Mergi înainte! (PARTEA A TREIA)

Mergi înainte datorită lucrărilor făcute de Hristos în viaţa ta
,, Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.’’
Ni se descoperă ca şi în celelalte epistole, un Pavel conştient pe deplin de identitatea sa în Hristos. Această conştientizare a ceea ce el este în Hristos, şi a ceea ce a făcut Domnul în viaţa lui, îi dau forţa de a merge înainte.
1.Astfel că prin Hristos are pace şi este socotit neprihanit ( Romani 5:1). Înţeleg mai bine acest verset dacă mă gândesc la persoanele pe care le-am întristat de-a lungul vieţii. Ştiu că nu mi le amintesc, şi nici nu-mi dau seama de toate. Dar îmi aduc aminte de ruşinea pe care o aveam când îmi dezamăgeam profesorii sau prietenii. Cum îmi plecam privirea în faţa familiei mele care era dezamăgită de comportamentul meu. Toate acestea m-au durut... Dar cel mai tare m-a durut atunci, când am ştiut că n-am pace cu Dumnezeu, când am văzut dezamăgirea din ochii Lui. Şi ce eliberare când am dat mână de pace cu El. Dar un pericol atât pentru mine, cât şi pentru alţii, este faptul că deşi suntem iertaţi de Domul, să nu ne putem ierta pe noi înşine. Trăieşte dar, ca un iertat.
2. De asemenea, apostolul trăieşte o viaţă nouă în Hristos identificându-se cu moartea lui Hristos ( Galateni 2:20 ).

Pastorul Vladimir Pustan este chemat de la o intâlnire pastorală ce se ţinea în Oradea, deoarece tatăl lui era în comă. După câţiva zeci de kilometrii de mers cu maşina ajunge la patul părintelui său. Deşi nu ştia dacă acesta îl aude, şi-a exprimat bucuria că deşi la bătrâneţe, a făcut pasul întoarcerii sale la Domnul. Îi vorbeşte în aceste clipe solemne, de speranţa revederii. Bătrânul dă semn că îl înţelege şi îi strânge mâna, dar nu se limitează numai la atât, ci încearcă să pună mâna fiului, în mâna soţiei pe care simte că o pierde. În acele momente dramatice, care-ţi rămân gravate în minte şi în inimă pe viaţă, mama şi fiul simt la un momentdat, că pierd mâna celui drag. Bătrânul plecase, iar ei nu mai puteau face nimic. O altă viaţă, atât de glorioasă, îl aştepta. Înţelegi? Atunci când te identifici cu moartea lui Hristos, păcatul nu mai are acces în viaţa ta. Ai rupt-o cu el, glasurile lui nu mai au putere asupra ta, presiunile lui nu te mai frâng, pentru că tu aparţi unei lumi noi. Este lumea Lui Hristos.

A murit...

Fratele Petrică Dugulescu a plecat la Tatăl Ceresc. Stop cardiac.
Iată cum se încheie cartea “Democraţie şi Persecuţie” scrisă de fratele Petrică:

“Ei trăiesc în această lume, dar ştiu că ea nu este adevărata lor casă. Ei ştiu, şi atunci când uităm, Dumnezeu ne aduce aminte că statutul nostru adevărat pe acest pământ este acela de străini şi călători: “În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite; ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.” Ev.11:13,14

Sursa: http://ambasadorul.wordpress.com/2008/01/03/a-murit-fr-petrica-dugulescu/

In seara zilei de 3 Ianuarie, in jurul orei 20:30, a plecat la Domnul fratele Petrica Dugulescu!
Nascut in data de 18 noiembrie 1945 in localitatea Chelmac, jud. Arad, a fost deputat al PNTCD (1992-1996 si 1996-2000), initiatorul "Marsului Invierii" si predicator baptist [info].
Priveghiile vor avea loc in zilele de 4 si 5 ianuarie la Biserica Eklesia din Timisoara, incepand cu orele 18:00, respectiv in ziua de 6 ianuarie, la Biserica Baptista Betel, ora 18:00.
Serviciul funebru va incepe in data de 7 ianuarie, de la ora 13:00 la Biserica Betel.
La revedere in Ceruri, frate Petrica!

Sursa: http://www.radioelim.ro/news.php?idn=39

Mergi înainte! (PARTEA A DOUA)

Mergi înainte pentru a câştiga premiul

Filipeni 2: 12 Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte …14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu…

Iată o motivaţie puternică a alergării lui Pavel. Iată secretul acestei forţe puternice interioare care l-a determinat să meargă înainte. Iar pentru a câştiga premiul trebuie să iei exemplu de la alergători: ,, Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!”
Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.”(1 Corinteni 9 : 24-25 )
De aici desprindem faptul că spre deosebire de jocurile sportive unde doar unul este învingătorul, ceilalţi sunt învinşi. Cu privire la această cursă a mântuirii, toţi pot fi niste învingători. Dar dacă pentru o cunună care se veştejeşte nu poţi trăi oricum pentru a o obţine, oare pentru a rămâne în Mântuirea în care ne-a aşezat Dumnezeu se poate trăi oricum? De ce atunci avem o viaţă devoţională la întâmplare? De ce atunci ne trăim credinţa în funcţie de cheful pe care-l avem? De ce spunem de atâtea ori lasă că merge şi aşa?
Un alt adevăr desprins de aici, este faptul că nu contează în primul rând cum ai luat startul, sau pe ce poziţie eşti la mijlocul cursei, ci contează dacă ai alergat până la final.
În Coloseni 2 : 18-19 Apostolul Pavel ne arată că pentru a câştiga premiul trebuie să ne ţinem de Iisus Hristos Capul nostru. ,,Nimeni să nu vă răpească premiul alergării, făcându-şi voia lui însuşi printr-o smerenie şi închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deşartă, prin gândurile firii lui pământeşti,
şi nu se ţine strâns de Capul din care tot trupul, hrănit şi bine închegat, cu ajutorul încheieturilor şi legăturilor, îşi primeşte creşterea pe care i-o dă Dumnezeu.”
Oricât ar fi un atlet de favorit, sau de bine cotat la casele de pariuri, dacă în timpul cursei ar suferi un atac cerebral, care ar afecta relaţia dintre capul şi trupul său, şansele de reuşită s-ar reduce definitiv. Întreabă-te azi dacă între tine şi Iisus nu s-a interpus nimic. Banii, ura, neiertarea, pornografia, beţia, curvia, îngrijorarea, precum multe altele, te pot desprinde de părtăşia cu Iisus, şi bineînţeles de premiul.
Iar un ultim gând cu privire la câştigarea premiului, este faptul că trebuie să păstrezi ceea ce ai deja: ,, Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa.” (Apocalipsa 3 :11) Acest verset îmi aduce aminte de experienţele trăite în transportul comun din Bucureşti. Dacă mă mişcam de pe un picior pe altul în respectivul mijloc de transport, doamna sau domnişoara de lângă mine punea instinctiv mâna pe poşetă. M-am întrebat uneori ce se găseau în acele poşete. Poate un pachet de batiste şi un deodorant, poate salariul de pe o lună, sau poate doar atât cat să-si ia o pâine. Ce era, ce nu era, dar ştiu că ţineau puternic de poşetă… Cu mâinile, cu dinţii… Şi noi facem la fel cu proprietăţile noastre. Cei care au maşini, case scumpe, şi le dotează cu sisteme de alarmă pe măsură. Eu mai nou se pare că am intrat în categoria bătrânilor, deoarece mă întorc să verific dacă am închis uşa, după ce deja am făcut un pas. Dar cu mântuirea cum rămâne? Spune- I azi Domnului : Cu mâinile… cu dinţii… Mă pocăiesc doamne de nepăsarea şi obişnuinţa mea.

Mergi înainte!

Privesc în urmă la acest an care a trecut peste mine, peste familia mea, şi peste Biserica lui Dumnezeu. A fost un an în care am adunat câteva împliniri pentru care îi multumesc Domnului. Am avut unele motive de satisfacţie, atât în viaţa mea personală, cât şi în viaţa familiei mele şi a Bisericii din care fac parte. Dar au fost şi momente triste. Lacrimi pe care nu le-a ştiut nimeni, decât El. Frământări şi lupte în care lucrurile au stat pe muchie de cuţit. Au fost momente când evenimentele au scăpat de sub control. Au fost înfrângeri pe plan personal, am avut eşecuri în viaţa mea spirituală. Dumnezeu insă mi-a vorbit prin cuvintele apostolului Pavel:

Filipeni 2: 12 Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15 Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi…
Mesajul acestor cuvinte este : MERGI ÎNAINTE!
Apostolul Pavel a fost omul în care, acest MERGI ÎNAINTE, a funcţionat ca un propulsor al intregii lui vieţi, ca un fir roşu care i-a marcat slujirea, ca o raza ce se arata de după nori, şi ca o oază într-un deşert. El însuşi a demonstrat prin trăirea lui acest MERGI ÎNAINTE.
Pavel şi-a întrprins majoritatea călătoriilor misionare între 41-45 d. Hr. în timpul împăratului Claudius. A predicat trei ani în Damasc (Galateni 1:17; Fapte 9:19) Din cauza presiunii unor iudei, el a fugit la Ierusalim unde Barnaba l-a prezentat creştinilor. Cred ca după ce a trebuit să părasească Damascul într-o coşniţă, ştiind că pe capul lui s-a platit preţ de terorist, s-a gândit : ,, Nu-I nimic, mă vor primi fraţii…” Dar fraţii şi atunci, ca şi acum se feresc de el, mânaţi de acel ,, lasă că îl ştiu eu…” După ce Barnaba le-a adeverit că viaţa lui Saul s-a schimbat au crezut în sfârşit. Se părea că lucrurile au intrat în normal şi predica împreună cu Biserica de la Ierusalim. Dar pentru că a fost ameninţat din nou cu moartea, fraţii l-au pus să-şi facă bagajele, l-au condus până la corabie ca să fie sigur că pleacă şi l-au trimis acasă la Tars. A urmat o perioadă de tăcere pentru noi, dar ştim sigur că nu şi pentru Pavel. După aceea Barnaba a venit şi l-a luat în Antiohia. Este ameninţat cu moartea aproape la fiecare misiune de evanghelizare. Elocventă este întâmplarea din Listra, când deşi a fost împroşcat cu pietre şi târât afară din cetate asemenea unui cadavru după ce şi-a revenit a plecat cu fraţii la Derbe, iar a doua zi a început să predice Evanghelia. Ce mare putere are acest MERGI ÎNAINTE!(partea I )

Îţi mai arde lumina din ochi?

Atunci când se întâlneşte cu câte un cunoscut îl priveşte în ochi. Nu se uită dacă a mai îmbătrânit, dacă a mai slăbit, sau dacă s-a mai îngrăşat, dacă i-a mai aparut zăpadă prin păr sau cute brăzdându-i faţa. Pastorul Edi Constantinescu (despre el este vorba) care locuieşte în Chicago şi este unul dintre cei mai îndrăgiţi pastori adventişti, spune că el vrea să vadă, dacă interlocuitorul său îşi mai păstrează lumina din ochi. Dacă mai este mistuit de aceeaşi pasiune pentru Hristos şi pentru viaţă. M-am întrebat şi eu, mai imi arde lumina din ochi? De aceea cred că întrebările mele te vor ajuta.
A reuşit timpul şi rutina vieţii zilnice să-ţi stingă viziunea care-ţi făcea ochii să ardă? Dar invidia, răutăţile şi bârfele celorlalţi te-au făcut să cedezi? Dar lipsurile materiale? Nu cumva ai zis este timpul să revin cu picioarele pe pământ? Până la urmă banii contează.
Dar rugăciunile şi studiul care aduceau atâta lumină în ochii tăi mai sunt? Nu cumva necazul te-a făcut să nu mai crezi în nimic? Nu cumva nepăsarea şi ochii fără de lumină te-au făcut să crezi că toate luminile se sting până la urmă? Rivalităţile, conformismul şi armele firii au reuşit să-ţi stingă lumina din ochi?
Stai de vorbă cu Domnul şi spune-i despre lumina din ochii tăi...

Îţi mai arde lumina din ochi?

Închinare prin rugăciune (partea a treia)

-Corecteaza-ţi concepţiile greşite despre Dumnezeu!
-Exod 20:4-5;Romani 1:21 Noi generalizăm acastă a doua poruncă în domeniul reprezentării fizice a
Divinităţii.Considerăm că este păcat să-l reduci pe Dumnezeu la nivelul unei statui, sau să furi din slava lui Dumnezeu înfăţişându-l într-un tablou, si este biblic acest principiu. Dar cred că ne facem vinovaţi de reprezentări mentale în ce-l priveşte pe Dumnezeu. Ni-l asemanăm adeseori ca pe un Poliţist cosmic, un hoţ al bucuriei, în faţa căruia trebuie să tremurăm, pentru ca ne urmăreşte pretutindeni ca să vadă când greşim. Altii îl consideră ca pe Marele Vindecător, sau Făcător de minuni, iar când minunile nu apar, credinţa li se zguduie. Alţii cred în El ca într-un fel de Moş Crăciun care împarte cadouri. În vreme ce mulţi se raporteză ca la un fel de Bunicuţ Bătrân care nu le ştie el pe toate. Închinarea adevărată înseamnă să-i acorzi Lui Dumnzeu slava de Dumnezeu.
-Prin perseverare(Luca 11:8-13) Una din barierele unei vieţi autentice de închinare este supericialitatea. Ea se manifestă adesea prin acea lipsă de chef, şi prin diferite predispoziţii sufleteşti. Uneori suntem plini de pasiune, ca apoi să fim storşi de vlagă. Însă cel ce perseverează nu s va da bătut, indiferent de vremuri, sau de ce spun alţii, sau de faptul că Dumnezeu pare departe uneori.

Prin credinţă(Evrei 11:1) Credinţa merge mai departe, atunci când raţiunea şi apoi speranţa, nu vor să mai facă nici un pas.

Direcţii de închinare prin rugăciune

Închinare prin mărturisire
-dublul aspect al marturisirii(Romani 10:9,1Ioan 1:9) Trebuie să mărturisim în inchinarea noastră, atât măreţia lui dumnezeu cât şi propria noastră neputinţă.

Închinare prin rugăciunea de cerere(Matei 7:7-8) Trebuie să ne examinăm motivaţia din spatele cererii.

Închinare prin mijlocire (1 Timotei 2:1-4) Trebuie să simţim cu Inima Lui Dumnezeu când este vorba de alţii.

Închinare prin ascultare şi supunere(Ioan 14:23-24) Trebuie să luăm seama la direcţia dată de Dumnezeu. De multe ori ne rugăm, dar nu acceptăm schimbarea, iar apoi ne mirăm de ce nu lucrează Dumnezeu în vieţile noastre.

Închinare prin aşteptare (Isaia 40:3) Trebuie sa nu ne pierdem răbdarea.

Închinare prin anticipare (Evrei 11:1) Trebuie să vedem prin credinţă că lucrul cerut după voia lui Dumnezeu a intrat deja în posesia noastră.

Poate prea multă vreme...

O vreme, poate prea multă vreme,
Mi-am aruncat amintirile
La coşul de gunoi al inimii
Şi nu-mi păsa de timpul ce trece.

O vreme poate prea multă vreme
Nu-mi cumpăram pozele
De la evenimentele majore
Ale vieţii mele.

O vreme, poate prea multă vreme,
Îmi cumpăram cipsuri şi pufuleţi
Îmi cheltuiam timpul cu toţi
O vreme , poate prea multă vreme…

În această îngrozitor de multa vreme,
N-am ştiut să mă iubesc pe mine
M-am lăsat făcut ruine
De cei pe care i-am vrut să tină la mine.

Dar după o vreme, mi-am cumpărat un album,
Pozele le-am pus în vitrina vieţii,
Apoi mi-am adus aminte
De prieteni vechi şi noi, ce nu m-au uitat.

Am început apoi, să trăiesc
Chiar dacă şi azi timid
Păşesc
Şi să nu-mi fie frică să te iubesc.

CE ÎMI PLACE ÎN ROMÂNIA?

M-am hotărât să renunţ la numerotări. Dar vreau să vă spun că deşi am avut posibilitatea sa plec de-aici, din ţară, totuşi m-am hotărât să rămân aici. Îmi place aici. Sunt născut aici, astfel că sunt condamnat să-mi placă,doar sunt român. Peisajele României vor rămâne marcate pe veci în inima mea. De oamenii acestei ţări mă leagă amintiri de neşters. Aici nu poţi să te plictiseşti, apare ceva nou mereu. România a început să se mişte, poate ca melcul, poate ca o căruţă în comparaţie cu un ferrari, dar se mişcă. Se asfaltează străzi, se ridică clădiri, se mai aplică din când în când legea, se mai schimbă mentalităţi, oamenii aleargă la facultăţi. Apar site uri creştine româneşti tot mai bune pe internet, se înmulţesc taberele şi conferinţele, sunt cărţi creştine tot mai multe, şi avem intelectuali de certă valoare. O mică Românie este blocul meu. Aşa că privind la vecinii mei, văd că oamenii se iubesc, mulţi se şi căsătoresc până la urmă, fac copii, îi educă. Deasemenea, noi vecinii vorbim mereu unii cu alţii, ne mai vizităm, ne mai ajutăm, ce-i drept mai puţin, iar pisicile aciuiate pe aici, sunt tratate ca nişte prinţese. Îmi plac micii şi sarmalele, îmi plac colindele şi colindatul, îmi place Păunescu, Lascău, Negruţ şi alţii. Acum nu mi le aduc aminte pe toate, precis în zilele următoare or să-mi vină. Dar sunt mândru ca sunt român, îmi place familia mea, iubita mea, ceea ce fac la şcoală, la Biserică. Îmi este drag oraşul în care trăiesc, iar blocul este o mică lume pentru mine. LA MULŢI ANI români, oriunde vă aflaţi...

Ce nu-mi place in Romania?

Este 1 DECEMBRIE, ziua naţională a României. Iată un bun prilej de a mă întreba ce-mi place şi ce nu-mi place la ţara mea. Prima parte a articolului o voi dedica motivelor care îmi aduc neplăcere cu privire la ţara în care m-am născut şi trăiesc. În primul rând nu-mi plac drumurile, apoi incepe să nu-mi prea placă clasa politică, de aceea, dar şi pentru ca am fost plecat din localitate, a fost prima dată când nu m-am dus la vot. În al treilea rând,
nu-mi place sistemul şpăgar care nu dă semne că va muri prea curând, iar în al patrulea rând nu sunt prea fericit de părerea proastă pe care o avem despre noi înşine. Nu-mi place de noua clasă de îmbogăţiţi, care uită tot mai des de unde-a plecat, şi arborează o superioritate tot mai evidentă. Nu-mi place că se înjură tot mai urât şi tot mai des. În al şaptelea rând nu-mi place cum conducem, şi faptul că suntem tot mai stresaţi în trafic, iar în al optelea rând nu-mi place religiozitatea formală care primează la noi în ţară. Nu-mi place că oamenii încă mai aruncă hârtiile din maşină, sau din tren, şi că pietonii nu se obosesc să ducă gunoiul la coş. Nu-mi place ura pe care o avem pe maghiari şi pe ţigani mai cu seamă, şi mă întristează soarta multor copii ai străzii de care nu se ocupă nimeni. În al doisprezecelea rând nu-mi place lipsa de îngrădire de la chioşcuri, astfel că vrei nu vrei dai faţă în faţă cu revistele porno. Nu-mi place nepăsarea pe care o arătam făţă de curvie, pornografie şi avorturi. În al nu stiu câtelea rând, nu-mi place că nu-mi place, dar de bine de rău rămân cu voi...