Ofertele pastorilor romani-americani pentru tineri

"Tinerii Romani Americani"
tineriiamericani@yahoo.com
1. Pastorii: Oferim "Tinerilor Romani Americani" predica in limba romana, ca doar asa am primit si noi credinta. Daca nu inteleg tineri mesajul si nu le convine aceasta, n-au decat sa invete romaneste.
Tinerii: Hmmm! It is too late, for so many, de a mai invata limba romana. Nu ne trimeteti in Iad pentru aceasta fratilor.
2. Pastorii: O sa le cumparam cate o pizza, langosi si ceva racoritoare la serile de tineret si iam hranit.
Tinerii: Hmmm! De 20 de ani ne-ti hranit doar cu pizza si langosi, nu aveti ceva si pentru suflet???
3. Pastorii: O sa le dam o predica in limba engleza o data la luna, sau odata la doua luni si cu aceasta i-am aranjat.
Tinerii: Hmmm! Yes, ne-ti aranjat o'right, sounds good, but it is not enough. Cu asa o hrana, nu vom fii nici reci si nici in clocot; fiind doar caldicei, Dumnezeu va pleca de la noi.
4. Pastorii: O sa le dam mesaje in limba engleza la serile de tineret. O sa punem pe unul dintre eii mai curajos sa le predice, si o sa le inchidem gura.
Tinerii: Hmmm! Sorry, but no thank you. Nu mai putem fi hraniti orcum fratilor, avem nevoe de bucate tari.
5. Pastorii: O sa le facem un camp in statul Arkansas, cu sali de sport si teren de footbal, unde o sa mearga odata la an in vacanta. Acolo o sa le dam predica in limba engleza, si rezolvam si problema parintilor, de-ai imperechea cu cineva din neamul lor.
Tinerii: Hmmm! Sorry, but no thank you. Majoritatea acestor lucruri le avem, iar cat despre inperechere, lasti-o in grija Domnului.
6. Pastorii: O sa organizam o coneventie de tineret o data la an, in care o sa le dam predica in limba engleza.
Tinerii! Hmmm! Sounds good, but it is not enough. Deavolul se lupta pentru sufletele noastre, 24 de ore la zi, 7 zile la saptamana. Daca ne veti hrani o data la an, sa stiti ca nu-l vom birui.
7. Pastorii: O sa le aducem un pastor american in ziua de Pasti si altul la Craciun si i-am aranjat.
Tinerii: Hmmm! Yes, ne-ati aranjat o'right, sounds good, but it is not enough.
8. Pastorii: O sa-i ducem intr-o excursie in Romania si acolo o sa-i invatam romaneste, si am rezolvat si problema limbi romane.
Tinerii: Hmmm! Not that fast fratilor. Ganditiva ca dvs. sunteti in America de mai bine de 20 de ani, si inca nu puteti sa predicati si in limba engleza.
9. Pastorii: O sa-i botezam in apa si cu aceasta i-am pregatit pentru vesnicie, si-o sa-i multumim si parinti, care o sa salte de bucurie, cand o sa-i vada in haine albe.
Tinerii: Hmmm! Este gresit sa credem, ca asa vom ajunge in vesnicie fratilor. Ioan botezatorul, ii numea pe asemenea oameni, pui de Naparci.
10. Pastorii: O sa-i sfatuim sa se duca la americani, ca doar e acelasi Dumnezeu si ne-am scapat de eii.
Tinerii: Hmmm! Sorry, but no thank you. Ne plac bisericile romane, doctrina lor si modul lor de slujire.
11. Pastorii: Ce sa le mai dam Doamne? Le-am oferit de toate si tot nu le convine.
Tinerii: Hmmm! Un singur lucru va cerem fratilor, 30 de minute predica si in limba engleza la serviciile divine, pentru a ajunge sa-l cunoastem pe Dumnezeu si sa intelegem legea Lui.
12. Pastorii: Nu le mai dam nimic. O sa-i brutalizam pentru orice gresala, si-n timp, vom curata casa lui Dumnezeu de eii, ca sunt o generatie de nenorociti nemultumiti. Le-am oferit atatea si tot murmura.
Tinerii: Hmmm! Da intradevar, se pare ca aceasta ne este soarta. Dear God, help us all..
.
http://tineriiromaniamericani.blogspot.com/

Soarele invizibil din noi!

Pastorul şi fermierul

Într-o dimineaţă de iarnă, din cauza ninsorii abundente, drumurile au fost blocate, astfel că în bisericuţa de ţară, erau doar pastorul şi un enoriaş. Pastorul şi enoriaşul îşi freacă mâinile în aşteptare, dar până la la urmă primul întreabă:
-Facem slujbă?
Enoriaşul, un fermier hotărât, răspunde:
-Frate Pastor, dacă la mine la fermă, vine la iesle o singură vacă, eu tot îi dau să mănânce.
Pastorul a înţeles, şi pentru a-i arăta că îşi ia în serios slujba, predică circa două ore, după care face încheierea. Îl întreabă pe fermier dacă este mulţumit, iar acesta răspunde:
-Frate Pastor, dacă la mine la iesle vine o singură vacă să mănânce, eu îi dau doar mâncarea care i se cuvine ei, nu-i dau şi din mâncarea celorlalte vaci.

Doamne, nu-mi cruta lacrimile...

O dupa-masa obisnuita in Chicago. Strazi aglomerate, cu masini ce nu contenesc sa apara la fiecare colt de strada. Oameni ce alearga cuprinsi de agitatia zilei, indreptandu-se osteniti la casele lor. Cuprinsa si eu, in peisajul acestei zile, oprita la un semafor, in dreptul unei statii de autobus, privesc inspre cei cativa zeci de oameni ce asteptau infrigurati, in viscolul cumplit de afara. In acea multime, intr-un colt, retrasa, era o tanara cam de 25-30 de ani, draguta, imbracata decent, frumos. Ceva insa era diferit cu privire la ea. Avea ochii inundati de lacrimi, ce siroiau necontenit pe obrazul ei. Tristete, disperare, era ceea ce puteai citi pe fata ei,...in inima ei... Nu stiu cauza tristetii ei, dar sunt sigura ca doar o situatie disperata a tinut-o in acea dupa-masa, in acel ger cumplit, cu ochii scaldati in lacrimi, fara a avea puterea sa se lupte cu ele. Cateva zile, saptamani mai tarziu, m-am regasit si eu in acest "peisaj". Dezamagita, ranita, descurajata, nu ma puteam lupta cu lacrimile care se incapatanau fara mila sa-mi ude ochii tristi... N-a fost nici prima data, si stiu ca nu va fi nici ultima data cand ma voi regasi in acest "personaj". Totusi stiu ca diferenta dintre mine si acea tanara din statia de autobus, o face o inima, o viata predata lui Dumnezeu. Mi-a promis ca e alaturi de mine in ceasul greu. Stiu ca e sensibil la oftatul inimii mele, ca-mi strange lacrimile in burduful Sau, si ca totul, absolut totul lucreaza inspre binele meu. Stiind toate acestea, uneori parca ma surprind in imaginea ca eu, un om mic de statura, stau in fata unui Dumnezeu mare, atotputernic, si, timid Il intreb: Dar Doamne, chiar si lacrimile izvorate dintr-o inima sfasiata de durere, lucreaza inspre binele meu? Si atunci, Dumnezeu, ca un Tata iubitor, cu rabdare, ma aduce in fata Cuvantului, deruland doar cateva din imaginile care-mi confirma atat de clar acest fapt. Imi apare in fata Iosif. Un tanar cu viziune, visuri indraznete, promisiuni marete..., tradat si vandut de fratii lui. Imi apare Pavel, un slujitor de care Dumnezeu s-a folosit cu atata putere si autoritate. Iata-l acum intr-o situatie nu tocmai confortabila: cu picioarele in butuci si legat in lanturi grele. Si... ma gandesc, oare Iosif, nici o clipa nu a murmurat? Pavel n-a simtit nevoia sa se planga, si sa se rasvrateasca? Evanghelia ne arata ca , in mijlocul lanturilor, a suferintei, a deceptiei, in Dumnezeu poti sa gasesti resurse, puteri nebanuite, de a-L lauda. Astfel ca in loc de un Iosif si un Pavel care sa spuna: "Doamne, asta nu face parte din viziunea si planurile mele cu privire la promisiunile pe care mi le-ai facut?!", vad, un Iosif dispus sa stea la dispozitia lui Dumnzeu, sa slujeasca si in inchisoare, si vad un Pavel, care face abstractie de butuci si lanturi si de locul in care se afla, cantand si marindu-L peDumnezeu. Si..., ma intreb: Ce s-ar fi intamplat daca Dumnezeu s-ar fi lasat sensibilizat de lacrimile unui Iosif tradat, sau de jalea din inima tatalui lui? Daca Dumnezeu ar fi hotarat sa spuna stop, suferintei lui Iosif, ar mai fi ajuns el la palat? Si-ar mai fi putut el ajuta familia, izbavi poporul, vedea visele, promisiunile, devenind realitate? Ce s-ar fi intamplat daca Pavel ar fi avut o atitudine de rasvratire? Mai era el o usa de care Dumnezeu sa se foloseasca sa aduca pe seful inchisorii si intemnitati, la mantuire? Mai era el o vie marturie, ca poti sa ai o inima care se inchina si in lanturi? Ar mai fi fost cunoscut ca "apostol al neamurilor"?, Ne-am mai fi bucurat atat de sfaturile, marturiile, de cartile pe care el le-a scris? Ce s-ar fi intamplat daca Dumnezeu, vazand-o pe mama care statea la poala crucii de pe Golgota, cu inima sfasiata de durere, privindu-si Fiul in agonia mortii, ar fi spus : Destul! Ce s-ar fi intamplat daca Tatal, s-ar fi lasat induiosat de strigatele disperate de pe cruce ale Fiului care intreba: "Tata, de ce m-ai parasit?" Am mai fi avut noi parte de mantuire? De o usa de salvare care s-a deschis in ceruri pentru noi? De un Mijlocitor care mijloceste la Tatal pentru noi cu suspine negraite? De un Isus care intelege "pustiul", luptele, framantarile, lipsurile din viata? Raman cuprinsa de rusine pentru "de ce"-urile mele si nu pot decat sa spun: DOAMNE, nu-mi cruta lacrimile, nu le lasa sa Te induioseze, pentru ca vreau cu desavarsire sa ajung la Palat!
"Numai Tu-mi cunosti adanci dorinte/ Numai Tu, viata-mi dai cand...plang/ Numai Tu ma-nalti in bucurie, / Numai Tu, m-auzi atunci cand strig!"
"Ferice de voi care plangeti acum, pentru ca voi veti rade!" (Luca 6:21b)

Simona Giurgiu

Gand uitat

Anii zboara; noi trecem precum o sanie aluneca la vale pe zapada nevinovata. Raman doar urme…
Pasarile migratoare zboara timp indelungat; poposesc putin, se hranesc putin si pornesc iar avand in visul lor imaginea unor locuri mai bune. Ele sunt pasari, dar noi? Noi unde mergem?
Romanii sunt oameni buni si spun: „unde au mers parintii nostri vom merge si noi ca de acolo nu s-a intors nimeni”. Penticostalii spun: „ noi suntem doar niste calatori, mergem spre ceruri”. Trebuie sa dovedim asta. Dar ne plac popasurile lungi, mesele pompoase si toate astea inlocuiesc imaginea tarii binecuvantate cu imaginea retusata a unui pamant pe care il iubim tot mai mult. Ne place ce-i al nostru, ne place ce-i al altuia, ne place ceea ce ar trebui sa uram si nu mai inaintam. Azi e pace, liniste, furtuna nu mai este. Cand vrem sa zburam multi dintre noi privim la pamant, ne ridicam putin, ne plafonam cu ideea clipelor „binecuvantate” din popasul nostru si ne lasam iar jos.
Singur zborul e imposibil, de aceea trebuie ca toti sa ne scuturam de telurile zadarnice, sa privim spre tara binecuvantata si sa zburam cu pasiune.
O ajuta-ne sa Te iubim! O ajuta-ne sa Te adoram doar pe Tine! Iubiea sa ne ridice si cu ochi spre Tine sa zburam deasupra norilor pana vom ajunge in vesnicie. Orice osteneala merita, merita, da merita!

Emil Burdeţiu

Vino aşa cum eşti!

,,De acolo Iisus a mers şi a văzut pe un om numit Matei, şezând la vamă. Şi i-a zis: ,,Vino după mine!” omul acela s-a sculat, şi a mers după El.” ( Matei 9: 9)
Citeşte şi în Evanghelia după Luca 5:27 şi vezi diferenţa cu privire la istoria chemarii lui Matei.
Matei a relatat ceea ce a simţit el însuşi când Iisus l-a privit în ochi, iar Luca a scris despre ceea ce s-a întâmplat. Luca scrie cu abilitatea istoricului, şi a omului de afară. Matei este însă în miezul evenimentelor, el ştie ce a simţit atunci, el a simţit focul iubirii din ochii Galileanului. Dintre toate privirile aţintite asupra lui în vamă, privirea a doi ochi blânzi îi vă rămâne întipărită pe retina amintirilor.
Matei a simţit în privirea din ochii lui Iisus că el este un om, ceilalţi au văzut în el doar un vameş păcătos. Ceilalţi vedeau doar murdărie, doar păcat, doar negru. Erau plini de judecată, şi probabil nu-i dădeau nici o şansă de schimbare. Iisus vede ceea ce nimeni nu vroia să vadă, şi probabil nici nu putea. El vede un Om care are viitor. Vede acea fărâmă de pocăinţă.
Când ceilalţi nu vad nimic privind la tine decât un păcătos sau un ratat, priveşte în ochii lui Iisus.
Când tu însuţi nu mai vezi nimic în tine, priveşte în ochii lui Iisus.
El mai crede în tine.

,,Este fantastic că Dumnezeu ne cheamă la ceva activ. Viaţa cu El este plină de provocări,sarcini şi posibilităţi.Prin har, noi suntem chemaţi la o viaţă de părtăşie activă cu Dumnezeu Însuşi.”(Otto Rimas)

...Din praf şi pulbere la slavă...
O, Doamne mare, ce minune!
Ne scoţi din foc ca pe-un tăciune;
Din groapa negrului pământ,
La cel mai alb şi scump veşmânt;
Prin harul Tău ce nu apune,
Ne scoţi din pulberi şi genune,
La slava cerului Tău sfânt! (Valentin Popovici)

Eşti pregătit pentru predică?

Un enoriaş intră în biserică, având un rucsac plin. Cei responsabili cu ordinea s-au alertat şi au început verificările, ca nu cumva să lase un terorist, sau un om cu intenţii ascunse în sanctuar. Astfel că omul nostru a trebuit să-şi scoată lucrurile din rucsac, explicându-le că venise pregătit pentru predică. Prima dată le-a arătat o perinuţă.

- Ce-i cu asta, au întrebat cei de la Ordine.

-Păi atunci când prind un loc în spate, băncile sunt mai ţepene, astfel că am nevoie de perinuţă.

După aceasta, a scos o flanelă. Explicaţia a fost următoarea: atunci când cei care se ocupă cu încălzirea nimeresc mai jos cu rotirea butonului, folosesc flanela deoarece îmi este frig. Pentru ca următorul obiect să fie un ventilator.

- Dar acesta la ce-ţi foloseşte?

- Când cei care se ocupă cu încălzirea pun butonul mai sus, este prea cald, aşa că îmi trebuie şi acesta ca să mă mai răcoresc.

Ultimul accesoriu din rucsac era un binoclu. Cei de la ordine erau miraţi.

- La ce-ţi mai trebuie şi binoclul acesta?

- Am auzit că pastorul nostru are un dispozitiv auditiv, pus discret în ureche. Şi mă gândesc că poate prind o poziţie, şi astfel văd şi eu dispozitivul...
- Într-adevăr eşti pregătit pentru predică, îl aprobară cei de la Ordine.

Meditaţia săptămânii

O milă, mai presus de judecată


Ezechiel 33:11 „Spune-le: Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea pãcãtosului, ci sã se întoarcã dela calea lui şi sã trãiascã. Întoarceţi-vã, întoarceţi-vă dela calea voastră cea rea! Pentruce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?”
În acest capitol Ezechiel ne prezintă că judecata divină este inseparabilă de mila divină. Profetul ne deschide o fereastră spre inima plină de dragoste a lui Dumnezeu. Atunci când păcătosul este ameninţat de justiţia divină, în faţa tribunalului ceresc, profetul ne spune că mai există o speranţă. Dar care este această speranţă în faţa mâniei măreţului Creator?
Speranţa care este prezentată în acest verset citat mai în sus, este pocăinţa. Dumnezeu îi cheamă pe toţi aceia care sunt codamnaţi de păcat, să se pocăiască. Dincolo de lacrimi, pocăinţa înseamnă abandonarea răului, nu tolerarea lui. Acest concept despre pocăinţă ne este prezentat în (Isaia 1:16-17, 55:6-8), unde se cere din nou o părăsire totală a vieţii păcătoase.
Prin acest verset 11, Biblia ne spune că Dumnezeu nu găseşte niciodată plăcere în judecată,,...zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului...” şi că Lui îi este dor de cei care au renunţat la o viaţă de supunere şi ascultare înaintea Sa „...Întoareceţi-vă de la calea voastră cea rea...”.
Astăzi Dumnezeu ne cheamă din nou să întoarcem spatele lumii şi păcatului, şi să ne întoarcem la El cu toată inima noastră, pentru a fii izbăviţi de moarte.
O, frate drag, Isus e blând,
El stă la uşa ta şi bate.
El poate s-o sfărâme-oricând.
Dar dragostea din El ... nu poate... - Costache Ioanid

Pocăinţă. Slujitorul şi însoţitorul credincios al Pedepsei. Este de obicei manifestată într-un grad de schimbare care nu este discordant cu continuitatea păcatului.
(Ambrose Bierce)
Marchiş Voicu

,, Săptămâna de evanghelizare"-între umbre şi lumini

Simt şi acum fiorul plin de emoţie şi anticipare din copilăria mea, atunci când participam la săptămâna de evanghelizare. Întotdeauna eram curioşi cu privire la cine vine, iar apoi dacă va ,,rămâne “ cineva. Aproape întotdeauna ,,rămânea”. Mă bucur şi acum de ,,Săptămâna de evanghelizare”, atât pentru împrospătarea spirituală, cât şi intelectuală,aduse într-o proporţie mai mică sau mai mare. Însă nu pot să nu observ umbrele care au coborât peste această Săptămână, denaturându-i din valoare şi însemnătate.
După cele opt seri de vestire a Evangheliei, prin diferiţi pastori din ţară, se instaurează un sentiment fals al datoriei împlinite. Aşa că până la anul, suntem absolviţi de porunca propovăduirii. Ne putem vedea de treburile noastre până la anul. Mobilizarea generală şi grandioasă din fiecare biserică, îmi aduce aminte de anumite ceremonii militare fastuoase, în care armata ţării respective încerca să mascheze lipsurile existente. Participantul ar fi putut paria că asistă la desfăşurarea de forţe a celei mai puternice armate din lume. Dar numai săracii militari îşi ştiau ,, găurile” din gospodărie. De asemenea vreau să remarc lupta pentru a aduce pastori cât mai renumiţi. Se produce atât clasificarea şi competiţia dintre biserici, cât şi hăituirea şi vlăguirea unor oameni de certă valoare spirituală şi intelectuală. Avem o plăcere grozavă de a asculta predici pentru ,,nepocăiţi”. Cauza este simplă.
Un prieten îmi atrăgea atenţia, că evanghelizarea se realizează prin evanghelişti şi nu prin pastori. Era şi el de acord că un pastor poate fi şi un evanghelist bun, dar parcă nu mai contează că e evanghelist sau nu, dacă e pastor.
Investiţia financiară ar putea fi direcţionată în programe noi, mai eficiente.
Mă limitez doar la aceste obiecţii, enumerând însă, şi câteva din ,,luminile” ,,Săptămânii de evanghelizare.”
În această săptămână, atât cei credincioşi cât şi invitaţii lor, vor putea auzi o prezentare competentă a Evangheliei. Repetarea aduce împrospătare şi consolidare. Mulţi oameni care s-au întors la Domnul, au făcut-o în timpul acestei săptămâni.Credem că Duhul Sfânt lucrează cu putere în mijlocul copiilor lui Dumnezeu.
De aceea, să cerem înţelepciune de la Dumnezeu, pentru ca prin sfinţire şi dedicare umbrele să dispară.

Meditaţia săptămânii

Nu te lăsa îngropat!


Măgarul favorit al unui fermier a căzut într-o fântână. Văzându-l cum se chinuieşte, stăpânul s-a gândit să-i curme chinul, şi a început să arunce pământ pentru a-l îngropa de viu. Când cădea pământ peste el, măgarul răgea cât putea, se scutura de pământ, şi mai apoi s-a prins ca poate îndesa pământul sub el. Aşa că în loc să fie îngropat de pământ, măgarul fermierului ieşi la suprafaţă.
Nu ştiu în ce groapă ai ajuns, şi nici care sunt problemele care te-ar putea îngropa. Poate invidia, sau bârfele celorlalţi, poate eşecul unei relaţii, sau o lipsă financiară. Poate guşti din experienţa amară a bolii. Ştiu însă că nu eşti singur în această groapă. Cel care a fost cu Daniel în groapa cu lei, cu Iosif în închisoare, cu cei trei tineri în cuptorul cu foc, cu David în Valea terebinţilor, va fi şi cu tine, atâta vreme cât vrei să rămâi şi tu cu El. Soluţia este aceasta: strigă la Domnul şi mergi înainte.
,,Mă înconjuraseră legăturile morţii, şi mă îngroziseră râurile pieirii;
mă înfăşuraseră legăturile mormântului, şi mă prinseseră laţurile morţii.
Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.
Atunci s-a zguduit pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor s-au mişcat, şi s-au clătinat, pentru că El se mâniase." (Ps. 18: 5-7)
,,Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.
M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii.
Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut, şi s-au încrezut în Domnul." (Ps. 40: 1-3)