă gândesc că poate prind o poziţie, şi astfel văd şi eu dispozitivul...
- Într-adevăr eşti pregătit pentru predică, îl aprobară cei de la Ordine.