Mergi înainte!

Privesc în urmă la acest an care a trecut peste mine, peste familia mea, şi peste Biserica lui Dumnezeu. A fost un an în care am adunat câteva împliniri pentru care îi multumesc Domnului. Am avut unele motive de satisfacţie, atât în viaţa mea personală, cât şi în viaţa familiei mele şi a Bisericii din care fac parte. Dar au fost şi momente triste. Lacrimi pe care nu le-a ştiut nimeni, decât El. Frământări şi lupte în care lucrurile au stat pe muchie de cuţit. Au fost momente când evenimentele au scăpat de sub control. Au fost înfrângeri pe plan personal, am avut eşecuri în viaţa mea spirituală. Dumnezeu insă mi-a vorbit prin cuvintele apostolului Pavel:

Filipeni 2: 12 Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.
13 Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte,
14 alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.
15 Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi, care suntem desăvârşiţi…
Mesajul acestor cuvinte este : MERGI ÎNAINTE!
Apostolul Pavel a fost omul în care, acest MERGI ÎNAINTE, a funcţionat ca un propulsor al intregii lui vieţi, ca un fir roşu care i-a marcat slujirea, ca o raza ce se arata de după nori, şi ca o oază într-un deşert. El însuşi a demonstrat prin trăirea lui acest MERGI ÎNAINTE.
Pavel şi-a întrprins majoritatea călătoriilor misionare între 41-45 d. Hr. în timpul împăratului Claudius. A predicat trei ani în Damasc (Galateni 1:17; Fapte 9:19) Din cauza presiunii unor iudei, el a fugit la Ierusalim unde Barnaba l-a prezentat creştinilor. Cred ca după ce a trebuit să părasească Damascul într-o coşniţă, ştiind că pe capul lui s-a platit preţ de terorist, s-a gândit : ,, Nu-I nimic, mă vor primi fraţii…” Dar fraţii şi atunci, ca şi acum se feresc de el, mânaţi de acel ,, lasă că îl ştiu eu…” După ce Barnaba le-a adeverit că viaţa lui Saul s-a schimbat au crezut în sfârşit. Se părea că lucrurile au intrat în normal şi predica împreună cu Biserica de la Ierusalim. Dar pentru că a fost ameninţat din nou cu moartea, fraţii l-au pus să-şi facă bagajele, l-au condus până la corabie ca să fie sigur că pleacă şi l-au trimis acasă la Tars. A urmat o perioadă de tăcere pentru noi, dar ştim sigur că nu şi pentru Pavel. După aceea Barnaba a venit şi l-a luat în Antiohia. Este ameninţat cu moartea aproape la fiecare misiune de evanghelizare. Elocventă este întâmplarea din Listra, când deşi a fost împroşcat cu pietre şi târât afară din cetate asemenea unui cadavru după ce şi-a revenit a plecat cu fraţii la Derbe, iar a doua zi a început să predice Evanghelia. Ce mare putere are acest MERGI ÎNAINTE!(partea I )

Îţi mai arde lumina din ochi?

Atunci când se întâlneşte cu câte un cunoscut îl priveşte în ochi. Nu se uită dacă a mai îmbătrânit, dacă a mai slăbit, sau dacă s-a mai îngrăşat, dacă i-a mai aparut zăpadă prin păr sau cute brăzdându-i faţa. Pastorul Edi Constantinescu (despre el este vorba) care locuieşte în Chicago şi este unul dintre cei mai îndrăgiţi pastori adventişti, spune că el vrea să vadă, dacă interlocuitorul său îşi mai păstrează lumina din ochi. Dacă mai este mistuit de aceeaşi pasiune pentru Hristos şi pentru viaţă. M-am întrebat şi eu, mai imi arde lumina din ochi? De aceea cred că întrebările mele te vor ajuta.
A reuşit timpul şi rutina vieţii zilnice să-ţi stingă viziunea care-ţi făcea ochii să ardă? Dar invidia, răutăţile şi bârfele celorlalţi te-au făcut să cedezi? Dar lipsurile materiale? Nu cumva ai zis este timpul să revin cu picioarele pe pământ? Până la urmă banii contează.
Dar rugăciunile şi studiul care aduceau atâta lumină în ochii tăi mai sunt? Nu cumva necazul te-a făcut să nu mai crezi în nimic? Nu cumva nepăsarea şi ochii fără de lumină te-au făcut să crezi că toate luminile se sting până la urmă? Rivalităţile, conformismul şi armele firii au reuşit să-ţi stingă lumina din ochi?
Stai de vorbă cu Domnul şi spune-i despre lumina din ochii tăi...

Îţi mai arde lumina din ochi?

Închinare prin rugăciune (partea a treia)

-Corecteaza-ţi concepţiile greşite despre Dumnezeu!
-Exod 20:4-5;Romani 1:21 Noi generalizăm acastă a doua poruncă în domeniul reprezentării fizice a
Divinităţii.Considerăm că este păcat să-l reduci pe Dumnezeu la nivelul unei statui, sau să furi din slava lui Dumnezeu înfăţişându-l într-un tablou, si este biblic acest principiu. Dar cred că ne facem vinovaţi de reprezentări mentale în ce-l priveşte pe Dumnezeu. Ni-l asemanăm adeseori ca pe un Poliţist cosmic, un hoţ al bucuriei, în faţa căruia trebuie să tremurăm, pentru ca ne urmăreşte pretutindeni ca să vadă când greşim. Altii îl consideră ca pe Marele Vindecător, sau Făcător de minuni, iar când minunile nu apar, credinţa li se zguduie. Alţii cred în El ca într-un fel de Moş Crăciun care împarte cadouri. În vreme ce mulţi se raporteză ca la un fel de Bunicuţ Bătrân care nu le ştie el pe toate. Închinarea adevărată înseamnă să-i acorzi Lui Dumnzeu slava de Dumnezeu.
-Prin perseverare(Luca 11:8-13) Una din barierele unei vieţi autentice de închinare este supericialitatea. Ea se manifestă adesea prin acea lipsă de chef, şi prin diferite predispoziţii sufleteşti. Uneori suntem plini de pasiune, ca apoi să fim storşi de vlagă. Însă cel ce perseverează nu s va da bătut, indiferent de vremuri, sau de ce spun alţii, sau de faptul că Dumnezeu pare departe uneori.

Prin credinţă(Evrei 11:1) Credinţa merge mai departe, atunci când raţiunea şi apoi speranţa, nu vor să mai facă nici un pas.

Direcţii de închinare prin rugăciune

Închinare prin mărturisire
-dublul aspect al marturisirii(Romani 10:9,1Ioan 1:9) Trebuie să mărturisim în inchinarea noastră, atât măreţia lui dumnezeu cât şi propria noastră neputinţă.

Închinare prin rugăciunea de cerere(Matei 7:7-8) Trebuie să ne examinăm motivaţia din spatele cererii.

Închinare prin mijlocire (1 Timotei 2:1-4) Trebuie să simţim cu Inima Lui Dumnezeu când este vorba de alţii.

Închinare prin ascultare şi supunere(Ioan 14:23-24) Trebuie să luăm seama la direcţia dată de Dumnezeu. De multe ori ne rugăm, dar nu acceptăm schimbarea, iar apoi ne mirăm de ce nu lucrează Dumnezeu în vieţile noastre.

Închinare prin aşteptare (Isaia 40:3) Trebuie sa nu ne pierdem răbdarea.

Închinare prin anticipare (Evrei 11:1) Trebuie să vedem prin credinţă că lucrul cerut după voia lui Dumnezeu a intrat deja în posesia noastră.

Poate prea multă vreme...

O vreme, poate prea multă vreme,
Mi-am aruncat amintirile
La coşul de gunoi al inimii
Şi nu-mi păsa de timpul ce trece.

O vreme poate prea multă vreme
Nu-mi cumpăram pozele
De la evenimentele majore
Ale vieţii mele.

O vreme, poate prea multă vreme,
Îmi cumpăram cipsuri şi pufuleţi
Îmi cheltuiam timpul cu toţi
O vreme , poate prea multă vreme…

În această îngrozitor de multa vreme,
N-am ştiut să mă iubesc pe mine
M-am lăsat făcut ruine
De cei pe care i-am vrut să tină la mine.

Dar după o vreme, mi-am cumpărat un album,
Pozele le-am pus în vitrina vieţii,
Apoi mi-am adus aminte
De prieteni vechi şi noi, ce nu m-au uitat.

Am început apoi, să trăiesc
Chiar dacă şi azi timid
Păşesc
Şi să nu-mi fie frică să te iubesc.

CE ÎMI PLACE ÎN ROMÂNIA?

M-am hotărât să renunţ la numerotări. Dar vreau să vă spun că deşi am avut posibilitatea sa plec de-aici, din ţară, totuşi m-am hotărât să rămân aici. Îmi place aici. Sunt născut aici, astfel că sunt condamnat să-mi placă,doar sunt român. Peisajele României vor rămâne marcate pe veci în inima mea. De oamenii acestei ţări mă leagă amintiri de neşters. Aici nu poţi să te plictiseşti, apare ceva nou mereu. România a început să se mişte, poate ca melcul, poate ca o căruţă în comparaţie cu un ferrari, dar se mişcă. Se asfaltează străzi, se ridică clădiri, se mai aplică din când în când legea, se mai schimbă mentalităţi, oamenii aleargă la facultăţi. Apar site uri creştine româneşti tot mai bune pe internet, se înmulţesc taberele şi conferinţele, sunt cărţi creştine tot mai multe, şi avem intelectuali de certă valoare. O mică Românie este blocul meu. Aşa că privind la vecinii mei, văd că oamenii se iubesc, mulţi se şi căsătoresc până la urmă, fac copii, îi educă. Deasemenea, noi vecinii vorbim mereu unii cu alţii, ne mai vizităm, ne mai ajutăm, ce-i drept mai puţin, iar pisicile aciuiate pe aici, sunt tratate ca nişte prinţese. Îmi plac micii şi sarmalele, îmi plac colindele şi colindatul, îmi place Păunescu, Lascău, Negruţ şi alţii. Acum nu mi le aduc aminte pe toate, precis în zilele următoare or să-mi vină. Dar sunt mândru ca sunt român, îmi place familia mea, iubita mea, ceea ce fac la şcoală, la Biserică. Îmi este drag oraşul în care trăiesc, iar blocul este o mică lume pentru mine. LA MULŢI ANI români, oriunde vă aflaţi...

Ce nu-mi place in Romania?

Este 1 DECEMBRIE, ziua naţională a României. Iată un bun prilej de a mă întreba ce-mi place şi ce nu-mi place la ţara mea. Prima parte a articolului o voi dedica motivelor care îmi aduc neplăcere cu privire la ţara în care m-am născut şi trăiesc. În primul rând nu-mi plac drumurile, apoi incepe să nu-mi prea placă clasa politică, de aceea, dar şi pentru ca am fost plecat din localitate, a fost prima dată când nu m-am dus la vot. În al treilea rând,
nu-mi place sistemul şpăgar care nu dă semne că va muri prea curând, iar în al patrulea rând nu sunt prea fericit de părerea proastă pe care o avem despre noi înşine. Nu-mi place de noua clasă de îmbogăţiţi, care uită tot mai des de unde-a plecat, şi arborează o superioritate tot mai evidentă. Nu-mi place că se înjură tot mai urât şi tot mai des. În al şaptelea rând nu-mi place cum conducem, şi faptul că suntem tot mai stresaţi în trafic, iar în al optelea rând nu-mi place religiozitatea formală care primează la noi în ţară. Nu-mi place că oamenii încă mai aruncă hârtiile din maşină, sau din tren, şi că pietonii nu se obosesc să ducă gunoiul la coş. Nu-mi place ura pe care o avem pe maghiari şi pe ţigani mai cu seamă, şi mă întristează soarta multor copii ai străzii de care nu se ocupă nimeni. În al doisprezecelea rând nu-mi place lipsa de îngrădire de la chioşcuri, astfel că vrei nu vrei dai faţă în faţă cu revistele porno. Nu-mi place nepăsarea pe care o arătam făţă de curvie, pornografie şi avorturi. În al nu stiu câtelea rând, nu-mi place că nu-mi place, dar de bine de rău rămân cu voi...

Hazlii...dar adevărate

Un poliţist merge pe un câmp să-şi dreseze câinele. Începe să strige: hoţul, hoţul! Câinele nu reacţionează. Din nou strigă: hoţul, hoţul! Câinele nu vede nici un hoţ pe câmp, aşa că nu are pe cine sări. Poliţistul strigă din nou: hoţul, hoţul! Derutat câinele sare pe el.

Un român sosit de puţin timp în America, se alătură unei echipe de muncitori de conaţionali, dar care erau de mai mult timp prin State. Lângă ei munceau şi o echipă de negrii americani, iar într-o pauză cei din echipă îl roagă pe omul nostru, să le aducă un cuţit de la vecinii de muncă. Merge, dar se întoarce supărat şi încurcat, fără nici un cuţit. Îl intreabă cum de nu a adus cuţitul. Le spune că negru l-a injurat şi a vrut să dea cu ceva după el.
-Păi ce le-ai spus de s-au supărat?
-Le-am spus frumos: give me your wife!
Doar un cuvânt a încurcat, knife cu wife.

Analizele şi soluţiile din cazul Mailat exclud Cerul

O vedem zi de zi pe stradă, la locul de muncă, în sălile de sport, pe stadioane, în şcoli, la televizor, etc. Suntem speriaţi de ea, deoarece violenţa atinge cote alarmante în societatea noastră, manifestându-se sub diverse forme.
Zilele acestea crima lui Mailat(fără viol, aşa cum au intoxicat ziarele din Peninsulă, prelute de ale noastre) a produs valuri de consternare, repulsie, iar din partea italienilor ameninţări, insulte şi răzbunare.
Am urmărit explicaţiile unor jurnalişti şi oameni de cultură a căror valoare este recunoscută, cu privire la fapta reprobabilă a lui Mailat. Unii dau vina pe sistemul judecătoresc şi pe clasa politică, deoarece în mod normal omul ar fi trebuit să se ,,răcorească”, iar crima nu se producea. Mulţi atrag atenţia, că românul nostru( vrem nu vrem, de-al nostru e) este rezultatul unei societăţi în care predomină sărăcia, lipsa educaţiei şi a civilizaţiei autentice. Italienii pe forumurile lor, dau vina pe sistemul comunist care a lăsat cicatrici de care românii nu se pot descotorosi. Editorialiştii români ţin cont de acest factor, iar Sorin Ioniţă(Evenimentul Zilei) arată că în urma acestui sistem, am rămas cu o caracteristică numită „descurcăreală”: „Viaţa n-are preţ, propriteatea publică e necunoscută, cărându-se tot ce nu e înşurubat în podea şi vandalizându-se restul.” Tot el arată, că Biserica e mai preocupată de ritual decât de moralizarea indivizilor.

Soluţiile date

Ioana Lupea arată că în faţa provocării, Europa se izbeşte de propriile limite descoperind că frustrările şi ura nu pot fi tratate de cuvintele politicoase. Doi demnitari pe nume Carlo Mosca (prefectul Romei) şi Adrian Cioroianu (ministrul de externe al României) ar răspunde cu aceeaşi monedă. Primul spune că trebuie luate „măsuri dure, pentru ca în faţa acestor animale , singura reacţie este una de maximă severitate”. Iar al doilea, Adrian Cioroianu îşi mărturisea public gândul că ar trebui cumpărat „un teren în deşertul egiptean, să-i plasăm acolo pe cei ce ne fac de râs”. Alte soluţii găsite prin diversele editoriale sunt: evaluarea politicilor de integrare privind sărăcia, lipsa de educaţie şi infracţionalitatea, precum şi reformarea clasei politice şi a educaţiei.
Se pare că niciunul nu vrea să înfigă securea la rădăcină, teama de a privi dincolo de explicaţile şi soluţiile omeneşti este prea mare. Dumnezeu nu intră în calcul, deoarece suntem prea maturi pentru aceasta, întoarcem spatele punctului de vedere divin, care identifică adevărata sursă a violenţei, dar şi soluţiile cu adevărat reformatoare. Ne place să râmânem orbi faţă de Cer.

Va urma...

Lumea de dincolo ne-a mai vorbit odată ( ultima parte)

Când mâinile se desprind...

Fiul este chemat la spital, deoarece tatăl lui era în comă. După câţiva zeci de kilometrii de mers cu maşina, ajunge la patul părintelui său. Deşi nu ştia dacă acesta îl aude, şi-a exprimat bucuria că deşi la bătrâneţe, a făcut pasul întoarcerii sale la Domnul. Îi vorbeşte în aceste clipe solemne, de speranţa revederii. Bătrânul dă semn că îl înţelege şi îi strânge mâna, dar nu se limitează numai la atât, ci încearcă să pună mâna fiului, în mâna soţiei pe care simte că o pierde. În acele momente dramatice, care-ţi rămân gravate în minte şi în inimă pe viaţă, mama şi fiul simt la un momentdat, că pierd mâna celui drag. Bătrânul plecase, iar ei nu mai puteau face nimic. O altă viaţă, atât de glorioasă, îl aştepta. Pastorul Vladimir Pustan, unul din protagoniştii şi povestitorul acestei întâmplări, a arătat dramatismul despărţirii de cei dragi, şi faptul ca mâinile fiecăruia se vor desprinde la un momentdat, plecând într-un loc unde accesul celorlalţi este interzis.
Ultimile gânduri ale lui Octavian Paler, cunoscutul eseist, jurnalist şi prozator român,care a încetat anul trecut din viaţă, sunt de pe patul de spital,unde acesta a avut premoniţia morţii sale.
Iată ce scrie în jurnalul său în ultimile zile din viaţă: ,, Am fost adus ieri, duminica 22 aprilie, cu Salvarea la Spitalul Municipal, din cauza ca, pe un fond de raceala si in urma unui puseu de tensiune, am facut un edem pulmonar. De ieri, stau intepenit in pat, sub perfuzii si cu masca de oxigen pe fata. (...) Vad cerul prin fereastra rezervei. Nori anemici se taraie pe cerul primaverii. De afara, se aude sirena unei Salvari.
(...) Si e o primavara afara care-mi pare prin lumina ei glorioasa si prin cerul ei usor neurastenic aproape o ironie.
28 aprilie
Ma simt ca intr-o barca, singur, pe un lac necunoscut, dus de curenti din ce in ce mai departe de mal. Chiar daca as striga ajutor nu m-ar auzi nimeni. (...)
Transcriu din Maeterlinck: „N-ar exista morti daca n-ar exista cimitire”.
(...) Duc, cand sunt treaz, un mic infern. Amintirea anilor in care nu-mi pasa ca timpul trecea. Dar, probabil, a spune intreg adevarul despre tine e cu neputinta.
29 aprilie (duminica)
Orice cuvinte as folosi pentru a exprima pustiul duminicilor mele, tot prost le-as folosi”. Maestrul Paler a cunoscut şi dânsul, singurătatea mâinii care se desprinde.
Experţii de la NASA au putut observa deosebirea dintre ce înseamnă a fi creştin si necreştin. În urma dezastrului din 28n ianuarie 1986 a navetei Challanger, au desfăcut cutia neagră. În zecile de secunde de la decolare, şi până la prăbuşire, când membrii echipajului şi-au dat seama de iminenţa dezastrului, ei au reacţionat atât de diferit. Majoritatea echipajului a început să înjure, şi să apostrofeze pe cei de la NASA, spre deosebire de acea membră a echipajului care era creştină. Ea şi-a încredinţat viaţa ei şi a familiei în Mâna Domnului, recitând de asemenea din Psalmul 23.
Ce mult contează, să-l cunoşti pe Hristos. Au fost oameni care au trăit singuri multă vreme, au fost oameni care au suferit mult timp, şi poate mulţi dintre ei au fost abandonaţi. Doar cei care-l cunosc pe Hristos, nu mor niciodată singuri.

Tu ce vei face, când mainile se vor desprinde…?