Împleteşte-te cu Dumnezeu

Suntem la început de an, şi mi se pare potrivită această ilustraţie. Astfel că, viaţa noastră poate fi asemuită unui ghem de aţă, din care se mai rupe câte o bucată. Încă din copilărie, gustăm din nedreptăţile, răutăţile, şi slăbiciunile vieţii, chiar dacă mai apoi, vom declara sus şi tare, că vrem să ne regăsim Paradisul Pierdut al prunciei. Unii se nasc în familii care se vor destrăma mai târziu, alţii vor fi victime ale violenţei din familie, grădiniţă, sau şcoală, şi de ce nu, chiar din curtea blocului. Aproape fiecare copil rămâne pe din-afară fie la poemul de la biserică, sau din echipa de fotbal, sau handbal, sau măcar din corul de la şcoală, şi simţi incă de mic cum viaţa rupe bucată cu bucată din tine. Dacă ai avut ochelari, ştii ce-nseamnă: ,,aragaz cu patru ochi", iar dacă ai fost mai plinuţ precis mai ţii minte poezia: ,, grasu pompasu, mătură cu nasu'/ şi nainte, si napoi/pân' la lada de gunoi." Dacă le-ai avut pe amândouă, chiar că te-ai ars...
Ai plâns câmd ai fost cât pe-aci să iei premiu, dar l-ai ratat, bineînţeles ,,din vina" învăţatoarei sau a profesorului, si viaţa a mai rupt incă odata din tine.Problema n-a fost premiul, ci cât faptul că tocmai ai ratat, bicicleta, sau calculatorul...

Nu te-ai dezmeticit bine cu pruncia, că a şi venit adolescenţa. ,,cine sunt eu,are viaţa mea un rost, de ce nu sunt şi eu ca alţii, sau ca altele, de ce nu sunt aşa de frumos, sau frumoasă..." Şi aţa se mai rupe incă odată. Nu cred că vreunul dintre adolescenţi, nu a cunoscut ce-nseamnă: zbuciumul poftelor, a restricţiilor, a despărţirilor, şi a dramelor sentimentale, a vinovăţiei, şi de ce nu, a complexelor de inferioritate. Şi viaţa, a mai rupt o bucată din tine.
Dar poate, încă n-ai văzut nimic. După căsătorie, unii vor ştii ce-nseamnă divorţul, alţii ce-nseamnă a fi înşelat de partener, sau de parteneră, unii îşi vor pierde locul de muncă, iar alţii pe cineva drag din familie...

Bătrâneţea înseamnă pentru mulţi: singurătate, boală, şi teamă. Şi viaţa rupe încetul cu încetul, din fiecare...
Şi totuşi, cum s-ar putea ca aţa să nu se mai rupă? Dacă aţa s-ar împleti cu o funie, oare n-ar fi mai bine?

Eu şi cu tine, suntem slabi, fragili, şi vulnerabili. Dar dacă ne-am împleti cu Dumnezeu, am trece altfel prin viaţă. Am ştii ce-nseamnă iertarea, pacea, nădejdea, şi bucuria în faţa adversităţilor, şi dramelor din viaţă...

,,Cum au spus proorocii..."

Se apopie Sărbătoarea Naşterii Domnului. Ne vom gândi încă odată, cum la ,, împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” Nu ştiu unde vei sărbători, sau cum vei sărbători, dar te-aş ruga să nu pierzi ocazia de a te bucura încă odată, de Acest Iisus Unic. Ia-ţi Biblia, şi răsfoieşte pagină cu pagină, pentru a vedea cum Naşterea lui Hristos este împlinirea profeţiilor Vechiului Testament. Nici un Întemeietor de religii nu a putut emite pretenţia, că în el se împlinesc profeţii rostite cu sute de ani înainte. Naşterea, lucrarea, moartea şi învierea Domnului, sunt încununarea planului făcut de veacuri în Sine Însuşi, de Dumnezeu.
Matematicianul creştin, Peter Stoner, a publicat în cartea Science Speaks, anumite calcule prin care să se demonstreze că, numai ca opt din cele trei sute de profeţii să se împlinească în dreptul unui om, există şanse de 1 la 10 milioane de miliarde. Iar Lucian Cristescu, ilustrează acest fapt în felul următor: ,, E ca şi cum ai acoperi toată suprafaţa României cu 10 milioane de miliarde de 10 bani la o grosime de 1 metru şi jumătate. Din această imensitate de monede amestecate, doar una ar fi marcată.”
Şansa ca cineva legat la ochi, să o găsească din prima încercare, ar echivala cu şansa ca numai 8 din cele 300 de profeţii, să se împlinească în dreptul unei singure persoane. Iar pentru împlinirea tuturor celor 300 de profeţii, şansa este atât de mică, încât atinge numere astronomice, pe care nimeni nu şi le poate închipui.
Da! Lasă-te pătruns de frumuseţea Planului Divin, înnoieşte-ţi dragostea şi credinţa faţă de Fiul lui Dumnezeu:

,,O, ce veste minunata
In Betleem ni s-arata
Astazi s-a nascut
Cel far' de-nceput
Cum au spus proorocii
Astazi s-a nascut
Cel far' de-nceput
Cum au spus proorocii.”

Iar sub răsunetul colindului, lasă-i pe prooroci să te călăuzească până la iesle. Acolo îl vei vedea pe cel din sămânţa femeii, născut de fecioara care a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, în acel Betleem care era desemnat să adăpostească pe Însăşi Pâinea coborâtă din cer. Iisus este Fiul lui Dumnezeu-şi dupa cum au spus proorocii- Fiul lui Avraam, prin care vor fi binecuvântate toate naţiunile pământului, din seminţia lui Iuda, din casa lui David. Închină-i-te bucuros pruncului, pentru că tu ai văzut împlinirea a ceea ce, ei mult ar fi dorit să vadă.

Lumea de dincolo ne-a mai vorbit odată ( ultima parte)

Când mâinile se desprind...

Fiul este chemat la spital, deoarece tatăl lui era în comă. După câţiva zeci de kilometrii de mers cu maşina, ajunge la patul părintelui său. Deşi nu ştia dacă acesta îl aude, şi-a exprimat bucuria că deşi la bătrâneţe, a făcut pasul întoarcerii sale la Domnul. Îi vorbeşte în aceste clipe solemne, de speranţa revederii. Bătrânul dă semn că îl înţelege şi îi strânge mâna, dar nu se limitează numai la atât, ci încearcă să pună mâna fiului, în mâna soţiei pe care simte că o pierde. În acele momente dramatice, care-ţi rămân gravate în minte şi în inimă pe viaţă, mama şi fiul simt la un momentdat, că pierd mâna celui drag. Bătrânul plecase, iar ei nu mai puteau face nimic. O altă viaţă, atât de glorioasă, îl aştepta. Pastorul Vladimir Pustan, unul din protagoniştii şi povestitorul acestei întâmplări, a arătat dramatismul despărţirii de cei dragi, şi faptul ca mâinile fiecăruia se vor desprinde la un momentdat, plecând într-un loc unde accesul celorlalţi este interzis.

Ultimile gânduri ale lui Octavian Paler, cunoscutul eseist, jurnalist şi prozator român,care a încetat anul trecut din viaţă, sunt de pe patul de spital,unde acesta a avut premoniţia morţii sale.Iată ce scrie în jurnalul său în ultimile zile din viaţă: ,, Am fost adus ieri, duminica 22 aprilie, cu Salvarea la Spitalul Municipal, din cauza ca, pe un fond de raceala si in urma unui puseu de tensiune, am facut un edem pulmonar. De ieri, stau intepenit in pat, sub perfuzii si cu masca de oxigen pe fata. (...) Vad cerul prin fereastra rezervei. Nori anemici se taraie pe cerul primaverii. De afara, se aude sirena unei Salvari.(...) Si e o primavara afara care-mi pare prin lumina ei glorioasa si prin cerul ei usor neurastenic aproape o ironie.28 aprilieMa simt ca intr-o barca, singur, pe un lac necunoscut, dus de curenti din ce in ce mai departe de mal. Chiar daca as striga ajutor nu m-ar auzi nimeni. (...)Transcriu din Maeterlinck: „N-ar exista morti daca n-ar exista cimitire”.(...) Duc, cand sunt treaz, un mic infern. Amintirea anilor in care nu-mi pasa ca timpul trecea. Dar, probabil, a spune intreg adevarul despre tine e cu neputinta.29 aprilie (duminica)Orice cuvinte as folosi pentru a exprima pustiul duminicilor mele, tot prost le-as folosi”. Maestrul Paler a cunoscut şi dânsul, singurătatea mâinii care se desprinde.

Experţii de la NASA au putut observa deosebirea dintre ce înseamnă a fi creştin si necreştin. În urma dezastrului din 28n ianuarie 1986 a navetei Challanger, au desfăcut cutia neagră. În zecile de secunde de la decolare, şi până la prăbuşire, când membrii echipajului şi-au dat seama de iminenţa dezastrului, ei au reacţionat atât de diferit. Majoritatea echipajului a început să înjure, şi să apostrofeze pe cei de la NASA, spre deosebire de acea membră a echipajului care era creştină. Ea şi-a încredinţat viaţa ei şi a familiei în Mâna Domnului, recitând de asemenea din Psalmul 23.

Ce mult contează, să-l cunoşti pe Hristos. Au fost oameni care au trăit singuri multă vreme, au fost oameni care au suferit mult timp, şi poate mulţi dintre ei au fost abandonaţi,însă L-au cunoscut pe Mântuitorul... Doar cei care-l cunosc pe Hristos, nu mor niciodată singuri.Atâţia oameni au avut un renume în lumea aceasta, şi peste tot au fost recunoscuţi, însă în clipa morţii n-au fost cunoscuţi de Iisus. Ce folos, de banii pe care i-au avut bogaţii acestei lumi, daca nu şi-au predat viaţa în Mâna Domnului, şi dacă nu s-au îmbogăţit faţă de cer? Ce folos sa fii înconjurat de prieteni, dacă Hristos - Păstorul cel Bun nu este cu tine când treci prin valea umbrei morţii?

Tu ce vei face, când mainile se vor desprinde…?

Cine este Mos Nicolae ?

A trait in secolul al IV- lea, si a fost cardinal de Myra, fiind cunoscut si recunoscut pentru faptele lui bune. El provenea dintr-o familie instarita, iar pentru ca era singurul copil din respectiva familie, si-a putut intrebuinta mostenirea in scopuri caritabile. Cea mai cunoscuta legenda, este cea legata de fetele unui nobil sarac, care nu se puteau marita,din cauza situatiei financiare precare.Se spune ca pe vremea maritisului primei dintre cele trei fete, Sfantul Nicolae a venit si a lasat un saculet de aur. Astfel ca, prima dintre ele s-a maritat. La fel se intampla si cu cea de a doua. Dar cand veni randul celei de a treia, Nicolae s-a urcat pe acoperis, iar prin horn a lasat saculetul, iar tatal fetelor, care dorea cu tot dinadinsul sa afle cine e faptasul, l-a surprins pe episcop, si chiar daca acesta l-a rugat sa nu spuna nimanui, parintele bucuros si recunoscator, a istorisit si altora despre ispravile acestuia.

Ce ne invata Mos Nicolae?

In primul rand, ca daca vrem sa fim bogati, trebuie sa daruim. Adevaratele bogatii, sunt cele daruite altora. Apoi, ne arata importanta familiei. A fost prima institutie creata de Dumnezeu. In aceasta vreme, cand insitutia familiei este tot mai atacata, cand multi vor sa redefineasca familia, in asa fel incat sa fie legalizate casatoriile intre homosexuali, sau, cand divorturile sunt ceva tot mai obisnuit, cand casatoriile de proba par tot mai la moda, Dumnezeu ne cheama sa intelegem familia din perspectiva Bibliei. Iar in al treilea rand, as vrea sa- ti spun tie, fie ca esti fata, sau baiat, nu amana casatoria din pricina banilor. Poate niciodata nu vei avea bani suficienti sa te casatoresti. Sau poate va trebui sa sacrifici altceva, mult mai important, pentru a castiga bani. Dumnezeu iti va purta de grija!

Afla mai multe:

http://psalming.blogspot.com/2006/12/legenda-lui-mos-nicolae.html

http:///www.parinti.com/modules.php?name=News&file=article&sid=258

Lumea de dincolo ne-a mai vorbit odată (partea a doua)

Ziua când pământul nu mai contează

În faţa acestei Realităţi Ultime, rolurile se schimbă. Aici bogatul care vrea să-şi veselească sufletul cu mâncare, confort, petreceri, şi vin află adevărul gol goluţ.( Luca 12: 16-21) Află că sufletul nu poate fi hrănit cu materie, sau cu nimic altceva de pe pământ: ,, Carnea se hraneste cu mancare, dar sufletul se hraneste cu dreptate, iubire si un cuget curat. Sufletul se hraneste cu o consiita spalata in sangele Domnului Iisus Hristos de orice vina si pacat. Atunci cineva se imbogateste fata de Dumnezeu.”( romoflorin.wordpress.com)
Un alt om bogat, află şi el, dar prea târziu că privirea trebuie să fie indreptată în sus, şi nu spre pământ:,, Pe când era el în locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus...” Află că oamenii care nu contau, sunt de fapt importanţi:,, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui, şi a strigat: “Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimite pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sînt chinuit în văpaia aceasta”. Află că averi, ranguri, onoruri, haine şi frumuseţe, nu mai contează în faţa Veşniciei. În Raiul lui Dumnezeu vor intra oamenii care au crezut Legea şi prorocii- mai pe înţeles, oamenii care au acceptat Biblia ca pe Autoritatea Supremă a vieţii lor, şi care s-au pocăit de păcatele lor.
Ce bine ar fi dacă am înţelege cu toţi, ca suntem fiinţe spirituale, şi că tot ce facem aici va conta în veşnicie: „Daca cineva vrea sa Ma urmeze, sa se lepede de sine insusi si sa-si ia crucea si sa vina
dupa Mine. Caci oricine vrea sa-si salveze sufetul si-l va pierde; dar oricine
isi va pierde viata din pricina Mea si din pricina Evangheliei, o va mantui.
Caci ce folos are un om daca castiga intrega lume si isi pierde sufletul?
Caci ce va da un om in schimb pentru sufletul sau?”
Philip Yancey,cunoscutul scriitor creştin, îsi ancoreaza la rândul său, viaţa şi mesajul, în Scriptură, si de ce nu, în acea Realitate Ultimă:
,, Aruncându-mi privirea peste revistele cu pricina, constat că toate valorile pe care le promovează au o trăsătură comună. Capitalul financiar, silueta, tonusul muscular, secretele frumuseţii, posesiunile de orice fel: sunt trecătoare. Am luat parte şi eu la câteva înmormântări şi niciodată nu s-a întâmplat ca rudele sau prietenii celui săvârşit din viaţă să facă panegiricul contului bancar, al formei fizice, ori al ultimului său sistem dolby. Dimpotrivă au vorbit despre bunătatea,dragostea, de care dăduse dovadă- fie exagerând, uneori-parcă admiţând că, în cele din urmă, acestea sunt calităţile cu adevărat durabile ale unui om.

Liliana a înţeles

Pe hi5 -ul ei apar aceste gânduri, care fac ca durerea sa fie puţin mai uşoară, iar despărţirea să fie însoţită de speranţa revederii:

,,Timpul trece foarte repede, acum se intampla ceva frumos, in cateva clipe uiti! Este ceva ce iti doresti de mult timp, te gandesti des la aceasta dorinta, iar tu grabesti lucrurile si cand ti'e indeplinita dorinta parca nu te mai bucuri asa mult de implinirea ei! oamenii cauta sa le fie tot mai bine pe viitor, sa ofere multa iubire celui care ii va fi randuit pentru restul vietii, sa nu duca lipsa de nimic, sa fie frumos, sa aiba haine noi din sezon in sezon, sa ajunga cineva, sa'l placa toti si sa fie in centrul atentiei...
e o greseala enorma! nu faptul ca ai vise..ci faptul ca iti faci planuri pentru ele pe un timp indelungat, de ce nu incerci sa te simti bine acuma, sa te faci inplinit si sa fii fericit...de ce nu oferi iubire acuma celor din casa ta si din viata ta... multumeste lui Dumnezeu acum ca nu duci lipsa de nimic....uita'te in dulapul tau!..asa'i ca ai atatea haine? ...suna acuma pe prietenii tai, invita'i la un ceai, arata'le ca tie iti pasa de ei, si chiar vei fi apreciat si tu si vei fi azi in centrul atentiei lor...pentru exemplul tau pozitiv...!
Te uiti in oglinda...esti chiar frumos...tanar...crezi ca ai toata viata inainte...insa atuncea nu'ti trece prin cap, tineretea cu frumustea ei trece asa repede...am sa ma trezesc ca sunt batran, si gandidu'ma la ce frumoasa a fost clipa tineretii...sau poate nu mai ajungi batran. Maine nu e ziua ta si nici chiar amea...de ce sa nu profiti de clipa aceasta?? sa te caiesti mai mult ca ieri ai trait degeaba...si sa te rogi ca Domnul sa te ierte, si sa'ti dea sansa sa demonstrezi ca ziua de AZI conteaza, si sa iei atitudinea: NU E DE AJUNS! DOMNUL CERE TOT DE LA MINE!
"Fugi de poftele tineretii, si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr'o nima curata." 2 Timotei 2:22” ( Gândurile ei au fost scrise pe 21 noiembrie 2008)

Lumea de dincolo ne-a mai vorbit odată

Alexandra Zaharia şi Liliana Tohatan au plecat dintre noi, deşi tuturor ni se pare prea devreme. Mulţi tineri care le-au cunoscut, sau care au auzit de drama morţii lor, sunt şocaţi. Dar nu numai ei. Una din greşelile pe care le-am putea face, este să ridicăm privirea, să încleştăm pumnii, şi să scrâşnim printre dinţi: ,, De ce Doamne, de ce ele? Erau la începutul vieţii...” Răspunsul exact poate veni doar din cer, şi va veni în clipa când vom înceta să mai cunoaştem în parte, dar probabil că atunci nu va mai conta aşa mult.
Am simţit durerea pierderii - atunci când acea Persoană minunată, care m-a purtat în pântece, iar apoi şi-a întins braţele-i calde să mă primească într-o lume atât de străină pentru mine, a fost chemată de Domnul în Patria Cerească- şi de atunci mi-am pus multe întrebări de-a lungul timpului. Am fost zguduit de morţi neaşteptate, mai ales din rândul rudeniilor de gradul întâi, dar şi când un prieten bun, mai mare cu câţiva ani decât mine,a murit într-un accident de maşină, lăsând zrobire şi lacrimi în urmă-i. Ţin minte că m-am întrebat şi acum doi ani când a murit o vecină credincioasă- mai era doar o lună pâna la nunta fiului ei, ce rost mai are viaţa?

Însă de-a lungul anilor, am invăţat că trebuie să-mi înlocuiesc ,,de ce-ul” cu un alt soi de întrebare. ,,De ce-ul” este arogant, şi este un fel de-a-l lua pe Dumnezeu la întrebări, negându-i astfel, în disperarea şi groaza mea, Iubirea lui desăvârşită, Suveranitatea, şi Înţelepciunea lui infinită. Această nouă întrebare, se vrea ca o prelungire a atidudinii unui Iov, care trebuie să recunoască: ,, Am vorbit despre lucruri pe care nu le-nţeleg... mă pocăiesc în sac şi cenuşă.” Iar atunci când i te închini lui Dumnezeu cu- adevărat, va izbucni din inima ta, asemeni unei ape limpezi ieşită din Stâncă: ,, Ce vrei să mă înveţi Doamne? Ce mesaj îmi transmiţi de-acolo din Lumea ta?”

De ce nu suportăm Moartea

Iar Lumea de dincolo devine dintr-o dată, atât de vie, glasul ei nu mai sună înfundat, iar Realitatea Ultimă de care fugim cei mai mulţi dintre noi se apropie la un lat de mână.
Într-o lume în care suntem obişnuiţi să deţinem controlul, moartea este verişorul tuturor, dar ei nu-i pregăteşte nimeni camera înainte de a veni în vizită. Independenţa este unul din Zeii mult adulaţi ai zilelor noastre. Conducem maşini tot mai tehnologizate, care ne dau impresia că putem comprima distanţele, şi că putem ajunge oricând la destinaţie, de parcă viaţa ar fi în propriile noastre mâini. Magazinele ne oferă toată gama de mărfuri, dându-ne senzaţia că putem consuma tot ce dorim noi, şi că nu e nici o problemă dacă te îmbraci cum îţi taie capul.
Telecomanda şi internetul ne fac să credem că putem vedea orice, şi că putem să avem de-a face doar cu cine ne place. Iar lumea postmodernă în care trăim noi ne ajută să dispreţuim orice tip de autoritate.
Pastorul Ray Stedman, citat de David Jeremiah, ne explica atât de clar de ce majoritatea dintre noi nu suportă tot ceea ce ţine de moarte:
,, Am observat că unii oameni... nu se simt deloc bine la înmormântări. Sunt agitaţi şi iritaţi; vor ca totul să se încheie cât mai repede ca să se întoarcă în barul din apropiere, în sufrageriile lor comode sau în oricare alt loc. Observând acest fenomen, m-am întrebat ce anume îi face pe oameni agitaţi când vine vorba de înmormântări. Concluzia la care am ajuns e că înmormântarea e un eveniment în care realitatea ultimă nu mai poate fi amânată. O înmormântare e dovada faptului că nu deţinem controlul asupra propriilor noastre vieti. Acest fapt îi face pe oameni să se simtă neliniştiţi şi nerăbdători să se întoarcă la iluziile confortabile ale vieţii.” Iar comediantul Redd Foxx pune şi el degetul pe rană: ,, Obsedaţii de sănătate au să se simtă într-o bună zi atât de stupid stând într-un spital şi murind din nimic.” (continuare...)

Ce nu au realizat diplomaţii, au făcut rugăciunile unui bărbat credincios

Trăim într-o lume când credinţa în intervenţia Divină pare tot mai zdruncinată, iar oamenirea se dă de ceasul morţii în a-şi rezolva problemele de una singură. Pentru mulţi creştini rugăciunea reprezintă doar un ritual, iar alţii se roagă doar la Biserică, să nu mai vorbim de faptul că în viaţa multora dintre noi descurajarea roade ca un vierme slujirea noastră prin rugăciune. Şi totuşi... minunile există, şi cred că ar trebui să ne amintim în vremuri ca şi acestea, atâtea răspunsuri date de Dumnezeu rugăciunilor noastre.
O astfel de mărturie este prezentată de John Ortberg într-una din cărţile sale. Aici ni se poveşteşte cum un pastor din Washington, pe nume Doug, i-a explicat unui ucenic de-al său -un agent de asigurări, faptul că versetul : ,, Orice veţi cere în Numele meu, veţi primi” este adevărat. Şi i-a explicat că acest verset trebuie înţeles în contextul biblic despre rugăciune.
- Grozav! Trebuie să încep să mă rog pentru ceva, spuse Doug. Cred că mă voi ruga pentru Africa!
- E o ţintă prea generală, veni răspunsul pastorului. De ce nu restrângi ţinta la o singură ţară?
- În regulă, mă voi ruga pentru Kenia.

Dacă timp de şase luni nu se întâmpla nimic în urma rugăciunii zilnice, pastorul îi va da 500$, iar dacă se va întâmpla, Doug va trebui să scoată din buzunar 500$.

Multă vreme nu s-a întâmplat nimic, Doug nici nu cunoştea pe nimeni din Kenia, nici nu fusese nicodată acolo. La un moment dat a fost invitat la o petrecere în Washington. Seara plictisitoare a fost salvată de faptul că a cunoscut o doamnă din Kenia. A invadat-a cu întrebări. Pâna la urmă- doamna care era şi directoarea unui orfelinat din Kenia, l-a invitat în ţara pentru care el se ruga.

După ce s-a întors, a scris mai multor firme de medicamente din ţară, despre faptul că în fiecare an aruncau cantităţi immense de materiale şi medicamente care nu se vindeau, invitându-le să le trimită orfelinatului din Kenia. Orfelinatul a primit materiale medicale şi medicamente în valoare de peste un milion de dolari.

Uimită şi recunoscătoare, doamna l-a invitat pe Doug la o petrecere pe care conducerea orfelinatului vroia să o dea în cinstea lui. Fiind cel mai mare orfelinat din ţară a venit şi preşedintele Keniei. Acesta l-a invitat la o plimbare cu maşina. În timp ce treceau Bob a întrebat despre deţinuţii aflaţi acolo. Preşedintele i-a răspuns că în acea închisoare se află deţinuţi politici. Replica lui Bob pe cât de simplă, pe-atât de tranşantă: ,, Asta nu e o idée prea bună. Ar trebui să-I eliberaţi.”
Bob a plecat spre casă, iar după un timp primeşte un telefon de la Departamentul de Stat al Statelor Unite. Este întrebat dacă a fost în Kenia, şi răspunde afirmativ, i se cere să-I spună ce îi spusese preşedintelui despre deţinuţii respectivi, iar la urmă lămuririle i-au venit uluitor. Comunitatea internaţională încerca de mulţi ani pe diverse canale diplomatice să îi elibereze pe aceşti deţinuţi, iar la simpla remarcă a lui Doug, deţinuţii din Kenia fuseseră eliberaţi.
După câteva luni Preşedintele Keniei l-a chemat înapoi în Kenia, deoarece trebuia sa facă nişte remanieri în guvern, iar Doug era rugat să-l susţină in rugăciune, pentruca alegerile pe care le va face să fie înţelepte.
Iată puterea rugăciunii. O rugăciune a unei inimi sincere în faţa unui Dumnezeu Suveran, şi Credincios fiecărei promisiuni declarate în Cuvântul Său.
Apropo, sunt convins că nici Doug nu s-a supărat pentru cei cinci sute de verzişori, care au zburat în buzunarul pastorului…

Marturii ale primilor crestini cu privire la moartea Lui Iisus

Ignatiu Teoforul(aprox.50-115d.Hr.), episcopul Antiohiei- care a fost martirizat pentru credinta sa in Hristos, se confrunta si el in calitate de slujitor al Bisericii cu aceste acuze, cum ca Hristos ar fi murit doar in aparenta, iar in epistola sa catre credinciosii din Smirna, afirma urmatoarele: ,, Pe timpul lui Irod si a lui Pilat din Pont a fost pironit cu adevarat pentru noi cu trupul, din al carui fruct suntem noi din patima Lui cea de Dumnezeu fericita… El a patimit toate acestea ca sa ne mantuim. A patimit cu adevarat, si a inviat cu adevarat, nu cum spun unii credinciosi ca a patimit in aparenta, ei existand in aparenta, si precum si gandesc, asa li se va intampla, pentru ca sunt fantome si draci.” Iata ce inversunat si ce inflexibil este episcopul cu privire la faptul ca moartea lui Hristos a fost una reala din punct de vedere istoric.

Policarp-Episcopul Smirnei lauda credinta filipenilor, in ,,Hristos care a suferit pentru pacatele noastre, mergand pana la moarte…” Acest Parinte Apostolic nu concepea nici el, credinta adevarata, fara a crede in relatarile apostolilor, si in marturisirea lor.

Tertulian(cca.160-220) din cartagina, nordul Africii spune:,, Dar evreii erau atat de exasperati de invatatura Lui… incat pana la urma L-au adus inaintea lui Pilat din Pont, in acelasi timp guvernator roman al Siriei, si prin violenta strigatelor lor impotriva lui, I-a intors acestuia o sentinta dandu-L in mainile lor sa fie rastignit”.

Fiecare crede ce vrea, asa ne-a creat Dumnezeu cu posibilitatea de-a alege, insa Adevarul lui Dumnezeu ramane Adevar, iar pentru acest adevar, milioane de crestini si-au dat viata de-a lungul secolelor.

(Marurii care cer un verdict- Josh Mc Dowell; Iisus din Nazaret-Jacques Schlosser; Pledoarie
pentru Cristos-Lee Strobell; Relatie prin Cuvant-Josh McDowell&Thomas William; Scrierile Parintilor Apostolici-Traducere Pr. D. Fecioru)

Marturii ale istoriei antice cu privire la moartea lui Hristos

Tacitus, un istoric roman din primul secol vorbeste in Anale 15:44 despre rastignirea lui Hristos,
explicand ce s-a intamplat in marele incendiu al Romei:,, Asadar, pentru a curma zvonurile, Nero i-a invinuit pe nedrept si i-a supus la cele mai cumplite torturi pe cei numiti crestini de populatie, oameni care erau intampinati cu ura pentru grozaviile lor. Cristus, de unde li se trage si numele, a suferit pedeapsa suprema in timpul domniei lui Tiberiu din porunca unuia dintre proocuratorii nostril, Pilat din Pont…” http://en.wikipedia.org/wiki/Tacitus_on_Jesus

In anul 1961, doi arheologi italieni au scos la suprafata o inscriptie Latina care facea referire la guvernatorul roman.

Iosefus Flavius atesta si el moartea lui Iisus, in Antichitati 18.3.3: ,,Cam in timpul acela, Iisus, un om intelept, daca il putem numi o; pentru ca El era un facator de lucruri minunate, un astfel de invatator, incat oamenii primeau adevarul cu placere; a atras la El multi evrei cat si multi dintre greci. Acest om era Hristosul. Si atunci cand Pilat, pe baza acuzatiilor conducatorilor nostrii, l au condamnat la cruce, cei care L-au iubit nu L-au parasit, deoarece El le-a aparut viu a treia zi; profetii divini vorbisera despre aceste lucruri, si despre mii de alte lucruri minunate cu privire la El…” Acest text se afla redat atat in editia Loeb a lucrarilor lui, cat si intr-un text citat de Eusebiu in al patrulea secol. Trebuie spus ca Iosefus nu simpatiza cu crestinii, si ca acest evreu scria in asa fel incat sa placa romanilor, ceea ce ne da dreptul sa credem –ca nu ar fi inclus aceasta relatare daca nu era adevarata.

Thallus (a scris in jurul anului 52 d. Hr.) este citat de Iulius Africanul in descrierea cutremurului care a urmat rastignirii lui Hristos: ,, Un intuneric cu totul infricosator s-a lasat peste intreaga lume, un cutremur a despicat pietrele si multe alte locuri din Iudea si din alte parti au fost devastate.” http://www.christian-thinktank.com/jrthal.html

Lucian din Samosata a fost un scritor grec din secolul al doilea, care nu i-a simpatizat nici el pe crestini. El spune: ,, intemeitorul Legii lor i-a facut pe toti sa creada ca sunt frati din clipa convertirii lor, sa nege zeii Greciei si sa-l venereze pe inteleptul cel rastignit, si sa traiasca dupa legile lui.”

In istorie nu este important daca evenimentul despre care studiez, il consider sau nu valid, imi confirma sau nu prejudecatile, sau informatiile mele, imi convine sau nu imi convine, il consider posibil sau imposibil. Istoricii spun ca trebuie sa ai o singura intrebare in minte: s-a intamplat, sau nu s-a imtamplat?

(Marurii care cer un verdict- Josh Mc Dowell; Iisus din Nazaret-Jacques Schlosser; Pledoarie pentru Cristos-Lee Strobell; Relatie prin Cuvant-Josh McDowell&Thomas William)

Dialog cu M.B.

Micheline Bealieu:
vreti sa va spun ce ma tine pe mine?

in momentul cind,chiar daca am uitat ca Iisus m-a vindecat si eu am uitat sa multumesc,si,sa zicem ca ar veni vremea dulcica din Biblie(care va place foarte mult)-vremea judecatii lui Iisus,eu prefer sa fie rastignit baraba,PENTRU CA E HOT.

Deci,Iisus RAMINE VIU,si eu pot sa-L vad mereu si sa-l ascult mereu,fara sa am in fiinta mea pata uciderii.
Nu aveti nimic impotriva,nici nu puteti avea,e mintea mea si hotarasc ce poftesc cu ea.Daca eu hotarasc asta,nu se supara Dumnezeu.E ok atunci.
Are destula putere ca sa nu fie “necesara” uciderea Lui;se si stie ca spiritul domina materia,deci,din educatie,se pot regla conturile cu satana,fara sa fie nevoie de moarte.

De altfel,mie,nestiutoarea,mi-a dat Dumnezeu un singur talant pe lume-pe Iisus.Nu vreau sa-l ingrop in pamint.

PS
In acest teritoriu nu se poate intra decit acceptind varianta aceasta nebuneasca,sa te impotrivesti mortii lui Dumnezeu.Poti sa vezi,sa auzi,dar nu poti intra.Adica nu poti simti.

Sorin:
Tu poti sa gandesti ce vrei cu mintea ta, insa atunci il ignori pe Dumnezeu, care vrea ca mintea noastra sa acepte invataturile lui, si sa fie curatita, si indrumata de aceste invataturi. Iata ce spune Dumnezeu despre mintea omului care nu s a intors la Hristos, pentru a primi nasterea din nou-care aduce o innoire divina a mintii si a inimii: ,,având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor.” (Efeseni 4:18)“Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate.”(Tit 1:15)Dumnezeu judeca nascocirile desarte ale mintii care nu primeste revelatia data de El: ,,fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.22 S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit;23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.”Solutia draga Micheline este sa faci ce a facut Nebucadnetar:,,După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.” Domnul sa te ajute!

M.B.
Sorin de ce zici tu ca am lipsuri in a gasi solutii?-pentru ca asa ma vezi tu???-spune-mi,mai bine,cu ce nu esti tu de acord-spune-mi,tu,logic,unde i-am gresit lui Dumnezeu?Ca nu vreau sa-i ucid fiul si ca-L las pe El sa reconsidere situatia?Unde?Spune,altfel “portretul” pe care mi l-ai facut ti se trece in cont.-toata biblia vorbeste despre o perioada in care satana se dadea sef-perioada in care noi trebuia sa facem slalom printre adevar si minciuna.Un fel de care pe care.Si daca sinteti convinsi de o minciunica,ce-ati face?

S. Micheline, eu ti am raspuns doar la o afirmatie: ,Nu aveti nimic impotriva,nici nu puteti avea,e mintea mea si hotarasc ce poftesc cu ea.Daca eu hotarasc asta,nu se supara Dumnezeu.E ok atunci.” Si ideea mea era ca daca tot gandesti, ar fi bine sa gandesti ceea ce gandeste si Cuvantul lui Dumnezeu. Pana la ati raspunde la alte intrebari, as vrea sa stiu daca tu crezi ca Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu, prin care El ni se reveleaza in mod special, aratandu ne modul in care putem fi intr o relatie mantuitoare cu El?

Acest dialog s-a petrecut pe http://www.pasi.ro/. Intr-adevar este greu sa vorbesti cu cei ce nu cred Biblia, deoarece fara a-i jigni, dar la foc automat scot greseli dupa greseli. Asa ca raman o serie de afirmatii neexplicate. Nu stiu sinceritatea celor care intra in dialoguri pe site uri, si nici scopurile lor. Nu stiu nici despre M.B cat este de sincera in cautarea adevarului, dar m-am hotarat sa ii dedic cateva articole cu privire la realitatea Crucii, atat din punct de vedere istoric, cat si biblic.
O sa inchei aceasta postare printr-un exemplu graitor din Esentialul crestinismului:Un tanar care incepuse sa lucreze in capitala, a venit la John Stott si i-a spus ca nu se mai ducea la Biserica, nu mai rostea Crezul fara sa aiva sentimentul ca este ipocrit, deoarece nu il mai credea. La urma il intreaba: ,, Daca as putea sa ti dau raspuns la toate problemele tale, dandu-ti deplina satisfactie intelectuala, ti-ai schimba felul de viata? A zambit si a rosit: adevarata lui problema era morala nu intelectuala.

MAI BATE AZI UN CUI LA CORABIE...

Picaturi mari de sudoare, se prelingeau usor pe fata lui. Era o zi torida. Imbracat in haine de lucru, cu schita in mana, parea ca, nimic din ce se petrece in jurul lui nu poate sa-l abata de la telul sau. Avea un proiect important de realizat. Nu-i mai auzea nici macar pe vecini, carea zi de zi se mirau si se intrebau, ce-i veni!?!Oameni din departari au venit sa vada "minunea". Soapte, voci intreabatoare, rasete pline de batjocura, glasuri descurajatoare, nu puteau sa-l opreasca din lucrul lui. Dumnezeu, i-a incredintat o misiune. I-a cerut sa pregateasca o corabie imensa, si asta era tot ce conta pentru el. Nu ploase niciodata pana atunci. Insa, nu-si punea nici macar o clipa problema, cum, unde, o va folosi. Totusi, el, zi de zi mai batea un cui, si mai adauga o scandura la corabie. Chemarea pe care Dumnezeu i-o facuse, de a fi unealta prin care sa fie salvata omenirea, era cel mai important lucru pentru el, si nimic si nimeni nu putea sa-i distraga atentia de la pregatirea ce o avea de facut. Era greu pentru cei din jur sa inteleaga cum timp de 120 de ani, el zi de zi parca tot mai neobosit, continua sa creada in ceea ce Dumnezeu i-a spus; corabia il va salva pe el si familia lui, dar si pe animalele ce vor intra in ea, de potopul ce urma sa vina. Un mesaj de la Dumnezeu atat de clar, de direct, si totusi pentru cei din jur imposibil de crezut.

Poate si tu esti uneori in "pielea" lui Noe. Dumnezeu ti-a facut o chemare speciala. Ti-a vorbit atat de clar despre ea. Ti-a dat abilitatile necesare pentru ea, si, totusi..., portile nu s-au deschis inca pentru tine. Parca sunt mai ferecate ca oricand. Dumnezeu ti-a facut o promisiune, si parca, in loc sa te apropii de implinire, inaintezi mai mult in pustiu. Astepti ca Dumnezeu sa se implice si sa deschida drumul, iar asteptarea ta, ii nedumereste pe cei din jur. Se intreaba de ce nu faci tu ceva, sa te ajuti singur, cumva..., sa accepti usa care se deschide, chiar daca nu e decat o momeala in a-ti tulbura asteptarea.Soapte in jur descurajatoare, glasuri intrebatoare,...Noe, ce faci? Ce astepti ? Cum poti sa crezi? Si totusi mesajul a fost atat de direct, atat de clar..., doar intre tine, si Creator.

Nu e usor sa ramai ferm pe pozitie, cand toate par sa lucreze impotriva ta. Nu e usor sa continui sa crezi, cand parca "soarele" incearca sa usuce stropul de credinta ce-l mai ai. E greu sa pasesti pe valuri, ca Petru, dar el a fost ales ca piatra de temelie. Si chiar si atunci cand a inceput usor sa se scufunde, Isus l-a luat de mana, l-a ridicat. E greu sa ramai surd la dezaprobari, la vorbe rautacioase.Domnul te-a ales pentru ceva special. Vrea sa se foloseasca de tine. De aceea pustiul din viata ta, nu e decat o perioada de pregatire. Nu esti parasit. Nu te-a lasat singur in pustiu. Iti va trimite corbi , ca lui Ilie ca sa te hraneasca, sa ai resurse sa mergi mai departe. A ales singuratatea sa te caleasca, sa te invete sa pasesti prin credinta. Si pas cu pas, uneori mai inceti, mai nesiguri, alteori mai plini de elan, te va conduce, iti va deschide portile si vei intra in promisiunile Lui.

Mai bate azi un cui la corabie, fii neobosit pentru El. Crede. El are timpul Lui, dar cu siguranta ca va duce la indeplinire tot ce ti-a promis, si va fi ferice de tine. ,,Asteptarea celor neprihaniti nu e decat bucurie..."(Proverbe 10:28)

SIMONA GIURGIU

Când eşti ispitit să te retragi în confortul pe care ţi-l aduce obişnuinţa

Obişnuinţa înseamnă a face un lucru fără să-l mai gândeşti. Putem observa peste tot, cum puterea obişnuiţei se răsfrânge în vieţile noastre.
Un frate îi citea surorii sale din clasa I subtitrarea filmului, însă la un momentdat ea a părăsit încăperea, iar el a continuat 10-15 minute să citească cu voce tare. La conferinţe cu slujitorii din conducerea bisericilor, se ridică tot mereu câte unul care spune: dragi fraţi si surori! Dar acolo nici ţipenie de femeie. Şi eu cad deseori în capcanele obişnuinţei. La două săptămâni după căsătorie, am mers în Baia Mare cu un prieten, pentru a-mi cumpăra calculator. Când Nelu mă întreba ceva, răspunsul meu era:,, da dragă.” Când îi explicam ceva, la urmă îl întrebam: ,, înţelegi dragă?” Mi-am cerut scuze în cele din urmă, deoarece reflexul îmi juca feste.Aceasta este putera obişnuinţei.
Când intri în casă, primul lucru pe care-l faci, deschizi calculatorul. În loc să mănânci la masă, îţi duci mâncarea la calculator. Când eşti singur şi trist, din nou calculatorul. Când eşti atacat, fie te retragi în carapacea ta, fie te răzbuni. Când ai pierdut controlul, sticla cu alcool, mancarea, pornografia, violenţa, pot fi volanul cu care virezi pe drumul spre dezastru-un drum departe de cel pe care Dumnezeu îl are pentru tine.
De ce alegem aşa de uşor drumul obişnuinţei? Pentru că firea pământească controlata de Satan, ne dau impresia că suntem în control, iar întronarea propriului eu ne face să urâm să predam acest control lui Dumnezeu. Astfel că pe oamenii din jurul nostru nu-i putem controla, asemenea unor iepuri sălbatici, direcţiile lor sunt aiuritoare lăsându-ne cu sufletul scos. Marea înfuriată a vieţii cu tragediile ei, se revarsă peste ţărmul lumii noastre, iar pierderile din viaţă ne fac să plutim ca o corabie aflată în derivă,şi când viitorul pare sumbru, apelăm la soluţiile omeneşti. Iată ca tastatura o controlăm. Mâncarea, alcoolul, telecomanda, internetul ne dau acea minunată şi iluzorie senzaţie de control.
Nu te retrage în confortul obişnuinţei tale, ci Accepta calea mai grea. Roagă-l pe Iisus sa te duca pe Calea veşniciei.

“M-am hotărât să-l urmez pe Iisus”- a fost scris cu sânge

Unii dintre noi au fost convertiţi în timpul intonarii acestei cântări, alţii au cântat-o atunci când au încheiat Legământ în apa botezului, şi cred ca mulţi o cântăm în momente de cumpănă, înnoindu-ne astfel o hotărâre glorioasă:

/:M-am hotărât să-L urmez pe Iisus:/
M-am hotărât să-L urmez pe Iisus
Şi înapoi, eu nu voi da.


/:Nimic nu mă va clinti pe cale:/
Nimic nu ma va clinti pe cale
Şi înapoi, eu nu voi da.

/:În urmă-i lumea nainte-i Iisus:/
În urmă-i lumea nainte-i Iisus
Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi.

/:Renunţ la lume, dar nu la Iisus:/
Renunţ la lume, dar nu la Iisus
Căci nu voiesc sa merg-napoi.

Am aflat sursa puterii acestei cântări, şi împrejurările în care a fost compusă. Un misionar indian a redat istoria înălţătoare a acestei cântări, mergând cu 150 de ani în urmă. Atunci în Ţara Galilor era o trezire spirituală puternică, iar galezii veneau ca misionari în India. Erau omorâţi pe capete din cauza unei legi din nord-estul Indiei, deoarece atunci când un tânăr venea să-i ceară mâna fetei de la tatăl acesteia, bărbatul îl întreba cu privire la numărul craniilor pe care le deţine acasă. Astfel că tinerii care doreau să se căsătorească începeau „sportul” uciderii, iar cea mai bună ţintă erau misionarii, deoarece nu trebuiau să suporte nici o consecinţă. Însă un misionar presbiterian a convertit o familie de băştinaşi, alcătuită din soţ, soţie, şi doi copii. Nesuportând să vadă cum nişte consăteni de-ai lor se convertesc, i-au chemat la judecată în faţa satului. Pe acel stadion, completul de judecată a hotarât să le mai acorde o şansă:

„ M-am hotărât să-l urmez pe Iisus”, răspunde ferm indianul, în faţa provocării.
Miza se măreşte:

-,, Dacă nu renunţi Hristos îţi omorâm copiii.”
-„ M-am hotarat să-L urmez pe Isus/Şi inapoi, eu nu voi da”, vine răspunsul celui care a găsit în Hristos cea mai mare comoară a vieţii lui.
- „ Dacă nu renunţi la credinţa ta în Hristos, îti omorâm şi soţia.”
-„ Şi dacă nimeni nu ar rămâne cu mine, eu înapoi nu voi da.”

Mai avea doar un lucru de pierdut,însă avea să câştige ceea ce nu putea fi comparat cu nimeni, şi cu nimic din lumea aceasta. Când i-au cerut să renunţe la Hristos pentru a-şi câştiga propria viaţă, a răspuns: „În urmă-i lumea nainte-i Iisus/Nu-i drum-napoi, nu-i drum-napoi. /Renunţ la lume, dar nu la Iisus/Căci nu voiesc să merg-napoi.”
Preşedintele acelui sat a pus întrebarea: „de ce acest om a murit pentru cineva care a trăit pe alt continent, şi cu mult timp în urmă?... Trebuie să fie o putere aici! Dacă eşti viu Iisuse Hristoase, intră în inima mea.” Apoi, inima i-a fost copleşită de Hristos, şi a strigat:,, Şi eu cunosc puterea lui Hristos”.
Toţi şi-au ridicat mâinile şi au spus: „ Şi noi aparţinem lui Hristos.” 98% din locuitorii acelei regiuni din nord-estul Indiei sunt creştini presbiterieni.

Sincer să fiu, nu sunt în stare să fac o încheiere la acest articol. Cuvintele îmi sunt prea sărace. Fă-o tu, la fel ca mine, în inimă şi-n minte...

Cele mai mari tragedii... Cele mai mari promisiuni...

Unul din cele mai mari pericole ale zilelor noastre este desensiblizarea. Nicicând oamenii nu au fost bombardaţi cu o aşa rapiditate, şi cu un asemenea aflux de ştiri, care mai de care mai proaste şi mai triste. Moartea, dezastrul, şi păcatul apar în fiecare zi în casele noastre, fie prin ziare, internet, sau televizor, deşi ne-ar fi şi prea de ajuns cu cât cunoaştem din realitatea imediat înconjurătoare. Deaceea, de multe ori ni se pare obositor să mai strecurăm ştirile din perspectiva divină, şi să-l întrebăm pe Dumnezeu cu privire la ce vrea să ne-nveţe.
Zilele acestea mi-au atras atenţia trei ştiri. Prima este legată de moartea marelui actor Ştefan Iordache, răpus de o boală necruţătoare. Oare câţi vor rămâne cu gândul lui Dorel Vişan? El spunea că moartea te scapă de toţi duşmanii de pe pământ, dar rămâi cu cel mai puternic: faptele tale. Ca adoua să se refere la cutremurul economic, care a afectat primele cinci companii americane din domeniul financiar, şi implicit lumea întreagă. Au fost afectate bursele, preţul barilului de petrol,etc. Şi totuşi nu finanţele conduc lumea... Iar a treia ştire care mi-a dat de gândit, a fost faptul că fotomodelul britanic Jenny Grant, s-a spânzurat la doar 19 ani. Era cunoscută şi apreciată, era studentă la facultate, avea totul, după cum ar zice mulţi. Şi totuşi nu avea...
M-am oprit doar la aceste evenimente, şi îl intreb pe Domnul,asemenea oamenilor din textul de mai jos: Doamne ce vrei să ne înveţi?



,,Iar În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor Galileeni, al căror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor.
2 "Credeţi voi", le-a răspuns Isus, "că aceşti Galileeni au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi Galileeni, pentru că au păţit astfel?
3 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.
4 Sau acei optsprezece inşi, peste care a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni, care locuiau în Ierusalim?
5 Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel." Luca 13

Oamenii aceştia erau impresionaţi de tragediile vremii lor. Galileenii erau proverbiali pentru lipsa lor de interes în ce priveşte trăirea spirituală. Şi probabil că oamenii aceştia se gândeau că acest eveniment are de-a face cu judecata divină. Iisus nu neagă aceasta. Însă mută accentul din lumea materială în cea spirituală. ,,O, cât de impresioaţi sunteţi de tragediile fizice, şi cât de reci sunteţi în faţa tragediilor spirituale.” Dacă ne arde casa, sau dacă sunt inundaţii folosim numărul de urgenţă, şi pompierii se alarmează, puntru a ne salva. S-au înfiinţat unitaţi de pompieri, se cheltuiesc bani pentru salvarea de necazurile lumii materiale. Dacă avem un accident, sunt alarmate poliţia, salvarea, sau Smurd ul(cei cu descarcerarea). Sirenele strapung agitaţia zilei, semnalele luminoase străbat prin noapte, pentru a evita atâta cât se poate, tragediile lumii fizice. Însă mai presus de toate acestea, există o tragedie a unei lumi spirituale,acea lume care nu-i permite lui Dumnezeu să troneze. O, dacă fiecare ar fi preocupat de lumea lui spirituală. Dacă fiecare am vedea, că viaţa fără pocăinţă nu-i altceva decât moarte, atunci am trăi adevărata viaţă. Nu ne-am permite să trăim fără Hristos-Mântuirea noastră. Nu ne-am permite să trăim în păcat, in alcool, răzbunare, curvie, pornografie, lăcomie, etc.
Cele mai mari tragedii sunt cele ale lumii spirituale. Dar şi cele mai mari promisiuni vin tot dintr-o astfel de lume... lumea în care tronează Hristos.

Filosofia teroriştilor de la 11 septembrie

Am auzit acum câteva zile, despre mărturia instructorului de la care teroriştii au luat lecţii de zbor. Acesta poveşteşte cum aceştia s-au prezentat la el,pentru a-i învăţa tehnica zborului. Ceea ce era ciudat pentru instructor, era faptul că ei au solicitat să fie învăţaţi doar cum se decolează, şi cum se manevrează avionul în aer. Nu i-a interesat cum se aterizează.
Abia după atentat a înţeles totul. Pentru că ei erau dedicaţi cauzei lor, pentru ei nu mai era cale de întoarcere.
Astăzi vorbim tot mai mult despre creştini echilibraţi. Folosim adesea sloganul: trebuie să avem înţelepciune frate!
Dar oare, a fost Avraam echilibrat? Atunci când a părăsit confortul lumii sale, ce echilibrul a mai fost acela? Cum îl poţi numi pe Noe echilibrat, când el construia o arcă pentru nuştiu ce potop, deşi niciodată nu mai plouase până atunci? Dar Ilie? Vi se pare omul acesta, care se ridică împotriva tuturor, un creştin echilibrat? Dar Iisus? Oare ce ar spune creştinii din ziua de azi, dacă Iisus ar activa printre noi?
Dar despre acel bărbat, care a socotit toate lucrurile un gunoi, şi a colindat lumea cu mesajul Evangheliei, ce părere aveţi?
Suntem noi creştinii de astăzi dedicaţi lui Hristos? Ne-ar putea învăţa aceşti terorişti despre dedicare? Urmăm noi, exemplul marilor oameni ai credinţei? Ce părere avem atunci când întâlnim oameni dedicaţi?

Când Mâna lui Dumnezeu este nevăzută

Noi ştim acum , de ce a fost încercat. Luminile s-au stins. Cortina s-a tras, iar pe scena aceea unde s-au perindat dramele este doar tăcere... Însă ecourile istoriei reverberează până la noi.
Ea ne vorbeşte despre un om care avea totul: copii, averi cum nu avea nimeni pe atunci, un nume bun, un comportament moral, dar mai presus de toate omul acela, era slujitorul lui Dumnezeu. ,,Era în ţara Uţ un om care se numea Iov. Şi omul acesta era fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dumnezeu, şi se abătea de la rău.”
Dar într-o zi totul se schimbă în viaţa lui Iov. Nici o clipă nu s-a gandit Iov în dimineaţa aceea, la dezastrul care avea să se abată asupra lui, ca un taifun care spulberă totul din calea lui. Lui Iov nu i s-a stricat nici casetofonul, nu a primit nici vestea că de mâine poate să-şi caute servici, nu a avut mici accident de maşină, nu a primit nici vestea că cineva drag din familie ar fi murit, sau că i-a fost jefuită casa în timp ce era dus în concediu. Toate acestea par floare la ureche. Bilantul în urma taifunului a fost: şapte mii de oi arse,trei mii de cămile furate, împreuna cu cinci sute de perechi de boi jefuite, dar cel mai dureros, cu toţi cei zece copii morţi. Câte poate aduce o zi.
Însă nu se sfârşeşte totul aici. O bubă rea îi impânzeşte tot corpul, şi chiar nevasta lui îl îndeamnă să-l blesteme pe Dumnezeu, iar apoi tot coşmarul se va sfârşi prin moarte.
Ce a trăit Iov în toate acestea?
Nu înţelegea de ce toate astea. Iov 16:
,, 12 Eram liniştit, şi m-a scuturat, m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit, a tras asupra mea ca într-o ţintă.
13 Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile; îmi străpunge rărunchii fără milă, îmi varsă fierea pe pământ,
14 mă frânge bucăţi, bucăţi, se aruncă asupra mea ca un războinic.
15 Mi-am cusut un sac pe piele, şi mi-am prăvălit capul în ţărână.
16 Plânsul mi-a înroşit faţa; şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
17 Totuşi n-am făcut nici o nelegiuire, şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.”
Nu avea nici o vină. În toţi aceşti ani fusese apărătorul celor ce nu aveau pe nimeni, fusese mână celui ce nu avea mână, picior celui fără de picior, îl slujise pe Dumnezeu, iar acum este zdrobit ca un strugure în teasc, scuturat ca un cuib, vânat ca un animal fără scăpare, şi frânt ca un vreasc. Dureros era faptul că el, cel care îl slujise pe Domnul, era acum de batjocura prietenilor săi. Însă mai dureros decât toate acestea: Dumnezeu tace. Mâna lui este nevăzută.
,,21 Trage-Ţi mâna de pe mine, şi nu mă mai tulbura cu groaza Ta.
22 Apoi cheamă-mă şi-Ţi voi răspunde; sau lasă-mă să vorbesc eu, şi răspunde-mi Tu!
23 Câte fărădelegi şi păcate am făcut? Arată-mi călcările de lege şi păcatele mele.
24 Pentru ce Îţi ascunzi Faţa, şi mă iei drept vrăjmaş?
25 Vrei să loveşti o frunză suflată de vânt? Vrei să urmăreşti un pai uscat?” (cap. 13)
Doar două remarci. Iov spune: ,,Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă pe pământ.” Iov ştie... Ştie că nu are doar un Dumnezeu la timpul trecut, sau doar la viitor, Ci ştie că Dumnezeu ESTE. În singurătatea lui ştie că Dumnezeu ESTE acolo. Iar adoua remarca, este că Iov înţelege la urmă, că Dumnezeu ştie ce face.
2 "Ştiu că Tu poţi totul, şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale". -
3 "Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?" - "Da, am vorbit, fără să le înţeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine şi pe care nu le pricep." -
4 "Ascultă-Mă, şi voi vorbi; te voi întreba, şi Mă vei învăţa." -
5 "Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6 De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă”
Cortina este trasă, iar luminile s-au stins. Scena este goală. Dar ecourile se mai aud. Niciodată nu eşti singur şi fără scop în încercarea ta. Pentru că Dumnezeu ştie ce face!

Genetica, divorţul, şi Paul Negruţ

Un articol citit recent, în Evenimentul Zilei, mi-a atras atenţia. Aici ni se spune despre o echipă de cercetători suedezi care au decoperit la 40% dintre bărbaţi o genă a infidelităţii. Această genă îi face să fie mai detaşaţi de soţiile lor, şi să se plângă de faptul că întâmpină dificultăţi în căsătorie. Astfel că în urma descoperirii se vor putea demara cercetări pentru producerea de medicamente care să remedieze gena respectivă.Totuşi atât cercetătorii, cât şi autorul articolului recunosc că ,, structura genetică nu este decât unul dintr-o pleiadă de factori care contribuie la formarea comportamentului conjugal, chiar dacă ea joacă un rol puternic. Cu alte cuvinte, dacă educaţia, istoria familială, religia şi cultura unui bărbat stau la o masă de conferinţe la care se determină atitudinea lui faţă de fidelitatea conjugală şi monogamie, genele tind să „stea în capul mesei”.
De asemenea, un alt studiu realizat de o echipă de la spitalul St.Thomas, din Londra, arată că 40% din cauzele infidelităţii feminine sunt genetice.
O... genetica asta... cum ne scapă de responsabilitatea acţiunilor noastre. Curvarii nu mai sunt curvari, homosexualii nu mai sunt homosexuali, beţivii nu mai sunt beţivi, criminalii nu mai sunt criminali, ci doar predispuşi genetic.
Citind acest articol, mi-am adus aminte de experienţa relatată de pastorul Paul Negruţ într-una din cărţile sale. El povesteşte cum pe vremea când era parte a unui program de studiu în Anglia, afost invitat de către cei de la BBC, canalul 2, la un program de religie şi ştiinţă. Aici participa un genetician, care avea misiunea să convingă un teolog dintr-o ţară aflată în curs de dezvoltare, că homoxesualismul este corect din punctul de vedere al ştiinţei şi că trebuie acceptat şi de Biserică. Într-o primă fază, Paul Negruţ îi arată perspectiva biblică, dar presiunuile ca el să facă parte din acest program, nu încetează. Astfel că într-un restaurant din Londra, Dr. Negruţ ripostează neaşteptat: ,, În timp ce vorbeaţi dumneavoastră tocmai mi-am verificat codul genetic şi am descoperit în mine o genă criminală care s-a activat în timp ce vorbeaţi. Gena această îmi spune să vă termin pe loc. Duhul lui Dumnezeu îmi spune că roada Duhului este înfrânarea. Acum am de ales: să mă duc împotriva naturii mele şi să vă termin pe loc, iar apoi să merg în faţa camerelor la televiziune şi să spun că nu am făcut nimic altceva decât că m-am comportat normal, în acord cu zestrea mea genetică. Ce sfat îmi daţi?”
Oooo, Paul... şi meciul a luat sfârşit.
Iată că Biblia ne arată cauza pentru care se destramă căsătoriile, şi deasemenea şi remediul. Ieremia 17:9 "Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască”, iar pentru că nu se lasă găsiţi de Dumnezeu, oamenii se depravează pe zi ce trece: ,, S-au fălit că sunt înţelepţi, şi au înnebunit; 23 şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare. 24 De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; 25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. 26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27 tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. 28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri (Romani cap. 1).

Remediul acestei inimi este Iisus Hristos, care o poate tranforma şi naşte din nou prin Duhul şi prin Cuvântul său. Iar o familie nu poate rămânea în picioare decât printr-o relaţie personală cu Hristos.
O famile va dăinui dacă este zidită de Dumnezeu. Iar temelia şi stânca ei, este Cel care şi-a dat viaţa pentru mântuirea lor.
Dacă fiecare şi-ar întemeia casa pe această Stâncă, explicţiile aceastea genetice ar fi privite ca un câlţ, si ca o pierdere de vreme... Şi am fi cu adevărat fericiţi...

Când Mâna lui Dumnezeu cauzează pierderi adânci

„... Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie, şi a fost grav bolnav.”


Biblia ne arată mai multe cauze în urma cărora noi suferim pierderi adânci. Este nebiblic să etichetam orice pierdere, ca fiind o consecinţă a păcatului, dând ca exemplu cazul lui David.
Ce vreau să învăţăm însă, este modul în care David s-a raportat la Mâna lui Dumnezeu, atunci când aceasta i-a cauzat pierderi adânci.
,, David a bă gat de seamă că slujitorii lui vorbeau în şoaptă între ei, şi a înţeles că murise copilul. El a zis slujitorilor săi: ,, A murit copilul?” Şi ei au răspuns: ,, A murit.”
Slujitorii evitaseră să- l anunţe despre tragedie, deoarece credeau că răspunsul său în urma aflării veştii, va fi şi mai dramatic decât atunci când copilul nou născut se zbătea între viaţă şi moarte.
David face ceva surprinzător. Se spală, se unge, şi îşi schimbă hainele.
O profesoară era întristată de moartea unui elev de-al ei. Şi la înmormântarea lui, ea a întrebat indignată: ,, Cum de pot să mănânce oamenii când cineva drag lor a murit.” Iar răspusul a venit revelator şi dureros: ,, Pentru că viaţa merge înainte.”
Cât de bine cunoştea David inima lui Dumnezeu. A ştiut că există acel mister prin care Judecata şi Iubirea Divină se împletesc, iar postul, lacrimile şi căinţa ar putea aduce miracolul aşteptat. Dar dacă miracolul n-a venit, viaţa totuşi... merge înainte.
Primul pas este acela de a nu uita binecuvântările lui Dumnezeu. Iar el era un om binecuvântat: ,, Te-am făcut stăpân peste casa stăpânului tău, am pus la sânul tău nevestele stăpânului tău, şi ţi am dat casa lui Israel şi Iuda. Şi dacă ar fi fost puţin atâta, aş mai fi adăugat.” Chiar dacă sufletul se frânge asemenea unui stejar lovit de trăznet, chiar dacă norii sunt singura realitate pe care o văd acum pe cerul vieţii mele, totuşi viaţa merge înainte.
Al doilea pas l-a făcut prin faptul că nu şi-a neglijat datoriile zilnice. Atât de mulţi oameni se retrag în durerea lor, renunţând la părtăşia cu alţii, la îndatoririle zilnice, la planurile de viitor, la absolut tot. Viaţa mergea înainte, iar David a început să bifeze punctele din agendă.
Pentru ca cel mai eliberator pas, să fie pasul al treilea. David a mers să se închine. În închinare simţi că nu eşti singur. Nu eşti doar tu, şi durerea ta. Cineva stă alături de tine. Există un Dumnezeu Bun şi Suveran. Deci, viaţa merge înainte...chiar şi atunci când Mâna lui Dumnezeu cauzează pierderi adânci.

Când Mâna lui Dumnezeu întârzie ( partea a doua)

Una din acele situaţii când nu recunoaştem Mâna lui Dumnezeu, este prezentată în Ioan cap.11. Astfel că :
v. 1- 3 Ni se arată că unul din prietenii lui Iisus este lovit de boală. Surorile lui aleg soluţia corectă rugându-l pe Domnul să vină în casa lor.
v.4- 8 Deoarece, Domnul Iisus ,,a mai zăbovit două zile în locul în care era”, Lazăr a murit.
Câte vise nu s-au stins, câte lacrimi n-au curs?
v.20-21 Dar dezamăgirea cea mai mare rămânea: ,, Iisus n-a fost aici. A lipsit când aveam cea mai mare nevoie de El. Şi dacă nu l-am fi chemat. Dacă ai fi fost aici...”
Nimeni n-a înţeles că atunci când Mâna lui Dumnezeu întârzie, aceasta se face pentru ca Dumnezeu să-şi arate o Slavă, şi o Binecuvântare mai mare.
Dar Isus, când a auzit vestea aceasta, a zis: "Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea."
Isus i-a zis: "Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?"
De câte ori nu te-ai găsit în situaţia surorilor lui Lazăr? Te-ai rugat, ai plâns, ai rămas credincios/credincioasă, dar Iisus n-a venit. Mâna lui a întârziat pentru tine. Şi ai auzit aceeaşi şoaptă pe care o auzim cu toţii: ,, totul s-a sfârşit. Iisus nu va mai veni niciodată.”
Tineri care-şi văd întârziate planurile de viitor, slujitori care nu văd rezultete în lucrare, bolnavi de ani de zile, soţi/soţii, care se roagă pentru partenerii lor nemântuiţi, părinţi care sunt dezamăgiţi de copiii lor,oameni nedreptăţiţi, toţi asteaptă Mâna lui Dumnezeu.
Vom păstra oare, imaginea unui Iisus Suveran şi Înţelept în zilele, sau anii aşteptării noastre? Vom avea credinţa care-i permite Domnului să învie tot ce-i mort din viaţa noastră? Mai credem Romani 8:33?
Înr-una din meditaţiile lui, Max Lucado mulţumea părinţilor pentru modul în care aceştia s-au purtat cu el în timpul adolescenţei sale. Plecat la depărtare de ei pentru a face bani, el le-a scris că munca în construcţii este atât de dură, căldurile sunt mari. Vroia să se întoarcă. Însă părinţii i-au spus că nu-l vor primi până nu-şi va duce misiunea la bunsfârşit. Acela a fost momentul maturizării unuia din cei mai iubiţi pastori ai Americii.

Doamne, nu-mi cruta lacrimile...

O dupa-masa obisnuita in Chicago. Strazi aglomerate, cu masini ce nu contenesc sa apara la fiecare colt de strada. Oameni ce alearga cuprinsi de agitatia zilei, indreptandu-se osteniti la casele lor. Cuprinsa si eu, in peisajul acestei zile, oprita la un semafor, in dreptul unei statii de autobus, privesc inspre cei cativa zeci de oameni ce asteptau infrigurati, in viscolul cumplit de afara. In acea multime, intr-un colt, retrasa, era o tanara cam de 25-30 de ani, draguta, imbracata decent, frumos. Ceva insa era diferit cu privire la ea. Avea ochii inundati de lacrimi, ce siroiau necontenit pe obrazul ei. Tristete, disperare, era ceea ce puteai citi pe fata ei,...in inima ei... Nu stiu cauza tristetii ei, dar sunt sigura ca doar o situatie disperata a tinut-o in acea dupa-masa, in acel ger cumplit, cu ochii scaldati in lacrimi, fara a avea puterea sa se lupte cu ele. Cateva zile, saptamani mai tarziu, m-am regasit si eu in acest "peisaj". Dezamagita, ranita, descurajata, nu ma puteam lupta cu lacrimile care se incapatanau fara mila sa-mi ude ochii tristi... N-a fost nici prima data, si stiu ca nu va fi nici ultima data cand ma voi regasi in acest "personaj". Totusi stiu ca diferenta dintre mine si acea tanara din statia de autobus, o face o inima, o viata predata lui Dumnezeu. Mi-a promis ca e alaturi de mine in ceasul greu. Stiu ca e sensibil la oftatul inimii mele, ca-mi strange lacrimile in burduful Sau, si ca totul, absolut totul lucreaza inspre binele meu. Stiind toate acestea, uneori parca ma surprind in imaginea ca eu, un om mic de statura, stau in fata unui Dumnezeu mare, atotputernic, si, timid Il intreb: Dar Doamne, chiar si lacrimile izvorate dintr-o inima sfasiata de durere, lucreaza inspre binele meu? Si atunci, Dumnezeu, ca un Tata iubitor, cu rabdare, ma aduce in fata Cuvantului, deruland doar cateva din imaginile care-mi confirma atat de clar acest fapt. Imi apare in fata Iosif. Un tanar cu viziune, visuri indraznete, promisiuni marete..., tradat si vandut de fratii lui. Imi apare Pavel, un slujitor de care Dumnezeu s-a folosit cu atata putere si autoritate. Iata-l acum intr-o situatie nu tocmai confortabila: cu picioarele in butuci si legat in lanturi grele. Si... ma gandesc, oare Iosif, nici o clipa nu a murmurat? Pavel n-a simtit nevoia sa se planga, si sa se rasvrateasca? Evanghelia ne arata ca , in mijlocul lanturilor, a suferintei, a deceptiei, in Dumnezeu poti sa gasesti resurse, puteri nebanuite, de a-L lauda. Astfel ca in loc de un Iosif si un Pavel care sa spuna: "Doamne, asta nu face parte din viziunea si planurile mele cu privire la promisiunile pe care mi le-ai facut?!", vad, un Iosif dispus sa stea la dispozitia lui Dumnzeu, sa slujeasca si in inchisoare, si vad un Pavel, care face abstractie de butuci si lanturi si de locul in care se afla, cantand si marindu-L peDumnezeu. Si..., ma intreb: Ce s-ar fi intamplat daca Dumnezeu s-ar fi lasat sensibilizat de lacrimile unui Iosif tradat, sau de jalea din inima tatalui lui? Daca Dumnezeu ar fi hotarat sa spuna stop, suferintei lui Iosif, ar mai fi ajuns el la palat? Si-ar mai fi putut el ajuta familia, izbavi poporul, vedea visele, promisiunile, devenind realitate? Ce s-ar fi intamplat daca Pavel ar fi avut o atitudine de rasvratire? Mai era el o usa de care Dumnezeu sa se foloseasca sa aduca pe seful inchisorii si intemnitati, la mantuire? Mai era el o vie marturie, ca poti sa ai o inima care se inchina si in lanturi? Ar mai fi fost cunoscut ca "apostol al neamurilor"?, Ne-am mai fi bucurat atat de sfaturile, marturiile, de cartile pe care el le-a scris? Ce s-ar fi intamplat daca Dumnezeu, vazand-o pe mama care statea la poala crucii de pe Golgota, cu inima sfasiata de durere, privindu-si Fiul in agonia mortii, ar fi spus : Destul! Ce s-ar fi intamplat daca Tatal, s-ar fi lasat induiosat de strigatele disperate de pe cruce ale Fiului care intreba: "Tata, de ce m-ai parasit?" Am mai fi avut noi parte de mantuire? De o usa de salvare care s-a deschis in ceruri pentru noi? De un Mijlocitor care mijloceste la Tatal pentru noi cu suspine negraite? De un Isus care intelege "pustiul", luptele, framantarile, lipsurile din viata? Raman cuprinsa de rusine pentru "de ce"-urile mele si nu pot decat sa spun: DOAMNE, nu-mi cruta lacrimile, nu le lasa sa Te induioseze, pentru ca vreau cu desavarsire sa ajung la Palat!
"Numai Tu-mi cunosti adanci dorinte/ Numai Tu, viata-mi dai cand...plang/ Numai Tu ma-nalti in bucurie, / Numai Tu, m-auzi atunci cand strig!"
"Ferice de voi care plangeti acum, pentru ca voi veti rade!" (Luca 6:21b)

Simona Giurgiu