Josh McDowell vine în România

Cunoscutul apologet crestin, Josh McDowell, vine in acest an in Romania. Vizita se pare va avea loc in aprilie pentru o perioada de cinci zile si va cuprinde vizite in mai multe orase si un program de conferinte la detaliile carora inca se lucreaza. Se discuta de asemenea si despre o primire la presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu.

Posted by ioska http://ioska.blogspot.com

Aş vrea să cumpăr de 2 lei credinţă

Pastorul adventist Nicolae Butoi a tradus târguiala unei persoane cu Dumnezeu. Ea sună cam aşa, şi cred că fiecare ne putem regăsi cu astfel de atitudini:
Aş vrea să cumpăr de 2 lei credinţă. Să nu fie mai multă, ca să nu-mi explodeze sufletul. Numai aşa cum ar fi o cană de lapte călduţă.Cum ar fi un pui de somn de dupămasă. Nu-mi trebuie din partea lui Dumnezeu, atât de multă credinţă cum ar fi sa mă facă să iubesc pe un negru, sau să mă facă să scot sfecle cu emigranţii.Nu până acolo.
Vreau să am extaz, dar nu transformarea caracterului meu. Vreu mai degrabă să rămân în mediul meu, să fiu lăsat în pace, şi să nu trebuiască să mă confrunt cu realităţile. Aş vrea de 2 lei credinţă, dar nu mai mult de atât...

Şi tu Iosif...? Şi tu Petrică...?

Două personalităţi baptiste, dar de asemenea două vârfuri de lance ale lumii evanghelice, au fost în centrul acuzaţiilor legate de colaborarea cu Securitatea. Atât Iosif Ţon, cât şi Petru Dugulescu au fost portdrapele în Rezistenţă. Am aflat atât de la dânşii, cât şi de la alţii, cum au fost vânaţi şi bătuţi de Securitate. Însă pentru anumiţi lideri creştini influenti, scoaterea dosarelor la lumină a fost prilejul potrivit pentru a regla nişte conturi. Mulţi dintre noi însă, care nu avem de-a face cu acele culise bisericeşti, nu ne-am putut înabuşi întrebările să ţâşnească asemenea unui izvor din inima stâncii: ,, Chiar voi...? Voi cu care ne-am mândrit atâta timp? Voi, cu a căror cuvinte ne-am hrănit atâta timp...? Chiar voi... pe care v-am luat drept modele?”
Deşi multe voci au condamnat aceste deconspirări, numai Dumnezeu ştie motivaţiile unora, sau altora. Celor pro, sau contra. Eu am fost de acord cu explicatia unui blogger, că la fel cum Dumnezeu a găsit de bine să nu cosmetizeze viaţa slujitorilor săi din timpurile biblice, tot aşa adevărul nu trebuie băgat sub preş nici acum.
Ca o rază de lumină slobozită atunci când se trag storurile, sau ca un foc emanând căldură în crivăţul cânesc, mi s-a revelat în toate aceste discuţii, Acel Dumnezeu al harului. Este Dumnezeul Bibliei, care îl schimbă pe un mincinos numit Iacov, dându-i identitatea nouă de Israel. Acest Dumnezeu îl ia pe prinţul Moise, un bărbat iute la mânie, cu o crimă la activ, îl inscrie în şcoala sa, ca apoi să înfăptuiască prin el, minuni care întrec orice imaginaţie. O femeie este transformată dintr-o prostituată într-o eroină a credinţei. Numele ei este Rahav. Dumnezeul harului este acel care ridică moralul unui Ilie însingurat, şi cu gânduri sinucigaşe, ca apoi să-l trimită într-o nouă lucrare. Este Dumnezeul care face din trădătorul Petru, un apostol al Învierii. Iar lista ar putea continua.
Daţi-mi voie să afirm pe baza gândirii mele limitate de om, că atât Iosif Ţon, cât şi Petru Dugulescu, sunt exemple grăitoare ale harului. Primul a colaborat cu Securitatea în timpul celor şapte ani cât a părăsit Biserica, al doilea la începutul slujbei de pastor. Dar s-au întors. Au plătit un preţ greu pe timpul comunismului, deoarece au încetat colaborarea cu Securitatea, şi poate şi mai greu acum când trecutul le este răscolit în public. Ca şi cu atâţia oameni ai Bibliei, deşi i-a primit, i-a folosit în lucrare, totuşi acest Dumnezeu al harului, nu i-a scutit de anume consecinţe cauzate de faptele lor.
Noi astăzi nu mai suntem ameninţaţi de Securitate. Dar minciuna, mândria, bârfa, falsurile, comploturile, beţia, banii murdari, curvia, pornografia, ura există. Poate peste câţiva ani se vor scoate la lumină dosarele noastre. Orice am fi făcut nu este altă şansă decât aceea de a ne întoarce la Dumnezeul harului, iar apoi să plătim preţul.

Mergi înainte (final)

3. Mergi înainte în ciuda bolii tale. În ultimul timp m-am gândit mereu la această femeie, care nu s-a lăsat intimidată de boala ei. I se spune femeia gârbovă. Ea mergea la Sinagogă în ciuda dispreţului celorlalţi, in ciuda durerilor şi a necazurilor ei. A ştiut că în afara lui Dumnezeu nu există şansă. Nu ştiu boala ta, dar cea mai greşită soluţie pe care ai putea-o alege ar fi izolarea de biserica Domnului, şi autocompătimirea.

4. Mergi înainte în ciuda provocărilor din viaţa ta. Această provocare poate fi cu privire la cariera ta, locul de muncă, dorinţa ca cel drag să se întoarcă la Domnul, sau poate fi vorba de chemarea dată de Domnul ţie. Aş vrea să te încurajez, ducându-te cu gândul la Zidurile Ierihonului. Cum am fi fost noi dacă eram parte a coloanei care trebuia să înconjoare zidurile Ierihonului. Precis ne întrebam : ,,dar dacă rămânem de fraieri? Oare ce părere au ăştia de pe ziduri cu privire la noi? Dar dacă totul e degeaba?” Eu aş fi vrut măcar o piatră să se clatine. Măcar un semn în timpul înconjurărilor. Dar nimic. Dar în a şaptea zi, a şaptea oară din a şaptea zi, zidurile de nemişcat ale Ierihonului s-au prăbuşit ca nişte piese de domino, în faţa Cuvântului Gurii Sale. De aceea, mergi înainte în ciuda provocărilor din viaţa ta.

David Jeremiah povesteşte un eveniment care a impresionat o lume întreagă, în timpul Jocurilor Olimpice de Vară din Barcelona în anul 1992. După ce s-a terminat cursa de 400 metri bărbaţi, privirile multora s-au îndreptat dinspre câştigători înspre un alergător britanic pe nume Derek Redmond. Din cauza unei rupturi la tendonul de la genunchi s-a prăbuşit pe pistă, la mijlocul cursei. Oficialii competiţiei au vrut să-l ajute să iasă de pe pistă, însă cu obrazul plin de lacrimi, el i-a dat la o parte. Atunci majoritatea celor care priveau au înţeles ce voia să facă, avea de gând să termine cursa, însă durerea a fost aşa de mare încât îi era imposibil din punct de vedere fizic să continue. Atunci un om în vârstă, ignorând regulile, a trecut prin cordonul de oameni din jurul pistei… Derek şi-a aşezat braţul pe umărul bărbatului. Nu era un oficial care încerca să-l scoată pe Derek de pe pistă, ci voia să ajute un atlet curajos şi plin de hotărâre să termine cursa. Omul acela era tatăl lui.
Mai mult decât un tată, sau decât oricare altă persoană, Dumnezeu vrea să te ajute să duci cu bine cursa vieţii tale şi să obţii „cununa neveştejită a slavei”. Aşa că nu renunţa şi mergi înainte!

Mergi înainte! (partea a patra)

Mergi înainte în ciuda obstacolelor din calea ta


,, Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte.”

1. Dacă am avea acces în ,,Istoria vieţilor ratate”, am descoperi că oameni cu mari perspective s-au oprit la această barieră. Spitelele de nebuni, crâşmele, bisericile, şi familiile noatre sunt mărturie cu privire la aceşti oameni care au rămas la Barieră. Numele ei este Vinovătia. Am citit o întâmplare despre un bărbat care zăcea în spital fără ca medicii să-i descopere cauza bolii sale. Atunci în disperare de cauză a fost chemat Capelanul spitalului. El s-a oferit să-i dea Împărtăşania. Însă omul a refuzat, mărturisind că se simte vinovat. S-a frânt mai apoi, dând la iveală păcatele sale ascunse. Capelanul i-a citat acele versete care vorbesc despre iertarea celui carese mărturiseşte. După câteva zile, bolnavul era un alt om. Duhovnicul său a spus că erau păcate ale unui om obişnuit. Însă purtându-şi propria vină, omul nu a mai putut progresa. Ce minunată estze Biblia, prin faptul că ne arată atâţia oameni vinovaţi cărora li s-a mai dat o şansă, sau poate mai multe. Păcatul nostru cel mai mare nu este nici beţia, nici crima, nici ţigara, nici curvia, nici mândria, ci Neîntoarcerea, la Cel ce a murit pentru păcatele noastre.

2. Alte vieţi au fost ruinate de Neiertarea celuiluilalt. Îi multumim lui Dumnezeu pentru Iosif. Nedreptăţile la care a fost supus el, ne-ar fi facut peri albi, zile negre, ne-ar fi dat insomnii, poate unii dintre noi, mai slabi de inimă, ne-am fi pus laţul la gât. Nu şi Iosif. A fost vândut ca marfa de la tejghea, a fost aruncat în temniţă pentru binele făcut, a fost invidiat şi urât de proprii lui fraţi, a fost uitat de cei pe care i-a ajutat în vreme de nevoie. Răspunsul lui la toate cestea? ,,Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); "căci", a zis el, "Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu."
Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); "căci", a zis el, "Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele." Nu poţi merge înainte, dacă nu alegi iertarea, dacă nu alegi să ieşi din închisoarea propriilor resentimente.

De la lume adunate...

Nici asta n-a ţine pe veci, Părinte!

Un prieten mi-a povestit că mai mulţi dintre prietenii lui, au fost martori la o cununie religioasă de pomină. În timpul oficierii slujbei religioase mirele şi-a pierdut răbdarea. I se adresează preotului: ,, Zi-i mai repede Părinte, căci nici asta n-a ţine pe veci! “ După 17 ani de căsătorie s-au despărţit.

Multă căldură!

Doi fraţi au avut probleme cu moştenirea. S-au certat la cuţite. Până la urmă la intervenţia conducerii bisericii din localitate, au fost de accord să îngroape securea războiului. Unul îi spunea fratelui său oridecâte ori avea ocazia: ,, Domnul să te binecuvânteze”. Celălalt îi răspundea cu ,, multă căldură, multă căldură”.Pastorul a observat că nu este ceva în regulă în cuvintele celui de al doilea. Şi l-a întrebat de ce îi spune fratelui său mereu:,, multă căldură”. Acesta i-a răspuns fară complexe: ,, decât să zic ardete-ar focu, mai bine spun: multă căldură, multă căldură”.

Dacă ar fi mai mulţi Gabriel(i) Ion(i)...

Nu prea am timp să comentez evenimentele din ziare. Vorba unui prieten, că la câte gogoşi îi trec lui prin cap, nu mai are timp să se ocupe şi de gogoşile altora. Însă am fost impresionat de acest bucureştean pensionar(din motive de boală) pe nume Gabriel Ion. Bolnav de hernie de disc şi de spondiloză, fostul poliţist a uitat de bolile sale atunci când a văzut doi infractori care spărgeau maşini, luând fie casetofoane,aspiratoare, sau alte obiecte ce puteau fi vândute uşor. I-a urmărit până în tramvaiul în care urcaseră, şi le-a spus să-l însoţească la poliţie. A urmat o îmbrânceală, dar când uşile tranvaiului s-au deschis, s-a ţinut de cel denumit Piticul, un recidivist in vârstă de 31 de ani, care în ultima vreme se ocupa cu furturile din masini si consumul de droguri.Fostul poliţist s-a ales cu bărbia spartă, cu o rană adâncă la piciorul stâng şi cu hainele rupte. Dar până la urmă a venit poliţia, iar Piticul a fost prins.
Nu mă pot abţine să nu-mi arăt respectul şi aprecierea pentru acest Gabriel Ion, care în ciuda bolilor sale, nu a putut să stea pasiv în faţa hoţiei. Cu riscul unei consecinţe grave a luptat pentru a opri mârşăviile ce se făceau în faţa lui. Iată că în această societate cufundată în minciună, violenţă, imoralitate, nesimţire şi corupţie am avea nevoie de mai mulţi Gabriel(i) Ion(i).Respectul nostru, Poliţistule!

Învăţ să-mi număr binecuvântările

Îmi vorbeşti prin oameni
Care ştiu să-şi numere binecuvântările
Lăsând la o parte încercările.
Cu acea ştiinţă de a vedea soarele prin nori.

Învăţ cam greu
Să mă bucur de ce mi-ai dat
Să accept ce mi-ai luat
Să te las să fi, al meu Dumnezeu.

Învăţ cam greu
Să mă ştiu copilul tău
Când mânjite-mi sunt cu noroi hainele,
Învaţă-ma Doamne, să-mi număr binecuvântările.

Nu mă lăsa să privesc
La urcuşul muntelui ce-mi pare greu.
Dă-mi putere să-ţi mulţumesc
Pentru ţara dată tălpii piciorului meu.

Învăţ cam greu să mă bucur de soare, apă, sănătate şi ploaie,
Învăţ cam greu să cred în dragoste când nu o simt
Şi în Tine când nu te văd.
Totuşi vreau Doamne
Să-ţi număr binecuvântările.

Mergi înainte! (PARTEA A TREIA)

Mergi înainte datorită lucrărilor făcute de Hristos în viaţa ta
,, Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.’’
Ni se descoperă ca şi în celelalte epistole, un Pavel conştient pe deplin de identitatea sa în Hristos. Această conştientizare a ceea ce el este în Hristos, şi a ceea ce a făcut Domnul în viaţa lui, îi dau forţa de a merge înainte.
1.Astfel că prin Hristos are pace şi este socotit neprihanit ( Romani 5:1). Înţeleg mai bine acest verset dacă mă gândesc la persoanele pe care le-am întristat de-a lungul vieţii. Ştiu că nu mi le amintesc, şi nici nu-mi dau seama de toate. Dar îmi aduc aminte de ruşinea pe care o aveam când îmi dezamăgeam profesorii sau prietenii. Cum îmi plecam privirea în faţa familiei mele care era dezamăgită de comportamentul meu. Toate acestea m-au durut... Dar cel mai tare m-a durut atunci, când am ştiut că n-am pace cu Dumnezeu, când am văzut dezamăgirea din ochii Lui. Şi ce eliberare când am dat mână de pace cu El. Dar un pericol atât pentru mine, cât şi pentru alţii, este faptul că deşi suntem iertaţi de Domul, să nu ne putem ierta pe noi înşine. Trăieşte dar, ca un iertat.
2. De asemenea, apostolul trăieşte o viaţă nouă în Hristos identificându-se cu moartea lui Hristos ( Galateni 2:20 ).

Pastorul Vladimir Pustan este chemat de la o intâlnire pastorală ce se ţinea în Oradea, deoarece tatăl lui era în comă. După câţiva zeci de kilometrii de mers cu maşina ajunge la patul părintelui său. Deşi nu ştia dacă acesta îl aude, şi-a exprimat bucuria că deşi la bătrâneţe, a făcut pasul întoarcerii sale la Domnul. Îi vorbeşte în aceste clipe solemne, de speranţa revederii. Bătrânul dă semn că îl înţelege şi îi strânge mâna, dar nu se limitează numai la atât, ci încearcă să pună mâna fiului, în mâna soţiei pe care simte că o pierde. În acele momente dramatice, care-ţi rămân gravate în minte şi în inimă pe viaţă, mama şi fiul simt la un momentdat, că pierd mâna celui drag. Bătrânul plecase, iar ei nu mai puteau face nimic. O altă viaţă, atât de glorioasă, îl aştepta. Înţelegi? Atunci când te identifici cu moartea lui Hristos, păcatul nu mai are acces în viaţa ta. Ai rupt-o cu el, glasurile lui nu mai au putere asupra ta, presiunile lui nu te mai frâng, pentru că tu aparţi unei lumi noi. Este lumea Lui Hristos.

A murit...

Fratele Petrică Dugulescu a plecat la Tatăl Ceresc. Stop cardiac.
Iată cum se încheie cartea “Democraţie şi Persecuţie” scrisă de fratele Petrică:

“Ei trăiesc în această lume, dar ştiu că ea nu este adevărata lor casă. Ei ştiu, şi atunci când uităm, Dumnezeu ne aduce aminte că statutul nostru adevărat pe acest pământ este acela de străini şi călători: “În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.” Ev.11:13,14

Sursa: http://ambasadorul.wordpress.com/2008/01/03/a-murit-fr-petrica-dugulescu/

In seara zilei de 3 Ianuarie, in jurul orei 20:30, a plecat la Domnul fratele Petrica Dugulescu!
Nascut in data de 18 noiembrie 1945 in localitatea Chelmac, jud. Arad, a fost deputat al PNTCD (1992-1996 si 1996-2000), initiatorul "Marsului Invierii" si predicator baptist [info].
Priveghiile vor avea loc in zilele de 4 si 5 ianuarie la Biserica Eklesia din Timisoara, incepand cu orele 18:00, respectiv in ziua de 6 ianuarie, la Biserica Baptista Betel, ora 18:00.
Serviciul funebru va incepe in data de 7 ianuarie, de la ora 13:00 la Biserica Betel.
La revedere in Ceruri, frate Petrica!

Sursa: http://www.radioelim.ro/news.php?idn=39

Mergi înainte! (PARTEA A DOUA)

Mergi înainte pentru a câştiga premiul

Filipeni 2: 12 Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte …14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu…

Iată o motivaţie puternică a alergării lui Pavel. Iată secretul acestei forţe puternice interioare care l-a determinat să meargă înainte. Iar pentru a câştiga premiul trebuie să iei exemplu de la alergători: ,, Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!”
Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.”(1 Corinteni 9 : 24-25 )
De aici desprindem faptul că spre deosebire de jocurile sportive unde doar unul este învingătorul, ceilalţi sunt învinşi. Cu privire la această cursă a mântuirii, toţi pot fi niste învingători. Dar dacă pentru o cunună care se veştejeşte nu poţi trăi oricum pentru a o obţine, oare pentru a rămâne în Mântuirea în care ne-a aşezat Dumnezeu se poate trăi oricum? De ce atunci avem o viaţă devoţională la întâmplare? De ce atunci ne trăim credinţa în funcţie de cheful pe care-l avem? De ce spunem de atâtea ori lasă că merge şi aşa?
Un alt adevăr desprins de aici, este faptul că nu contează în primul rând cum ai luat startul, sau pe ce poziţie eşti la mijlocul cursei, ci contează dacă ai alergat până la final.
În Coloseni 2 : 18-19 Apostolul Pavel ne arată că pentru a câştiga premiul trebuie să ne ţinem de Iisus Hristos Capul nostru. ,,Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,
şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.”
Oricât ar fi un atlet de favorit, sau de bine cotat la casele de pariuri, dacă în timpul cursei ar suferi un atac cerebral, care ar afecta relaţia dintre capul şi trupul său, şansele de reuşită s-ar reduce definitiv. Întreabă-te azi dacă între tine şi Iisus nu s-a interpus nimic. Banii, ura, neiertarea, pornografia, beţia, curvia, îngrijorarea, precum multe altele, te pot desprinde de părtăşia cu Iisus, şi bineînţeles de premiul.
Iar un ultim gând cu privire la câştigarea premiului, este faptul că trebuie să păstrezi ceea ce ai deja: ,, Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apocalipsa 3 :11) Acest verset îmi aduce aminte de experienţele trăite în transportul comun din Bucureşti. Dacă mă mişcam de pe un picior pe altul în respectivul mijloc de transport, doamna sau domnişoara de lângă mine punea instinctiv mâna pe poşetă. M-am întrebat uneori ce se găseau în acele poşete. Poate un pachet de batiste şi un deodorant, poate salariul de pe o lună, sau poate doar atât cat să-si ia o pâine. Ce era, ce nu era, dar ştiu că ţineau puternic de poşetă… Cu mâinile, cu dinţii… Şi noi facem la fel cu proprietăţile noastre. Cei care au maşini, case scumpe, şi le dotează cu sisteme de alarmă pe măsură. Eu mai nou se pare că am intrat în categoria bătrânilor, deoarece mă întorc să verific dacă am închis uşa, după ce deja am făcut un pas. Dar cu mântuirea cum rămâne? Spune- I azi Domnului : Cu mâinile… cu dinţii… Mă pocăiesc doamne de nepăsarea şi obişnuinţa mea.