El Shadai

Blogul tinerilor Bisericii ,, Betel" Targu Lapus

http://tineripentruHristos.blogspot.com
Tinerii Bisericii ,, Betel” din Targu Lapus au intrat din 18 noiembrie in blogosfera. Blogul va gazdui stiri crestine, eseuri, marturii, experiente, poze cu, si despre diferite evenimente, dar veti avea parte si de alte surprize. Cei care vor sa contribuie in vreun fel la acest blog, pot sa scrie la tineri_betel@yahoo.com.

Scrisoare din India

Dragii nostri,

Desi au tracut doar doua saptamani de cand am venit in India , aceste saptamani ni se par mult mai mari dacat in Romania , atat din cauza informatiilor pe care le asimilam la tot pasul, cat si pentru faptul ca ne lipsiti. Ne gandim adesea la voi si ne bucuram ca sunteti alaturi de noi.



In India lucrurile nu sunt tocmai roz (nici nu ne astaptam sa fie asa) ci, dimpotriva, intunericul spiritual in care traiesc indienii se vede si se simte la tot pasul. Presiunea cu care Diavolul ii subjuga este una reala si de multe ori trebuie sa luptam in rugaciune si in Cuvant pentru a nu fi afectati de atacul celui rau.



Cam toti dintre noi ne trezim uneori cu dureri de cap (asa din senin), cu oboseala greu de explicat, cu stare de somnolenta si vedem cum satana ataca si vrea sa ne sperie. Intr-o zi am mers intr-un templu hindus si ne-am rugat acolo ca Domnul sa rupa lanturile robiei si ale intunericului in care zac acesti oameni. In urmatoarea zi ni s-a stricat computerul. Nu l-am mai putut porni, a trebuit sa-i reinstalez un program. Diavolul racneste ca un leu si incearca cu toate puterile sa ne intimideze. Nu-i place ca suntem pe teritoriul lui. Totusi, de partea noastra este Cel ce are puterea absoluta in intregul Univers. Domnul este Scutul si protectia noastra.



In aceasta perioada indienii sarbatoresc anumiti zei carora le aduc multe ofrande, rugaciuni si tot felul de jertfe. Orasul este impodobit cu neoane colorate (majoritatea au culoarea verde) si cu beteala din hartie si nailon. Pe toate strazile s-au ridicat nenumarate temple temporare , unele chiar peste 10 m, din structura de bambus, acoperite cu materiale viu colorate. La prima vedere ai impresia ca e o constructie solida din caramida vopsita frumos cu materiale de calitate, dar in fond sunt doar niste carpe slabe fara valoare - asemenea “mormintelor varuite” despre care zicea Domnul Isus in Evanghelie. Idolii lor (cei pe care ii sarbatoresc in aceste zile) sunt confectionati din paie iar pe deasupra au un strat de lut vopsit pentru a arata cat mai frumos. Daca te uiti la spatele lor li se vad paiele si lutul deoarece partea vopsita e doar in fata, spatele nu e vopsit in majoritatea cazurilor. Chipurile lor se aseamana cu tot felul de figuri hidoase care au trompa de elefant in loc de nas, urechi ascutite, zece mani in loc de doua si tot felul de forme pe care nu vreti nici sa vi le imaginati. Acestor zei se inchina pentru a le potoli furia. Le canta tot felul de cantece cu volumul dat la maxim. Au instalat o gramada de boxe pe stalpii de pe drum sa se auda cat mai tare. Probabil ca l-au auzit si ei pe Ilie cand le spunea profetilor lui Baal sa strige mai tare ca dumnezeul lor sa-i auda. Asa fac si ei. Tipa in difuzoare crezand ca asa vor fi auziti. Aceasta este ceea ce se intampla azi pe strazile din Patna .



Crestinii aici sunt foarte putini si lipsiti de unitate. Traind intr-o cultura in care societatea se imparte pe caste, cei bogati ii privesc cu dispret pe cei saraci. Cam asta se intampla si in biserici. Duminica am fost la o biserica si s-au adunat vreo 20 de personae (aceasta intr-un oras care numara peste 3,000,000 oameni (fara suburbii). Chiar si in aceasta biserica sunt anumite probleme intre membrii ei din cauza ca unii provin din triburi iar altii nu provin din triburi.



V-am descris putin din atmosfera de aici, dar nu am facut-o doar pentru a va informa, ci pentru a va da cateva motive importante de rugaciune. Transmise succind, acestea ar fi:

- Putere si biruinta in razboiul spiritual pe care il purtam in fiecare zi;

- Sa ne putem adapta la cultura de aici si sa trecem cu usurinta peste diferentele culturale;

- Sa putem fi utili si folositri in lucrarea Domnului de aici;

- Discernamant pentru a intelege care e urmatorul pas pe care Cel de sus vrea sa-l facem aici, in India , in lucrare.



Multumim anticipat pentru ca stim ca putem conta pe ajutorul vostru in rugaciune.

Domnul sa va binecuvinteze si sa fie cu voi acolo si cu noi aici!

Nicu si Magda Zaharie

Zambet fara sclipire

Totul în jur pare atât de monoton, de şters... zâmbet fără sclipire... ochii fără lumină... curcubeu fără culori. Trăim într-o lume în care, trist dar adevărat, punem un mare preţ pe relaţia noastră cu persoanele de sex opus...
Deseori un loc aşa important încât uităm că de fapt preocuparea noastră principală este să fim plăcuţi Domnului, nu oamenilor. Trăiesc, simt, respir, visez printre oameni, mi-e aşa greu să cred că alţii trăiesc doar pentru bani... visează doar la fata/băiatul perfect.
În timpul în care noi trăim, ca şi o generaţie tânără, ni se oferă totul... iubită/iubit la minut, încălzirea mâncării la minut, temă la minut, referate la minut, totul se petrece aşa repede... încât vedem numai asta... nu mai avem "minute"pentru Dumnezeu...
Ne alegem prietenii după cum arată, cât sunt de bogaţi şi nu ţinem cont de ce vrea de fapt Dumnezeu de la noi. În tinereţe ispita este mare, dar NU mai mare ca şi Dumnezeu, nu mai mare ca şi dorinţa noastră de a ne păstra curaţi. De a aştepta cu credincioşie ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru noi. Aşteptăm ca prietenii noştri să fie perfecţi, dar noi suntem? Pretindem altora ceea ce noi nu suntem şi ceea ce nici nu vom fi. Dumnezeu reprezintă TOTUL: o mână întinsă când sunt căzut, pătura care mă înveleşte când mi-e frig, dragostea care mă face să zic: "te iubesc!", "sunt alături de tine", prietenul care întotdeauna are timp să mă asculte.

Internetul a luat o mare amploare, măcar pentru o zi, ce ar fi dacă l-am înlocui cu Biblia?!
În loc să intrăm pe yahoo messenger, am citi din Matei, Marcu, Luca, Ioan...
Decât să pierdem ore în şir uitându-ne la poze pe hi5, să privim la oameni care l-au urmat cu devotament pe Dumnezeu.
Ar fi greu dar ar merita. Ne-am zidi casa sus în cer şi nu ne-am zidi un nume fals în spatele monitorului...



Dana Manu

Citeste-mi articolul de pe Pasi

Poti citi articolul meu de pe Pasi in fiecare joi. Iata linkul :http://www.pasi.ro/revista/amanarea-%c8%99i-consecin%c8%9bele-ei.html. Daca vrei sa stii cime mai scrie: http://www.pasi.ro/revista/de-maine-e-altfel.html.

Împleteşte-te cu Dumnezeu

Suntem la început de an, şi mi se pare potrivită această ilustraţie. Astfel că, viaţa noastră poate fi asemuită unui ghem de aţă, din care se mai rupe câte o bucată. Încă din copilărie, gustăm din nedreptăţile, răutăţile, şi slăbiciunile vieţii, chiar dacă mai apoi, vom declara sus şi tare, că vrem să ne regăsim Paradisul Pierdut al prunciei. Unii se nasc în familii care se vor destrăma mai târziu, alţii vor fi victime ale violenţei din familie, grădiniţă, sau şcoală, şi de ce nu, chiar din curtea blocului. Aproape fiecare copil rămâne pe din-afară fie la poemul de la biserică, sau din echipa de fotbal, sau handbal, sau măcar din corul de la şcoală, şi simţi incă de mic cum viaţa rupe bucată cu bucată din tine. Dacă ai avut ochelari, ştii ce-nseamnă: ,,aragaz cu patru ochi", iar dacă ai fost mai plinuţ precis mai ţii minte poezia: ,, grasu pompasu, mătură cu nasu'/ şi nainte, si napoi/pân' la lada de gunoi." Dacă le-ai avut pe amândouă, chiar că te-ai ars...
Ai plâns câmd ai fost cât pe-aci să iei premiu, dar l-ai ratat, bineînţeles ,,din vina" învăţatoarei sau a profesorului, si viaţa a mai rupt incă odata din tine.Problema n-a fost premiul, ci cât faptul că tocmai ai ratat, bicicleta, sau calculatorul...

Nu te-ai dezmeticit bine cu pruncia, că a şi venit adolescenţa. ,,cine sunt eu,are viaţa mea un rost, de ce nu sunt şi eu ca alţii, sau ca altele, de ce nu sunt aşa de frumos, sau frumoasă..." Şi aţa se mai rupe incă odată. Nu cred că vreunul dintre adolescenţi, nu a cunoscut ce-nseamnă: zbuciumul poftelor, a restricţiilor, a despărţirilor, şi a dramelor sentimentale, a vinovăţiei, şi de ce nu, a complexelor de inferioritate. Şi viaţa, a mai rupt o bucată din tine.
Dar poate, încă n-ai văzut nimic. După căsătorie, unii vor ştii ce-nseamnă divorţul, alţii ce-nseamnă a fi înşelat de partener, sau de parteneră, unii îşi vor pierde locul de muncă, iar alţii pe cineva drag din familie...

Bătrâneţea înseamnă pentru mulţi: singurătate, boală, şi teamă. Şi viaţa rupe încetul cu încetul, din fiecare...
Şi totuşi, cum s-ar putea ca aţa să nu se mai rupă? Dacă aţa s-ar împleti cu o funie, oare n-ar fi mai bine?

Eu şi cu tine, suntem slabi, fragili, şi vulnerabili. Dar dacă ne-am împleti cu Dumnezeu, am trece altfel prin viaţă. Am ştii ce-nseamnă iertarea, pacea, nădejdea, şi bucuria în faţa adversităţilor, şi dramelor din viaţă...

Şi totuşi Hristos nu s-a născut...

Mi se pare straniu să mergi să veşteşti naşterea Domnului prin colinde, mi se pare straniu să organizezi concerte de colinde, mi se pare ciudat să vesteşti o naştere de care tu nu eşti sgur, o naştere pe care eu sau poate tu o negăm – fie prin cuvinte, fie prin viaţă! Mi se pare straniu să vesteşti naşterea Domnului Isus Hristos, şi totuşi Hristos să nu se fi născut în tine.
ŞI TOTUŞI HRISTOS NU S-A NĂSCUT – nu m-ar durea atât de rău dacă această afirmaţie aş citi-o doar în cărţile de psihologie sau în alte tratate filozofice, dar durerea mea este că această afirmaţie se citeşte cu ochiul liber şi în vieţile unor creştini! A trecut sărbătoarea naşterii Mântuitorului, a trecut ziua Lui, au văzut oamenii în noi un Hristos care s-a născut în inima noastră? Sau când ne-au privit prietenii, rudeniile, oamenii din jur au afirmat cu uşurinţă: şi totuşi, Hristos nu s-a născut! S-a născut odată, într-un grajd, într-o iesle...s-a născut atunci, dar azi în inimă nu!
Hristos se forma în fecioara Maria, în mine e format? În tine e format? Oooo, am timp să-L las să se formeze...nu ai nici un timp, timpul e al Lui, doar El ştie dacă mai ai timp sau nu. Tu şi eu trebuie să conştentizăm că doar astăzi e al nostru...deja ce scriu eu, e de domeniul trecutului, prezentul e scurt, precum viaţa; Hristos e format în tine, sau au trecut şi aceste sărbători şi tu tot nemântuit eşti?
Sfânta Biblie ne aminteşte că „viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea!” Chiar acum aminteşte Dumnezeu de aceste lucruri? Când noi am avut şi vom avea mesele pline de bucate alese (alese de noi, nu de împăratul babilonian)? Chiar acum când vazând garderoba noastră demodată ne-am făcut un „update” în garderobă şi acum avem „tzoale” noi? Tocmai acum să ne spună Hristos că viaţa este mai mult decât acestea? De ce acum? De ce mie? Că eşti iubit, că sunt iubit şi sunt chemat să arat lumii că Hristos s-a născut pentru a mă naşte eu din nou, Hristos s-a născut şi trăieşte în mine – acum sunt altul, a trăi este Hristos, orice în afară de acestea e moarte!
ŞI TOTUŞI, S-A NĂSCUT SAU NU HRISTOS?

Mihai Creţa

Sarbatori fericite!

Draga cititorule, iti doresc de Sarbatoarea Nasterii Domnului, sa fi unul dintre aceea care se inchina cu adevarat, si mai mult decat atat, sa ne pregatim cu totii pentru clipa, cand va veni pe norii cerului. Va doresc har si pace, voua si familiilor voastre!

Misiune Africa 2008

“Cere-Mi, si-Ti voi da neamurile de mostenire” Psalmul 2:8

Uganda
Ne-am intors, lasand Africa in urma, si lasand si o parte din inimile noastre acolo, in locurile unde Domnul a lucrat prin noi, si in noi.
Uganda, o tara extrem de saraca din Africa, a fost locul ales de Domnul unde sa slujim primele doua saptamani din misiunea noastra. Am ajuns acolo entuziasmati, 13 tineri gata sa stea inaintea Domnului pentru tara, sa ne rugam pentru oameni, sa incurajam pe misionari, sa sprijinim lucrarile initiate de ei acolo, sa ajutam practic si sa slujim.
Am fost inconjurati de copii inca din prima zi, asa ca ne-am ocupat de ei facand programe pe strada, improvizate pe loc. Am cantat impreuna cu ei, i-am invatat sa se roage, si ne-am jucat cu ei. Veneau la noi pe strada si ne luau de mana pur si simplu, se bucurau asa mult cand le strangeam mana... Am vazut atat de clar nevoia lor de afectiune, si am fost fericiti sa le putem oferi un zambet si sa-i strangem in brate, pentru ei asta insemna enorm. Am avut harul sa putem sluji nestingheriti si in scoli. Copiii si tinerii ne-au primit cu atata dragoste, am cantat impreuna, iar celor mai mari le-am vorbit despre experientele noastre cu Dumnezeu. Am fost atinsi sa vedem atatia copii desculti, prost imbracati si flamanzi. Unele mame ne-au marturisit ca de multe ori nu au mancare decat pentru o masa pe zi, si vedeam cum copiii nu cresteau in greutate normal, erau extrem de slabi si subnutriti.
Ne-am implicat si in slujirea la o clinica deschisa de misionarii de acolo, una din fetele din grupul nostru e asistenta medicala. Acolo, mai multe dintre fetele din grup am lucrat cu copii nou nascuti, am ajutat la vaccinarea lor, cantarirea lor. Aici am intalnit multe mame fara educatie, care nu cunosteau reguli de igiena a copiilor nou nascuti, si nici macar nu le ofereau afectiune. Copiii erau lasati de foarte mici in grija surorilor mai mari. Fetele de acolo aproape ca nu mai aveau copilarie; de mici isi purtau in spate fratii mai mici, foarte murdari.
Am ajutat in special prin munci practice, in constructii, timp in care oamenii veneau curiosi sa ne intrebe despre motivatia noastra de a sluji acolo. Era o buna ocazie sa le vorbim despre Domnul Isus, sa le vestim Evanghelia, si chiar sa ne rugam pentru ei. Intr-un mic oras unde erau foarte putini crestini am construit o toaleta pentru o batrana, am facut si asta stiind ca astfel putem ajunge la inima oamenilor. Multi din sat erau impresionati sa vada niste tineri albi muncind pentru o batrana saraca, care nu ar fi avut cum sa ne plateasca pentru munca noastra. Copiii din tot satul se strangeu in jurul nostru, uimiti de prezenta noastra acolo. Ne opream pe strada de multe ori sa ne jucam sau sa cantam cu ei, iar astfel oamenii auzeau despre Isus. In acel sat, am mers impreuna cu una din fetele din grup in vizita la familii. Toti erau onorati sa primeasca albi in casele lor, si astfel am ajuns si la musulmani, le-am vorbit si lor despre salvare, si ne-am rugat pentru ei. Pe drum am intalnit niste fete vrajitoare, care voiau sa ne rugam pentru ele. Ne-am apropiat si le-am vorbit despre Isus, si am intins mainile peste ele, aratandu-le dragoste, si acceptare. Ne-am rugat, si doua dintre ele au inceput sa planga, si am inteles atunci ca nu trebuie sa stam deoparte cu frica in fata unor astfel de provocari, deoarece Cel ce e in noi e mai tare! Am vazut deasemenea ca e nevoie de fete in misiune. Multi se intreaba ce cauta fetele in misiune? Ele nu pot sa predice, ele trebuie sa taca. Ei, acolo in aceste tari e loc pentru fete. Barbatii nu pot sa vorbeasca pe strada femeilor, ei nu pot sa le intinda o mana in ajutor, sau sa isi intinda mana peste ele. Acolo noi am putut oferi dragoste acelor fete singure, am putut sa le vorbim despre lucruri pe care nu le mai auzisera inainte, am putut sa le oferim dragoste, si au vazut ca ne pasa.
Am sustinut financiar si prin munca noastra unele proiecte incepute de misionari acolo, de exemplu o bucatarie pentru misionarul ugandez care ne-a primit in casa lui, si o maternitate.



O lucrare pe care am facut-o acolo, si ne-a impresionat mult pe toti din echipa au fost vizitele la familiile copiilor cu dizabilitati. Multi dintre ei locuiau in jungla, intr-o saracie de nedescris. Familiile lor erau deznadajduite, si nu mai aveau speranta de viitor pentru copiii lor bolnavi. Am vazut cum unii copii erau parasiti de parintii lor, si bunicii ii tineau in grajduri impreuna cu animalele, si erau legati acolo si nespalati, in intuneric toata ziua. Am intalnit un copil care suferea de un sindrom rar, abia putea sa umble, si intelegea foarte putin. Bunica lui il tinea desbracat impreuna cu animalele. Din cauza mizeriei in care traia au inceput sa-i creasca viermi sub unghii, iar liderul lucrarii cu care am fost, i-a taiat in carne vie cu o lama, pentru ca acestia sa nu se extinda in tot corpul.
O alta lucrare coordonata de Mary, o sora misionara acolo, este o casa de zi pentru femeile cu risc, unde am petrecut o zi intreaga cu echipa. Am ascultat marturiile dramatice ale fetelor de acolo, cum familiile le-au fost ucise in urma razboiului civil, iar ele au ramas singure, astfel adoptand stilul actual de viata si prostitutia. Multe si-au vazut parintii macelariti, iar soldatii le-au maltratat, ajungand in Uganda fara nici un fel de speranta, si isi castiga painea vanzandu-si trupul. Le-am povestit si noi despre viata noastra cu Domnul si restaurarea ce El o poate face in vietile oamenilor. Am avut un program cu scenete, pantomime si predica. Mai multe au decis sa paraseasca modul acesta de trai, si ne-am rugat impreuna cu ele o rugaciune de predare.
Am fost implicati si in programe la mai multe biserici din zona unde am slujit, si i-am binecuvantat cu cantari, marturii, predici. In bisericile lor ne-a impresionat bucuria cu care ei cantau. Desi ieseau dintr-o casa din pamant care aproape se darama, ei la biserica uitau de toate problemele si saracia, si isi foloseau tot timpul pentru a-l lauda pe Domnul cu toata bucuria si daruirea. M-am simtit mustrata gandindu-ma la casa mea frumoasa, la confortul meu de acasa, si in acelasi timp la indiferenta cu care stau in biserica. De multe ori suntem parca atat de apasati si framantati de problemele noastre, incat stam in biserica Domnului lipsiti de bucurie, cu fetele trase si posomorate. Acesti oameni mi-au dat o lectie adevarata in legatura cu inchinarea noastra fara putere si fara patos.

Kenya
Urmatoarele doua saptamani de misiune le-am petrecut in Kenya, impreuna cu un mic grup de misionari din Africa de Sud.
Kenya e o tara care a fost afectata de razboiul civil ce a avut loc in ianuarie dupa alegeri, intre doua grupuri etnice care se afla in opozitie. In mai putin de doua saptamani 5000 de oameni au fost ucisi, au fost arse peste 800 de biserici, si au ramas fara adapost 100.000 de oameni. Am hotarat cu grupul sa slujim in Kisumu, cel mai afectat oras, unde in mintea tinerilor s-au nascut ganduri de razbunare, in urma crimelor ce au avut loc in familiile lor. Aici am slujit copiii de la un orfelinat prin munci practice, programe cu ei si alte diverse activitati. Se vedeau prin oras ramasitele multor cladiri arse in timpul razboiului din ianuarie, pe strada erau soldati cu carabine care ne dadeau parca un sentiment de nesiguranta. Am trecut si prin pericole pe care poate nici nu le-am realizat, am fost aproape sa fim jefuiti deoarece eram albi si eram considerati ca fiind bogati, insa am primit de fiecare data confirmari ca Domnul ne vrea acolo vazand cum suntem protejati la fiecare pas.
Am slujit in Kisumu, timp de o saptamana la un orfelinat infiintat de o familie misionara. In urma cu 16 ani aceasta familie locuia intr-o casa cu o singura camera, si acolo au luat 6 copii orfani ca sa-i creasca si sa-i educe. Lucrarea lor de atunci s-a extins, Domnul le-a binecuvantat mult slujirea, si le-a rasplatit dedicarea iar acum conduc un orfelinat cu 104 copii, o biserica, o scolala si un liceu. Personal m-a durut sa vad conditiile in care traiesc acei copii. Dimineata mancau cate o felie de paine si ceai amestecat cu lapte, iar la amiaza si seara un fel de mamaliga alba cu verdeturi amare. Asta era masa lor zilnica, insa era mult mai bine decat traiul in slum, unde nu aveau deloc mancare, sau conditii unde sa doarma sau sa se spele.

Am vizitat ghetourile din Kisumu, cartierele cele mai sarace din Africa, si am vorbit oamenilor acolo despre Isus, despre salvare, ne-am rugat cu ei, si pentru bolnavi. Acolo oamenii traiesc intr-o mizerie de neconceput, toate gunoaiele si le depoziteaza pe strada, si din raul acela mizer care trece prin slum beau si apa. E o apa infecta, si multi sufera de boli, si toate acestea din lipsa de educatie, din lipsa de oameni carora sa le pese, sa stea cu ei si sa-i invete. Acele cartiere miroseau ingrozitor. Si am inteles ca numai dragostea acopera totul, deoarece numai iubind poti intra acolo, in casele lor, sa vorbesti cu ei, sa-i iei de mana lor murdara si sa te rogi impreuna cu ei. Ai nevoie de dragoste ca sa renunti la confortul tau de acasa, la parfumul tau, si sa te daruiesti acolo pentru ei. Acei negrii extrem de saraci, care traiesc in case de 3 metri pe 3 metri cu familiile lor, chiar cate 6 membri intre cateva bucati de tabla, acestia sunt oameni pentru care a murit Isus, si merita sansa sa li se vesteasca Evanghlia. O astfel de priveliste te transforma radical, sa vezi un astfel de nivel de viata, sa vezi cum unii oameni traiesc o luna din banii pe care poate tu ii dai pe o pereche de adidasi.
O viziune a misionarilor din Africa de Sud pe care au pus-o in aplicare cu ajutorul nostru, este sa cunoasca copiii din orfelinate, sa le faca poze si sa duca filmari cu ei in Europa sau alte tari mai dezvoltate unde sunt oameni gata sa-i adopte sau sa-i sustina financiar lunar. Au creat un site cu fotografiile acestor copii, situatiile lor, si mai multe detalii despre orfelinatul unde sunt crescuti.
Uganda si Kenya au nevoie de rugaciunile si sustinerea noastra, iar astfel Domnul ne va da neamurile de mostenire, asa cum ne-a promis.
In ceea ce priveste planurile mele pe anul urmator, am hotarat sa urmez cursurile unei scoli de misiune in cadrul Tineri pentru Misiune Medias, Scoala Internationala de Ucenicie, care dureaza 5 luni, incluzand doua luni de misiune din care cel putin o luna misiune externa. Am inteles clar ca Domnul a pus misiunea pe inima mea, si vreau sa ma pregatesc in acest sens, pentru a putea sluji cat mai eficient acolo unde El ma vrea, in prima linie, pe campul de misiune. Imi doresc, anul urmator, sa ma intorc din nou in Africa, sa slujesc acolo pe termen scurt, pentru a intelege tot mai clar planurile Lui pentru viata mea, si cadrul unde vrea El sa ma implic in continuare.
Ma bucur pentru sustinere si sprijin in rugaciune pentru pasii ce urmeaza sa ii fac in slujba Lui. Iar daca doriti sa va implicati puteti sa imi scrieti pe adresa galadriel_la86@yahoo.com

Laura Farcas

Poveste de Crăciun-Faţă în faţă cu profeţiile

Şi-a luat licenţa în teologie, apoi a continuat cu un master, iar în itinerariul slujirii sale, pot fi observate diverse destinaţii: Universitatea Biola, organizaţia Chosen People Ministries- unde a slujit timp de un deceniu, sau seminariile Walk Trough the Bible în care a fost implicat timp de 7 ani. Este, deasemenea, pastor al unei biserici din California. Însă cărările vieţii sale n-au fost din totdeauna aşa.

Lois Lapides, pentru că de el este vorba, este născut într-o familie de evrei care frecventa sinagoga, însă credinţa lor era una formală, deoarece ei lucrau în ziua de sabat, si nu aveau un stil de viaţă ,, koşer”. În tot acest timp a învăţat să privească Noul Testament ca pe un fel de manual de antisemitism: ,,Cum să-i urâm pe evrei”. Iar Iisus Hristos cel răstignit şi cu coroană de spini, i se părea ciudat.
Însă, viaţa a rupt ceva în el, atunci când avea vârsta de 17 ani, iar părinţii lui s-au despărţit. Sub influenţa muzicii, dar şi a romanelor lui Jack Kerouac şi Timothy Leary, petrecea prea mult timp prin cafenelele din Greenwich Village, iar astfel a ratat Colegiul. Viaţa lui ia o turnură neverosimilă. Ajunge să fie încorporat în armată, si intră în programul de pregătire pentru războiul din Vietnam. Încearcă să se distanţeze de identitatea lui iudaica, fiind marcat de ororile acestui război, dar şi de anumite gesturi antisemeite de-ale camarazilor lui. Se întoarce din Vietnam cu dorinţa de a ajunge preot budist, dar şi-a dat seama că viaţa lui de ascet nu va reuşi să-i răscumpere trecutul. Îi mărturiseşte lui Lee Strobell: ,, Am făcut o depresie. Îmi amintesc că m-am urcat în metrou şi m-am gândit: ,, poate acesta este răspunsul- să mă arunc pe şine. M-aş putea elibera de trupul meu astăzi, şi m-aş contopi pur şi simplu cu Dumnezeu.” Eram tare dezorientat. Ca să înrăutăţesc şi masi mult situaţia, am început să experimentez LSD-ul.”
Pendulează între budismul chinez, budismul japonez, şi budismul zen, dar nu găseşte plăcerea în nici unul din acestea.Îşi caută împlinirea în Biserica Scientologică, iar apoi în hinduism. Continua cu drogurile, astfel că îşi însoţeşte prietenii la întâlniri satanice. Până într-o zi. Când lumina evangheliei avea să-l cerceteze într-un mod neaşteptat. În 1969, pe Sunset Strip, cu ocazia protestului dramatic al unui evanghelist, se antrenează într-o dezbatere spirituală cu nişte creştini. Dialogul acesta face o breşă în zidul construit cu atâta ardoare:

- Nu există Dumnezeu acolo. Noi suntem Dumnezeu. Tu eşti Dumnezeu. Trebuiedoar să-ţi dai seama, mitraliază Lapides.
- Ei bine, dacă tu eşti Dumnezeu, de ce nu creezi o piatră? Fă să apară ceva, Dumnezeu aşa face, i se răspunde.
Zăpăcit fiind de droguri, întinde mâna goală, imaginându-şi că ţine o piatră.
- Asta e diferenţa dintre tine şi Dumnezeul adevărat, i-a replicat creştinul. Când Dumnezeu creează ceva, toată lumea poate vede acel lucru. E ceva obiectiv, nu subiectiv.
Această replică a venit dureros de adevărată pentru Lapides. Era sătul de filosofiile orientale- acestea îi spuneau că totul depindea de realitatea pe care şi-o crea în mintea lui. Un creştin a pomenit numele lui Iisus. El le-a răspuns că este evreu şi că nu poate crede în Iisus.
- Cunoşti profeţiile cu privire la Mesia?
Nicodată nu auzise de ele. Când pastorul i-a citat câteva preziceri ale Vechiului Testament, şi i-a arătat că acestea se împlinesc în Iisus, a acceptat să ia o Biblie, însă l-a avertizat că nu avea de gând să deschidă Noul Testament.
-Bine. Citeşte numai Vechiul Testament şi cere-i Dumnezeului lui Avraam, Isaac, şi Iacov- Dumnezeul lui Israel- să-ţi arate dacă Iisus este Mesia. Căci El este Mesia vostru. Iniţial a venit la poporul evreu, iar apoi a devenit Mântuitorul întregii lumi. Aceste informaţii uimitoare pentru Lapides, i-au stârnit interesul. A descoperit că Mesia era mai mare ca Moise, că el era omul suferinţei- care trebuia să moară pentru păcatele noastre, că trebuia să se nască din fecioară, că locul naşterii sale era Betleemul.

Toate profeţiile arătau spre Iisus din Nazaret. A fost atât de şocat, încât i-a cerut mamei sale vitrege, o Scriptură în limba ebraică, iar acestea spuneau acelaşi lucru.
Deschide Noul Testament cu gândul că va citi doar prima pagină, iar primele Cuvinte ,, Cartea Neamului lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”, aveau să se constituie în revelaţii uluitoare. Şi-a dat seama că totul era despre poporul evreu. Că ei- iudeii, nu l-au acceptat pe Mesia, iar Mântuirea Lui s-a îndreptat înspre neamuri. Cu toate că era legat de droguri, sex, iar forţe malefice păreau să-l tragă înapoi, în timpul unei excursii a cerut lui Dumnezeu să-l schimbe.
Iar de atunci, în ciuda opoziţiei familiei- care s-a bucurat pentru schimbarea lui, dar au fost furioşi din cauza credinţei în Iisus- a mers înainte, fiind o mărturie vie a Împărăţiei lui Mesia. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile, dăruindu-i o soţie evreică creştină. Iar Biserica pe care o frecventa Deborah, era condusă de pastorul care cu mai multe luni în urmă, pe Sunset Strip, îl făcuse pe Lapides să citească Vechiul Testament.