Dumnezeul care se smereşte

Preotul Pierre-Marie Delfieux, arată că de Crăciun, ,, cerurile coboară pe pământ. Veşnicia umple vremea. Trecutul şi viitorul oamenilor sunt unite, o dată pentru totdeauna, în eternul "azi" al "harului al lui Dumnezeu (care) s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii" (Tit 2,11). Însă El o face într-un mod cu totul diferit de cât o fac Împăraţii acestei lumi.Spre exemplu, atunci când Regina Elisabeta a II-a a vizitat Statele Unite, s-a calculat că bagajele ei însumau 1800 de kg, conţinând câte două costume pentru fiecare ocazie, un costum de doliu în caz că ar fi murit cineva, 20 de kg. de bijuterii şi accesorii, şi o învelitoare din piele albă de ied pentru scaunul toaletei. Îşi adusese cu ea toaleta personală, doi valeţi , şi o suită de alţi însoţitori. O scurtă vizită într-o ţară străina a unui cap încoronat, poate costa pe puţin 20 de milioane de dolari. Iată însă că atunci când Dumnezeu vizitează micuţa planetă albastră numită Pământ, o face într-un mod total neobişnuit.


Philip Yancey descrie sugestiv întruparea Fiului lui Dumnezeu pe pământ: ,, Dumnezeul care tuna din ceruri, care putea să comande oştiri şi imperii, să le mişte cum sunt mişcaţi pionii pe o tablă de şah, acest Dumnezeu şi-a făcut apariţia în Palestina, întrupat într-un prunc care nu putea să vorbească, să se hrănească, să-şi controleze nevoile fiziologice, un copilaş care depinde în totalitate de adăpostul, hrana şi dragostea oferite de o tânără simplă.” Se naşte într-o iesle umilă, aproape în anonimat.


Apostolul Pavel dezbate la rândul său tema autosmeririi lui Dumnezeu. În Filipeni 2:7-8, ni se spune:,, Ci S-a desbrăcat pe sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Ţinând cont de exemplul Lui Iisus, apostolul ne cheamă şi pe noi la smerenie. Sărbătorirea Crăciunului trebuie să aducă în noi o examinare cu privire la asemănarea noastră cu Hristos, în ceea ce priveşte smerenia. Iar poezia cunoscutei misionare Amy Wilson Carmichael este atât de actuală:
,, Nu ai nici o cicatrice?
Nici măcar una ascunsă la picior, în coastă sau pe mână?
Îi aud pe cei care-ţi aduc laude ca unui puternic al zilei,
Îi aud salutând steaua ta strălucitoare.
Nu ai nici o cicatrice?
Nu ai nici o rană?
Şi totuşi eu am fost rănit de arcaşi,
Ţintuit pe lemn până la moarte;
Şi chinuit de fiare sălbatice ce m-au înconjurat,
Mi-am pierdut cunoştiinţa.
Nu ai nici o rană?
Nici o rană? Nici o cicatrice?
Slujitorul va fi ca Stăpânul,
Şi străpunse vor fi picioarele celor care mă urmează.
Dar tu eşti neatins. Poate fi oare urmat mai departe
Acela care nu are nici o rană? Nici o cicatrice?

,,Cum au spus proorocii..."

Se apopie Sărbătoarea Naşterii Domnului. Ne vom gândi încă odată, cum la ,, împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” Nu ştiu unde vei sărbători, sau cum vei sărbători, dar te-aş ruga să nu pierzi ocazia de a te bucura încă odată, de Acest Iisus Unic. Ia-ţi Biblia, şi răsfoieşte pagină cu pagină, pentru a vedea cum Naşterea lui Hristos este împlinirea profeţiilor Vechiului Testament. Nici un Întemeietor de religii nu a putut emite pretenţia, că în el se împlinesc profeţii rostite cu sute de ani înainte. Naşterea, lucrarea, moartea şi învierea Domnului, sunt încununarea planului făcut de veacuri în Sine Însuşi, de Dumnezeu.
Matematicianul creştin, Peter Stoner, a publicat în cartea Science Speaks, anumite calcule prin care să se demonstreze că, numai ca opt din cele trei sute de profeţii să se împlinească în dreptul unui om, există şanse de 1 la 10 milioane de miliarde. Iar Lucian Cristescu, ilustrează acest fapt în felul următor: ,, E ca şi cum ai acoperi toată suprafaţa României cu 10 milioane de miliarde de 10 bani la o grosime de 1 metru şi jumătate. Din această imensitate de monede amestecate, doar una ar fi marcată.”
Şansa ca cineva legat la ochi, să o găsească din prima încercare, ar echivala cu şansa ca numai 8 din cele 300 de profeţii, să se împlinească în dreptul unei singure persoane. Iar pentru împlinirea tuturor celor 300 de profeţii, şansa este atât de mică, încât atinge numere astronomice, pe care nimeni nu şi le poate închipui.
Da! Lasă-te pătruns de frumuseţea Planului Divin, înnoieşte-ţi dragostea şi credinţa faţă de Fiul lui Dumnezeu:

,,O, ce veste minunata
In Betleem ni s-arata
Astazi s-a nascut
Cel far' de-nceput
Cum au spus proorocii
Astazi s-a nascut
Cel far' de-nceput
Cum au spus proorocii.”

Iar sub răsunetul colindului, lasă-i pe prooroci să te călăuzească până la iesle. Acolo îl vei vedea pe cel din sămânţa femeii, născut de fecioara care a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, în acel Betleem care era desemnat să adăpostească pe Însăşi Pâinea coborâtă din cer. Iisus este Fiul lui Dumnezeu-şi dupa cum au spus proorocii- Fiul lui Avraam, prin care vor fi binecuvântate toate naţiunile pământului, din seminţia lui Iuda, din casa lui David. Închină-i-te bucuros pruncului, pentru că tu ai văzut împlinirea a ceea ce, ei mult ar fi dorit să vadă.

Telefonul fară fir... S-a născut Iisus-Santa Claus

Da, liniştit poţi să te gândeşti la banalul joc cunoscut imediat dupa ce am învăţat peste 2679 de cuvinte în limba română; un joc prin care ne aducem cu drag aminte de copilărie, când spuneam la urechea oricui, orice, oricum, dar nu oriunde! În zilele trecute, împreună cu un grup de studenţi, unii foşti studenţi, din biserică, am vizitat două (o parte dintre noi, chiar trei....shhhht, rămâne între noi) Biserici din zona Maramureşului – Rogoz şi Târgu-Lăpuş. În ultima seară petrecută acolo, am uitat parcă atât de studenţie, cât şi de „profunda” noastră maturitate şi am aprofundat în schimb unele lucruri care ţin de domeniul trecutului. Am început să participăm împreună la nişte activităţi cărora copiii le spun jocuri, noi le spuneam relaxare - mai pe înţelesul tuturor, am dat în mintea copiilor!

La un moment dat, unul dintre noi, probabil era mai aproape de vârsta copilăriei, a luat cuvântul şi ne-a amintit de un vechi joc, care poate produce fie zâmbet, fie suspin – telefonul fără fir! Am rămas şocat la auzul primului cuvânt care trebuia să se plimbe pe „firul” telefonului fără fir. Ne-am legat în reţea şi am început jocul...

Pacea Domnului – a fost primul cuvânt! Acest minunat salut s-a şoptit unora dintre noi, dar noi tinerii auzim doar ce ne place uneori. Cuvântul a fost atât de tare denaturat, încât ultimulului tânăr căruia trebuia să i se spună acest salut i s-a şoptit la ureche: blugi noi!


Pacea Domnului – Blugi noi!


Într-un anumit moment din istoria omenirii, oamenii au început să joace telefonul fără fir. La urechea fiecărei generaţii s-a şoptit: s-a născut Isus! Timp de câteva generaţii, acest adevăr a rămas intact. Exactitatea acestui adevăr a rămas în picioare până în momentul în care unii au transmis următoarei generaţii doar o parte din adevăr, apoi o parte mai mică, apoi mai mică, apoi...STOP...cred că aici s-a iscat o greşeală! De la: s-a născut Isus s-a ajuns la santa claus! Ambele afirmaţii încep cu litera „s” şi se sfârşesc cu litera „s”...mare lucru! Da, foarte mare lucru!

Unor elevi din clasele gimnaziale li s-a pus următoarea întrebare: „Se apropie Crăciunul, la ce vă gândiţi când auziţi de această sărbătoare, de Crăciun?” Majoritatea dintre ei au dat un prim răspuns: Moş Crăciun, pe locul al doilea erau cadourile, apoi bradul...şi Domnul Isus, nicăieri; trist, dar e realitate! Da, sunt nişte adolescenţi încă, nevinovaţi, dar mă întreb oare care a fost adevărul transmis de către generaţia trecută despre această minunată sărbătoare? Şi încă tot jucăm telefonul fără fir...

Copiii de abia aşteaptă să vină Crăciunul pentru a se aduna în jurul lui Moş Crăciun...şi eu am fost copil - copil mic vreau să zic - şi de 23 de ani, Crăciun este tot Moş...şi aştept cu nerăbdare să treacă acest moş la cele veşnice, dar anii trec, moşul rămâne! De ce rămâne moşul şi Domnul Isus este păstrat în anonimat? Poate pentru că eu nu am spus celui de lângă mine că s-a născut Isus, în schimb i-am spus multe alte baliverne! Şi încă tot jucăm telefonul fără fir...

Tu ce ai şoptit celui de lângă tine? Ai spus clar: s-a născut Isus? Dacă s-a născut Domnul Isus pentru tine, uită de moşu, uită de brad, uită de cadouri, uită de orice alt lucru care denaturează adevărul! S-a născut Isus – tu eşti responsabil de transmiterea acestui adevăr!

...şi se pare că telefonul fără fir nu e o joacă ci este un lucru cât se poate de serios! Domnul Isus s-a născut şi pentru tine, fii conştient de acest adevăr!

Apleacă-te te rog puţin, vreau să-ţi spun ceva la ureche: s-skjs-a născut Isus!!!

Mihai Creţa www. bisericaalbini.com

N-am timp!

N-am timp!

Aş vrea să iubesc,
dar nu îndrăznesc...
Nu pot să gândesc;
sunt prea încărcat
de păcat
şi n-am timp
de rugă...
Sunt pe fugă.

Aş vrea să iubesc,
dar nu îndrăznesc
spre Scripturi să privesc...
Nu pot să citesc;
sunt prea ocupat,
şi n-am timp
de învăţat...
Sunt atât de stresat!

Aş vrea să iubesc,
dar nu îndrăznesc
să chem într-ajutor
un frate, un păstor,
căci n-am timp
de vorbit;
sunt prea obosit
de cât am muncit.

.....

,,-Doamne, n-am timp!"
am spus supărat,
uitând vinovat
că Tu mi l-ai dat!



Sorin Micuţiu -http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/

Veghere

Atunci,
când vom înţelege
menirea noastă în lume
şi vom răstigni
firea pământească,
când nu ne vom mai prăbuşi
în abisuri,
la orice ispită
şi vom învăţa
să rămânem statornici,
când nu ne vom mai vedea
plini de merite
atunci,
să veghem
şi mai mult!

Sorin Micutiu

Lumea de dincolo ne-a mai vorbit odată ( ultima parte)

Când mâinile se desprind...

Fiul este chemat la spital, deoarece tatăl lui era în comă. După câţiva zeci de kilometrii de mers cu maşina, ajunge la patul părintelui său. Deşi nu ştia dacă acesta îl aude, şi-a exprimat bucuria că deşi la bătrâneţe, a făcut pasul întoarcerii sale la Domnul. Îi vorbeşte în aceste clipe solemne, de speranţa revederii. Bătrânul dă semn că îl înţelege şi îi strânge mâna, dar nu se limitează numai la atât, ci încearcă să pună mâna fiului, în mâna soţiei pe care simte că o pierde. În acele momente dramatice, care-ţi rămân gravate în minte şi în inimă pe viaţă, mama şi fiul simt la un momentdat, că pierd mâna celui drag. Bătrânul plecase, iar ei nu mai puteau face nimic. O altă viaţă, atât de glorioasă, îl aştepta. Pastorul Vladimir Pustan, unul din protagoniştii şi povestitorul acestei întâmplări, a arătat dramatismul despărţirii de cei dragi, şi faptul ca mâinile fiecăruia se vor desprinde la un momentdat, plecând într-un loc unde accesul celorlalţi este interzis.

Ultimile gânduri ale lui Octavian Paler, cunoscutul eseist, jurnalist şi prozator român,care a încetat anul trecut din viaţă, sunt de pe patul de spital,unde acesta a avut premoniţia morţii sale.Iată ce scrie în jurnalul său în ultimile zile din viaţă: ,, Am fost adus ieri, duminica 22 aprilie, cu Salvarea la Spitalul Municipal, din cauza ca, pe un fond de raceala si in urma unui puseu de tensiune, am facut un edem pulmonar. De ieri, stau intepenit in pat, sub perfuzii si cu masca de oxigen pe fata. (...) Vad cerul prin fereastra rezervei. Nori anemici se taraie pe cerul primaverii. De afara, se aude sirena unei Salvari.(...) Si e o primavara afara care-mi pare prin lumina ei glorioasa si prin cerul ei usor neurastenic aproape o ironie.28 aprilieMa simt ca intr-o barca, singur, pe un lac necunoscut, dus de curenti din ce in ce mai departe de mal. Chiar daca as striga ajutor nu m-ar auzi nimeni. (...)Transcriu din Maeterlinck: „N-ar exista morti daca n-ar exista cimitire”.(...) Duc, cand sunt treaz, un mic infern. Amintirea anilor in care nu-mi pasa ca timpul trecea. Dar, probabil, a spune intreg adevarul despre tine e cu neputinta.29 aprilie (duminica)Orice cuvinte as folosi pentru a exprima pustiul duminicilor mele, tot prost le-as folosi”. Maestrul Paler a cunoscut şi dânsul, singurătatea mâinii care se desprinde.

Experţii de la NASA au putut observa deosebirea dintre ce înseamnă a fi creştin si necreştin. În urma dezastrului din 28n ianuarie 1986 a navetei Challanger, au desfăcut cutia neagră. În zecile de secunde de la decolare, şi până la prăbuşire, când membrii echipajului şi-au dat seama de iminenţa dezastrului, ei au reacţionat atât de diferit. Majoritatea echipajului a început să înjure, şi să apostrofeze pe cei de la NASA, spre deosebire de acea membră a echipajului care era creştină. Ea şi-a încredinţat viaţa ei şi a familiei în Mâna Domnului, recitând de asemenea din Psalmul 23.

Ce mult contează, să-l cunoşti pe Hristos. Au fost oameni care au trăit singuri multă vreme, au fost oameni care au suferit mult timp, şi poate mulţi dintre ei au fost abandonaţi,însă L-au cunoscut pe Mântuitorul... Doar cei care-l cunosc pe Hristos, nu mor niciodată singuri.Atâţia oameni au avut un renume în lumea aceasta, şi peste tot au fost recunoscuţi, însă în clipa morţii n-au fost cunoscuţi de Iisus. Ce folos, de banii pe care i-au avut bogaţii acestei lumi, daca nu şi-au predat viaţa în Mâna Domnului, şi dacă nu s-au îmbogăţit faţă de cer? Ce folos sa fii înconjurat de prieteni, dacă Hristos - Păstorul cel Bun nu este cu tine când treci prin valea umbrei morţii?

Tu ce vei face, când mainile se vor desprinde…?

Cine este Mos Nicolae ?

A trait in secolul al IV- lea, si a fost cardinal de Myra, fiind cunoscut si recunoscut pentru faptele lui bune. El provenea dintr-o familie instarita, iar pentru ca era singurul copil din respectiva familie, si-a putut intrebuinta mostenirea in scopuri caritabile. Cea mai cunoscuta legenda, este cea legata de fetele unui nobil sarac, care nu se puteau marita,din cauza situatiei financiare precare.Se spune ca pe vremea maritisului primei dintre cele trei fete, Sfantul Nicolae a venit si a lasat un saculet de aur. Astfel ca, prima dintre ele s-a maritat. La fel se intampla si cu cea de a doua. Dar cand veni randul celei de a treia, Nicolae s-a urcat pe acoperis, iar prin horn a lasat saculetul, iar tatal fetelor, care dorea cu tot dinadinsul sa afle cine e faptasul, l-a surprins pe episcop, si chiar daca acesta l-a rugat sa nu spuna nimanui, parintele bucuros si recunoscator, a istorisit si altora despre ispravile acestuia.

Ce ne invata Mos Nicolae?

In primul rand, ca daca vrem sa fim bogati, trebuie sa daruim. Adevaratele bogatii, sunt cele daruite altora. Apoi, ne arata importanta familiei. A fost prima institutie creata de Dumnezeu. In aceasta vreme, cand insitutia familiei este tot mai atacata, cand multi vor sa redefineasca familia, in asa fel incat sa fie legalizate casatoriile intre homosexuali, sau, cand divorturile sunt ceva tot mai obisnuit, cand casatoriile de proba par tot mai la moda, Dumnezeu ne cheama sa intelegem familia din perspectiva Bibliei. Iar in al treilea rand, as vrea sa- ti spun tie, fie ca esti fata, sau baiat, nu amana casatoria din pricina banilor. Poate niciodata nu vei avea bani suficienti sa te casatoresti. Sau poate va trebui sa sacrifici altceva, mult mai important, pentru a castiga bani. Dumnezeu iti va purta de grija!

Afla mai multe:

http://psalming.blogspot.com/2006/12/legenda-lui-mos-nicolae.html

http:///www.parinti.com/modules.php?name=News&file=article&sid=258

Lumea de dincolo ne-a mai vorbit odată (partea a doua)

Ziua când pământul nu mai contează

În faţa acestei Realităţi Ultime, rolurile se schimbă. Aici bogatul care vrea să-şi veselească sufletul cu mâncare, confort, petreceri, şi vin află adevărul gol goluţ.( Luca 12: 16-21) Află că sufletul nu poate fi hrănit cu materie, sau cu nimic altceva de pe pământ: ,, Carnea se hraneste cu mancare, dar sufletul se hraneste cu dreptate, iubire si un cuget curat. Sufletul se hraneste cu o consiita spalata in sangele Domnului Iisus Hristos de orice vina si pacat. Atunci cineva se imbogateste fata de Dumnezeu.”( romoflorin.wordpress.com)
Un alt om bogat, află şi el, dar prea târziu că privirea trebuie să fie indreptată în sus, şi nu spre pământ:,, Pe când era el în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus...” Află că oamenii care nu contau, sunt de fapt importanţi:,, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui, şi a strigat: “Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta”. Află că averi, ranguri, onoruri, haine şi frumuseţe, nu mai contează în faţa Veşniciei. În Raiul lui Dumnezeu vor intra oamenii care au crezut Legea şi prorocii- mai pe înţeles, oamenii care au acceptat Biblia ca pe Autoritatea Supremă a vieţii lor, şi care s-au pocăit de păcatele lor.
Ce bine ar fi dacă am înţelege cu toţi, ca suntem fiinţe spirituale, şi că tot ce facem aici va conta în veşnicie: „Daca cineva vrea sa Ma urmeze, sa se lepede de sine insusi si sa-si ia crucea si sa vina
dupa Mine. Caci oricine vrea sa-si salveze sufetul si-l va pierde; dar oricine
isi va pierde viata din pricina Mea si din pricina Evangheliei, o va mantui.
Caci ce folos are un om daca castiga intrega lume si isi pierde sufletul?
Caci ce va da un om in schimb pentru sufletul sau?”
Philip Yancey,cunoscutul scriitor creştin, îsi ancoreaza la rândul său, viaţa şi mesajul, în Scriptură, si de ce nu, în acea Realitate Ultimă:
,, Aruncându-mi privirea peste revistele cu pricina, constat că toate valorile pe care le promovează au o trăsătură comună. Capitalul financiar, silueta, tonusul muscular, secretele frumuseţii, posesiunile de orice fel: sunt trecătoare. Am luat parte şi eu la câteva înmormântări şi niciodată nu s-a întâmplat ca rudele sau prietenii celui săvârşit din viaţă să facă panegiricul contului bancar, al formei fizice, ori al ultimului său sistem dolby. Dimpotrivă au vorbit despre bunătatea,dragostea, de care dăduse dovadă- fie exagerând, uneori-parcă admiţând că, în cele din urmă, acestea sunt calităţile cu adevărat durabile ale unui om.

Liliana a înţeles

Pe hi5 -ul ei apar aceste gânduri, care fac ca durerea sa fie puţin mai uşoară, iar despărţirea să fie însoţită de speranţa revederii:

,,Timpul trece foarte repede, acum se intampla ceva frumos, in cateva clipe uiti! Este ceva ce iti doresti de mult timp, te gandesti des la aceasta dorinta, iar tu grabesti lucrurile si cand ti'e indeplinita dorinta parca nu te mai bucuri asa mult de implinirea ei! oamenii cauta sa le fie tot mai bine pe viitor, sa ofere multa iubire celui care ii va fi randuit pentru restul vietii, sa nu duca lipsa de nimic, sa fie frumos, sa aiba haine noi din sezon in sezon, sa ajunga cineva, sa'l placa toti si sa fie in centrul atentiei...
e o greseala enorma! nu faptul ca ai vise..ci faptul ca iti faci planuri pentru ele pe un timp indelungat, de ce nu incerci sa te simti bine acuma, sa te faci inplinit si sa fii fericit...de ce nu oferi iubire acuma celor din casa ta si din viata ta... multumeste lui Dumnezeu acum ca nu duci lipsa de nimic....uita'te in dulapul tau!..asa'i ca ai atatea haine? ...suna acuma pe prietenii tai, invita'i la un ceai, arata'le ca tie iti pasa de ei, si chiar vei fi apreciat si tu si vei fi azi in centrul atentiei lor...pentru exemplul tau pozitiv...!
Te uiti in oglinda...esti chiar frumos...tanar...crezi ca ai toata viata inainte...insa atuncea nu'ti trece prin cap, tineretea cu frumustea ei trece asa repede...am sa ma trezesc ca sunt batran, si gandidu'ma la ce frumoasa a fost clipa tineretii...sau poate nu mai ajungi batran. Maine nu e ziua ta si nici chiar amea...de ce sa nu profiti de clipa aceasta?? sa te caiesti mai mult ca ieri ai trait degeaba...si sa te rogi ca Domnul sa te ierte, si sa'ti dea sansa sa demonstrezi ca ziua de AZI conteaza, si sa iei atitudinea: NU E DE AJUNS! DOMNUL CERE TOT DE LA MINE!
"Fugi de poftele tineretii, si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr'o nima curata." 2 Timotei 2:22” ( Gândurile ei au fost scrise pe 21 noiembrie 2008)

Lumea de dincolo ne-a mai vorbit odată

Alexandra Zaharia şi Liliana Tohatan au plecat dintre noi, deşi tuturor ni se pare prea devreme. Mulţi tineri care le-au cunoscut, sau care au auzit de drama morţii lor, sunt şocaţi. Dar nu numai ei. Una din greşelile pe care le-am putea face, este să ridicăm privirea, să încleştăm pumnii, şi să scrâşnim printre dinţi: ,, De ce Doamne, de ce ele? Erau la începutul vieţii...” Răspunsul exact poate veni doar din cer, şi va veni în clipa când vom înceta să mai cunoaştem în parte, dar probabil că atunci nu va mai conta aşa mult.
Am simţit durerea pierderii - atunci când acea Persoană minunată, care m-a purtat în pântece, iar apoi şi-a întins braţele-i calde să mă primească într-o lume atât de străină pentru mine, a fost chemată de Domnul în Patria Cerească- şi de atunci mi-am pus multe întrebări de-a lungul timpului. Am fost zguduit de morţi neaşteptate, mai ales din rândul rudeniilor de gradul întâi, dar şi când un prieten bun, mai mare cu câţiva ani decât mine,a murit într-un accident de maşină, lăsând zrobire şi lacrimi în urmă-i. Ţin minte că m-am întrebat şi acum doi ani când a murit o vecină credincioasă- mai era doar o lună pâna la nunta fiului ei, ce rost mai are viaţa?

Însă de-a lungul anilor, am invăţat că trebuie să-mi înlocuiesc ,,de ce-ul” cu un alt soi de întrebare. ,,De ce-ul” este arogant, şi este un fel de-a-l lua pe Dumnezeu la întrebări, negându-i astfel, în disperarea şi groaza mea, Iubirea lui desăvârşită, Suveranitatea, şi Înţelepciunea lui infinită. Această nouă întrebare, se vrea ca o prelungire a atidudinii unui Iov, care trebuie să recunoască: ,, Am vorbit despre lucruri pe care nu le-nţeleg... mă pocăiesc în sac şi cenuşă.” Iar atunci când i te închini lui Dumnezeu cu- adevărat, va izbucni din inima ta, asemeni unei ape limpezi ieşită din Stâncă: ,, Ce vrei să mă înveţi Doamne? Ce mesaj îmi transmiţi de-acolo din Lumea ta?”

De ce nu suportăm Moartea

Iar Lumea de dincolo devine dintr-o dată, atât de vie, glasul ei nu mai sună înfundat, iar Realitatea Ultimă de care fugim cei mai mulţi dintre noi se apropie la un lat de mână.
Într-o lume în care suntem obişnuiţi să deţinem controlul, moartea este verişorul tuturor, dar ei nu-i pregăteşte nimeni camera înainte de a veni în vizită. Independenţa este unul din Zeii mult adulaţi ai zilelor noastre. Conducem maşini tot mai tehnologizate, care ne dau impresia că putem comprima distanţele, şi că putem ajunge oricând la destinaţie, de parcă viaţa ar fi în propriile noastre mâini. Magazinele ne oferă toată gama de mărfuri, dându-ne senzaţia că putem consuma tot ce dorim noi, şi că nu e nici o problemă dacă te îmbraci cum îţi taie capul.
Telecomanda şi internetul ne fac să credem că putem vedea orice, şi că putem să avem de-a face doar cu cine ne place. Iar lumea postmodernă în care trăim noi ne ajută să dispreţuim orice tip de autoritate.
Pastorul Ray Stedman, citat de David Jeremiah, ne explica atât de clar de ce majoritatea dintre noi nu suportă tot ceea ce ţine de moarte:
,, Am observat că unii oameni... nu se simt deloc bine la înmormântări. Sunt agitaţi şi iritaţi; vor ca totul să se încheie cât mai repede ca să se întoarcă în barul din apropiere, în sufrageriile lor comode sau în oricare alt loc. Observând acest fenomen, m-am întrebat ce anume îi face pe oameni agitaţi când vine vorba de înmormântări. Concluzia la care am ajuns e că înmormântarea e un eveniment în care realitatea ultimă nu mai poate fi amânată. O înmormântare e dovada faptului că nu deţinem controlul asupra propriilor noastre vieti. Acest fapt îi face pe oameni să se simtă neliniştiţi şi nerăbdători să se întoarcă la iluziile confortabile ale vieţii.” Iar comediantul Redd Foxx pune şi el degetul pe rană: ,, Obsedaţii de sănătate au să se simtă într-o bună zi atât de stupid stând într-un spital şi murind din nimic.” (continuare...)

Ce nu au realizat diplomaţii, au făcut rugăciunile unui bărbat credincios

Trăim într-o lume când credinţa în intervenţia Divină pare tot mai zdruncinată, iar oamenirea se dă de ceasul morţii în a-şi rezolva problemele de una singură. Pentru mulţi creştini rugăciunea reprezintă doar un ritual, iar alţii se roagă doar la Biserică, să nu mai vorbim de faptul că în viaţa multora dintre noi descurajarea roade ca un vierme slujirea noastră prin rugăciune. Şi totuşi... minunile există, şi cred că ar trebui să ne amintim în vremuri ca şi acestea, atâtea răspunsuri date de Dumnezeu rugăciunilor noastre.
O astfel de mărturie este prezentată de John Ortberg într-una din cărţile sale. Aici ni se poveşteşte cum un pastor din Washington, pe nume Doug, i-a explicat unui ucenic de-al său -un agent de asigurări, faptul că versetul : ,, Orice veţi cere în Numele meu, veţi primi” este adevărat. Şi i-a explicat că acest verset trebuie înţeles în contextul biblic despre rugăciune.
- Grozav! Trebuie să încep să mă rog pentru ceva, spuse Doug. Cred că mă voi ruga pentru Africa!
- E o ţintă prea generală, veni răspunsul pastorului. De ce nu restrângi ţinta la o singură ţară?
- În regulă, mă voi ruga pentru Kenia.

Dacă timp de şase luni nu se întâmpla nimic în urma rugăciunii zilnice, pastorul îi va da 500$, iar dacă se va întâmpla, Doug va trebui să scoată din buzunar 500$.

Multă vreme nu s-a întâmplat nimic, Doug nici nu cunoştea pe nimeni din Kenia, nici nu fusese nicodată acolo. La un moment dat a fost invitat la o petrecere în Washington. Seara plictisitoare a fost salvată de faptul că a cunoscut o doamnă din Kenia. A invadat-a cu întrebări. Pâna la urmă- doamna care era şi directoarea unui orfelinat din Kenia, l-a invitat în ţara pentru care el se ruga.

După ce s-a întors, a scris mai multor firme de medicamente din ţară, despre faptul că în fiecare an aruncau cantităţi immense de materiale şi medicamente care nu se vindeau, invitându-le să le trimită orfelinatului din Kenia. Orfelinatul a primit materiale medicale şi medicamente în valoare de peste un milion de dolari.

Uimită şi recunoscătoare, doamna l-a invitat pe Doug la o petrecere pe care conducerea orfelinatului vroia să o dea în cinstea lui. Fiind cel mai mare orfelinat din ţară a venit şi preşedintele Keniei. Acesta l-a invitat la o plimbare cu maşina. În timp ce treceau Bob a întrebat despre deţinuţii aflaţi acolo. Preşedintele i-a răspuns că în acea închisoare se află deţinuţi politici. Replica lui Bob pe cât de simplă, pe-atât de tranşantă: ,, Asta nu e o idée prea bună. Ar trebui să-I eliberaţi.”
Bob a plecat spre casă, iar după un timp primeşte un telefon de la Departamentul de Stat al Statelor Unite. Este întrebat dacă a fost în Kenia, şi răspunde afirmativ, i se cere să-I spună ce îi spusese preşedintelui despre deţinuţii respectivi, iar la urmă lămuririle i-au venit uluitor. Comunitatea internaţională încerca de mulţi ani pe diverse canale diplomatice să îi elibereze pe aceşti deţinuţi, iar la simpla remarcă a lui Doug, deţinuţii din Kenia fuseseră eliberaţi.
După câteva luni Preşedintele Keniei l-a chemat înapoi în Kenia, deoarece trebuia sa facă nişte remanieri în guvern, iar Doug era rugat să-l susţină in rugăciune, pentruca alegerile pe care le va face să fie înţelepte.
Iată puterea rugăciunii. O rugăciune a unei inimi sincere în faţa unui Dumnezeu Suveran, şi Credincios fiecărei promisiuni declarate în Cuvântul Său.
Apropo, sunt convins că nici Doug nu s-a supărat pentru cei cinci sute de verzişori, care au zburat în buzunarul pastorului…