Poveste de Crăciun-Faţă în faţă cu profeţiile

Şi-a luat licenţa în teologie, apoi a continuat cu un master, iar în itinerariul slujirii sale, pot fi observate diverse destinaţii: Universitatea Biola, organizaţia Chosen People Ministries- unde a slujit timp de un deceniu, sau seminariile Walk Trough the Bible în care a fost implicat timp de 7 ani. Este, deasemenea, pastor al unei biserici din California. Însă cărările vieţii sale n-au fost din totdeauna aşa.

Lois Lapides, pentru că de el este vorba, este născut într-o familie de evrei care frecventa sinagoga, însă credinţa lor era una formală, deoarece ei lucrau în ziua de sabat, si nu aveau un stil de viaţă ,, koşer”. În tot acest timp a învăţat să privească Noul Testament ca pe un fel de manual de antisemitism: ,,Cum să-i urâm pe evrei”. Iar Iisus Hristos cel răstignit şi cu coroană de spini, i se părea ciudat.
Însă, viaţa a rupt ceva în el, atunci când avea vârsta de 17 ani, iar părinţii lui s-au despărţit. Sub influenţa muzicii, dar şi a romanelor lui Jack Kerouac şi Timothy Leary, petrecea prea mult timp prin cafenelele din Greenwich Village, iar astfel a ratat Colegiul. Viaţa lui ia o turnură neverosimilă. Ajunge să fie încorporat în armată, si intră în programul de pregătire pentru războiul din Vietnam. Încearcă să se distanţeze de identitatea lui iudaica, fiind marcat de ororile acestui război, dar şi de anumite gesturi antisemeite de-ale camarazilor lui. Se întoarce din Vietnam cu dorinţa de a ajunge preot budist, dar şi-a dat seama că viaţa lui de ascet nu va reuşi să-i răscumpere trecutul. Îi mărturiseşte lui Lee Strobell: ,, Am făcut o depresie. Îmi amintesc că m-am urcat în metrou şi m-am gândit: ,, poate acesta este răspunsul- să mă arunc pe şine. M-aş putea elibera de trupul meu astăzi, şi m-aş contopi pur şi simplu cu Dumnezeu.” Eram tare dezorientat. Ca să înrăutăţesc şi masi mult situaţia, am început să experimentez LSD-ul.”
Pendulează între budismul chinez, budismul japonez, şi budismul zen, dar nu găseşte plăcerea în nici unul din acestea.Îşi caută împlinirea în Biserica Scientologică, iar apoi în hinduism. Continua cu drogurile, astfel că îşi însoţeşte prietenii la întâlniri satanice. Până într-o zi. Când lumina evangheliei avea să-l cerceteze într-un mod neaşteptat. În 1969, pe Sunset Strip, cu ocazia protestului dramatic al unui evanghelist, se antrenează într-o dezbatere spirituală cu nişte creştini. Dialogul acesta face o breşă în zidul construit cu atâta ardoare:

- Nu există Dumnezeu acolo. Noi suntem Dumnezeu. Tu eşti Dumnezeu. Trebuiedoar să-ţi dai seama, mitraliază Lapides.
- Ei bine, dacă tu eşti Dumnezeu, de ce nu creezi o piatră? Fă să apară ceva, Dumnezeu aşa face, i se răspunde.
Zăpăcit fiind de droguri, întinde mâna goală, imaginându-şi că ţine o piatră.
- Asta e diferenţa dintre tine şi Dumnezeul adevărat, i-a replicat creştinul. Când Dumnezeu creează ceva, toată lumea poate vede acel lucru. E ceva obiectiv, nu subiectiv.
Această replică a venit dureros de adevărată pentru Lapides. Era sătul de filosofiile orientale- acestea îi spuneau că totul depindea de realitatea pe care şi-o crea în mintea lui. Un creştin a pomenit numele lui Iisus. El le-a răspuns că este evreu şi că nu poate crede în Iisus.
- Cunoşti profeţiile cu privire la Mesia?
Nicodată nu auzise de ele. Când pastorul i-a citat câteva preziceri ale Vechiului Testament, şi i-a arătat că acestea se împlinesc în Iisus, a acceptat să ia o Biblie, însă l-a avertizat că nu avea de gând să deschidă Noul Testament.
-Bine. Citeşte numai Vechiul Testament şi cere-i Dumnezeului lui Avraam, Isaac, şi Iacov- Dumnezeul lui Israel- să-ţi arate dacă Iisus este Mesia. Căci El este Mesia vostru. Iniţial a venit la poporul evreu, iar apoi a devenit Mântuitorul întregii lumi. Aceste informaţii uimitoare pentru Lapides, i-au stârnit interesul. A descoperit că Mesia era mai mare ca Moise, că el era omul suferinţei- care trebuia să moară pentru păcatele noastre, că trebuia să se nască din fecioară, că locul naşterii sale era Betleemul.

Toate profeţiile arătau spre Iisus din Nazaret. A fost atât de şocat, încât i-a cerut mamei sale vitrege, o Scriptură în limba ebraică, iar acestea spuneau acelaşi lucru.
Deschide Noul Testament cu gândul că va citi doar prima pagină, iar primele Cuvinte ,, Cartea Neamului lui Iisus Hristos, Fiul lui David, Fiul lui Avraam”, aveau să se constituie în revelaţii uluitoare. Şi-a dat seama că totul era despre poporul evreu. Că ei- iudeii, nu l-au acceptat pe Mesia, iar Mântuirea Lui s-a îndreptat înspre neamuri. Cu toate că era legat de droguri, sex, iar forţe malefice păreau să-l tragă înapoi, în timpul unei excursii a cerut lui Dumnezeu să-l schimbe.
Iar de atunci, în ciuda opoziţiei familiei- care s-a bucurat pentru schimbarea lui, dar au fost furioşi din cauza credinţei în Iisus- a mers înainte, fiind o mărturie vie a Împărăţiei lui Mesia. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile, dăruindu-i o soţie evreică creştină. Iar Biserica pe care o frecventa Deborah, era condusă de pastorul care cu mai multe luni în urmă, pe Sunset Strip, îl făcuse pe Lapides să citească Vechiul Testament.

În aşteptarea Craciunului

"Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)
- Isaia 7, 14 -


Este timpul împăcării cu noi înşine şi cu semenii noştri.
Suntem conştienţi oare că această aşteptare dinaintea crăciunului trebuie să ne facă mai buni? Sau ne gândim doar unde vom petrece această sărbătoare care dintr-o "Sărbătoare a mântuirii" pentru mulţi creştini, a devenit doar simplă sărbătoare de iarnă.

Ce aşteptăm de la minunata sărbătoare a naşterii Mîntuitorului - mese umplute doar cu bogate bucate, chefuri, alcool, sarmale, discoteci, baluri, ş.m.d., sau aşteptăm ca lăsând la o parte cele pământeşti "Pruncul Sfânt", să ne împodobească inimile cu căldura dragostei Sale, să ne hrănească cu "bucatele veşniciei" ?
Aşteptarea dinaintea crăciunului este un timp de pregătire pentru întâlnirea cu Domnul Iisus. El va veni aşa cum de 2000 de ani o face în fiecare an, deaceea pentru a nu ne număra printre cei mulţi care Îl lasă afară în frig alungându-L de la uşa inimii lor, să învăţăm în acest timp de aşteptare să-L recunoaştem pe Mesia, atunci când va veni.
Adam, ispitit de cel viclean, a căutat în fruct viaţa, înşelându-se.
Să nu facem şi noi la fel, căutând fericirea în sărbătorile lumeşti pline de desfrâu şi îmbuibare. Biserica împreună cu Domnul său, ne învaţă că nu doar cu pâine trăieşte omul, ci mai ales cu orice cuvânt ieşit din gura lui Dumnezeu (cf. Matei 4, 4) Tot ceea ce avem şi am strâns în această lume nu ne aparţine, întrucât totul vine de la El (cf. Ps. 103) Deaceea să ne dăm toate silinţele să triumfe în viaţa noastră iubirea cu fapta, bunătatea, dragostea, milostenia şi buna înţelegerea între noi şi semenii noştri.
Timpul acesta de aşteptare a naşterii Mântuitorului nu trebuie să se încheie odată cu sărbătoarea naşterii Domnului Iisus, el trebuie să fie un timp de aşteptare continuu.
Domnul Iisus este prezent în oamenii pe care-i întâlnim zilnic. Mulţi dintre ei se zbat în sărăcie, în suferinţă...Cum să ne dorim şi să dorim unul altuia "Sărbători fericite", atâta timp cât se mai aud bătăi în uşa inimii, a casei noastre? Glasul unui neajutorat, al vreunui frate mai sărac poate fi glasul Domnului. Cum răspundem la acest glas? Vino mâine! S-ar putea să nu mai vină sau atunci când va reveni să fie prea târziu pentru noi.
Sorin Micutiu

Dumnezeul care se smereşte

Preotul Pierre-Marie Delfieux, arată că de Crăciun, ,, cerurile coboară pe pământ. Veşnicia umple vremea. Trecutul şi viitorul oamenilor sunt unite, o dată pentru totdeauna, în eternul "azi" al "harului al lui Dumnezeu (care) s-a arătat ca mântuitor pentru toţi oamenii" (Tit 2,11). Însă El o face într-un mod cu totul diferit de cât o fac Împăraţii acestei lumi.Spre exemplu, atunci când Regina Elisabeta a II-a a vizitat Statele Unite, s-a calculat că bagajele ei însumau 1800 de kg, conţinând câte două costume pentru fiecare ocazie, un costum de doliu în caz că ar fi murit cineva, 20 de kg. de bijuterii şi accesorii, şi o învelitoare din piele albă de ied pentru scaunul toaletei. Îşi adusese cu ea toaleta personală, doi valeţi , şi o suită de alţi însoţitori. O scurtă vizită într-o ţară străina a unui cap încoronat, poate costa pe puţin 20 de milioane de dolari. Iată însă că atunci când Dumnezeu vizitează micuţa planetă albastră numită Pământ, o face într-un mod total neobişnuit.


Philip Yancey descrie sugestiv întruparea Fiului lui Dumnezeu pe pământ: ,, Dumnezeul care tuna din ceruri, care putea să comande oştiri şi imperii, să le mişte cum sunt mişcaţi pionii pe o tablă de şah, acest Dumnezeu şi-a făcut apariţia în Palestina, întrupat într-un prunc care nu putea să vorbească, să se hrănească, să-şi controleze nevoile fiziologice, un copilaş care depinde în totalitate de adăpostul, hrana şi dragostea oferite de o tânără simplă.” Se naşte într-o iesle umilă, aproape în anonimat.


Apostolul Pavel dezbate la rândul său tema autosmeririi lui Dumnezeu. În Filipeni 2:7-8, ni se spune:,, Ci S-a desbrăcat pe sine Însuşi şi a luat chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi s-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Ţinând cont de exemplul Lui Iisus, apostolul ne cheamă şi pe noi la smerenie. Sărbătorirea Crăciunului trebuie să aducă în noi o examinare cu privire la asemănarea noastră cu Hristos, în ceea ce priveşte smerenia. Iar poezia cunoscutei misionare Amy Wilson Carmichael este atât de actuală:
,, Nu ai nici o cicatrice?
Nici măcar una ascunsă la picior, în coastă sau pe mână?
Îi aud pe cei care-ţi aduc laude ca unui puternic al zilei,
Îi aud salutând steaua ta strălucitoare.
Nu ai nici o cicatrice?
Nu ai nici o rană?
Şi totuşi eu am fost rănit de arcaşi,
Ţintuit pe lemn până la moarte;
Şi chinuit de fiare sălbatice ce m-au înconjurat,
Mi-am pierdut cunoştiinţa.
Nu ai nici o rană?
Nici o rană? Nici o cicatrice?
Slujitorul va fi ca Stăpânul,
Şi străpunse vor fi picioarele celor care mă urmează.
Dar tu eşti neatins. Poate fi oare urmat mai departe
Acela care nu are nici o rană? Nici o cicatrice?

,,Cum au spus proorocii..."

Se apopie Sărbătoarea Naşterii Domnului. Ne vom gândi încă odată, cum la ,, împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea.” Nu ştiu unde vei sărbători, sau cum vei sărbători, dar te-aş ruga să nu pierzi ocazia de a te bucura încă odată, de Acest Iisus Unic. Ia-ţi Biblia, şi răsfoieşte pagină cu pagină, pentru a vedea cum Naşterea lui Hristos este împlinirea profeţiilor Vechiului Testament. Nici un Întemeietor de religii nu a putut emite pretenţia, că în el se împlinesc profeţii rostite cu sute de ani înainte. Naşterea, lucrarea, moartea şi învierea Domnului, sunt încununarea planului făcut de veacuri în Sine Însuşi, de Dumnezeu.
Matematicianul creştin, Peter Stoner, a publicat în cartea Science Speaks, anumite calcule prin care să se demonstreze că, numai ca opt din cele trei sute de profeţii să se împlinească în dreptul unui om, există şanse de 1 la 10 milioane de miliarde. Iar Lucian Cristescu, ilustrează acest fapt în felul următor: ,, E ca şi cum ai acoperi toată suprafaţa României cu 10 milioane de miliarde de 10 bani la o grosime de 1 metru şi jumătate. Din această imensitate de monede amestecate, doar una ar fi marcată.”
Şansa ca cineva legat la ochi, să o găsească din prima încercare, ar echivala cu şansa ca numai 8 din cele 300 de profeţii, să se împlinească în dreptul unei singure persoane. Iar pentru împlinirea tuturor celor 300 de profeţii, şansa este atât de mică, încât atinge numere astronomice, pe care nimeni nu şi le poate închipui.
Da! Lasă-te pătruns de frumuseţea Planului Divin, înnoieşte-ţi dragostea şi credinţa faţă de Fiul lui Dumnezeu:

,,O, ce veste minunata
In Betleem ni s-arata
Astazi s-a nascut
Cel far' de-nceput
Cum au spus proorocii
Astazi s-a nascut
Cel far' de-nceput
Cum au spus proorocii.”

Iar sub răsunetul colindului, lasă-i pe prooroci să te călăuzească până la iesle. Acolo îl vei vedea pe cel din sămânţa femeii, născut de fecioara care a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt, în acel Betleem care era desemnat să adăpostească pe Însăşi Pâinea coborâtă din cer. Iisus este Fiul lui Dumnezeu-şi dupa cum au spus proorocii- Fiul lui Avraam, prin care vor fi binecuvântate toate naţiunile pământului, din seminţia lui Iuda, din casa lui David. Închină-i-te bucuros pruncului, pentru că tu ai văzut împlinirea a ceea ce, ei mult ar fi dorit să vadă.