Se afișează postările cu eticheta predică de Anul Nou. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta predică de Anul Nou. Afișați toate postările

sâmbătă, 19 ianuarie 2008

Mergi înainte (final)



3. Mergi înainte în ciuda bolii tale. În ultimul timp m-am gândit mereu la această femeie, care nu s-a lăsat intimidată de boala ei. I se spune femeia gârbovă. Ea mergea la Sinagogă în ciuda dispreţului celorlalţi, in ciuda durerilor şi a necazurilor ei. A ştiut că în afara lui Dumnezeu nu există şansă. Nu ştiu boala ta, dar cea mai greşită soluţie pe care ai putea-o alege ar fi izolarea de biserica Domnului, şi autocompătimirea.

4. Mergi înainte în ciuda provocărilor din viaţa ta. Această provocare poate fi cu privire la cariera ta, locul de muncă, dorinţa ca cel drag să se întoarcă la Domnul, sau poate fi vorba de chemarea dată de Domnul ţie. Aş vrea să te încurajez, ducându-te cu gândul la Zidurile Ierihonului. Cum am fi fost noi dacă eram parte a coloanei care trebuia să înconjoare zidurile Ierihonului. Precis ne întrebam : ,,dar dacă rămânem de fraieri? Oare ce părere au ăştia de pe ziduri cu privire la noi? Dar dacă totul e degeaba?” Eu aş fi vrut măcar o piatră să se clatine. Măcar un semn în timpul înconjurărilor. Dar nimic. Dar în a şaptea zi, a şaptea oară din a şaptea zi, zidurile de nemişcat ale Ierihonului s-au prăbuşit ca nişte piese de domino, în faţa Cuvântului Gurii Sale. De aceea, mergi înainte în ciuda provocărilor din viaţa ta.

David Jeremiah povesteşte un eveniment care a impresionat o lume întreagă, în timpul Jocurilor Olimpice de Vară din Barcelona în anul 1992. După ce s-a terminat cursa de 400 metri bărbaţi, privirile multora s-au îndreptat dinspre câştigători înspre un alergător britanic pe nume Derek Redmond. Din cauza unei rupturi la tendonul de la genunchi s-a prăbuşit pe pistă, la mijlocul cursei. Oficialii competiţiei au vrut să-l ajute să iasă de pe pistă, însă cu obrazul plin de lacrimi, el i-a dat la o parte. Atunci majoritatea celor care priveau au înţeles ce voia să facă, avea de gând să termine cursa, însă durerea a fost aşa de mare încât îi era imposibil din punct de vedere fizic să continue. Atunci un om în vârstă, ignorând regulile, a trecut prin cordonul de oameni din jurul pistei… Derek şi-a aşezat braţul pe umărul bărbatului. Nu era un oficial care încerca să-l scoată pe Derek de pe pistă, ci voia să ajute un atlet curajos şi plin de hotărâre să termine cursa. Omul acela era tatăl lui.
Mai mult decât un tată, sau decât oricare altă persoană, Dumnezeu vrea să te ajute să duci cu bine cursa vieţii tale şi să obţii „cununa neveştejită a slavei”. Aşa că nu renunţa şi mergi înainte!

Mergi înainte! (partea a patra)


Mergi înainte în ciuda obstacolelor din calea ta


,, Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte.”

1. Dacă am avea acces în ,,Istoria vieţilor ratate”, am descoperi că oameni cu mari perspective s-au oprit la această barieră. Spitelele de nebuni, crâşmele, bisericile, şi familiile noatre sunt mărturie cu privire la aceşti oameni care au rămas la Barieră. Numele ei este Vinovătia. Am citit o întâmplare despre un bărbat care zăcea în spital fără ca medicii să-i descopere cauza bolii sale. Atunci în disperare de cauză a fost chemat Capelanul spitalului. El s-a oferit să-i dea Împărtăşania. Însă omul a refuzat, mărturisind că se simte vinovat. S-a frânt mai apoi, dând la iveală păcatele sale ascunse. Capelanul i-a citat acele versete care vorbesc despre iertarea celui carese mărturiseşte. După câteva zile, bolnavul era un alt om. Duhovnicul său a spus că erau păcate ale unui om obişnuit. Însă purtându-şi propria vină, omul nu a mai putut progresa. Ce minunată estze Biblia, prin faptul că ne arată atâţia oameni vinovaţi cărora li s-a mai dat o şansă, sau poate mai multe. Păcatul nostru cel mai mare nu este nici beţia, nici crima, nici ţigara, nici curvia, nici mândria, ci Neîntoarcerea, la Cel ce a murit pentru păcatele noastre.

2. Alte vieţi au fost ruinate de Neiertarea celuiluilalt. Îi multumim lui Dumnezeu pentru Iosif. Nedreptăţile la care a fost supus el, ne-ar fi facut peri albi, zile negre, ne-ar fi dat insomnii, poate unii dintre noi, mai slabi de inimă, ne-am fi pus laţul la gât. Nu şi Iosif. A fost vândut ca marfa de la tejghea, a fost aruncat în temniţă pentru binele făcut, a fost invidiat şi urât de proprii lui fraţi, a fost uitat de cei pe care i-a ajutat în vreme de nevoie. Răspunsul lui la toate cestea? ,,Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); "căci", a zis el, "Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu."
Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); "căci", a zis el, "Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele." Nu poţi merge înainte, dacă nu alegi iertarea, dacă nu alegi să ieşi din închisoarea propriilor resentimente.

joi, 10 ianuarie 2008

Mergi înainte! (PARTEA A TREIA)


Mergi înainte datorită lucrărilor făcute de Hristos în viaţa ta
,, Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.’’
Ni se descoperă ca şi în celelalte epistole, un Pavel conştient pe deplin de identitatea sa în Hristos. Această conştientizare a ceea ce el este în Hristos, şi a ceea ce a făcut Domnul în viaţa lui, îi dau forţa de a merge înainte.
1.Astfel că prin Hristos are pace şi este socotit neprihanit ( Romani 5:1). Înţeleg mai bine acest verset dacă mă gândesc la persoanele pe care le-am întristat de-a lungul vieţii. Ştiu că nu mi le amintesc, şi nici nu-mi dau seama de toate. Dar îmi aduc aminte de ruşinea pe care o aveam când îmi dezamăgeam profesorii sau prietenii. Cum îmi plecam privirea în faţa familiei mele care era dezamăgită de comportamentul meu. Toate acestea m-au durut... Dar cel mai tare m-a durut atunci, când am ştiut că n-am pace cu Dumnezeu, când am văzut dezamăgirea din ochii Lui. Şi ce eliberare când am dat mână de pace cu El. Dar un pericol atât pentru mine, cât şi pentru alţii, este faptul că deşi suntem iertaţi de Domul, să nu ne putem ierta pe noi înşine. Trăieşte dar, ca un iertat.
2. De asemenea, apostolul trăieşte o viaţă nouă în Hristos identificându-se cu moartea lui Hristos ( Galateni 2:20 ).

Pastorul Vladimir Pustan este chemat de la o intâlnire pastorală ce se ţinea în Oradea, deoarece tatăl lui era în comă. După câţiva zeci de kilometrii de mers cu maşina ajunge la patul părintelui său. Deşi nu ştia dacă acesta îl aude, şi-a exprimat bucuria că deşi la bătrâneţe, a făcut pasul întoarcerii sale la Domnul. Îi vorbeşte în aceste clipe solemne, de speranţa revederii. Bătrânul dă semn că îl înţelege şi îi strânge mâna, dar nu se limitează numai la atât, ci încearcă să pună mâna fiului, în mâna soţiei pe care simte că o pierde. În acele momente dramatice, care-ţi rămân gravate în minte şi în inimă pe viaţă, mama şi fiul simt la un momentdat, că pierd mâna celui drag. Bătrânul plecase, iar ei nu mai puteau face nimic. O altă viaţă, atât de glorioasă, îl aştepta. Înţelegi? Atunci când te identifici cu moartea lui Hristos, păcatul nu mai are acces în viaţa ta. Ai rupt-o cu el, glasurile lui nu mai au putere asupra ta, presiunile lui nu te mai frâng, pentru că tu aparţi unei lumi noi. Este lumea Lui Hristos.

joi, 3 ianuarie 2008

Mergi înainte! (PARTEA A DOUA)



Mergi înainte pentru a câştiga premiul

Filipeni 2: 12 Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte …14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu…

Iată o motivaţie puternică a alergării lui Pavel. Iată secretul acestei forţe puternice interioare care l-a determinat să meargă înainte. Iar pentru a câştiga premiul trebuie să iei exemplu de la alergători: ,, Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!”
Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.”(1 Corinteni 9 : 24-25 )
De aici desprindem faptul că spre deosebire de jocurile sportive unde doar unul este învingătorul, ceilalţi sunt învinşi. Cu privire la această cursă a mântuirii, toţi pot fi niste învingători. Dar dacă pentru o cunună care se veştejeşte nu poţi trăi oricum pentru a o obţine, oare pentru a rămâne în Mântuirea în care ne-a aşezat Dumnezeu se poate trăi oricum? De ce atunci avem o viaţă devoţională la întâmplare? De ce atunci ne trăim credinţa în funcţie de cheful pe care-l avem? De ce spunem de atâtea ori lasă că merge şi aşa?
Un alt adevăr desprins de aici, este faptul că nu contează în primul rând cum ai luat startul, sau pe ce poziţie eşti la mijlocul cursei, ci contează dacă ai alergat până la final.
În Coloseni 2 : 18-19 Apostolul Pavel ne arată că pentru a câştiga premiul trebuie să ne ţinem de Iisus Hristos Capul nostru. ,,Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,
şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.”
Oricât ar fi un atlet de favorit, sau de bine cotat la casele de pariuri, dacă în timpul cursei ar suferi un atac cerebral, care ar afecta relaţia dintre capul şi trupul său, şansele de reuşită s-ar reduce definitiv. Întreabă-te azi dacă între tine şi Iisus nu s-a interpus nimic. Banii, ura, neiertarea, pornografia, beţia, curvia, îngrijorarea, precum multe altele, te pot desprinde de părtăşia cu Iisus, şi bineînţeles de premiul.
Iar un ultim gând cu privire la câştigarea premiului, este faptul că trebuie să păstrezi ceea ce ai deja: ,, Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apocalipsa 3 :11) Acest verset îmi aduce aminte de experienţele trăite în transportul comun din Bucureşti. Dacă mă mişcam de pe un picior pe altul în respectivul mijloc de transport, doamna sau domnişoara de lângă mine punea instinctiv mâna pe poşetă. M-am întrebat uneori ce se găseau în acele poşete. Poate un pachet de batiste şi un deodorant, poate salariul de pe o lună, sau poate doar atât cat să-si ia o pâine. Ce era, ce nu era, dar ştiu că ţineau puternic de poşetă… Cu mâinile, cu dinţii… Şi noi facem la fel cu proprietăţile noastre. Cei care au maşini, case scumpe, şi le dotează cu sisteme de alarmă pe măsură. Eu mai nou se pare că am intrat în categoria bătrânilor, deoarece mă întorc să verific dacă am închis uşa, după ce deja am făcut un pas. Dar cu mântuirea cum rămâne? Spune- I azi Domnului : Cu mâinile… cu dinţii… Mă pocăiesc doamne de nepăsarea şi obişnuinţa mea.

sâmbătă, 29 decembrie 2007

Mergi înainte!



Privesc în urmă la acest an care a trecut peste mine, peste familia mea, şi peste Biserica lui Dumnezeu. A fost un an în care am adunat câteva împliniri pentru care îi multumesc Domnului. Am avut unele motive de satisfacţie, atât în viaţa mea personală, cât şi în viaţa familiei mele şi a Bisericii din care fac parte. Dar au fost şi momente triste. Lacrimi pe care nu le-a ştiut nimeni, decât El. Frământări şi lupte în care lucrurile au stat pe muchie de cuţit. Au fost momente când evenimentele au scăpat de sub control. Au fost înfrângeri pe plan personal, am avut eşecuri în viaţa mea spirituală. Dumnezeu insă mi-a vorbit prin cuvintele apostolului Pavel:

Filipeni 2: 12 Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15 Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi…
Mesajul acestor cuvinte este : MERGI ÎNAINTE!
Apostolul Pavel a fost omul în care, acest MERGI ÎNAINTE, a funcţionat ca un propulsor al intregii lui vieţi, ca un fir roşu care i-a marcat slujirea, ca o raza ce se arata de după nori, şi ca o oază într-un deşert. El însuşi a demonstrat prin trăirea lui acest MERGI ÎNAINTE.
Pavel şi-a întrprins majoritatea călătoriilor misionare între 41-45 d. Hr. în timpul împăratului Claudius. A predicat trei ani în Damasc (Galateni 1:17; Fapte 9:19) Din cauza presiunii unor iudei, el a fugit la Ierusalim unde Barnaba l-a prezentat creştinilor. Cred ca după ce a trebuit să părasească Damascul într-o coşniţă, ştiind că pe capul lui s-a platit preţ de terorist, s-a gândit : ,, Nu-I nimic, mă vor primi fraţii…” Dar fraţii şi atunci, ca şi acum se feresc de el, mânaţi de acel ,, lasă că îl ştiu eu…” După ce Barnaba le-a adeverit că viaţa lui Saul s-a schimbat au crezut în sfârşit. Se părea că lucrurile au intrat în normal şi predica împreună cu Biserica de la Ierusalim. Dar pentru că a fost ameninţat din nou cu moartea, fraţii l-au pus să-şi facă bagajele, l-au condus până la corabie ca să fie sigur că pleacă şi l-au trimis acasă la Tars. A urmat o perioadă de tăcere pentru noi, dar ştim sigur că nu şi pentru Pavel. După aceea Barnaba a venit şi l-a luat în Antiohia. Este ameninţat cu moartea aproape la fiecare misiune de evanghelizare. Elocventă este întâmplarea din Listra, când deşi a fost împroşcat cu pietre şi târât afară din cetate asemenea unui cadavru după ce şi-a revenit a plecat cu fraţii la Derbe, iar a doua zi a început să predice Evanghelia. Ce mare putere are acest MERGI ÎNAINTE!(partea I )