„... Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie, şi a fost grav bolnav.”
Biblia ne arată mai multe cauze în urma cărora noi suferim pierderi adânci. Este nebiblic să etichetam orice pierdere, ca fiind o consecinţă a păcatului, dând ca exemplu cazul lui David.
Ce vreau să învăţăm însă, este modul în care David s-a raportat la Mâna lui Dumnezeu, atunci când aceasta i-a cauzat pierderi adânci.
,, David a bă gat de seamă că slujitorii lui vorbeau în şoaptă între ei, şi a înţeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: ,, A murit copilul?” Şi ei au răspuns: ,, A murit.”
Slujitorii evitaseră să- l anunţe despre tragedie, deoarece credeau că răspunsul său în urma aflării veştii, va fi şi mai dramatic decât atunci când copilul nou născut se zbătea între viaţă şi moarte.
David face ceva surprinzător. Se spală, se unge, şi îşi schimbă hainele.
O profesoară era întristată de moartea unui elev de-al ei. Şi la înmormântarea lui, ea a întrebat indignată: ,, Cum de pot să mănânce oamenii când cineva drag lor a murit.” Iar răspusul a venit revelator şi dureros: ,, Pentru că viaţa merge înainte.”
Cât de bine cunoştea David inima lui Dumnezeu. A ştiut că există acel mister prin care Judecata şi Iubirea Divină se împletesc, iar postul, lacrimile şi căinţa ar putea aduce miracolul aşteptat. Dar dacă miracolul n-a venit, viaţa totuşi... merge înainte.
Primul pas este acela de a nu uita binecuvântările lui Dumnezeu. Iar el era un om binecuvântat: ,, Te-am făcut stăpân peste casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău, şi ţi am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat.” Chiar dacă sufletul se frânge asemenea unui stejar lovit de trăznet, chiar dacă norii sunt singura realitate pe care o văd acum pe cerul vieţii mele, totuşi viaţa merge înainte.
Al doilea pas l-a făcut prin faptul că nu şi-a neglijat datoriile zilnice. Atât de mulţi oameni se retrag în durerea lor, renunţând la părtăşia cu alţii, la îndatoririle zilnice, la planurile de viitor, la absolut tot. Viaţa mergea înainte, iar David a început să bifeze punctele din agendă.
Pentru ca cel mai eliberator pas, să fie pasul al treilea. David a mers să se închine. În închinare simţi că nu eşti singur. Nu eşti doar tu, şi durerea ta. Cineva stă alături de tine. Există un Dumnezeu Bun şi Suveran. Deci, viaţa merge înainte...chiar şi atunci când Mâna lui Dumnezeu cauzează pierderi adânci.
Biblia ne arată mai multe cauze în urma cărora noi suferim pierderi adânci. Este nebiblic să etichetam orice pierdere, ca fiind o consecinţă a păcatului, dând ca exemplu cazul lui David.
Ce vreau să învăţăm însă, este modul în care David s-a raportat la Mâna lui Dumnezeu, atunci când aceasta i-a cauzat pierderi adânci.
,, David a bă gat de seamă că slujitorii lui vorbeau în şoaptă între ei, şi a înţeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: ,, A murit copilul?” Şi ei au răspuns: ,, A murit.”
Slujitorii evitaseră să- l anunţe despre tragedie, deoarece credeau că răspunsul său în urma aflării veştii, va fi şi mai dramatic decât atunci când copilul nou născut se zbătea între viaţă şi moarte.
David face ceva surprinzător. Se spală, se unge, şi îşi schimbă hainele.
O profesoară era întristată de moartea unui elev de-al ei. Şi la înmormântarea lui, ea a întrebat indignată: ,, Cum de pot să mănânce oamenii când cineva drag lor a murit.” Iar răspusul a venit revelator şi dureros: ,, Pentru că viaţa merge înainte.”
Cât de bine cunoştea David inima lui Dumnezeu. A ştiut că există acel mister prin care Judecata şi Iubirea Divină se împletesc, iar postul, lacrimile şi căinţa ar putea aduce miracolul aşteptat. Dar dacă miracolul n-a venit, viaţa totuşi... merge înainte.
Primul pas este acela de a nu uita binecuvântările lui Dumnezeu. Iar el era un om binecuvântat: ,, Te-am făcut stăpân peste casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău, şi ţi am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat.” Chiar dacă sufletul se frânge asemenea unui stejar lovit de trăznet, chiar dacă norii sunt singura realitate pe care o văd acum pe cerul vieţii mele, totuşi viaţa merge înainte.
Al doilea pas l-a făcut prin faptul că nu şi-a neglijat datoriile zilnice. Atât de mulţi oameni se retrag în durerea lor, renunţând la părtăşia cu alţii, la îndatoririle zilnice, la planurile de viitor, la absolut tot. Viaţa mergea înainte, iar David a început să bifeze punctele din agendă.
Pentru ca cel mai eliberator pas, să fie pasul al treilea. David a mers să se închine. În închinare simţi că nu eşti singur. Nu eşti doar tu, şi durerea ta. Cineva stă alături de tine. Există un Dumnezeu Bun şi Suveran. Deci, viaţa merge înainte...chiar şi atunci când Mâna lui Dumnezeu cauzează pierderi adânci.
