Adunate de pe net ...

Poliţişti în misiune...

Poliţiştii erau siguri că hoţul era ascuns printre spectatorii din sala de cinema. Şeful le-a spus să înconjoare clădirea şi să păzească toate ieşirile. După ce-au ieşit toţi spectatorii, poliţiştii au raportat şefului că se pare că hoţul le-a scăpat printre degete.
„A scăpat!?” urlă şeful. „Cum a fost posibil? Nu v-am spus să păziţi toate ieşirile? Pe unde a scăpat?”
„Nu ştim!” a răspuns un poliţist tânăr. „Poate că a folosit una dintre intrări.”

La ce te ajuta sa stii fizica!

Plictiseala mare in Rai, asa ca toti oamenii de stiinta se apuca sa se joace de-a v-ati ascunselea.
Fiind randul lui Einstein, incepe sa numere. Toti se ascund pe unde gasesc, numai Newton ia o creta, traseaza un patrat cu latura de 1 m si se aseaza la vedere, in mijlocul lui.
Dupa ce termina de numarat, Eistein se intoarce si, binenteles, il vede pe Newton:
Eistein: Te-am vazut,Newton!
Newton: Imi pare rau, dar nu sunt eu!
Eistein: Cum adica nu esti tu? Te cunosc foarte bine. Esti Newton!
Newton: Ia priveste mai atent... Ce vezi?
Eistein: Pe tine, stai in mijlocul unui patrat cu latura de 1 m.
Newton: Pai si ce inseamna Newton pe metru patrat?
Eistein: Pascal.
Newton: Pai vezi, ai gresit, el e!

Apostolul Pavel – un model de om al studiului

Un exemplu biblic relevant pentru a ilustra strânsa legătura dintre lider şi literatură este apostolul Pavel. În ultima sa epistolă pe care o scrie (în anul 67 d. Hr.), pe când era închis, îi cere lui Timotei să-i aducă mantaua şi cărţi (2 Tim. 4:13). Iarna era aproape, de aceea cerea mantaua, pentru a se încălzi pe dinafară. Pentru suflet el cere cărţi. Inima lui putea fi încălzită prin lectură. Este impresionantă scena, cu atât mai mult cu cât Pavel avea să fie martirizat peste puţină vreme. Deşi aflat în pragul morţii, apostolul este preocupat de studiu. Cărţile pot să fie „prietenii” pe care-i foloseşte Dumnezeu pentru prevenirea plictiselii şi a indiferenţei. Apostolul care a influenţat pe atât de mulţi oameni prin scrierile sale, a fost el însuşi înfluenţat de scrierile (cărţile) altora. De aceea, el rămâne un exemplu grăitor pentru liderul spiritual de astăzi.
Richard Foster pune în scrierile sale accent pe ideea de disciplină a studiului. Citirea cărţilor e nevoie să fie continuă pentru a se putea vorbi de o transformare a sinelui şi a celor pe care-i influenţează conducătorul spiritual. Pentru acesta, lecturarea este un mod de viaţă. Este parte din lucrarea sa. Iată de ce, toţi cei care doresc să fie credincioşi slujbei încredinţate lor de Dumnezeu, e nevoie să studieze toată viaţa lor. Ei sunt oamenii lecturii.

Sas Tobias

Canonul literaturii sau ce trebuie citit

Aşa după cum omul este caracterizat de prieteniile sale, tot aşa şi cărţile cărora le acordă atenţie reflectă caracterul său, acestea fiind o expresie limpede a năzuinţelor lui. Discernământul este virtutea ce se lasă a fi însuşită de liderul spiritual, în contextul în care există un număr foarte mare de cărţi astăzi. Mulţi editori au ajuns „negustori de carte”, astfel că industria editorială nu face altceva decât să urmeze piaţa. Dintre aceste nenumărate cărţi, merită atenţie acelea care au calificativul de „foarte bune”, fiind instrumente de mare ajutor în slujba liderului.
Deoarece literatura nu este doar un fapt ce priveşte raportul dintre o persoană şi un text anume, există o „tradiţie” şi o „istorie” a lecturii care arată ce trebuie citit în prezent şi astfel, ce rămâne în cursul timpului peren. În acest context vorbim despre „canonul literaturii”, acesta însumând cărţile cele mai importante, acelea care sunt un model, ele fiind considerate de referinţă, şi astfel fiind de neînlocuit.
Prima carte care trebuie studiată, şi cea mai importantă dintre ele, este Sfânta Scriptură. Autorul Psalmului 119 se întreba: „cum îşi va putea ţine tânărul curată cărarea, tot el oferind şi răspunsul – îndreptându-se după Cuvântul Tău” (v. 9). Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, ea nu are nici o greşeală, totul fiind adevărat şi vrednic de însuşit. De aceea este Cartea de căpătâi în canonul literaturii.
O concepţie înaltă despre Sfânta Scriptură îl determină pe liderul spiritual la un studiu perseverent şi conştiincios. Conştienţa faptului că această Carte este Cuvântul lui Dumnezeu îl motivează pe acesta la rezervarea unui timp suficient pentru adâncirea în text până la pătrunderea mesajului în esenţă. Studiul biblic trebuie să fie cuprinzător şi să deschidă perspective, deoarece se are în vedere formarea unei gândiri creştine. De asemenea, în studiul intens al Sfintelor Scripturi e nevoie să se pornească cu anumite aşteptări, acestea aducând binecuvântările împlinirii nevoilor personale şi a celor din slujire.
Un rol esenţial în formarea liderului spiritual îl are studiul cărţilor din literatura creştină. Acestea îl determină pe conducător să gândească într-o manieră creştină. Cărţile de acest tip nu trebuie neglijate pentru că ele sunt calea lui Dumnezeu pentru maturizare, prin schimbare.
John Stott (în „Puterea predicării”), vorbind despre dorinţa predicatorului (a liderului spiritual) de a construi poduri către lume, de a se face înţeles şi acceptat celor din afara bisericii, susţine că acesta trebuie să ia în serios atât textul biblic cât şi „scena modernă” a lumii. Numai în felul acesta se poate face o legătură între Cuvântul lui Dumnezeu şi problemele contemporane ale vieţii. Toată această scenă este ilustrată prin imaginea unei prăpăstii culturale mărginită de malurile ei. Există o lume biblică şi o lume modernă, fiecare dintre ele având malul ei. Lumea biblică se bazează pe Sfânta Scriptură şi literatura creştină, iar lumea modernă pe literatura laică. Liderului îi revine datoria de a explora ambele maluri ale prăpastiei în vederea familiarizării cu ele. Aceasta este calea pentru raportarea Cuvântului divin la nevoile omeneşti.
Citirea unui cotidian sau săptămânal, a unor cărţi seculare, a literaturii informative, cu date la zi - pentru a stimula gândirea, toate acestea sunt esenţiale pentru a păstra simţul realităţii. Neglijarea acestei lumi culturale, a literaturii non-biblice, îl va duce pe conducător la izolare pe tărâmul lumii biblice, acesta neputând fi relevant pentru lumea în care trăieşte, deoarece nu o cunoaşte.(va urma)
Sas Tobias

Liderul şi lectura

Importanţa lecturii

Un subiect plin de semnificaţie pentru noi astăzi este cel al lecturii şi al sensului ei în viaţa liderului creştin. Gene Edward Veith, în cartea sa „Citind printre rânduri”, se întreabă dacă „va ajunge oare cititul ceva demodat vreodată?” Întrebarea apare în contextul în care asistăm la o explozie a tehnologiei video, într-o societate în care „monitoarele TV, alimentele de reţele prin cablu şi de aparatele video, domină cultura noastră actuală”. Astfel, valoarea cărţii este pusă aparent sub semnul îndoielii ţinând seama de ritmul accelerat al dezvoltării comunicaţiei electronice şi a modului în care este îmbrăţişată.
Un fapt este totuşi sigur, şi oferă răspuns problemei ridicate mai sus: lectura va exista pentru totdeauna în rândul creştinilor, ea fiind puternic promovată de conducătorii spirituali ai Bisericii lui Hristos. Această afirmaţie are la bază întreaga revelaţie creştină, revelaţie ce se concentrează în jurul unei Cărţi – Biblia. Dumnezeu a hotărât să se descopere pe Sine într-un mod personal prin intermediul Sfintei Scripturi. Cartea Sfântă este un loc de întâlnire dintre Dumnezeu şi om: Unul pentru a se revela pe Sine, iar celălalt pentru a se mântui. În acest context Scriptura e nevoie a fi înţeleasă ca „element” real al Întrupării Cuvântului. În ciclul mântuirii fiinţei umane, Cartea este parte din sfera Cuvântului Divin, susţine Antonio Spadaro.
Este de remarcat că citirea Sfintei Scripturi „obligă” la citirea altor cărţi, pentru ca în final să formeze „deprinderi intelectuale”. Biblia este o continuă invitaţie la lectură.
În contextul în care limbajul este tot mai mult abandonat în defavoarea imaginii, liderul spiritual trebuie să se păzească pe sine şi pe aceia pe care îi conduce de această ispită. Modul cel mai bun de-a face aceasta este prin intermediul lecturii personale, oferindu-se totodată şi ca un model pentru ceilalţi.
Cunoaşterea dobândită prin scris şi lecturare este o sursă de putere. Cei care se îndeletnicesc cu acestea vor fi cei a căror influenţă va fi puternic resimţită între oameni. Astfel, creştinii şi mai cu seamă dintre aceştia liderii spirituali, sunt chemaţi să rămână credincioşi moştenirii lor, să rămână un popor al lecturii, un popor al Cuvântului.
Literatura este esenţială în viaţa conducătorului spiritual pentru stimularea gândirii sale. Cartea îl implică într-o „gimnastică a minţii”, născând gânduri şi idei proaspete printr-o stimulare intelectuală.
Literatura este importantă şi pentru că prin intermediul ei se însuşesc informaţiile. Astăzi există în lume o întreagă cultură a cărţii. S-a scris foarte mult, astfel că există multă informaţie la dispoziţia celor mai mulţi. Liderul trebuie să ţină pasul cu cei din generaţia sa, astfel că e nevoie să se informeze pentru aceasta, iar cel mai bun mod de însuşire a informaţiei (cunoştinţelor) este prin lectură.
Cititul îl duce pe cel care îl practică în lumea autorului căruia i se acordă atenţie. Putem vorbi în felul acesta despre o „comuniune cu minţile marilor oameni” ai lumii. Aceşti autori pot fi mentorii liderului, chiar dacă procesul mentoratului este mijlocit de carte.
Una dintre marile foloase ale studiului este acela că dă înţelegere, lumină asupra experienţei umane. Literatura este unul din principalele moduri în care omul se confruntă cu realitatea şi se angajează să o interpreteze. Experienţa umană este subiectul abordat întotdeauna de literatură.
Îmbogăţirea fiinţei umane se face tot prin intermediul lecturii de cele mai multe ori. Paginile cărţilor pot conţine concepţii şi experienţe nemaiîntâlnite, acestea putând fi însuşite pentru dezvoltarea persoanei în cauză.
Un alt mare folos al literaturii este acela că sporeşte conştienţa. Se poate vorbi despre o adâncire a conştienţei omeneşti cu privire la propria fiinţă, la lumea ce-l înconjoară, la ceilalţi oameni şi la Dumnezeu. Prin lectură şi reflectare se deprinde tot mai mult o înţelegere a experienţei umane. Va urma...

Sas Tobias (Bucuresti)

Liderul şi lectura

O trăsătură esenţială a liderului spiritual este pasiunea pe care o poartă pentru lectură. El este omul care îşi propune să crească spiritual şi intelectual, iar aceasta îl „ţine între cărţi”. Căutarea adâncimilor spirituale şi intelectuale pentru sine şi cei pe care îi conduce îl determină să fie preocupat din plin de această lume a cuvintelor scrise. Liderul este în esenţă un „profesor”, un purtător de ştiinţă şi, evident, cel mai bun este acela care studiază toată viaţa lui. Iată de ce obiceiul lecturării nu trebuie să aibă sfârşit în viaţa unui asemenea om.
În cele ce urmează, de-a lungul câtorva zile, vom face o incursiune în lumea conducătorului spiritual pentru a evidenţia valoarea lecturii în viaţa lui şi a celor ce-l urmează:

Ce este studiul
Mai întâi se cere a defini „ce anume este studiul”, pentru aşezarea unei temelii pe care să construim imaginile liderului şi a cărţii aflate în acelaşi cadru, într-o strânsă legătură. Studiul este o experienţă specifică în urma căreia mintea poate să urmeze o anumită direcţie. Această urmare de direcţie este posibilă numai în cazul în care se are în vedere realitatea. Aici putem vorbi despre o anumită ordine pe care o percepe mintea umană, aceasta fiind urmată de procesele gândirii. Desfăşurarea cu concentrare, receptivitate şi în mod reiterat a acestor procese dă naştere unor deprinderi bine fundamentate în gândire.
Evreilor li s-a poruncit prin Moise să scrie Legea pe porţi, pe uşiori şi să o lege la încheietura mâini lor pentru a fi „ca nişte fruntari în ochii” lor. Prin aceasta se urmărea conducerea către anumite tipare de gândire ce aveau să caracterizeze relaţia lor cu Dumnezeu şi semenii lor. Această conducere avea să se realizeze prin repetarea continuă a Legii spre a se păstra mereu proaspătă în mintea lor.
Un alt mod de a defini literatura este prin a spune că ea întrupează idei sau semnificaţii. Este un mod de a cunoaşte realitatea, chiar dacă de cele mai multe ori este subiectivă. În esenţă, literatura este o prezentare interpretativă într-o formă artistică a experienţei umane.( Va urma)
Sas Tobias (Bucureşti)

În luptă cu singurătatea!

M-am gândit de multe ori la această tema: Singurătatea, care te pune pe gâduri. Este un subiect care ar trebui dezbătut de cei mai mulţi dintre noi, pentru că mulţi se confruntă cu ea, unii sunt biruiţi, iar alţii scapă de sub povara ei.

Mi-a placut foarte mult o chestie de pe un site creştin, pe care v-o spun, deşi cred că cei mai mulţi deja o ştiţi:
"Daca toti am aprecia ce avem... nu am pierde nimic...
Daca toti am crede... lumea ar fi plina de minuni...
Daca toti ne-am zdrobi mandria... nimeni nu ar "muri"...
Daca n-am mai fi indiferenti... nimeni nu ar plange...
Daca toti am iubi... nimeni nu ar fi singur..."
Mi-au dat de gândit aceste cuvinte, şi m-am întrbat oare chiar aşa este? Raspunsul îl veţi da fiecare în dreptul vostru...eu raspund pentru mine.

Am citit recent într-o carte despre o soţie care şi-a urmat soţul ei, militar de profesie, într-un deşert. A fost copleşită de faptul că acolo nu cunoştea pe nimeni şi că soţul ei era foarte mult timp plecat de acasă. I-a scris mamei sale o scrisoare în care i-a spus ca vrea să se întoarcă acasă. Mama sa i-a răspuns: "Doi oameni priveau printre gratiile unei închisori. Unul vedea noroiul, celălalt vedea stelele." Astfel că ea a început să vadă stelele. A învăţat tot ce se putea despre florile din deşert şi despre cactuşi, a studiat limbajul, folclorul şi tradiţiile indienilor care traiau în apropiere. Până când să se termine perioada în care soţul ei fusese detaşat a devenit atât de absorbită de deşert, încât a scris o carte despre el.
Acesta este secretul: Daca ne-am bucura de mediul în care Dumnezeu ne-a aşezat, niciunul dintre noi nu am mai fi singuri...

Singurătatea...o problema cu care poate fiecare om în viaţă se confruntă cel puţin o dată. Am mai găsit un citat foarte adevărat care spune: "Numai oamenii singuratici cunosc adevaratele valori ale prieteniei. Pentru ceilalti exista familiile; pentru un singuratic sau un exilat prietenii reprezinta totul. (Willa Cather).

Aş vrea să spun câţiva paşi pentru a învinge singurătatea:
1. Când ai o problemă, nu o ţine doar pentru tine, împărtăşeşte-o!
2. Când te simţi înfrânt, povesteşte-i cuiva despre problema ta, nu te închide în tine!
3. Când simţi că viaţa nu mai are nici un rost, ia-o de la început şi vezi unde este problema, pentru a nu te mai împiedeca!
4. Când auzi o şoaptă a diavolului, tu mergi înainte şi nu te lăsa minţit!
5. Când te simţi singur, nu uita că Dumnezu ţi-a promis că nu te va părăsi niciodată!
6. Când te simţi singur, nu te aştepta ca alţii să umple golul singurătăţii tale, ci fi tu acela care întinde o mână!
Giurgiu Andrada http://andrada-celia.blogspot.com ( Targu Lapus)

Internetul: binecuvântare sau blestem?

De ceva vreme, mă tot frământă acestă întrebare, este internetul o binecuvantare sau un blestem? Am pornit în căutarea răspunsului, punându-mi cateva întrebări ajutătoare.

Internetul este o lume virtuală sau una reală?

Pe seama acestei întrebări, simplă doar în aparenţă, s-au creat multe polemici, care inevitabil au dus la împărţirea părerilor în cel puţin două tabere. Unii, mai conservatori, susţin ideea că internetul este doar o lume virtuală care nu are de-a face cu lumea noastră. Alţii însă susţin că nu există nimic nereal în legătură cu internetul.

Susţinătorii teoriei că internetul este doar o “lume virtuală” se bazează pe argumentul că internetul nu este ceva palpabil. Ei afirma că cei care interacţionează în această lume, în majoritatea cazurilor nu-şi declară indentitatea reală, folosindu-se de nikname-uri sau profile false. O altă chestiune ridicată de ei ar fi cea a scrisorilor “impersonale”, prin e-mail. Astăzi nu se mai scriu scrisori de mână, scrise necaligrafic, emanând parfumul inconfundabil al sudorii de a le scrie. Bunicii noştri încă îşi păstrează toate scrisorile într-o cutie veche de lemn, cu care se laudă şi astăzi. Acum mulţi şi-au creat o lume a lor, crezând că au o grămadă de prieteni virtuali, dar în realitate sunt nişte singuratici.

De cealaltă parte a baricadei sunt cei care într-un fel sau altul au de-a face cu realitatea ascunsă a internetului. Ei afirmă că internetul este de fapt o lume reală, dar într-un spaţiu virtual, bazându-se pe câteva chestiuni fundamentale ca: rapiditatea, uşurinţa, costul redus cu care informaţia circulă şi mai ales paleta laragă a oamenilor care au acces la informaţie. Un alt adevăr ar fi cel al spaţiului relativ nelimitat şi al stocării tuturor informaţiilor într-o arhivă imensă, care este uşor de accesat.

Ce impact are internetul asupra creştinului?

Şi aici putem vorbi despre o împărţire în două tabere. Din prima tabără fac parte în primul rând cei care consideră că lumea virtuală a internetului îi scuteşte cumva de păcat - care se limitează la lucrurile reale - şi îşi permit să privească sau să se implice în activităţi imorale în acest spaţiu. Tot aici îi putem include şi pe cei care au biserici create doar pe internet, la care sunt înscrişi ca membri, urmărind slujbele religioase direct pe internet, acasă, într-un fotoliu confortabil. Alţii şi-au creat pagini web pe care poţi să te spovedeşti, mărturisidu-ţi păcatele şi primind absolvirea.

Din cealaltă tabără fac parte ultilizatorii creştini ai internetului, cei care îl folosesc în mod util, simplificându-şi treburile cotidiene sau chiar exercitându-şi profesia. În ultima perioadă au apărut o mulţime de site-uri, bloguri creştine, care încearcă să răspândească mesajul evangheliei într-o lume a virtualităţii.

Eu cred că astăzi internetul are un impact tot mai mare în lumea creştină, dovadă fiind creşterea numărului de utilizatori pe internet şi implicit a celor care vizitează site-uri creştine.

Sunt dependent de internet?

Când am lasnsat prietenilor mei întrebarea dacă internetul îi stăpâneşte, sau dacă a devenit un mic dumnezeu pentru viaţa lor, în unanimitate au răspuns “nu”, susţinând că pot renunţa oricând la utilizarea lui. În realitate studiile de specialitate ne spun că pe zi ce trece tot mai mulţi oameni devin dependenţi de internet şi de telefonul mobil.

Mulţi tineri au ajuns să petreacă peste opt ore pe zi în faţa calculatorului, renunţând la a mai mânca sau a ieşi în oraş la o plimbare cu prietenii. De aici se nasc multe neînţelegeri şi certuri, care uneori degenerează în rupturi de familie. Un alt studiu ne arată că numarul celor care se căsătoresc la o vârstă mai înaintată este în creştere, pentru că ei găsesc împlinirea nevoilor lor în lumea virtuală.

Şi totuşi, etica…?

Pentru mulţi azi etica este doar un concept abstract, care nu are nici o aplicabilitate în lumea lor virtuală. Cred că etica sau moralitatea se vede încă de la conversaţiile noastre de pe mirc sau yahoo messenger până şi în site-urile pe care le vizitam.

Un tânăr creştin care se ocupă cu service-ul computerelor, mărturisea că în meseria lui, din păcate, a găsit foarte puţine calculatoare curate. La televizor sunt anumite restricţii în vizionarea programelor (pătrat roşu) şi sunt difuzate doar la ore târzii, pe când internetul îţi oferă totul live fără restricţii de oră sau mai ştiu eu ce.

Multe păcate au început de la o privire întâmplătoare sau intenţionată pe un site porno. De la privire lucrurile ajung la minte, la fapte, iar apoi remuşcări…

La întrebrea “Cine are doar programe şi muzică licenţiate?”, adresată la o conferinţă de tinert, nu s-a ridicat nici o mână. Pe tot globul se piratează, dar asta nu este este o scuză.

La noi, în mediul creştin, muzica şi predicile pe CD cirulă cu o rapiditate uluitoare, unele chiar înainte de a fi lansate oficial.

Sunt computerul şi internetul invenţii bune, rele sau neutre?

Chiar şi în zilele noastre încă există oameni care habar nu au de unde se porneşte un computer, dar totuşi duc o viaţă absolut normală în lumea lor. Sunt şi oameni pentru care locul de muncă este computerul, deci n-ar putea trăi fără el. Oricum, la nivelul întregii societăţi, computerele joacă un rol crucial în mersul lucrurilor. Dacă toate computerele dintr-o ţară ar înceta să funcţioneze vreme îndelungată, asta ar produce consecinţe dezastroase, afectând serios economia acelei ţări.

Ca majoritatea invenţiilor omului, computerul şi internetul aduc beneficii imense, dar o dată cu ele vin şi unele riscuri. Internetul ne face mai tari, dar şi mai vulnerabili. Unii folosesc internetul ca să crească, să devină mai buni. Alţii, folosindu-l devin mai răi.

Întrebarea generală devine una personală: pentru mine internetul este o binecuvântare sau un blestem?



Daniel Churiguţ www.infocrestin.ro (Baia Mare)

Raze de speranta

O noua dimineata. Privesc infrigurata la florile de gheata ce mi-au umplut vesele fereastra, incat de abia se mai pot intrezari cateva umbre de crengi ale falnicului copac, acum ingreunate de zapada inghetata, ce atarna greu ca un plumb, facandu-le aproape sa cada la pamant sub povoara grea, si, ... ma gandesc la viata mea...
Doamne, uneori parca cerul tace pentru mine, parca flori de gheata, probleme ma doboara la pamant, raspunsuri pe care le astept sa-mi racoreasca duhul, sufletul, inima, intarzie sa apara. Parca rugaciunile mele se lovesc ca de un zid de plumb, care oricat as incerca, nu se intrezare nici o sansa sa fie inlaturat. Puterile mi-au slabit... Dar chiar cand ma simt mai fara vlaga, mai fara de speranta, printre florile de gheata de pe fereastra mea, se intrevad cateva raze timide de soare patrunzand usor, si care, incet-incet, fac ca gheata ce s-a asternut, sa se topeasca si, orizontul care pana atunci mi-era atat de ingust, de sumbru, dintr-o data se largeste, facandu-ma sa ma pot bucura din nou de maretia Ta, de splendorile tale, de bucuria , caldura, lumina, ce se vede dincolo de ceata, dincolo de florile de gheata, dincolo de imensul zid de plumb. Iau Cuvantul Tau, ma hranesc cu el, ma las umpluta de prezenta Ta, si pe neasteptate, aud un cant de pasarele, ciripind vesele pe creanga copacului meu. Semn ca, ....primavara a sosit.Realizez ca orice nor dispare, ca sa se vada soarele, si ca asa cum anotimpurile isi au cursul lor firesc, lasat de Dumnezeu pe pamant, asa anotimpurile din viata mea se deapana si ele, si stiu ca: ,,Dupa noapte vine zi/ Dupa nori e cer senin/ Curcubeul zarea-nsenineaza/ Dupa lacrimi, mangaieri/Dupa iarna, primaveri/ Floarea alba campu-nmiresmeaza." Iubesc soarele, iubesc seninul, dar mai presus de orice, iubesc Soarele Dreptatii, care poate sa patrunda prin cel mai intunecat nor, prin cea mai deasa ceata, prin florile de gheata si prin nezdruncinatul zid de plumb, si, poate sa-mi aduca din nou...PRIMAVARA
Claudia (Chicago)

AL 13-LEA CEAS - Despre idolatria de fiecare zi

„La urma urmei, suntem oameni cu o gândire modernă şi ştiinţifică, trăitori în mileniul al III-lea. Nu credem în superstiţie, în vrăjitorie sau în intervenţia directă a unei surse divine nevăzute.” Aşa descrie un jurnalist de la Chicago Tribune, generaţia de azi. Deşi descrierea lui poate reflecta condiţia unei elite, realitatea omului de rând este cu totul alta.
Marea masă de oameni îşi presară existenţa cu firimituri de supranatural, paranormal sau ocult, îmbrăcate în haina superstiţiilor zilnice sau a lecturării regulate a horoscopului. De la vecinul de scară iubitor de manele până la fotbalistul fără carte sau starul semidoct ce apare obositor de des pe micul ecran, toţi urmează cu fidelitate ori nepăsare forjată aceeaşi cale ciudată marcată de credinţa în noroc, teama de 13 sau ocolirea pisicii negre în toi de noapte.
Alina Tapi, făcând un comentarui competent asupra superstiţiilor (http://www.curierulnational.ro/) remarcă următoarele: „Oamenii par că au nevoie de ceva sau de cineva pe care sa-l învinovăţească în cazul în care în viaţa lor se întâmplă ceva neplăcut... Poate că acest lucru se îmtâmplă pentru că oamenilor le place să creadă că, în cazul în care li se întâmplă ceva bun, acest lucru li se datorează lor sau acel lucru s-a întâmplat pentru că merită. În schimb, dacă se întâmplă ceva rău, oamenii obişnuiesc să nu dea vina pe propria persoană.” Aşadar, vestea rea pe care o primesc mai degrabă o pun pe seama trecerii pe sub o scară decât pe spinarea propriei iresponsabilităţi.
Atât este de vastă această moştenire a tradiţiilor superstiţioase şi oculte încât multe sunt practicate azi fără măcar a fi identificate ca atare. Până şi simplul răspuns God Bless You ca replică la un strănut este urmarea unei superstiţii din Evul Mediu conform căreia un demon poate intra într-o persoană atunci când aceasta strănută, însă este împiedicat dacă altcineva apelează imediat la numele lui Dumnezeu. Deşi în aparenţă reprezintă amănuntele nebăgate în seamă ale vieţii de zi cu zi, superstiţiile reflectă ignoranţa, starea de idolatrie şi destinul etern al celui ce le practică. Adică, sunt ca un far ce pune în lumină prostia omului, pagânismul trăit de el şi focul ce-l aşteaptă în urma acestor încercări disperate dar eronate de a fugi de urgia lui anticipată în necazurile pământeşti.

Frica de 13
De departe cea mai practicată superstiţie, frica de ghinon adusă ce cifra 13 are rădicini îndepărtate în timp şi cunoaşte o răspândire universală.
Identificarea originii acestei superstiţii atinge dimensiunea mitologică a banchetului organizat la Valhalla. La ospăţ au fost invitaţi doisprezece zei. Loki, Cel Rău, fiind exclus de pe lista de invitaţi, îşi face apariţia la petrecere crescând numărul participanţilor la 13. Conform caracterului său, al 13-lea zeu l-a instigat pe Hod, zeul orb al iernii impotriva lui Balder cel Bun pe care l-a ucis. Moartea celui mai iubit dintre zei a adus multă jale în Valhalla. De aici şi morala superstiţioasă că 13 oameni la o masă reprezintă ghinion clar. Astfel, generalizat, numarul 13 cu asocieri în toate domeniile vieţii este purtător de ghinion.
Oare asemenea obiceiuri extrase din păgânism sunt doar simple tradiţii dezbrăcate de implicaţiile lor oculte fiind secularizate de către modernitate şi postmodernitate, sau deşi banalizate azi îşi menţin totuşi încărcătura spirituală, afectând astfel sufletele neştiutorilor practicanţi?



Banala idolatrie
Observatorii străvechi ai superstiţiilor, precum Cicero, le defineau ca pe o stare de teroare în faţa divinităţii. Observatorii de azi le identifică cu starea de teamă în faţa necunoscutului. Astfel, prin comparaţie, superstiţiile de azi ca şi cele de odinioară sunt practici izvorâte din atitudini similare (teroare, teamă), cu forma şi conţinut păgân, insă doar cu obiectul (cauza) acţiunii diferită. Oare simpla schimbare a cauzei, din frica de zei (trecut) în teama de necunoscut (prezent) înseamnă şi laicizarea superstiţiei? Sau mai degrabă ar trebui considerată o reorientare idolatră?
Verdictul biblic la aceste nelămuriri este, pe cât de simplu, pe atât de profund, şi anume, că dragostea lui Dumnezeu alungă frica de orice fel şi că singura frică permisă este atitudinea temătoare de Dumnezeul sfânt care urăşte păcatul. Aşadar, nu mai e loc de superstiţii, iar cine, totuşi, persistă în ele îl exclude pe Dumnezeu, aceasta fiind pură idolatrie.

Dincolo de al 12-lea ceas
Interesantă trecere de la o practică banală la crunta idolatrie. Dar ce are aceasta de a face cu eternitatea? Ei bine, legatura e strânsă ca un nod de nedesfăcut. Frica de ghinion este implicit închinare în faţa reuşitei, a „idolului succesului”, la fel de bine cum teama de zeu presupune ofrandă sau închinare înaintea idolului făurit de mâna sau de imaginaţia omenească. Orice închinare (fie ea numită teamă sau oricum) ce are alt obiect în afară de Dumnezeu are ca efect despărţirea şi sfidarea Dumnezeului ce oferă şi aşteaptă exclusivitate. Aşa cum prezentul determină viitorul, prezentul repetat (în obiceiuri păgâne, idolatre, banale superstiţii) determină un viitor repetat...la infinit, adică eternitatea. În acest caz al 13-lea ceas aduce ghinionul...cu coasa-n spate....si ce ghinion!

Publicat de Dinu Burzo(Cluj Napoca) http://dinuburzo.blogspot.com

Mi-e dor...

Mi-e dor de cântul unui greieraş, fie el si răguşit de asta dată
Mi-e dor de un vânt de seară cu miros de praf si flori
Mi-e dor de un val ce se izbeşte furios în ţărmul tare şi stâncos şi.... îndepărtat
Mi-e dor de un deal stâncos şi plin de spini sălbatici
Mi-e dor de un nor mare, alb, ce rămânea pitic şi singur sub mine, un simplu călător, închis în pasărea de fier
Mi-e dor de un chiot de copil ce răsuna cu ani în urmă pe uliţa din satul meu acum pustie
Mi-e dor de câmpul plin de flori, legănate în bătaia unui vânt, acum milos şi în armonia unui glas de ciocârlie
Mi-e dor de pârtia plină de copii şi oameni din ziua aceea cam geroasă
Mi-e dor de ploaia rece acum de toamnă, ce m-a lăsat ud şi zgribulind pe câmpul plin de bălţi şi ceată
Mi-e dor de liniştea lacului ce ascundea în el milioane de vieţuitoare
Mi-e dor, mi-e dor şi simt aşa...... ceva mă doare...
Mi-e dor de anii ce-au trecut, de luni, de zile, de nopţi trecute toate-n goana, ca o furtună dezlănţuită, ca un tren fugind prin gara părăsită

Iar de-mi va fi dată înc-o zi, o noapte, o lună, un an sau un cot de viaţă, promit că am să strâng mai mult în inima mea pustie parcă şi de astă dată. Să strâng, să dau, să rabd şi să iubesc mai mult si să m-apropiu de Tine Scumpe Tată.
Emil Burdeţiu ( Cluj Napoca)

Vrei sa te mariti cu mine?

Joi seara impreuna cu 3 colegi si un bun prieten de-al nostru, ne-am dus la capela baptista. Atmosfera era studenteasca, tinereasca si chiar calduroasa.
Pastorul cel tanar care conduce studentii in inchinare, cu fata lui inocenta si zambitoare, a reusit in cele din urma sa dea o coloratura spirituala slujbei.
Dupa timpul de lauda si inchinare, devenit deja clasic in slujbele de tineret fie ele baptiste ori penticostale, a urmat timpul, la fel de clasic, in care fiecare si-a adus aportul la inchinare: unii au cantat, altii au recitat, apoi… unul a fost anuntat cu “ceva de spus”.
“Stiti, mie imi place sa fiu in centrul atentiei… simt ca am emotii… pot sa-mi dau geaca jos?…. ăăăă… as vrea sa va spun ceva. Il iubesc pe Domnul si… nu doar pe Domnul, ci sunt indragostit de o fata… creata de acolo din spate…”
Si, cum era de asteptat, totii ochii s-au indreptat catre “creata din spate”. Ea, fiindca nu avea aceiasi vie dorinta sa fie asemeni prietenului ei [adica in centrul atentiei], nu mai statea pe banca, ci s-a pus jos, in fata bancii… de emotii
Apoi, el o cheama in fata. Ii spune ca o iubeste si ca vrea sa se insore cu ea. Evident, ea plina de emotii si cu mainile pe fata, ii spune marele “DA” dupa care … el ii da inelul, apoi… pecetluieste pactul cu un mic sarut… chiar 2 sau 3.
Evenimentul a constituit o premiera absoluta pentru mine si colegii mei. Daniel a fost prea putin placut surprins de eveniment. Celalalt Daniel a declarat ca a vrut doar “sa se bage in seama”. Oricum, aceasta a fost prima cerere in casatorie intr-un serviciu de biserica si primul sarut intr-o slujba bisericeasca [pe care l-am vazut live, ca… asa.. la TV, prin filme, am mai vazut, dar ei erau in fata preotului, la altar].
Acum, mi-ar placea sa aflu parerea voastra despre acest eveniment.
1. Este acceptabil asa ceva in biserica?
2. Pana unde se poate merge intr-un serviciu divin?
3. Este cererea in casatorie o chestiune publica sau una care trebuie sa se desfasoare intr-un cadru mai restrans?
4. E voie sa ne « pupam » prietena in biserica?
[Le-am numerotat, ca sa scrie fiecare cand raspunde si numarul intrebarii, spre a ne fi mai usoara comunicarea].
Mihai Chirigut( Baia Mare) www.pasi.ro

Săptamâna de blogolizare...

M-am inspirat şi eu de la metoda săptămânii de evanghelizare.Aşa că, în fiecare zi unul din invitaţi va avea câte un articol la mine pe blog.Nu voi da nici un fel de date biografice despre ei, ci doar numele, localitatea în care ei trăiesc, şi site ul pe care-l au, dacă au aşa ceva. În rest, de mâine începe ,, Săptămâna de blogolizare". Vă aştept cu drag!

Billy Graham, Charles Templeton, şi puterea unei decizii

Primul s-a născut în 7 noiembrie 1918, al doilea s-a născut în 7 octombrie 1915. Amândoi s-au convertit la creştinism. Unul s-a întors la Dumnezeu la vârsta de 16 ani, în urma lucrării de evanghelizare a unui evanghelist ambulant, pe nume Mordecai Ham, celălalt la 21 de ani pe când lucra ca reporter la Ziarul Globe din Toronto. Întors acasa după o noapte de distracţii într-o speluncă de striptease, a fost copleşit de propria-I murdărie, astfel că a îngenuncheat lângă pat, în întuneric. A mărturisit că a fost invadat de un sentiment de vinovăţie asemeni unei păture negre ce a căzut peste el, ca apoi după ce a implorat Numele Domnului, a simţit cum greutatea aceea mare se ridica de deasupra lui, iar o fericire radiantă i-a copleşit întreaga fiinţă. S-au întâlnit în 1945 la un miting al organizaţiei ,, Tineretul pentru Hristos.” Billy Graham era pe atunci pastor al bisericii First Baptist Church din Western Springs Ilinois, iar Charles Templeton păstorea o biserică în plină creştere, pe nume Avenue Road Church din Toronto, fiind vicepreşedinte al fundaţiei ,,Tineretul pentru Hristos”, iar la sfârşitul anului 1946 ,,Asociaţia Naţională Evanghelică” l-a enumerate într-o listă a celor mai folosiţi oameni de Dumnezeu din timpul respectiv. Billy Graham absolvise Wheton College, dar şi Institutul Biblic din Florida. Iar Charles Templeton a început în 1948 Princeton Theological Seminary. Au fost parteneri de turneu în Europa şi în Statele Unite, devenind prieteni de nedespărţit. Ziarele şi revistele din vremea aceea, îşi informau cititorii că numărul convertiţilor în urma evanghelizărilor lor, erau de 150 pe seară. În Eansville, Indiana, numărul de participanţi din localitate s-a ridicat la 91000, în condiţiile în care populaţia oraşului era de 128000 de oameni. Frecvenţa bisericilor din oraş a crescut cu 17%. Însă cu toate acestea Templeton, care la vremea implicării în slujire nu avuse o educaţie teologică solidă, a început să fie tot mai ros de îndoieli. El i-a mărturisit lui Lee Strobel că momentul determinant al pierderii credinţei sale, a fost atunci când a văzut o fotografie în Revista ,, Life”, cu o negresă din Nordul Africii, care îşi ţinea copilul mort în braţe, privind în sus cu o expresie nefericită. Atunci înlăuntrul inimii sale s-a ridicat acest semn de întrebare: ,, Este posibil să crezi că există un Creator iubitor şi grijuliu, când tot de ce avea nevoie femeia aceasta era puţină ploaie?” O altă îndoială a fost cu privire la relatarea Genesei despre creaţie. Nu credea în istoricitatea Bibliei. Templeton a încercat să-l atragă pe Billy Graham de partea sa spunându-i că este înapoiat, şi că oamenii nu mai cred în inspiraţia divină a Bibliei. Graham a recunoscut cu privire la acele lupte, următoarele: ,, Dacă nu m-am îndoit de-a dreptul, cu siguranţă că am fost tulburat.” Era chiar înaintea Cruciadei din Los Angeles din 1949, evenimentul care avea să pecetluiască drumul chemării de evanghelist mondial. Evangelistul secolului XX. Dar înainte de acest eveniment, în mijlocul frământărilor sale, Billy Graham se plimba prin Munţii San Bernardino cu o Biblie în mâna, a căzut în genunchi, şi în ciuda îndoielilor sale a mărturisit: ,, Tată, voi accepta Biblia ca fiind Cuvântul tău-prin credinţă.”
De atunci drumurile lor s-au despărţit. Billy Graham a fost recunoscut ca cel mai mare evangelist din vremea sa, ca un model de conduită şi de integritate, şi de asemenea ca un confident spiritual şi sfătuitor al mai multor preşedinţi de la Casa Albă. Templeton a urmat cariera de politician, om de televiziune, şi scriitor printre altele. A fost recunoscut ca unul dintre cei mai mari agnostici prin cărţile sale îndreptate împotriva lui Dumnezeu, şi a Bibliei.
M-a emoţionat însă o paralelă pe care Lee Strobel o face cu privire la acelaşi moment de timp, undeva spre apusul vieţii lor. Billy Graham avea 80 de ani, luptându-se cu boala Parkinson, şi vorbea la domul RCA din Indianopolis. Era acelaşi mesaj pe care îl predica de 50 de ani. Despre păcat, singurătate, dorinţa de a fi iubit, dar şi posibilitatea întâlnirii şi trăirii cu Hristos. La sfârşit când a făcut chemarea, puhoi de oameni au venit în faţă pentru a-l primi pe Hristos. În timp ce Templeton îşi scrise ultima carte cu tilu : ,, Adio Dumnezeu: motivele pentru care resping credinţa creştină”, el suferea de boala Alzeihmer, o boală devastatoare ce afectează în primul rând memoria. Când a fost întrebat de către Strobel despre Iisus, el a recunoscut că acesta a fost cel mai mare om care a trăit vreodată. Iar apoi în mod surprinzător şi-a luat interlocuitorul pe nepusă masă, printr-un moment de totală vulnerabilitate atunci când ochii i s-au umplut de lacrimi: ,, Şi dacă pot să mă exprim aşa, a spus el, şi vocea a început să i se frângă, mi-e ...dor ... de El!” Iar apoi a încercat să treacă peste cele întâmplate, ca şi cum acel moment de sinceritate nu s-ar fi produs niciodată.
Doi oameni, doi prieteni, doi slujitori ai Lui Dumnezeu, două decizii, şi două destine. Nu ştiu care este răscrucea ta, dar ştiu care este puterea deciziei tale, şi înspre cine ar trebui să se îndrepte ea.