sâmbătă, 1 decembrie 2007

Ce nu-mi place in Romania?


Este 1 DECEMBRIE, ziua naţională a României. Iată un bun prilej de a mă întreba ce-mi place şi ce nu-mi place la ţara mea. Prima parte a articolului o voi dedica motivelor care îmi aduc neplăcere cu privire la ţara în care m-am născut şi trăiesc. În primul rând nu-mi plac drumurile, apoi incepe să nu-mi prea placă clasa politică, de aceea, dar şi pentru ca am fost plecat din localitate, a fost prima dată când nu m-am dus la vot. În al treilea rând,
nu-mi place sistemul şpăgar care nu dă semne că va muri prea curând, iar în al patrulea rând nu sunt prea fericit de părerea proastă pe care o avem despre noi înşine. Nu-mi place de noua clasă de îmbogăţiţi, care uită tot mai des de unde-a plecat, şi arborează o superioritate tot mai evidentă. Nu-mi place că se înjură tot mai urât şi tot mai des. În al şaptelea rând nu-mi place cum conducem, şi faptul că suntem tot mai stresaţi în trafic, iar în al optelea rând nu-mi place religiozitatea formală care primează la noi în ţară. Nu-mi place că oamenii încă mai aruncă hârtiile din maşină, sau din tren, şi că pietonii nu se obosesc să ducă gunoiul la coş. Nu-mi place ura pe care o avem pe maghiari şi pe ţigani mai cu seamă, şi mă întristează soarta multor copii ai străzii de care nu se ocupă nimeni. În al doisprezecelea rând nu-mi place lipsa de îngrădire de la chioşcuri, astfel că vrei nu vrei dai faţă în faţă cu revistele porno. Nu-mi place nepăsarea pe care o arătam făţă de curvie, pornografie şi avorturi. În al nu stiu câtelea rând, nu-mi place că nu-mi place, dar de bine de rău rămân cu voi...

9 comentarii:

Anonim spunea...

felicitarii nota 10!d-ul sa va binecuvinteze si sa ne dati 10 la religie!!!!!!!!!

Sorin spunea...

ms de felicitari, cat despre nota 10, cu placere, dar nu depinde numai de mine... ce zici?

Anonim spunea...

Totul ar incepe prin a spune "Suntem Romani In Romania"...romanul...de ginta latina si din ginta geto-daca...a ajuns sa fie cel mai respesctat dar si cel mai nerespesctat om ...
Daca am fi un francez, un englez , un italian sau un om de oricare alta natie decat romana nu ar face lucrurile pe care le face un roman in Romania
In al nu stiu catelea rand nu va place pentru ca nu va place...corect...dar datoria noastra este sa schimbam lumea din jur chiar daca este imposibil dintr-o data macar in fiecare zi sa ne straduim pentru a ajunge la ceea ce ne place
Tara e frumoasa , oameni sunt frumosi dar mentalitatea ne face de rusine...si acest lucru este indreptabil

Sorin spunea...

Cred ca daca vom fi exemple pentru cei din jur vom face un pas inspre aceasta indreptare de mentalitate. Si oricum putem vedea ca tot mai multi romani au inhceput sa fie respectati in lume, in tot mai multe domenii.

Anonim spunea...

fain ma sorin sunt mandru ca avem as un cond de tineret .felicitari

Sorin spunea...

Calin ms de apreciere, si de incurajare, si mai poftti pe la noi...

Anonim spunea...

Mie in Romania in primul rand nu-mi plac drumurile si noroiul din jurul blocului care impanzeste de fapt aproape tot orasul, organizare aproape zero....sunt multe lucruri care nu-mi plac....dar acestea sunt doar 2 dintre cele care ma supara cel mai mult...foarte adevarat ce ai spus!!!

Anonim spunea...

...va intreb cu reverenta:- azi Cristos sa fie jos ar schimba lumea pe dos!?!Sigur- Nu! caci n-a facut-o! ci ne-a insarcinat pe noi asa cum citim in FAPTE 17/6 sa rascolim lumea din jur pentru un ideal mai bun,raul de la cei rai vine, insa tu,el si cu mine credinciosi de-om fi Lui Crist vom trai precum e scris:-cu o inima aleasa spre a fi a Lui Mireasa-MARANATA-

Sorin spunea...

Multumesc pentru comentariile alese, si va mai astept pe blog. In rest Maranata-vino Doamne Iisuse!