Jocul

Stridente şi zgomotoase, magice şi îmbietoare, colorate şi vesele, aromate şi gustoase, stranii şi ciudate, dojenitoare şi supărăcioase, încurajatoare şi mângâietoare, sunt faţete a ceea ce le numesc simplu: amintirile copilariei.
Lumea copilăriei cu jocurile ei ne va fi mereu dragă. Ea face parte din noi, din devenirea noastra, nu o voi uita nici eu. Cum poţi să uiţi bârâitul maşinuţelor colorate, facute din fier sau plastic şi conduse de şoferi de gradiniţă?
Nu pot uita, de asemenea, nici jocul de-a şcoala, în care ne perindam, fie în ipostaze de elevi, fie în cea de profesori. Nu aş putea uita niciodata emoţiile mele de fan înrăit, atunci cand Simona, sora mea concura la Tip-Topul de pe scara blocului. Evenimentele de anvergură, rămâneau totuşi cele fotbalistice. După ce terminam de privit un meci ca Steaua-Dinamo, ieşeam cu toţii afara şi realizam o versiune nouă. Uneori câştigam noi, steliştiii, alteori ei, dinamoviştii, dar întotdeauna rămâneam prieteni.
Jocul de-a karatele, de asemenea, ramânea mereu printre preferinţele noastre, ca mai apoi să fie înlocuit cu jocul de-a prietenia. Cererile de prietenie erau pin intermediari şi prin bileţele.
Anii au trecut, fiecare am avut parte de şcoala mai multă sau mai puţină, unii conduc maşini, alţii nu, la Dinamo, la Steaua, n-au ajuns niciunul, iubirea am experimentat-o fiecare într-un fel sau altul.
Acum, suntem oameni maturi, dar totusi jocul nu s-a terminat. Dar, cel mai trist, e că frenezia jocului pare a fi la ea acasă, ca niciodată, în Biseicazilelor noastre. Ne jucăm de-a predica, de-a iubirea, de-a creştinii, de-a rugăciunea sau de-a cititul Bibliei. Predicăm una, şi trăim alta, vorbim una în faţă, şi alta pe la spate, suntem pocăiţi în public şi cu totul altfel în intimitatea noastră. Rugăciunea şi Biblia sunt mai mult pentru activităţile de la Biserică. Ne strângem jucăriile duminica, deoarece luni revenim la normal.
Şi touşi...se mai vede câte unul care dă cu jucăriile de pământ, scrâşneşte din dinţi, lăsând uliţa şi jocurile copilăriei în urmă. Din când în când, câte un altul îl urmează, spunând că a crescut şi că e prea mare ca să continue cu joaca.
Şi totuşi...mulţi se joacă într-o veselie...

Ofera aripi

Matei 5:21-22

John Maxwell, într-una din cărţile sale,redă istoria a două cluburi literare care fiinţau în cadrul Universitaţii Winsconsin.Un club era format din nişte tineri străluciţi,cu talent înnascut pentru scris.Dar aceştia oridecâteori vreun membru al grupului lor îşi citea povestirea sau eseul,aveau obiceiulde a critica. Răutatea comentariilor lor i-a determinat să se autodenumească ,,Sugrumătorii”.
În aceeaşi universitate, câteva femei formau un grup pe care l-au denumit ,,Certăreţele”. Ele obişnuiau să se încurajeze reciproc şi să scoată la ivealaă trăsăturile pozitive din manuscrisele citite.
După douăzeci de ani, când cele două grupuri au fost evaluate, s-a observat că din grupul ,,Sugrumătorii” nici unul nu şi-a făcut un nume ca scriitor. Dar din rândul ,,Certăreţelor” au fost lansate mai multe scriitoare de succes. Şi unele chiar au câştigat recunoaştere naţionala cum a fost Premiul Pulitzer, caştigat de Marjorie Kinan Rowlings.
Uciderea nu este numai de ordin fizic. De atâtea ori înjosim, bârfim, ne răzbunăm şi vorbim la mânie. Domnul te cheama să fii acea persoană care dă aripi spre înalţimile minunate pe care El vrea să-l ridice pe cel de lângă tine.

,,Corectare îndreaptă multe, dar încurajarea după cenzură este ca soarele după o ploaie”
(Goethe)
Privirea să vă fie necontenit seninăSă dea încurajare drumeţului truditS-aducă-un strop de fericire şi luminăCelor ce-s împovăraţi, celor ce suspinăŞi sufletului ce-i în disperare îngrădit.(George Cornici)

Condus de Iisus

Matei 8:20

,,Iisus i-a raspuns:Vulpile au viziuni şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-şi odihni capul”.
Vara trecută am participat la o conferinţă dedicată profesorilor creştini.Această conferinţă a avut loc la Valea Drăganului şi a fost ţinută de Otto şi Lena Rimas, doi profesori suedezi cu experienţă.Fiindcă nu-mi prea place să conduc prin oraşele mari pe care nu le cunosc,l-am rugat pe prietenul care era cu mine să o faca el în locul meu.El conduce cam în aceeaşi manieră cu a mea.Însă faptul că acum eu eram pe scaunul din dreapta şi nu era volanul la mine,mi-a dat mulţi fiori prin stomac.
Această ilustraţie mă duce cu gândul la ceea ce înseamnă a-l urma pe Iisus.A lua mâna de pe volanul vieţii taleşi a-l lăsa pe El să conducă.Sunt momente când crezi că merge prea încet, alteori prea tare,de multe ori periculos,şi de multe ori totul ţi se pare monoton.
Abandon în mâinile lui Iisus ,aceasta înseamnă credinţă.De multe ori suntem tentaţi să gasim cuiburi,vizuini sau umeri pe care să ne adăpostim.
Iisus s-a adăpostit în mod nevăzut pe umărul Tatălui:
,,facă-se voia Ta, şi nu voia mea”.
Vino şi pleacă-ţi capul pe umărul lui Iisus!
Nadajduiesc ca ma gasesc eu pe mine insumi obscur.(Sir Thomas More)

,,Eu îi dau Iisus totul
Îi dau Lui totul de bună voie;
Îl voi iubi şi mă voi încrede în El totdeauna,
Voi trăi zilnic în prezenţa Sa.”(Judson Van de Venter)

Nu te compara!

Un Audi negru, fabricat destul de recent fusese parcat în curtea blocului. Toţi întrebau curioşi: ,,Al cui este?” Enigma s-a dezlegat. Era al prietenului meu din copilarie, care pe vremea aceea muncea în Italia. Privindu-mi vecinii, în mijlocul cărora trăiesc de peste douăzeci de ani,am reuşit să le observ nodul în gât şi capul aplecat când treceau pe lângă maşină.Analizându-mă pe mine am recunoscut cu ruşine, că si eu aveam un nod în gât.Mă bucuram pentru Raul,era prietenul meu din anii frumoşi ai copilariei,dar totuşi...aveam un nod în gât.
Comparaţia cu realizările altora,cu frumuseţea altora,cu statutul altora,cu frumuseţea si inteligenţa altora,produce atâta frustrare în noi,încât uităm să ne bucurăm de planurile lui Dumnezeu cu privire la noi.
Privind la Isus vei observa că până la 30 de ani a trait în tăcere.Cea mai mare parte a vieţii sale s-a consumat în rutina istovitoare a vieţii de dulgher sau tâmplar(Mat.13:55;Mc.6:3;). Crescuse într-unul din cele mai obscure oraşe ale Galileii(în Nazaret),nu era nici esenian, nici saducheu,fariseu,sau membru al vreunei comunitaţi iudaice.
Şi totuşi toate acestea păleau.Planul glorios al lui Dumnezeu pentru viaţa lui strălucea atât de tare încât toate erau nesemnificative.

,,Nu-i momentul să te gândeşti la ceea ce nu ai,gândeşte-te la ceea ce poţi face cu ceea ce ai”(Ernest Hemingwai).

,,Tot visând la multe lucruri,
La palatul ce nu-l ai ,
Nici de el tu nu te bucuri , Nici de casa-n care stai”(Costache Ioanid

Cea mai grozavă familie

Matei 12:50

,,Căci oricine face voia Tatălui meu care este în ceruri, acela îmi este frate, soră şi mamă”.
În devoţionalul săptămânal scris de Max Lucado, am citit o povestire din viaţa lui personală.
După ce a terminat de ţinut partea lui la o conferinţa, a mers să îşi vadă echipa din Denver, care tocmai juca în oraşul vizitat de el. Atunci cand jucăorii echipei gazde înscriau coş, o mare de oameni se ridicau şi aclamau, însă Max Lucado rămânea aşezat.
Când cei din Denver marcau, toţi şedeau jos, dar max Lucado se ridica şi se bucura.
La câteva rânduri distanţă, a observat un tânăr care îl urmărea permanent. Dacă se ridica el, avea şi tânărul curajul să o facă, dacă tăcea el, tăcea şi tânărul.
Ata se întâmpla şi cu creştinii. Ei trăiesc în mijlocul unei lumi potrivnice. Când ei tac, noi trebuie să stăm în picioare. Dar ca să avem curajul să mergem împotriva curentului, aveau nevoie unii de alţii. Iisus Hristos ne-a dat fraţi şi surori tuturor celor ce credem în El.
De când nu ţi-ai mai căutat fratele sau sora în Hristos?
Ce părtaşie ruptă are nevoie să fie reînodată.
Nu uita: faci parte din cea mai grozavă familie-Familia lui Hristos!

,,Scopul lui Dumnezeu în istoria umanităţii este să creeze o comunitate deschisă de persoane iubitoare, el fiind-ui susţinătorul fundamental şi cel mai slăvit locuitor.” (Dallas Willard)

,,Să mergem împreună
Pe calea lui Hristos
Cât harul sfânt ne-adună
Să-i fim Lui de folos.”(Corneliu Livanu)